Timpurile rugăciunii și reunirea rugăciunilor

Allah Preaînaltul spune:

Ți-am pogorât ție Pomenirea, ca să le lămurești oamenilor ceea ce a fost pogorât pentru ei și pentru ca ei să cugete.

El, Preaînaltul, spune și:

Am pogorât asupra ta Cartea ca lămurire pentru orice lucru, călăuzire, îndurare și bună vestire pentru musulmani.

Nu există niciun lucru al cărui statut oamenii au nevoie să-l cunoască în privința religiei sau a vieții lor lumești fără ca Allah Preaînaltul să-l fi lămurit în Cartea Sa ori în Sunnah Trimisului Său ﷺ. Sunnah lămurește Coranul și îl tâlcuiește, restrânge generalitatea unor exprimări ale sale și precizează ceea ce este enunțat fără restricție. Tot astfel, unele pasaje ale Coranului le lămuresc și le tâlcuiesc pe altele, le restrâng generalitatea și precizează ceea ce este enunțat fără restricție. Toate provin de la Allah Preaînaltul, după cum a spus Profetul ﷺ: «Luați aminte! Mi-au fost date Cartea și, împreună cu ea, ceva asemenea ei.» Relatat de Aḥmad și Abū Dāwūd, cu un lanț de transmitere autentic.¹

Una dintre chestiunile cuprinse în această regulă generală este lămurirea timpurilor celor cinci rugăciuni, care sunt cele mai categoric obligatorii dintre faptele trupești și cele mai iubite de Allah, Atotputernicul și Mărețul. Allah Preaînaltul a lămurit aceste timpuri în Cartea Sa și în Sunnah Trimisului Său ﷺ într-un chip deplin și îndestulător. Lui Allah Îi aparține lauda!

În Cartea lui Allah, El, Preaînaltul, spune:

Împlinește rugăciunea de la trecerea soarelui de zenit până la întunecarea nopții, precum și recitarea din zori. Recitarea din zori este mărturisită.

Allah Preaînaltul i-a poruncit Profetului Său ﷺ — iar o poruncă dată lui este o poruncă și pentru comunitatea sa, împreună cu el — să împlinească rugăciunea:

De la trecerea soarelui de zenit.

Adică începând de când soarele trece de zenit, la mijlocul zilei, până la întunecarea nopții, adică până la întețirea întunericului ei, care are loc la mijlocul acesteia. Apoi a separat un alt timp, spunând:

Și recitarea din zori.

Adică rugăciunea Fajr. A numit-o prin recitarea Coranului deoarece în ea se recită îndelung.

Astfel, cuvintele Celui Preaînalt:

De la trecerea soarelui de zenit până la întunecarea nopții.

cuprind timpurile a patru rugăciuni: Ẓuhr și ʿAṣr, două rugăciuni de zi din a doua jumătate a zilei, și Maghrib și ʿIshāʾ, două rugăciuni de noapte din prima jumătate a nopții. Timpul rugăciunii Fajr a fost însă separat prin cuvintele Sale:

Și recitarea din zori.

Timpul ei precis se cunoaște din legarea ei de zori, adică din ivirea luminii soarelui la orizont.

Allah Preaînaltul a reunit timpurile celor patru rugăciuni fără să le separe, fiindcă ele se succed fără întrerupere: timpul uneia nu se sfârșește decât odată cu începutul celei următoare. A separat timpul Fajr, deoarece acesta nu se leagă nici de timpul dinaintea sa, nici de cel de după el. Între acesta și timpul rugăciunii ʿIshāʾ se află a doua jumătate a nopții, iar între acesta și timpul rugăciunii Ẓuhr se află prima jumătate a zilei, după cum se va lămuri din Sunnah, dacă Allah Preaînaltul voiește.

În Sunnah Trimisului lui Allah ﷺ, în «Ṣaḥīḥ Muslim», ʿAbd Allāh ibn ʿAmr ibn al-ʿĀṣ — Allah să fie mulțumit de amândoi — relatează că Profetul ﷺ a spus: «Timpul rugăciunii Ẓuhr începe când soarele trece de zenit și durează până ce umbra omului este egală cu înălțimea sa, câtă vreme nu a sosit ʿAṣr. Timpul rugăciunii ʿAṣr durează câtă vreme soarele nu se îngălbenește. Timpul rugăciunii Maghrib durează câtă vreme amurgul nu dispare. Timpul rugăciunii ʿIshāʾ durează până la jumătatea din mijloc a nopții, iar timpul rugăciunii Ṣubḥ începe la ivirea zorilor și durează câtă vreme soarele nu răsare.» Într-o altă versiune: «Iar timpul rugăciunii ʿIshāʾ este până la jumătatea nopții»,² fără precizarea «din mijloc».

Muslim relatează și de la Abū Mūsā al-Ashʿarī — Allah să fie mulțumit de el — că la Trimisul lui Allah ﷺ a venit un om care l-a întrebat despre timpurile rugăciunii, iar el nu i-a răspuns nimic. A relatat: «A împlinit Fajr la ivirea zorilor, când oamenii abia se puteau recunoaște unii pe alții. Apoi i-a poruncit» — adică i-a poruncit lui Bilāl, după cum apare în versiunea lui al-Nasāʾī — «să cheme la rugăciunea Ẓuhr când soarele a trecut de zenit, iar oamenii spuneau: „A sosit mijlocul zilei.” El știa însă aceasta mai bine decât ei. Apoi i-a poruncit să cheme la ʿAṣr când soarele era încă sus, apoi la Maghrib când soarele a coborât» — iar în versiunea lui al-Nasāʾī: «a apus»³ —, «apoi la ʿIshāʾ când a dispărut amurgul. În ziua următoare a amânat Fajr, astfel încât, când a terminat-o, oamenii spuneau: „Soarele a răsărit ori este aproape să răsară.” Apoi a amânat Ẓuhr până aproape de timpul la care împlinise ʿAṣr în ziua precedentă, apoi a amânat ʿAṣr, astfel încât, când a terminat-o, oamenii spuneau: „Soarele s-a înroșit.” Apoi a amânat Maghrib până aproape de dispariția amurgului, apoi a amânat ʿIshāʾ până când trecuse prima treime a nopții. A doua zi l-a chemat pe cel care întrebase și i-a spus: „Timpul este între aceste două limite.”»⁴

Prin acest verset nobil și prin Sunnah Profetului, atât cea exprimată prin cuvinte, cât și cea arătată prin fapte, timpurile celor cinci rugăciuni au fost lămurite deplin și îndestulător, după cum urmează:

1. Timpul rugăciunii Ẓuhr începe când soarele trece de zenit — adică depășește mijlocul bolții cerești — și durează până când umbra fiecărui lucru este egală cu lungimea lui, măsurând începând de la umbra rămasă la trecerea soarelui de zenit.

Explicația este următoarea: când soarele răsare, fiecare obiect ridicat are o umbră lungă. Aceasta continuă să se scurteze, puțin câte puțin, până când soarele trece de zenit. Atunci umbra începe din nou să se lungească și intră timpul rugăciunii Ẓuhr. Măsoară, așadar, de când umbra începe iarăși să se lungească: atunci când lungimea ei ajunge egală cu a obiectului, timpul rugăciunii Ẓuhr s-a încheiat.

2. Timpul rugăciunii ʿAṣr începe când umbra unui lucru este egală cu lungimea lui și durează până când soarele se îngălbenește sau se înroșește.

Iar timpul îngăduit în caz de necesitate se întinde până la apus, potrivit hadithului lui Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el —, în care Profetul ﷺ a spus: «Cine prinde o rakʿah din rugăciunea Ṣubḥ înainte ca soarele să răsară a prins Ṣubḥ, iar cine prinde o rakʿah din rugăciunea ʿAṣr înainte ca soarele să apună a prins ʿAṣr.»⁵ Relatat de al-Bukhārī și Muslim.

3. Timpul rugăciunii Maghrib începe la apusul soarelui și durează până la dispariția amurgului, adică a roșeții de la orizont.

4. Timpul ultimei rugăciuni de seară, ʿIshāʾ, începe la dispariția amurgului și durează până la jumătatea nopții.

Timpul ei nu se întinde până la ivirea zorilor, deoarece aceasta ar contrazice sensul aparent al Coranului și exprimarea explicită a Sunnei. Allah Preaînaltul a spus:

Împlinește rugăciunea de la trecerea soarelui de zenit până la întunecarea nopții.

El nu a spus: «până la ivirea zorilor». Iar Sunnah afirmă explicit că timpul rugăciunii ʿIshāʾ se sfârșește la jumătatea nopții, după cum ai văzut în hadithul lui ʿAbd Allāh ibn ʿAmr — Allah să fie mulțumit de amândoi.

5. Timpul rugăciunii Fajr începe la ivirea zorilor adevărați, al doilea fajr — albeața care se întinde orizontal la răsărit și după care nu mai urmează întuneric — și durează până la răsăritul soarelui.

Aceste timpuri precis stabilite se aplică locurilor în care noaptea și ziua se succed într-un interval de douăzeci și patru de ore, fie că sunt egale, fie că una este mai lungă decât cealaltă cu puțin ori cu mult.

În schimb, locurile în care noaptea și ziua nu se succed într-un interval de douăzeci și patru de ore se află într-una dintre două situații: fie aceasta se întâmplă de-a lungul întregului an, fie numai în câteva zile din el.

Dacă se întâmplă numai în câteva zile ale anului — de pildă, într-un loc în care noaptea și ziua se succed într-un interval de douăzeci și patru de ore de-a lungul anotimpurilor, însă într-o anumită perioadă noaptea durează douăzeci și patru de ore ori mai mult, iar ziua, la fel —, atunci:

Fie există la orizont un semn perceptibil prin care timpul poate fi stabilit, precum începerea sporirii luminii ori dispariția ei cu totul; în acest caz, rânduiala este legată de acel semn.

Fie nu există un asemenea semn; atunci timpurile rugăciunilor sunt calculate după măsura lor din ultima zi de dinainte ca noaptea ori ziua să înceapă să dureze neîntrerupt douăzeci și patru de ore.

Dacă presupunem că, înainte de a deveni neîntreruptă, noaptea dura douăzeci de ore, iar ziua ocupa restul intervalului de douăzeci și patru de ore, vom socoti din noaptea continuă numai douăzeci de ore drept noapte, iar restul drept zi. În stabilirea timpurilor rugăciunilor vom urma cele arătate mai sus.

Dacă însă noaptea și ziua nu se succed într-un interval de douăzeci și patru de ore de-a lungul întregului an, în toate anotimpurile, atunci timpurile rugăciunilor sunt stabilite prin calcularea măsurii lor. Muslim relatează de la al-Nawwās ibn Samʿān — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul ﷺ l-a pomenit pe Dajjāl, care va veni la sfârșitul vremurilor. L-au întrebat cât va rămâne pe pământ, iar el a spus: «Patruzeci de zile: o zi cât un an, o zi cât o lună, o zi cât o săptămână, iar celelalte zile ale sale vor fi ca zilele voastre.» Ei au spus: «O, Trimis al lui Allah, pentru ziua aceea care va fi cât un an ne vor fi de ajuns rugăciunile unei singure zile?» El a răspuns: «Nu. Calculați-i măsura.»⁶

Profetul ﷺ a arătat astfel că, în această zi lungă, nu trebuie să ne mărginim la rugăciunile unei singure zile și a poruncit să-i fie calculată măsura.

Odată stabilit că, pentru locurile în care noaptea și ziua nu se succed, trebuie calculată măsura timpului, după ce anume o calculăm?

Unii învățați consideră că se calculează după o durată echilibrată: noaptea este socotită de douăsprezece ore, iar ziua, tot de douăsprezece ore. Întrucât locul în sine nu poate fi luat drept reper, se ia drept reper un loc cu durate mijlocii, asemenea femeii cu sângerare neregulată care nu are niciun tipar obișnuit cunoscut, nici posibilitatea de a deosebi sângele.

Alții consideră că se calculează după timpul din ținutul cel mai apropiat în care, în cursul anului, există noapte și zi. Întrucât locul în sine nu poate fi luat drept reper, este luat drept reper locul care îi seamănă cel mai mult: ținutul cel mai apropiat în care noaptea și ziua se succed într-un interval de douăzeci și patru de ore.

Această opinie este mai întemeiată, fiindcă justificarea ei este mai puternică și se apropie mai mult de situația reală. Allah știe mai bine.