Trebuie să se înțeleagă din ceea ce făceau Ibn ‘Umar și Abu Hurayrah și din faptul că oamenii spuneau takbeer când îi auzeau spunând takbeer că acesta era takbeer în unison?

Am discutat anterior despre hotărârea privind rostirea takbeer în unison și am citat opiniile învățaților cu privire la aceasta. Am afirmat, de asemenea, că citarea raportului relatat de al-Bukhaari în Saheeh-ul său (2/20) – care spune că Ibn ‘Umar și Abu Hurayrah obișnuiau să iasă în piață în primele zece zile ale lui Dhu’l-Hijjah spunând takbeer, iar oamenii spuneau takbeer împreună cu ei – pentru a sugera că este prescris să se spună takbeer în felul în care se face în zilele noastre, rostind takbeer în unison, este o opinie supusă îndoielii și unei discuții suplimentare.

Vă rugăm să consultați fatwa 127851. 

Pe scurt: Abu Hurayrah (Allah să fie mulțumit de el) și Ibn ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) obișnuiau să iasă în piață și să spună takbeer în acel loc în care oamenii sunt de obicei neatenți, deoarece sunt distrași, astfel încât oamenilor să li se amintească prin takbeer, iar fiecare să spună takbeer singur, după această reamintire, astfel încât numărul celor care spun takbeer să fie mare ca urmare a acestui fapt. 

Aceasta nu are nimic de-a face cu împărțirea oamenilor în două grupuri sau cu orice altceva dintre lucrurile inventate menționate, pentru care nu există absolut nicio bază în relatări. 

În ceea ce privește cuvintele lui ash-Shaafa‘i din al-Umm (1/264): Când văd luna nouă a lui Shawwaal, îmi place ca oamenii să spună takbeer în grupuri și individual, în moschee, piețe, străzi și case, atât călătorii, cât și cei care nu călătoresc, în toate situațiile, oriunde s-ar afla, și să spună takbeer cu voce tare și să continue să spună takbeer până când ies la locul de rugăciune [în ziua Eid al-Adha], iar după răsăritul soarelui, până când imamul iese pentru rugăciune, apoi ar trebui să înceteze să spună takbeer. Sfârșitul citatului –

aceasta nu se referă la takbeer în unison, așa cum este cunoscut în zilele noastre, în care toți încep împreună și termină împreună, iar noi nu am întâlnit nimic care să indice aceasta în cărțile companionilor săi, chiar dacă aceștia au acordat o mare atenție detaliilor în astfel de chestiuni, într-o asemenea măsură încât au dedicat capitole „takbeerului” sau „takbeerului celor două Eiduri” în multe dintre cărțile lor. 

Ceea ce pare a fi corect, iar Allah știe cel mai bine, este că trebuie înțeles în sensul că fiecare persoană ar trebui să spună takbeer, fie că este singură, fie că se află împreună cu un grup, toți spunând takbeer, în moschee sau în orice alt loc pe care l-a menționat, fără ca toți să facă aceasta în unison. 

Este binecunoscut faptul că, dacă textul este ambiguu, în acest caz el nu poate fi folosit ca dovadă; prin urmare, ceea ce am menționat în fatwa la care ne-am referit mai sus nu este contrazis de niciun text. 

Totuși, trebuie să subliniem că opinia potrivit căreia acest fel de a spune takbeer în unison este o inovație nu este o opinie recentă; mai degrabă, ea a fost exprimată de învățați de seamă cu mult timp în urmă, printre care Ibn al-Haaj, care a spus în cartea sa al-Madhkal (2/285), când discuta despre takbeer-ul de Eid: Mai mult, ei recită takbeer în unison, iar aceasta este o inovație, deoarece ceea ce este prescris este ca fiecare persoană să spună takbeer pentru sine și să nu îl spună în unison cu ceilalți. Sfârșitul citatului. 

Iar Allah știe cel mai bine.