Zakātul bijuteriilor

Dovezile din Carte

Printre dovezile din Carte se află cuvintele Celui Preaînalt:

Iar celor care strâng aur și argint și nu le cheltuiesc pe calea lui Allah vestește-le o pedeapsă dureroasă! În ziua în care acestea vor fi încinse în Focul Gheenei și li se vor înfiera cu ele frunțile, coastele și spatele: «Aceasta este ceea ce ați strâns pentru voi înșivă! Gustați, așadar, ceea ce ați strâns!»

Prin strângerea aurului și a argintului se înțelege neîmplinirea drepturilor care trebuie scoase din ele, precum zakātul și celelalte obligații. ʿAbd Allāh ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi — a spus: „Orice avere pentru care s-a plătit zakātul, chiar dacă s-ar afla sub șapte pământuri, nu este o comoară strânsă; iar orice avere pentru care nu se plătește zakātul este o comoară strânsă, chiar dacă se află la vedere, pe fața pământului.” Ibn Kathīr — Allah să aibă milă de el — a spus: „Acest lucru a fost relatat și de la Ibn ʿAbbās, Jābir și Abū Hurayrah, atât ca relatare atribuită Profetului, cât și drept cuvinte ale Companionilor.”

Versetul se referă în general la tot aurul și argintul, fără să deosebească un fel de altul. Prin urmare, cel care pretinde că bijuteriile îngăduite sunt exceptate de la această regulă generală trebuie să aducă dovada.

Dovezile din Sunna

1. Muslim a relatat, din hadithul lui Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el —, de la Profetul ﷺ că a spus:

Nu există posesor de aur sau de argint care să nu împlinească dreptul datorat din ele fără ca, în Ziua Învierii, să i se facă plăci de foc, care vor fi încinse în Focul Gheenei, iar cu ele îi vor fi înfierate coasta, fruntea și spatele.

Hadithul continuă. Cel care poartă podoabe din aur sau din argint este posesor de aur ori de argint și nu există dovadă care să-l excepteze de la regula generală. Unul dintre cele mai însemnate și mai obligatorii drepturi ale aurului și argintului este zakātul. Abū Bakr al-Ṣiddīq — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „Zakātul este dreptul averii.”

2. Al-Tirmidhī, al-Nasāʾī și Abū Dāwūd au relatat acest hadith, iar formularea îi aparține celui din urmă. El a spus: „Ne-au relatat Abū Kāmil și Ḥumayd ibn Masʿadah, cu același înțeles, că le-a relatat Khālid ibn al-Ḥārith, care a spus: ne-a relatat Ḥusayn, de la ʿAmr ibn Shuʿayb, de la tatăl său, de la bunicul său:

O femeie a venit la Trimisul lui Allah ﷺ, împreună cu o fiică a ei, care avea la mână două brățări² groase de aur. El a întrebat-o: «Plătești zakātul pentru acestea?» Ea a răspuns: «Nu.» El a spus: «Ți-ar plăcea ca Allah să-ți pună în locul lor două brățări de foc?» Atunci femeia le-a scos, le-a aruncat înaintea Profetului ﷺ și a spus: «Ele sunt pentru Allah și Trimisul Său.»”

În Bulūgh al-marām⁴ se spune: „Lanțul său de transmitere este puternic.” Al-Tirmidhī l-a relatat pe calea lui Ibn Lahīʿah și al-Muthannā ibn al-Ṣabbāḥ, apoi a spus: „Amândoi sunt considerați slabi în transmiterea hadithului și nu este autentic nimic în acest capitol.” Însă afirmației lui al-Tirmidhī i s-a răspuns prin relatarea acestui hadith de către Abū Dāwūd pe calea lui Ḥusayn al-Muʿallim, care este demn de încredere și ale cărui relatări au fost folosite ca dovezi de autorii celor două culegeri Ṣaḥīḥ: al-Bukhārī și Muslim. Lor li s-a alăturat și al-Ḥajjāj ibn Arṭāh, pe care unii l-au considerat demn de încredere. Aḥmad a relatat un hadith asemănător de la Asmāʾ bint Yazīd, cu un lanț de transmitere bun.

3. Abū Dāwūd a relatat: „Ne-a relatat Muḥammad ibn Idrīs al-Rāzī; ne-a relatat ʿAmr ibn al-Rabīʿ ibn Ṭāriq; ne-a relatat Yaḥyā ibn Ayyūb, de la ʿUbayd Allāh ibn Abī Jaʿfar, că Muḥammad ibn ʿAmr ibn ʿAṭāʾ l-a înștiințat, de la ʿAbd Allāh ibn Shaddād ibn al-Hād, că a spus: «Am intrat la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —, iar ea a spus:

Trimisul lui Allah ﷺ a intrat la mine și a văzut la mâinile mele inele de argint⁵. El a întrebat: ‹Ce sunt acestea, ʿĀʾishah?› Am răspuns: ‹Le-am făcut ca să mă împodobesc pentru tine, Trimis al lui Allah.› El a întrebat: ‹Plătești zakātul pentru ele?› Am răspuns: ‹Nu› — sau ceea ce a voit Allah [să spun]. El a zis: ‹Îți sunt de ajuns pentru Foc.›»”

Sufyān a fost întrebat: „Cum plătește zakātul pentru ele?” El a răspuns: „Le adaugă la celelalte bunuri.”

Acest hadith a fost relatat și de al-Ḥākim, al-Bayhaqī și al-Dāraquṭnī.⁷ În al-Talkhīṣ⁸ se spune: „Lanțul său de transmitere îndeplinește condiția autenticității.” Al-Ḥākim l-a declarat autentic și a spus că îndeplinește condiția celor doi shaykhi — adică al-Bukhārī și Muslim. Ibn Daqīq a spus că îndeplinește condiția lui Muslim.

4. Abū Dāwūd a relatat: „Ne-a relatat Muḥammad ibn ʿĪsā; ne-a relatat ʿAttāb — adică Ibn Bashīr —, de la Thābit ibn ʿAjlān, de la ʿAṭāʾ, de la Umm Salamah, care a spus:

Purtam podoabe de aur și am întrebat: «Trimis al lui Allah, sunt ele o comoară strânsă?» El a spus: «Ceea ce atinge măsura la care trebuie plătit zakātul, dacă îi plătești zakātul, nu este o comoară strânsă.»”

L-au consemnat, de asemenea, al-Bayhaqī, al-Dāraquṭnī și al-Ḥākim, care a spus: „Este autentic potrivit condiției lui al-Bukhārī, însă cei doi nu l-au consemnat.” Al-Dhahabī l-a declarat și el autentic.¹⁰ Al-Bayhaqī a spus: „Ibn ʿAjlān este singurul care l-a relatat.” În al-Tanqīḥ se spune: „Aceasta nu dăunează, deoarece al-Bukhārī a relatat de la Thābit ibn ʿAjlān, iar Ibn Maʿīn și al-Nasāʾī l-au considerat demn de încredere. Afirmația lui ʿAbd al-Ḥaqq despre el, «Hadithul său nu se folosește ca dovadă», nu a fost făcută de altcineva.” Ibn Daqīq a spus: „Afirmația lui al-ʿUqaylī despre Thābit ibn ʿAjlān, «Nu este sprijinit de alți transmițători în hadithul său», este o judecată părtinitoare din partea lui.”

Obiecția privitoare la interzicerea purtării bijuteriilor

Dacă se spune: poate că aceasta a fost pe vremea când purtarea bijuteriilor era interzisă, așa cum susțin cei care nu consideră obligatoriu zakātul pentru bijuterii.

Răspunsul este că această explicație nu este întemeiată. Profetul ﷺ nu a oprit purtarea lor, ci a încuviințat-o, amenințând pentru neplata zakātului. Dacă purtarea lor ar fi fost interzisă, ar fi poruncit scoaterea lor și ar fi amenințat pentru purtarea lor. În plus, abrogarea presupune cunoașterea ordinii în timp; ea nu se stabilește pe baza unei simple posibilități. Apoi, chiar dacă am presupune că aceasta s-a petrecut pe vremea interdicției, hadithurile amintite arată că purtarea este îngăduită cu condiția plății zakātului. Nu există dovadă că această condiție a fost înlăturată și că purtarea lor a devenit îngăduită în mod necondiționat, adică fără zakāt.

Relatarea „Nu se datorează zakāt pentru bijuterii”

Dacă se spune: care este răspunsul la dovada adusă de cei care nu consideră obligatoriu zakātul pentru bijuterii? Este vorba despre ceea ce Ibn al-Jawzī a relatat cu lanțul său de transmitere în al-Taḥqīq, de la ʿĀfiyah ibn Ayyūb, de la al-Layth ibn Saʿd, de la Abū al-Zubayr, de la Jābir — Allah să fie mulțumit de el —, că Profetul ﷺ a spus: „Nu se datorează zakāt pentru bijuterii.” Al-Bayhaqī l-a relatat și el în Maʿrifat al-sunan wa-l-āthār.

Se răspunde în trei feluri:

Primul: al-Bayhaqī a spus despre această relatare: „Este lipsită de temei și nu are o bază ca relatare atribuită Profetului. Ea este relatată doar ca vorbă a lui Jābir, iar ʿĀfiyah ibn Ayyūb este necunoscut. Cel care o folosește drept dovadă își pune religia în primejdie.”

Al doilea: chiar dacă am presupune că ʿĀfiyah este considerat demn de încredere, după cum a transmis Ibn Ḥātim de la Abū Zurʿah, această relatare nu se poate opune hadithurilor care arată obligația și nu poate fi pusă în balanță cu ele, din pricina autenticității lor și a slăbiciunii sale deosebite.

Al treilea: chiar dacă am presupune că este de aceeași tărie cu ele și că li se poate opune, urmarea acelor hadithuri este mai prudentă. Ceea ce este mai prudent este mai vrednic de urmat, potrivit cuvintelor Profetului ﷺ: „Lasă ceea ce îți stârnește îndoiala pentru ceea ce nu îți stârnește îndoiala”¹¹ și cuvintelor sale: „Cel care se ferește de lucrurile îndoielnice își păstrează curate religia și onoarea.”¹²