Terminologia hadithului

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Felurile relatării potrivit celui căruia îi este atribuită

Potrivit celui căruia îi este atribuită, relatarea se împarte în trei: marfūʿ, mawqūf și maqṭūʿ.

Marfūʿ este ceea ce îi este atribuit Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui.

Se împarte în două: marfūʿ explicit și marfūʿ prin statut.

1. Marfūʿ explicit este ceea ce îi este atribuit Profetului însuși, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui: o spusă, o faptă, o aprobare ori o descriere a caracterului sau a înfățișării sale.

Un exemplu de spusă îl reprezintă cuvintele Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

„Cine săvârșește o faptă care nu este potrivit rânduielii noastre, aceasta este respinsă.”

Un exemplu de faptă: كان صلى الله عليه وسلم إذا دخل بيته بدأ بالسواك când intra în casa sa, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, începea prin folosirea siwāk-ului.

Un exemplu de aprobare: când a întrebat-o pe sclavă أين الله unde este Allah, ea a răspuns في السماء „Deasupra cerului”, iar el, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-a încuviințat răspunsul. Tot astfel, orice spusă ori faptă de care Profetul a aflat și pe care nu a dezaprobat-o este marfūʿ explicit, prin aprobare.

Un exemplu de descriere a caracterului său:

„Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, era cel mai darnic și cel mai curajos dintre oameni. Nu i s-a cerut vreodată ceva, iar el să spună «nu». Era mereu cu chipul senin, cu firea blândă și îngăduitoare. Ori de câte ori a fost pus să aleagă între două lucruri, l-a ales pe cel mai ușor, afară de cazul în care era un păcat; atunci era cel mai îndepărtat dintre oameni de el.”

Un exemplu de descriere a înfățișării sale:

„Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, era de statură mijlocie, nici înalt, nici scund, cu umerii depărtați. Părul îi ajungea până la lobii urechilor și uneori până la umeri. Avea o barbă frumoasă, cu câteva fire albe.”

2. Marfūʿ prin statut este ceea ce are statutul unei atribuiri Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și este de mai multe feluri.

Primul: spusa unui Companion care nu poate proveni din judecata proprie, nu este o explicare a unui text și al cărei autor nu este cunoscut pentru preluarea relatărilor israelite. De pildă, el vorbește despre semnele Ceasului, despre stările din Ziua Învierii sau despre răsplată și pedeapsă.

Dacă spusa poate proveni din judecata proprie, ea este mawqūf. Dacă este o explicare, regula de bază este aceeași, iar explicația are statutul textului explicat. Dacă autorul ei este cunoscut pentru preluarea relatărilor israelite, rămâne incert dacă este o relatare israelită sau un hadith marfūʿ; din cauza acestei îndoieli nu se stabilește că este hadith.

S-a menționat că cei patru numiți ʿAbd Allāh — ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās, ʿAbd Allāh ibn al-Zubayr, ʿAbd Allāh ibn ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb și ʿAbd Allāh ibn ʿAmr ibn al-ʿĀṣ — au preluat relatări de la învățații israeliților, precum Kaʿb al-Aḥbār și alții.

Al doilea: fapta unui Companion care nu poate proveni din judecata proprie. Un exemplu dat este faptul că ʿAlī — Allah să fie mulțumit de el — s-a rugat la eclipsă cu mai mult de două rukūʿ-uri în fiecare rakʿah.

Al treilea: Companionul leagă un lucru de vremea Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, fără a spune că acesta știa despre el. De pildă, Asmāʾ bint Abī Bakr — Allah să fie mulțumit de ea — a spus:

„Pe vremea Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, am sacrificat un cal, pe când ne aflam în Medina, și l-am mâncat.”

Al patrulea: Companionul spune despre ceva că face parte din Sunnah. De pildă, Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el — a spus:

„Face parte din Sunnah ca tashahhud-ul să fie rostit în șoaptă.”

Dacă aceasta este spusă de un tābiʿī, unii o consideră marfūʿ, iar alții mawqūf. De pildă, ʿUbayd Allāh ibn ʿAbd Allāh ibn ʿUtbah ibn Masʿūd a spus:

„Sunnah este ca imamul să țină la cele două sărbători două predici, despărțite printr-o ședere.”

Al cincilea: Companionul spune „Ni s-a poruncit”, „Ni s-a interzis”, „Oamenilor li s-a poruncit” ori ceva asemănător. De pildă, Umm ʿAṭiyyah — Allah să fie mulțumit de ea — a spus:

„Ni s-a poruncit să le scoatem la cele două sărbători pe tinerele fete ajunse la maturitate.”

„Ni s-a interzis să urmăm cortegiile funerare, dar interdicția nu ne-a fost impusă cu strictețe.”

Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — a spus:

„Oamenilor li s-a poruncit ca ultima lor întâlnire cu Casa să fie ṭawāf-ul.”

Anas — Allah să fie mulțumit de el — a spus:

„Ni s-a stabilit, în privința scurtării mustății, tăierii unghiilor, smulgerii părului de la subsuori și raderii părului pubian, să nu le lăsăm mai mult de patruzeci de nopți.”

Al șaselea: Companionul stabilește că un lucru este un act de neascultare. De pildă, Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — a spus despre cineva care ieșise din moschee după chemarea la rugăciune:

„Acesta l-a nesocotit pe Abū al-Qāsim, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui.”

Tot astfel este și atunci când Companionul stabilește că un lucru reprezintă ascultare. Căci un lucru nu este neascultare ori ascultare decât în temeiul unui text al Legiuitorului, iar Companionul nu se pronunță categoric astfel fără să aibă o cunoaștere în această privință.

Al șaptelea: despre Companion se spune că „a ridicat hadithul” ori că l-a transmis cu atribuire. De pildă, Saʿīd ibn Jubayr a relatat de la Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — că a spus:

„Vindecarea se află în trei: o înghițitură de miere, o incizie făcută la aplicarea ventuzelor și o cauterizare cu foc. Iar eu îi interzic comunității mele cauterizarea.”

Tot astfel, Saʿīd ibn al-Musayyib a relatat de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — cu atribuire:

„Fiṭrah cuprinde cinci lucruri — sau: cinci lucruri fac parte din fiṭrah —: circumcizia, raderea părului pubian, smulgerea părului de la subsuori, tăierea unghiilor și scurtarea mustății.”

Tot astfel sunt formulele folosite despre un Companion: „Transmite hadithul”, „Îl atribuie mai sus”, „Îl duce până la el” și altele asemănătoare. Aceste expresii au statutul unui marfūʿ explicit: chiar dacă nu îl atribuie în mod explicit Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, ele indică aceasta.

Mawqūf este ceea ce îi este atribuit unui Companion și nu s-a stabilit că are statut de marfūʿ. De pildă, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el — a spus:

„Islamul este dărâmat de greșeala învățatului, de disputa ipocritului care cunoaște Cartea și de cârmuirea conducătorilor care rătăcesc oamenii.”

Maqṭūʿ este ceea ce îi este atribuit unui tābiʿī sau unei persoane din generațiile de după acesta. De pildă, Ibn Sīrīn a spus:

„Această știință este religie, așadar luați seama de la cine vă luați religia.”

Mālik a spus:

„Lasă dintre faptele ascunse ceea ce nu se cuvine să faci în văzul lumii.”

Companionul

Vom prezenta definiția Companionului, statutul Companionilor, cine a murit ultimul dintre ei și folosul cunoașterii acestui lucru, precum și Companionii care au relatat cel mai mult.

Companionul este cel care s-a întâlnit cu Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, ori l-a văzut, crezând în el, și a murit în această credință.

Definiția îl cuprinde și pe cel care a apostaziat, apoi s-a întors la Islam, precum al-Ashʿath ibn Qays. El apostaziase după moartea Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui; a fost adus prizonier la Abū Bakr, s-a căit, iar Abū Bakr — Allah să fie mulțumit de el — i-a acceptat căința.

Ea îl exclude pe cel care a crezut în Profet în timpul vieții sale, dar nu s-a întâlnit cu el, precum al-Najāshī, precum și pe cel care a apostaziat și a murit în această stare. De pildă, ʿAbd Allāh ibn Khaṭal a fost omorât în ziua cuceririi Meccăi, iar Rabīʿah ibn Umayyah ibn Khalaf a apostaziat în vremea lui ʿUmar și a murit apostat.

Companionii au fost mulți și numărul lor nu poate fi stabilit cu certitudine. S-a spus însă, cu aproximație, că au fost o sută paisprezece mii.

Toți Companionii sunt de încredere și integri. Relatarea fiecăruia dintre ei este acceptată chiar dacă persoana lui nu este cunoscută. De aceea s-a spus: „Necunoașterea identității Companionului nu dăunează.”

Dovada acestui statut este că Allah și Trimisul Său i-au lăudat în numeroase texte, iar Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, accepta spusa unuia dintre ei atunci când îi era cunoscut Islamul, fără să întrebe despre starea sa. Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — a relatat:

„Un beduin a venit la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și a spus: «Am văzut luna nouă» — adică cea a lunii Ramaḍān. El l-a întrebat: «Mărturisești că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah?» A răspuns: «Da.» A întrebat: «Mărturisești că Muḥammad este Trimisul lui Allah?» A răspuns: «Da.» Atunci a spus: «O, Bilāl, vestește-le oamenilor să postească mâine!»”

Ultimul Companion care a murit, în sens absolut, a fost ʿĀmir ibn Wāthilah al-Laythī. El a murit la Mecca în anul 110 H și a fost astfel și ultimul care a murit la Mecca.

Ultimul care a murit în Medina a fost Maḥmūd ibn al-Rabīʿ al-Anṣārī al-Khazrajī, în anul 99 H.

Ultimul care a murit în al-Shām, la Damasc, a fost Wāthilah ibn al-Asqaʿ al-Laythī, în anul 86 H, iar la Ḥimṣ, ʿAbd Allāh ibn Busr al-Māzinī, în anul 96 H.

Ultimul care a murit în Basra a fost Anas ibn Mālik al-Anṣārī al-Khazrajī, în anul 93 H.

Ultimul care a murit în Kufa a fost ʿAbd Allāh ibn Abī Awfā al-Aslamī, în anul 87 H.

Ultimul care a murit în Egipt a fost ʿAbd Allāh ibn al-Ḥārith ibn Jazʾ al-Zubaydī, în anul 89 H.

Niciunul dintre ei nu a mai rămas în viață după anul 110 H, potrivit relatării lui Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său:

„Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, s-a rugat cu noi spre sfârșitul vieții sale. După salutul de încheiere s-a ridicat și a spus: «Vedeți voi această noapte a voastră? După o sută de ani de la ea nu va mai fi rămas nimeni dintre cei care se află astăzi pe fața pământului.»”

Aceasta a fost cu o lună înaintea morții sale, după cum a relatat Muslim în hadithul lui Jābir.

Cunoașterea ultimilor Companioni care au murit are două foloase:

Primul: nu este acceptată pretenția de a fi Companion a celui care a murit după această limită.

Al doilea: relatarea de la Companioni a celui care nu ajunsese încă la vârsta discernământului înaintea acestei limite are un lanț întrerupt.

Unii Companioni au relatat mult și numeroși oameni au preluat de la ei. Cei de la care s-au relatat peste o mie de hadithuri sunt:

1. Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el —: 5.374.

2. ʿAbd Allāh ibn ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de ei amândoi —: 2.630.

3. Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el —: 2.286.

4. ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —: 2.210.

5. ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei amândoi —: 1.660.

6. Jābir ibn ʿAbd Allāh — Allah să fie mulțumit de ei amândoi —: 1.540.

7. Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el —: 1.170.

Faptul că de la acești Companioni s-au transmis multe hadithuri nu înseamnă neapărat că ei au preluat mai mult decât ceilalți de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Numărul mic al relatărilor transmise de la un Companion se poate datora morții sale timpurii, precum în cazul lui Ḥamzah — Allah să fie mulțumit de el —, unchiul Profetului, ori faptului că era ocupat cu lucruri mai importante, precum ʿUthmān — Allah să fie mulțumit de el —, sau ambelor cauze, precum Abū Bakr — Allah să fie mulțumit de el —, care a murit devreme și a fost ocupat cu conducerea califatului. Pot exista și alte motive.

Mukhaḍram

Vom prezenta definiția și statutul hadithului său.

Mukhaḍram este cel care a crezut în Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, în timpul vieții acestuia, dar nu s-a întâlnit cu el.

Cei numiți mukhaḍramūn formează o generație distinctă între Companioni și tābiʿīn. S-a spus însă și că ei aparțin celor dintâi tābiʿīn.

Unii învățați au numărat aproximativ patruzeci de astfel de persoane. Printre ele se numără al-Aḥnaf ibn Qays, al-Aswad ibn Yazīd, Saʿīd ibn Iyās, ʿAbd Allāh ibn ʿUkaym, ʿAmr ibn Maymūn, Abū Muslim al-Khawlānī și al-Najāshī, regele Abisiniei.

Hadithul unui mukhaḍram intră în categoria mursal-ului transmis de un tābiʿī: are, așadar, lanț întrerupt, iar în privința acceptării sale există aceeași divergență ca la mursal-ul unui tābiʿī.

Tābiʿī

Tābiʿī este cel care s-a întâlnit cu un Companion, crezând în Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și a murit în această credință.

Tābiʿīn au fost atât de mulți încât nu pot fi numărați. Ei formează trei generații: cea dintâi, cea din urmă și una intermediară.

Cei dintâi sunt cei ale căror relatări provin în cea mai mare parte de la Companioni, precum Saʿīd ibn al-Musayyib, ʿUrwah ibn al-Zubayr și ʿAlqamah ibn Qays.

Cei din urmă sunt cei ale căror relatări provin în cea mai mare parte de la alți tābiʿīn și care s-au întâlnit doar cu puțini Companioni, precum Ibrāhīm al-Nakhaʿī, Abū al-Zinād și Yaḥyā ibn Saʿīd.

Cei din generația intermediară sunt cei care au relatat mult atât de la Companioni, cât și de la cei dintâi tābiʿīn, precum al-Ḥasan al-Baṣrī, Muḥammad ibn Sīrīn, Mujāhid, ʿIkrimah, Qatādah, al-Shaʿbī, al-Zuhrī, ʿAṭāʾ, ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz și Sālim ibn ʿAbd Allāh ibn ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb.

Isnād — lanțul transmiterii

Vom prezenta definiția, felurile și cele mai autentice lanțuri.

Isnād, numit și sanad, desemnează transmițătorii hadithului care ni l-au transmis.

De exemplu, al-Bukhārī a spus:

„Ne-a relatat ʿAbd Allāh ibn Yūsuf: ne-a înștiințat Mālik, de la Ibn Shihāb, de la Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el — că Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: «Nu vă urâți, nu vă invidiați și nu vă întoarceți spatele unii altora! Fiți, o, robi ai lui Allah, frați! Nu îi este îngăduit unui musulman să întrerupă legătura cu fratele său mai mult de trei nopți.»”

Lanțul este: ʿAbd Allāh ibn Yūsuf, Mālik, Ibn Shihāb și Anas ibn Mālik.

Isnād-ul se împarte în două: ʿālī și nāzil. ʿĀlī este cel mai apropiat de autenticitate, iar nāzil este opusul său.

Superioritatea unui lanț poate privi însușirile sau numărul transmițătorilor.

1. Superioritatea prin însușiri înseamnă că transmițătorii săi sunt mai puternici în precizie ori în integritate decât transmițătorii altui lanț.

2. Superioritatea prin număr înseamnă că lanțul are mai puțini transmițători decât un altul. Un număr mic de transmițători este considerat superior deoarece, cu cât sunt mai puțini intermediari, cu atât scade posibilitatea unei greșeli și lanțul este mai apropiat de autenticitate.

Inferioritatea lanțului, nāzil, este opusul superiorității și are de asemenea două feluri: prin însușiri și prin număr.

1. Inferioritatea prin însușiri înseamnă că transmițătorii sunt mai slabi în precizie ori în integritate decât cei din alt lanț.

2. Inferioritatea prin număr înseamnă că un lanț are mai mulți transmițători decât un altul.

Cele două feluri de superioritate, prin însușiri și prin număr, se pot reuni într-un singur lanț; el este atunci superior în ambele privințe. Poate exista și numai una dintre ele, iar lanțul să fie superior prin însușiri și inferior prin număr sau invers. Folosul cunoașterii superiorității și inferiorității este preferarea lanțului superior atunci când există o contradicție.

În urma cercetării, nu se stabilește că un anumit lanț este cel mai autentic dintre toate în sens absolut. Această apreciere se face în raport cu un Companion, o regiune sau un subiect. Astfel, se spune: „Cel mai autentic lanț al relatărilor lui Abū Bakr”, „Cel mai autentic lanț al celor din Ḥijāz”, „Cel mai autentic lanț al hadithului despre coborârea Domnului”. Au fost menționate cele mai autentice lanțuri în raport cu anumiți Companioni, printre care:

Pentru Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el —: al-Zuhrī, de la Saʿīd ibn al-Musayyib, de la Abū Hurayrah.

Pentru ʿAbd Allāh ibn ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de ei amândoi —: Mālik, de la Nāfiʿ, de la Ibn ʿUmar.

Pentru Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el —: Mālik, de la al-Zuhrī, de la Anas.

Pentru ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea —: Hishām ibn ʿUrwah, de la tatăl său, de la ʿĀʾishah.

Pentru ʿAbd Allāh ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei amândoi —: al-Zuhrī, de la ʿUbayd Allāh ibn ʿAbd Allāh ibn ʿUtbah, de la Ibn ʿAbbās.

Pentru Jābir ibn ʿAbd Allāh — Allah să fie mulțumit de ei amândoi —: Sufyān ibn ʿUyaynah, de la ʿAmr ibn Dīnār, de la Jābir.

În privința relatării lui ʿAmr ibn Shuʿayb de la tatăl său, Shuʿayb, de la bunicul său — adică bunicul lui Shuʿayb —, acesta este ʿAbd Allāh ibn ʿAmr ibn al-ʿĀṣ. Unii au exagerat, numărând acest lanț printre cele mai autentice, iar alții l-au respins, spunând că Shuʿayb nu și-a cunoscut bunicul și că lanțul ar fi, prin urmare, întrerupt.

Opinia mai puternică este că această transmitere este autentică și acceptată. Al-Bukhārī a spus: „I-am văzut pe Aḥmad ibn Ḥanbal, ʿAlī ibn al-Madīnī, Isḥāq ibn Rāhawayh și Abū ʿUbayd, precum și pe cei mai mulți dintre învățații noștri, folosind ca dovadă hadithul lui ʿAmr ibn Shuʿayb de la tatăl său, de la bunicul său. Niciunul dintre musulmani nu l-a abandonat.” Al-Bukhārī a mai spus: „Unii oameni îi urmează.”

Respingerea pe motiv că Shuʿayb nu și-ar fi cunoscut bunicul nu este întemeiată, deoarece s-a stabilit că Shuʿayb a auzit de la bunicul său, ʿAbd Allāh; așadar, nu există întrerupere. Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah a spus: „Imamii Islamului și majoritatea învățaților folosesc ca dovadă hadithul lui ʿAmr ibn Shuʿayb, dacă transmiterea până la el este autentică.”

Musalsal — transmiterea cu o însușire repetată

Vom prezenta definiția și folosul său.

Musalsal este hadithul ai cărui transmițători coincid într-un anumit lucru legat de transmițător sau de felul transmiterii.

Un exemplu legat de transmițător este hadithul lui Muʿādh ibn Jabal — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-a spus:

„O, Muʿādh, eu te iubesc. Te îndemn să nu omiți să spui după fiecare rugăciune: «O, Allah, ajută-mă să Te pomenesc, să Îți mulțumesc și să Te ador cum se cuvine!»”

S-a menționat că fiecare dintre cei care îl transmitea îi spunea celui căruia i-l relata: وأنا أحبك فقل اللهم أعني „Și eu te iubesc. Spune: «O, Allah, ajută-mă...»” și continua.

Un exemplu legat de transmitere este ceea ce al-Bukhārī a spus în Ṣaḥīḥ-ul său:

„Ne-a relatat ʿAmr ibn Ḥafṣ: ne-a relatat tatăl meu: ne-a relatat al-Aʿmash: ne-a relatat Zayd ibn Wahb: ne-a relatat ʿAbd Allāh — adică Ibn Masʿūd —: ne-a relatat Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, cel sincer și demn de crezare: «Fiecare dintre voi este adunat în pântecele mamei sale timp de patruzeci de zile, apoi devine un cheag...»”

Acest hadith este musalsal prin folosirea aceleiași formule de către transmițători: „Ne-a relatat”. Tot astfel ar fi dacă s-ar repeta formula „De la cutare, de la cutare”, ori dacă fiecare l-ar transmite ca fiind primul sau ultimul hadith auzit de la învățătorul său.

Folosul hadithului musalsal este că arată precizia cu care transmițătorii au preluat unii de la alții și grija fiecăruia de a-l urma pe cel dinaintea sa.

Primirea hadithului și transmiterea lui

Primirea hadithului — taḥammul

Vom prezenta definiția, condițiile și felurile sale.

Primirea hadithului înseamnă preluarea lui de la cel care îl relatează.

Are trei condiții:

1. Discernământul: capacitatea de a înțelege ce i se spune și de a răspunde corect. De regulă, aceasta se dobândește la împlinirea vârstei de șapte ani. Primirea nu este valabilă în cazul celui care nu are discernământ din cauza vârstei mici ori care l-a pierdut din cauza bătrâneții sau a altui motiv.

2. Judecata sănătoasă: primirea nu este valabilă în cazul celui lipsit de ea ori al celui cu mintea grav tulburată.

3. Absența piedicilor: primirea nu este valabilă când există somnolență puternică, zgomot mult ori o preocupare care îl distrage puternic.

Felurile sale sunt numeroase, printre care:

1. Ascultarea cuvintelor învățătorului. Cea mai înaltă formă a acesteia este dictarea.

2. Citirea în fața învățătorului, numită ʿarḍ.

3. Ijāzah: învățătorul îi permite să relateze de la el, fie că își exprimă permisiunea oral ori în scris.

Transmiterea pe baza unei ijāzah este validă potrivit majorității învățaților, deoarece există nevoie de ea. Validitatea ei presupune trei condiții:

Prima: materialul pentru care se acordă permisiunea să fie cunoscut, fie prin desemnare precisă, precum: „Îți permit să relatezi de la mine Ṣaḥīḥ al-Bukhārī”, fie printr-o formulare cuprinzătoare, precum: „Îți permit să relatezi de la mine toate relatările mele.” Astfel, poate transmite pe baza acestei permisiuni generale orice a stabilit că face parte din relatările învățătorului.

Dacă materialul este nedeterminat, transmiterea pe baza permisiunii nu este validă. De exemplu: „Îți permit să relatezi de la mine o parte din Ṣaḥīḥ al-Bukhārī” ori „o parte dintre relatările mele”, deoarece beneficiarul nu știe ce anume îi este permis.

A doua: beneficiarul să existe. Nu este validă acordarea unei permisiuni unei persoane încă inexistente, nici ca adaos la alta, nici separat. Dacă ar spune: „Îți acord permisiunea ție și celui care ți se va naște” ori „Îi acord permisiunea celui care i se va naște lui cutare”, permisiunea nu este validă.

A treia: beneficiarul să fie determinat prin persoana ori printr-o însușire a sa. De exemplu: „Vă permit ție și lui cutare să transmiteți relatările mele de la mine” ori „Le permit studenților științei hadithului să transmită relatările mele de la mine.” Dacă permisiunea este generală, precum: „Le permit tuturor musulmanilor să relateze de la mine”, ea nu este validă. S-a spus însă și că este validă acordarea ei unei persoane încă inexistente ori nedeterminate. Allah știe cel mai bine.

Transmiterea hadithului — adāʾ

Vom prezenta definiția, condițiile acceptării și formulele sale.

Transmiterea hadithului înseamnă comunicarea lui către altcineva.

Hadithul trebuie transmis în forma în care a fost auzit, chiar și în privința formulelor de transmitere. Așadar, formula „Mi-a relatat” nu se înlocuiește cu „M-a înștiințat”, „Am auzit” ori cu alta asemănătoare, deoarece sensurile lor diferă în terminologia de specialitate.

S-a transmis de la imamul Aḥmad că a spus: „Urmează formularea învățătorului când spune: «Mi-a relatat», «Ne-a relatat», «Am auzit» și «Ne-a înștiințat»; nu o depăși.”

Acceptarea transmiterii presupune anumite condiții, printre care:

1. Judecata sănătoasă: nu este acceptată de la cel lipsit de ea, de la cel cu mintea grav tulburată ori de la cel care și-a pierdut discernământul din cauza bătrâneții sau din alt motiv.

2. Pubertatea: nu este acceptată de la un copil. S-a spus însă că este acceptată de la un adolescent apropiat de pubertate și demn de încredere.

3. Islamul: nu este acceptată de la un necredincios, chiar dacă primise hadithul pe când era musulman.

4. Integritatea: nu este acceptată de la un păcătos, chiar dacă primise hadithul pe când era integru.

5. Absența piedicilor: nu este acceptată dacă omul este copleșit de somnolență ori de o preocupare care îi tulbură gândirea.

Formulele de transmitere sunt expresiile prin care se comunică hadithul și au mai multe trepte:

Prima: „Am auzit” — samiʿtu — sau „Mi-a relatat” — ḥaddathanī —, dacă a ascultat singur de la învățător. Dacă au fost și alții împreună cu el, spune: „Am auzit noi” — samiʿnā — ori „Ne-a relatat” — ḥaddathanā.

A doua: „Am citit în fața lui” — qaraʾtu ʿalayhi —, „M-a înștiințat prin citirea mea în fața lui” — akhbaranī qirāʾatan ʿalayhi — ori „M-a înștiințat” — akhbaranī —, dacă el a citit în fața învățătorului.

A treia: „S-a citit în fața lui, iar eu ascultam” — quriʾa ʿalayhi wa-anā asmaʿ —, „Am citit noi în fața lui” — qaraʾnā ʿalayhi — ori „Ne-a înștiințat” — akhbaranā —, dacă altcineva a citit în fața învățătorului, iar el asculta.

A patra: „M-a înștiințat prin permisiune” — akhbaranī ijāzatan —, „Mi-a relatat prin permisiune” — ḥaddathanī ijāzatan —, „M-a informat” — anbaʾanī — ori „De la cutare” — ʿan fulān —, dacă relatează de la el în temeiul unei ijāzah.

Această diferențiere aparține învățaților de mai târziu. Cei dintâi considerau că ḥaddathanī, akhbaranī și anbaʾanī au același sens, fiind formule folosite de cel care a ascultat de la învățător. Au mai rămas și alte formule, pe care le-am lăsat deoparte, deoarece nu am tratat felurile de primire corespunzătoare lor.

Scrierea hadithului

Vom prezenta definiția, statutul scrierii sale și felul în care trebuie făcută.

Scrierea hadithului înseamnă transmiterea lui în scris.

Regula de bază este că scrierea este îngăduită, deoarece este un mijloc. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-a permis lui ʿAbd Allāh ibn ʿAmr să scrie ceea ce auzea de la el; Aḥmad a relatat aceasta cu un lanț ḥasan. Dacă există însă teama unei consecințe oprite de Lege, scrierea este interzisă. Astfel se înțeleg cuvintele Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

„Nu scrieți de la mine nimic în afară de Coran. Cine a scris de la mine ceva în afară de Coran să îl șteargă.”

Dacă păstrarea Sunnei și transmiterea Legii depind de scrierea ei, aceasta devine obligatorie. De aceea Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, își trimitea în scris învățătura oamenilor, chemându-i la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, și comunicându-le Legea Sa. În cele două Ṣaḥīḥ-uri, Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Profetul a ținut o predică în anul cuceririi Meccăi. Un om din Yemen, numit Abū Shāh, s-a ridicat și a spus: اكتبوا لي يا رسول الله „Scrieți-mi-o, o, Trimis al lui Allah!” Atunci el a spus:

„Scrieți pentru Abū Shāh!”

Este obligatorie grija în scrierea hadithului, deoarece ea este unul dintre cele două mijloace de transmitere a lui. Prin urmare, trebuie îngrijită la fel ca transmiterea orală. Scrierea sa are o formă obligatorie și una recomandată.

Forma obligatorie este scrierea hadithului într-un scris clar și lămurit, care nu produce dificultăți de înțelegere ori confuzii.

În privința formei recomandate, se ține seama de următoarele:

1. Când este menționat numele lui Allah, se scriu explicit formule precum „Preaînaltul”, „Cel Atotputernic și Măreț”, „Slavă Lui” ori alte formule de laudă, fără simboluri. Când este menționat numele Trimisului, se scrie explicit formula „pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui”, fără simboluri. În comentariul său la Alfiyyah privind terminologia hadithului, al-ʿIrāqī a spus: „Este dezaprobată simbolizarea în scris a rugii de binecuvântare asupra Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, prin limitarea la două litere și altele asemenea.” A mai spus: „Este dezaprobată și omiterea fie a binecuvântării, fie a salutului, limitându-se la una dintre ele.”

Când este menționat un Companion, se scrie: „Allah să fie mulțumit de el.” Nu se rezervă unui anumit Companion o laudă ori o invocație, repetată ca semn distinctiv la fiecare menționare, așa cum procedează rāfiḍiții în privința lui ʿAlī ibn Abī Ṭālib — Allah să fie mulțumit de el —, spunând „Pacea fie asupra lui” ori „Allah să îi cinstească fața”. Ibn Kathīr a spus că acestea sunt formule de cinstire și respect, dar cei doi shaykhi — adică Abū Bakr și ʿUmar — și emirul dreptcredincioșilor ʿUthmān sunt mai îndreptățiți la ele decât el.

Cât despre adăugarea binecuvântării la salut atunci când este menționat numai ʿAlī — Allah să fie mulțumit de el —, aceasta este oprită, mai ales dacă este făcută ca semn distinctiv și pentru a-i exclude pe ceilalți. Într-un asemenea caz, abandonarea ei este necesară. Aceasta a spus Ibn al-Qayyim în cartea Jalāʾ al-afhām.

Când este menționat un tābiʿī sau cineva din generațiile de după el care merită o invocație, se scrie: „Allah să aibă milă de el.”

2. Textul propriu-zis al hadithului să fie marcat prin ceva care îl deosebește, de exemplu prin paranteze rotunde, paranteze drepte, două cercuri sau alt semn asemănător, pentru a nu se amesteca cu alte cuvinte și a se produce confuzie.

3. Să fie respectate regulile urmate la corectarea greșelilor.

Textul omis se adaugă în una dintre margini, deasupra ori dedesubt, indicându-i-se locul printr-un semn care îl identifică.

Textul în plus se taie cu o linie clară, de la primul până la ultimul său cuvânt, pentru a nu fi șters ceea ce se află dedesubt și a-i rămâne ascuns cititorului. Dacă pasajul în plus este lung, se scrie înaintea primului său cuvânt „nu”, iar după ultimul „până aici”, puțin deasupra rândului.

Dacă adăugirea constă în repetarea unui cuvânt, se taie ultima apariție, afară de cazul în care ea este legată de ceea ce urmează; atunci se taie prima. De exemplu, dacă se repetă ʿabd în numele ʿAbd Allāh ori imriʾ în expresia imriʾ muʾmin, se taie prima apariție.

4. Să nu fie despărțite pe două rânduri două cuvinte a căror separare poate sugera un sens greșit. De pildă, spusa lui ʿAlī — Allah să fie mulțumit de el —: بشر قاتل ابن صفية يعني الزبير بالنار „Vestește-i ucigașului fiului Ṣafiyyei — adică al-Zubayr — Focul!” Nu se așază بشر قاتل „Vestește-i ucigașului” pe un rând și ابن صفية بالنار „fiului Ṣafiyyei Focul” pe alt rând.

5. Să fie evitate simbolurile, cu excepția celor bine cunoscute între specialiștii hadithului.² Printre acestea se află:

„ثنا”, „نا” și „دثنا” sunt prescurtări pentru حدثنا (ḥaddathanā — „ne-a relatat”) și se citesc ḥaddathanā. „أنا”, „أرنا” și „أبنا” sunt prescurtări pentru أخبرنا (akhbaranā — „ne-a înștiințat”) și se citesc akhbaranā. „ق” (qāf) este prescurtarea pentru قال („a spus”) și se citește qāla („a spus”). Cel mai adesea, „a spus” se omite fără simbol în scris, însă se rostește la citire. De exemplu, al-Bukhārī a spus:

„Ne-a relatat Abū Maʿmar: ne-a relatat ʿAbd al-Wārith: Yazīd a spus: mi-a relatat Muṭarrif ibn ʿAbd Allāh, de la ʿImrān, care a spus: «Am întrebat: O, Trimis al lui Allah, atunci pentru ce lucrează cei care lucrează? El a răspuns: Fiecăruia îi este ușurat lucrul pentru care a fost creat.»”

Între transmițători a fost omis în scris cuvântul „a spus”, însă acesta se rostește la citire. Așadar, exemplul se citește: „Al-Bukhārī a spus: ne-a relatat Abū Maʿmar, care a spus: ne-a relatat ʿAbd al-Wārith, care a spus: Yazīd a spus: mi-a relatat Muṭarrif...” și așa mai departe.

Litera ḥāʾ indică trecerea de la un lanț la altul atunci când hadithul are mai multe lanțuri, fie că schimbarea are loc la sfârșitul lanțului ori în interiorul său. Se citește litera ca atare: ḥāʾ.

Un exemplu de schimbare la sfârșitul lanțului este ceea ce al-Bukhārī a spus:

„Ne-a relatat Yaʿqūb ibn Ibrāhīm, care a spus: ne-a relatat Ibn ʿUlayyah, de la ʿAbd al-ʿAzīz ibn Ṣuhayb, de la Anas, de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Ḥāʾ. Și ne-a relatat Ādam, care a spus: ne-a relatat Shuʿbah, de la Qatādah, de la Anas, care a spus că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus: «Niciunul dintre voi nu crede până când nu îi sunt mai drag decât tatăl său, copilul său și toți oamenii.»”

Un exemplu de schimbare în interiorul lanțului este ceea ce Muslim a spus:

„Ne-a relatat Qutaybah ibn Saʿīd, care a spus: ne-a relatat Layth. Ḥāʾ. Și ne-a relatat Muḥammad ibn Rumḥ: ne-a relatat al-Layth, de la Nāfiʿ, de la Ibn ʿUmar, de la Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, că a spus: «Luați aminte! Fiecare dintre voi este păstor și fiecare răspunde de cei aflați în grija sa. Conducătorul oamenilor este păstor și răspunde de cei aflați în grija sa. Bărbatul este păstor pentru familia sa și răspunde de ea. Femeia este păstoriță pentru casa soțului ei și copiii ei și răspunde de ei. Sclavul este păstor pentru averea stăpânului său și răspunde de ea. Luați aminte! Fiecare dintre voi este păstor și răspunde de cei aflați în grija sa.»”

Consemnarea hadithului

În vremea Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și a celor patru califi bine călăuziți care i-au urmat, hadithul nu era consemnat în forma sistematică de mai târziu. Al-Bayhaqī a relatat în al-Madkhal, de la ʿUrwah ibn al-Zubayr, că ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el — a dorit să scrie tradițiile. I-a consultat pe Companionii Trimisului lui Allah, iar aceștia l-au sfătuit să le scrie. ʿUmar a cerut timp de o lună îndrumarea lui Allah în această privință, apoi, într-o dimineață, după ce Allah îi întărise hotărârea, a spus:

„Am dorit să scriu tradițiile, însă mi-am amintit de oameni de dinaintea voastră care au scris cărți, s-au aplecat asupra lor și au abandonat Cartea lui Allah. Pe Allah, nu voi amesteca vreodată Cartea lui Allah cu nimic altceva!”

Când a ajuns calif ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz, Allah să aibă milă de el, și s-a temut de pierderea hadithului, i-a scris judecătorului său din Medina, Abū Bakr ibn Muḥammad ibn ʿAmr ibn Ḥazm:

„Caută ceea ce există din hadithul Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și scrie-l, căci mă tem de ștergerea științei și de dispariția învățaților. Nu accepta decât hadithul Trimisului lui Allah. Răspândiți știința și așezați-vă pentru a-i învăța pe cei care nu știu, căci știința nu piere până când nu devine ascunsă.”

A scris în acest sens și în celelalte regiuni, apoi i-a poruncit lui Muḥammad ibn Shihāb al-Zuhrī să consemneze tradițiile. Astfel, primul care a alcătuit o culegere de hadith a fost Muḥammad ibn Shihāb al-Zuhrī, la porunca emirului dreptcredincioșilor ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz, Allah să aibă milă de ei amândoi. Aceasta a fost la începutul anului 100 H. Apoi oamenii au continuat, iar metodele lor de alcătuire a culegerilor s-au diversificat.

Metodele alcătuirii culegerilor de hadith

Metodele sunt de două feluri:

Primul: alcătuirea lucrărilor-sursă, în care autorul relatează hadithul cu lanțul său până la capăt. Aceasta are mai multe forme, printre care:

1. Alcătuirea pe fascicule: fiecărui capitol al științei îi este dedicată o parte de sine stătătoare.

Astfel, rugăciunii îi este dedicată o parte, zakāt-ului alta și așa mai departe. Se menționează că aceasta era metoda lui al-Zuhrī și a celor din vremea sa.

2. Alcătuirea pe capitole: într-un singur volum sunt cuprinse mai multe capitole, ordonate tematic, de pildă după ordinea capitolelor jurisprudenței ori în alt fel. Aceasta este metoda lui al-Bukhārī, Muslim și a autorilor culegerilor Sunan.

3. Alcătuirea pe musnad-uri: hadithurile fiecărui Companion sunt adunate separat. În musnad-ul lui Abū Bakr sunt menționate toate relatările transmise de la el, în musnad-ul lui ʿUmar toate relatările sale și așa mai departe. Aceasta este metoda imamului Aḥmad în Musnad-ul său.

Al doilea: alcătuirea lucrărilor derivate, în care autorul preia hadithurile din lucrările-sursă, indicându-le originea, dar fără a mai reda lanțurile. Și aceasta are mai multe forme:

1. Organizarea pe capitole, precum Bulūgh al-marām de Ibn Ḥajar al-ʿAsqalānī și ʿUmdat al-aḥkām de ʿAbd al-Ghanī al-Maqdisī.

2. Organizarea alfabetică, precum al-Jāmiʿ al-ṣaghīr de al-Suyūṭī.

Există și numeroase alte metode în ambele feluri de lucrări, potrivit celor pe care specialiștii hadithului le consideră mai potrivite pentru adunarea și verificarea lui.

Cele șase culegeri de bază

Această denumire se aplică următoarelor lucrări-sursă: Ṣaḥīḥ al-Bukhārī, Ṣaḥīḥ Muslim, Sunan al-Nasāʾī, Sunan Abī Dāwūd, Sunan al-Tirmidhī și Sunan Ibn Mājah.

Ṣaḥīḥ al-Bukhārī

Autorul a numit această carte al-Jāmiʿ al-ṣaḥīḥ și a selectat-o din șase sute de mii de hadithuri. Allah să aibă milă de el, s-a străduit să o aleagă și să o îngrijească atent, cercetând autenticitatea relatărilor.

El nu includea un hadith decât după ce se îmbăia și împlinea două rakʿah-uri, cerând îndrumarea lui Allah în privința includerii sale. Nu a introdus cu lanț complet decât ceea ce era autentic de la Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, printr-un lanț continuu, ai cărui transmițători îndeplineau condițiile integrității și preciziei.

A încheiat alcătuirea cărții în șaisprezece ani, apoi i-a prezentat-o imamului Aḥmad, lui Yaḥyā ibn Maʿīn, lui ʿAlī ibn al-Madīnī și altora. Ei au apreciat-o și au mărturisit autenticitatea ei. Învățații au primit-o cu acceptare în toate vremurile. Al-Ḥāfiẓ al-Dhahabī a spus: „Este cea mai măreață și cea mai bună dintre cărțile Islamului, după Cartea lui Allah Preaînaltul.”

Numărul hadithurilor sale, cu repetiții, este 7.397, iar fără repetiții 2.602, după numărătoarea precisă a lui al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar, Allah să aibă milă de el.

Al-Bukhārī

El este Abū ʿAbd Allāh Muḥammad ibn Ismāʿīl ibn Ibrāhīm ibn al-Mughīrah ibn Bardizbah³ al-Juʿfī, aliatul lor, de origine persană.

Al-Bukhārī s-a născut în luna Shawwāl a anului 194 H și a crescut orfan, sub îngrijirea mamei sale. Și-a început călătoriile în căutarea hadithului în anul 210 H, străbătând țări pentru a-l studia. A stat șase ani în Ḥijāz și a ajuns în al-Shām, Egipt, al-Jazīrah, Basra, Kufa și Bagdad.

Allah să aibă milă de el, avea o memorie extraordinară. S-a menționat că privea o singură dată într-o carte și o memora. Era ascet, evlavios și se ținea departe de sultani și de conducători. Era curajos și darnic. Învățații din vremea sa și cei de după ei l-au lăudat. Imamul Aḥmad a spus: „Khurāsānul nu a mai dat pe cineva asemenea lui.” Ibn Khuzaymah a spus: „Sub bolta cerului nu există un om care să cunoască hadithul Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, mai bine ori să aibă o memorie mai bună decât Muḥammad ibn Ismāʿīl al-Bukhārī.”

Era un mujtahid în jurisprudență, cu o precizie uimitoare în deducerea regulilor din hadith, după cum o arată titlurile capitolelor din Ṣaḥīḥ-ul său.

A murit, Allah să aibă milă de el, la Khartank⁴, o localitate aflată la două farsakh-uri de Samarkand, în noaptea sărbătorii Fiṭr, în anul 256 H, la vârsta de șaizeci și doi de ani fără treisprezece zile. A lăsat în lucrările sale multă știință. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine pentru ceea ce a făcut pentru musulmani.

Ṣaḥīḥ Muslim

Este bine-cunoscuta carte alcătuită de Muslim ibn al-Ḥajjāj, Allah să aibă milă de el, în care a adunat ceea ce a considerat autentic de la Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Al-Nawawī a spus: „A urmat în ea căi de o precauție, precizie, evlavie și cunoaștere la care, de-a lungul vremurilor, nu ajung decât puțini oameni.”

El aduna hadithurile înrudite într-un singur loc, menționa căile și formulările fiecăruia și le ordona pe capitole, fără a scrie însă titlurile acestora, fie de teama măririi cărții, fie din alt motiv. Mai mulți comentatori i-au alcătuit titlurile capitolelor. Printre cele mai bune se numără cele ale lui al-Nawawī, Allah să aibă milă de el.

Numărul hadithurilor sale, cu repetiții, este 7.275, iar fără repetiții aproximativ 4.000. Majoritatea învățaților, ori toți, sunt de acord că, din punctul de vedere al autenticității, se află pe locul al doilea, după Ṣaḥīḥ al-Bukhārī. În compararea lor s-a spus:

„Niște oameni s-au certat în preajma mea despre al-Bukhārī și Muslim, întrebând: «Pe care dintre ei îl punem înainte?» Am spus: «Al-Bukhārī l-a întrecut în autenticitate, așa cum Muslim l-a întrecut în frumusețea alcătuirii.»”

Muslim

El este Abū al-Ḥusayn Muslim ibn al-Ḥajjāj ibn Muslim al-Qushayrī al-Naysābūrī. S-a născut în Naysābūr în anul 204 H și a călătorit prin regiuni în căutarea hadithului, ajungând în Ḥijāz, al-Shām, Irak și Egipt. Când al-Bukhārī a venit la Naysābūr, Muslim a rămas în preajma sa, i-a cercetat știința și i-a urmat calea.

L-au lăudat mulți învățați, atât dintre specialiștii hadithului, cât și dintre ceilalți. A murit în Naysābūr, în anul 261 H, la vârsta de cincizeci și șapte de ani. A lăsat în lucrările sale multă știință. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine pentru ceea ce a făcut pentru musulmani.

Două precizări

Prima: cele două Ṣaḥīḥ-uri, ale lui al-Bukhārī și Muslim, nu cuprind toate relatările autentice de la Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui. Există hadithuri autentice și în alte lucrări, pe care cei doi nu le-au relatat. Al-Nawawī a spus: „Al-Bukhārī și Muslim au urmărit să adune un ansamblu de relatări autentice, așa cum un autor de jurisprudență urmărește să adune un ansamblu de chestiuni ale acesteia, nu să cuprindă toate chestiunile sale. Totuși, dacă un hadith omis de amândoi ori de unul dintre ei are un lanț aparent autentic, este o relatare de bază în capitolul său și nu au inclus ceva asemenea ori echivalent în locul său, se pare că au cunoscut un defect al său, dacă într-adevăr îl transmiseseră. Este posibil și să îl fi omis din uitare, pentru a evita lungirea lucrării, considerând că altceva menționat îl înlocuiește, ori din alt motiv.”

A doua: învățații sunt de acord că Ṣaḥīḥ-urile lui al-Bukhārī și Muslim sunt cele mai autentice culegeri în ceea ce au menționat cu lanț continuu. Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a spus: „Cei doi nu se pun de acord asupra unui hadith decât dacă este, fără îndoială, autentic.” A mai spus: „Despre cele mai multe dintre textele lor, specialiștii hadithului știu cu certitudine că Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, le-a spus.”

Cu toate acestea, unii ḥāfiẓi i-au criticat pe autorii celor două Ṣaḥīḥ-uri pentru anumite hadithuri pe care le-au socotit sub nivelul asumat de ei.

Acestea ajung la 210 hadithuri: 32 relatate de amândoi, 78 numai de al-Bukhārī și 100 numai de Muslim.

Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah a spus: „În privința celor mai multe critici aduse relatărilor declarate autentice de al-Bukhārī, aprecierea lui este mai puternică decât a celor care l-au contestat. În cazul lui Muslim, lucrurile nu stau la fel: autenticitatea unor hadithuri incluse de el a fost contestată, iar cei care l-au contestat au avut dreptate.” A dat drept exemple hadithul خلق الله التربة يوم السبت „Allah a creat pământul sâmbăta” și hadithul despre rugăciunea eclipsei cu trei și patru rukūʿ-uri.

Criticilor aduse celor două lucrări li s-a răspuns în două feluri: în ansamblu și în detaliu.

1. Răspunsul de ansamblu: Ibn Ḥajar al-ʿAsqalānī a spus în introducerea la Fatḥ al-bārī: „Fără îndoială, al-Bukhārī, apoi Muslim, sunt puși înaintea contemporanilor lor și a imamilor de după ei în cunoașterea relatărilor autentice și a defectelor. Chiar dacă presupunem că argumentele criticilor se opun autentificării lor, fără îndoială că cei doi au prioritate în această privință față de ceilalți. Astfel, obiecția este înlăturată în ansamblu.”

2. Răspunsul în detaliu: în introducerea sa, Ibn Ḥajar a răspuns separat fiecărei relatări criticate din Ṣaḥīḥ al-Bukhārī. Al-Rashīd al-ʿAṭṭār a alcătuit o carte care răspunde, hadith cu hadith, criticilor aduse lui Muslim. Al-ʿIrāqī a spus în comentariul la Alfiyyah privind terminologia hadithului că a dedicat o carte hadithurilor din cele două Ṣaḥīḥ-uri socotite slabe și răspunsurilor date. Cine dorește să aprofundeze să consulte această lucrare: cuprinde foloase și chestiuni importante. Sfârșitul citatului.

Sunan al-Nasāʾī

Al-Nasāʾī, Allah să aibă milă de el, a alcătuit al-Sunan al-kubrā, în care a inclus relatări autentice și relatări cu defecte. Apoi a prescurtat-o în al-Sunan al-ṣughrā, pe care a numit-o al-Mujtabā și în care a adunat ceea ce a considerat autentic. Aceasta este lucrarea avută în vedere când un hadith este atribuit colecției lui al-Nasāʾī.

Al-Mujtabā cuprinde cele mai puține hadithuri slabe și cei mai puțini transmițători criticați dintre culegerile Sunan, iar rangul său este după cele două Ṣaḥīḥ-uri. În privința transmițătorilor, este pus înaintea Sunan-urilor lui Abū Dāwūd și al-Tirmidhī, datorită rigurozității autorului în alegerea lor. Al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar, Allah să aibă milă de el, a spus: „Câți transmițători ale căror hadithuri au fost incluse de Abū Dāwūd și al-Tirmidhī a evitat al-Nasāʾī! Mai mult, a evitat să includă relatările unor persoane care se află în cele două Ṣaḥīḥ-uri.” În ansamblu, condiția lui al-Nasāʾī în al-Mujtabā este cea mai puternică după condițiile celor două Ṣaḥīḥ-uri.

Al-Nasāʾī

El este Abū ʿAbd al-Raḥmān Aḥmad ibn Shuʿayb ibn ʿAlī al-Nasāʾī, numit și al-Nasawī, după Nasā, o localitate cunoscută din Khurāsān. S-a născut la Nasā în anul 215 H, apoi a călătorit în căutarea hadithului și a ascultat de la învățații din Ḥijāz, Khurāsān, al-Shām, al-Jazīrah și alte regiuni. A stat multă vreme în Egipt, unde lucrările sale s-au răspândit. Apoi a călătorit la Damasc, unde a trecut printr-o încercare. A murit în anul 303 H, la al-Ramlah, în Palestina, la vârsta de optzeci și opt de ani. A lăsat multe lucrări despre hadith și defectele lui. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine pentru ceea ce a făcut pentru musulmani.

Sunan Abī Dāwūd

Este o carte cu 4.800 de hadithuri, alese de autorul său din cinci sute de mii. S-a limitat în ea la hadithurile privind regulile juridice și a spus: „Am menționat în ea relatările autentice, cele care li se aseamănă și cele apropiate de ele. Dacă în această carte există o slăbiciune severă, o precizez. Nu există în ea relatări de la un transmițător abandonat. Despre ceea ce nu am spus nimic, este ṣāliḥ, iar unele sunt mai autentice decât altele. Cele mai multe hadithuri pe care le-am introdus în Sunan sunt bine cunoscute.”

Al-Suyūṭī a spus: „Este posibil ca prin ṣāliḥ să înțeleagă: potrivit pentru a fi luat în considerare împreună cu alte căi, nu ca dovadă de sine stătătoare; în acest caz ar cuprinde și relatările slabe.

Ibn Kathīr a menționat însă că se relatează de la el și formula: «Ceea ce nu am comentat este ḥasan.» Dacă aceasta este stabilită, nu mai există dificultate.” — adică nu mai există dificultate în a înțelege prin ṣāliḥ: potrivit ca dovadă. Ibn al-Ṣalāḥ a spus: „Așadar, ceea ce găsim menționat fără precizare în cartea sa, nu se află în niciunul dintre cele două Ṣaḥīḥ-uri și nimeni nu a afirmat că este autentic, știm că pentru Abū Dāwūd aparține categoriei ḥasan.” Ibn Mandah a spus: „Abū Dāwūd includea un lanț slab dacă nu găsea altă relatare în acel capitol, deoarece, după părerea sa, aceasta era mai puternică decât simpla opinie a oamenilor.”

Sunan Abī Dāwūd a devenit cunoscută între juriști, deoarece reunea hadithurile privind regulile juridice. Autorul a menționat că i-a prezentat-o imamului Aḥmad ibn Ḥanbal, care a apreciat-o și a considerat-o bună. Ibn al-Qayyim a lăudat-o mult în introducerea la Tahdhīb-ul său.

Abū Dāwūd

El este Sulaymān ibn al-Ashʿath ibn Isḥāq al-Azdī al-Sijistānī. S-a născut în Sijistān, una dintre localitățile Basrei, în anul 202 H. A călătorit în căutarea hadithului și a scris de la învățații din Irak, al-Shām, Egipt și Khurāsān. A preluat de la Aḥmad ibn Ḥanbal și de la alți învățători ai lui al-Bukhārī și Muslim.

Învățații l-au lăudat și l-au descris printr-o memorie desăvârșită, o înțelegere pătrunzătoare și evlavie. A murit în Basra, în anul 285 H, la vârsta de șaptezeci și trei de ani. A lăsat în lucrările sale multă știință. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine pentru ceea ce a făcut pentru musulmani.

Sunan al-Tirmidhī

Această carte este cunoscută și sub numele Jāmiʿ al-Tirmidhī. Al-Tirmidhī, Allah să aibă milă de el, a alcătuit-o după capitolele jurisprudenței și a inclus în ea relatări ṣaḥīḥ, ḥasan și slabe, precizând gradul fiecărui hadith la locul său și arătând motivul slăbiciunii. S-a îngrijit să precizeze care dintre învățați, dintre Companioni și alții, au urmat fiecare hadith. La sfârșit a adăugat o parte despre defectele hadithului, în care a adunat foloase importante.

El a spus: „Toate hadithurile din această carte sunt urmate în practică și au fost adoptate de unii învățați, cu excepția a două:”

„Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a reunit în Medina rugăciunile ẓuhr și ʿaṣr, precum și maghrib și ʿishāʾ, fără teamă și fără să fie în călătorie.”

„Dacă bea, biciuiți-l; iar dacă revine a patra oară, omorâți-l.”⁵

Această carte cuprinde foloase juridice și de știința hadithului care nu se găsesc în altele. Învățații din Ḥijāz, Irak și Khurāsān au apreciat-o atunci când autorul le-a prezentat-o.

Ibn Rajab a spus: „Să știi că al-Tirmidhī a inclus în cartea sa relatări ṣaḥīḥ, ḥasan și gharīb. Printre relatările unice pe care le-a inclus există unele munkar, mai ales în capitolele despre virtuți, însă, de regulă, el precizează aceasta. Nu știu să fi transmis de la cineva acuzat de minciună și în privința căruia acuzația este unanimă printr-un lanț rămas singular. Da, poate transmite de la cineva cu memorie slabă sau a cărui transmitere este predominant slabă, însă, de regulă, precizează aceasta și nu o lasă necomentată.”

Al-Tirmidhī

El este Abū ʿĪsā Muḥammad ibn ʿĪsā ibn Sawrah al-Sulamī al-Tirmidhī. S-a născut la Tirmidh, un oraș de pe malul Jayḥūnului, în anul 209 H. A străbătut țările și a ascultat de la învățații din Ḥijāz, Irak și Khurāsān. Învățații au fost de acord asupra rangului său de imam și a măreției sale. Chiar al-Bukhārī se bizuia pe el și prelua de la el, deși al-Bukhārī era unul dintre învățătorii săi. A murit la Tirmidh, în anul 279 H, la vârsta de șaptezeci de ani. A alcătuit lucrări folositoare despre defectele hadithului și alte subiecte. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine.

Sunan Ibn Mājah

Este o carte organizată pe capitole, în care autorul a adunat aproximativ 4.341 de hadithuri. Mulți dintre învățații de mai târziu o socotesc a șasea dintre lucrările-sursă ale hadithului — cele șase culegeri de bază. Rangul său este însă sub celelalte Sunan-uri: ale lui al-Nasāʾī, Abū Dāwūd și al-Tirmidhī. S-a răspândit chiar părerea că ceea ce relatează numai ea este, de regulă, slab. Totuși, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar a spus: „După cercetarea mea, lucrurile nu stau astfel în mod absolut. În ansamblu, există în ea multe hadithuri munkar. La Allah cerem ajutor!” Al-Dhahabī a spus: „Cuprinde relatări munkar și puține fabricate.” Al-Suyūṭī a spus: „A relatat singur de la transmițători acuzați de minciună și de însușirea hadithurilor altora, iar unele dintre aceste hadithuri nu sunt cunoscute decât prin ei.”

Cele mai multe hadithuri ale sale au fost incluse și de toți ori de unii dintre autorii celor șase culegeri. A relatat însă în plus față de ei 1.339 de hadithuri, potrivit verificării profesorului Muḥammad Fuʾād ʿAbd al-Bāqī.

Ibn Mājah

El este Abū ʿAbd Allāh Muḥammad ibn Yazīd ibn ʿAbd Allāh ibn Mājah — numele se termină cu hāʾ fără vocală, deși se pronunță și cu tāʾ — al-Rabaʿī, aliatul lor, al-Qazwīnī. S-a născut la Qazwīn, în Irakul persan, în anul 209 H. A călătorit în căutarea hadithului la Rayy, Basra, Kufa, Bagdad, al-Shām, Egipt și Ḥijāz și a preluat de la mulți învățați ai acestor locuri. A murit în anul 273 H, la vârsta de șaizeci și patru de ani. A alcătuit mai multe lucrări folositoare. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine pentru ceea ce a făcut pentru musulmani.

Musnad-ul imamului Aḥmad

Specialiștii hadithului au așezat musnad-urile pe a treia treaptă, după cele două Ṣaḥīḥ-uri și culegerile Sunan.

Unul dintre cele mai importante și mai folositoare musnad-uri este cel al imamului Aḥmad. Specialiștii hadithului, atât cei vechi, cât și cei de mai târziu, au mărturisit că este una dintre cele mai cuprinzătoare cărți ale Sunnei și că adună cel mai mult din ceea ce îi este necesar musulmanului în religia și în viața sa lumească. Ibn Kathīr a spus: „Nicio carte de tip musnad nu egalează Musnad-ul lui Aḥmad prin numărul relatărilor și buna prezentare a lor.”

Ḥanbal a spus: „Tatăl meu ne-a adunat pe mine, Ṣāliḥ și ʿAbd Allāh și ne-a citit Musnad-ul. Nimeni în afară de noi nu l-a ascultat. A spus: «Am adunat această carte din peste șapte sute cincizeci de mii de hadithuri. Atunci când musulmanii au păreri diferite despre hadithul Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, întoarceți-vă la ea: dacă îl găsiți acolo, este dovadă, iar dacă nu, nu este.»” Totuși, al-Dhahabī a spus: „Această afirmație privește situația predominantă; altfel, avem hadithuri puternice în cele două Ṣaḥīḥ-uri, în culegerile Sunan și în fascicule, care nu se află în Musnad.”

Fiul său, ʿAbd Allāh, a adăugat relatări care nu provin din transmiterea tatălui său, cunoscute ca Zawāʾid ʿAbd Allāh. Abū Bakr al-Qaṭīʿī, care l-a transmis de la ʿAbd Allāh, de la tatăl său, a adăugat și el relatări provenite de la alte persoane decât ʿAbd Allāh și tatăl acestuia.

Numărul hadithurilor din Musnad, cu repetiții, ajunge la aproximativ 40.000, iar fără repetiții la aproximativ 30.000.

Părerile învățaților despre hadithurile din Musnad

Învățații au trei păreri:

Prima: toate hadithurile cuprinse în el pot servi drept dovadă.

A doua: cuprinde relatări autentice, slabe și fabricate. Ibn al-Jawzī a inclus în al-Mawḍūʿāt douăzeci și nouă dintre hadithurile sale, iar al-ʿIrāqī a adăugat alte nouă, reunindu-le într-o fasciculă.

A treia: cuprinde relatări autentice și relatări slabe apropiate de ḥasan, dar nu conține relatări fabricate. Această părere a fost adoptată de Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, al-Dhahabī, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar și al-Suyūṭī.

Shaykh al-Islām a spus: „Condiția lui Aḥmad în Musnad este mai puternică decât condiția lui Abū Dāwūd în Sunan. Abū Dāwūd relatează de la persoane pe care Aḥmad le-a evitat în Musnad. Aḥmad și-a impus în Musnad să nu relateze de la cei cunoscuți de el ca mincinoși, chiar dacă unii transmițători sunt slabi. Apoi, fiul său ʿAbd Allāh și Abū Bakr al-Qaṭīʿī au adăugat relatări care au fost alăturate lucrării; printre acestea sunt multe hadithuri fabricate, iar cei care nu știu cred că sunt din transmiterea lui Aḥmad în Musnad.”

Prin explicația lui Shaykh al-Islām, Allah să aibă milă de el, se vede că cele trei păreri pot fi armonizate. Cel care spune că există relatări autentice și slabe nu îl contrazice pe cel care afirmă că toate sunt dovezi, deoarece o relatare slabă devenită ḥasan prin alte căi poate servi ca dovadă. Iar afirmația că există relatări fabricate se înțelege ca referindu-se la adăugirile lui ʿAbd Allāh și Abū Bakr al-Qaṭīʿī.

Al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar a alcătuit o carte numită al-Qawl al-musaddad fī al-dhabb ʿan al-Musnad, în care a menționat hadithurile declarate fabricate de al-ʿIrāqī. A adăugat cincisprezece hadithuri dintre cele menționate de Ibn al-Jawzī, apoi a răspuns fiecăruia în parte. Al-Suyūṭī i-a adăugat relatările menționate de Ibn al-Jawzī pe care acesta le omisese — paisprezece hadithuri —, într-o fasciculă intitulată al-Dhayl al-mumahhad.

Învățații au dedicat Musnad-ului lucrări de prescurtare, comentare, explicare și reorganizare. Printre cele mai bune se numără al-Fatḥ al-rabbānī li-tartīb Musnad al-imām Aḥmad ibn Ḥanbal al-Shaybānī, alcătuită de Aḥmad ibn ʿAbd al-Raḥmān al-Bannā, cunoscut ca al-Sāʿātī. El a împărțit-o în șapte părți; prima privește tawḥīd-ul și fundamentele religiei, iar ultima Învierea și stările Vieții de Apoi. A organizat-o bine pe capitole și a însoțit-o cu un comentariu numit Bulūgh al-amānī min asrār al-Fatḥ al-rabbānī. Titlul se potrivește lucrării, care este foarte folositoare din perspectiva hadithului și a jurisprudenței. Lauda este a lui Allah, Stăpânul lumilor.

Aḥmad ibn Ḥanbal

El este imamul Abū ʿAbd Allāh Aḥmad ibn Muḥammad ibn Ḥanbal al-Shaybānī al-Marwazī, apoi al-Baghdādī. S-a născut în anul 164 H, la Marw, apoi a fost dus la Bagdad când era încă prunc; s-a spus și că s-a născut la Bagdad.

A crescut orfan și a străbătut țări și regiuni în căutarea hadithului, ascultând de la învățații vremii din Ḥijāz, Irak, al-Shām și Yemen. A acordat o grijă deosebită Sunnei și jurisprudenței, până când specialiștii hadithului l-au socotit imamul și juristul lor.

Învățații din vremea sa și cei de după ei l-au lăudat. Al-Shāfiʿī a spus: „Am plecat din Irak fără să fi văzut un om mai merituos, mai învățat, mai evlavios și mai temător de Allah decât Aḥmad ibn Ḥanbal.” Isḥāq ibn Rāhawayh a spus: „Aḥmad este o dovadă între Allah și robii Săi pe pământ.” Ibn al-Madīnī a spus: „Allah a sprijinit această religie prin Abū Bakr al-Ṣiddīq — Allah să fie mulțumit de el — în ziua apostaziei și prin Aḥmad ibn Ḥanbal, Allah să aibă milă de el, în ziua încercării.” Al-Dhahabī a spus: „La el a ajuns rangul de imam în jurisprudență, hadith, sinceritate și evlavie. Toți au fost de acord că este de încredere, o dovadă și un imam.”

A murit la Bagdad, în anul 241 H, la vârsta de șaptezeci și șapte de ani. A lăsat comunității multă știință și o cale puternică. Allah să aibă milă de el și să îl răsplătească cu bine pentru ceea ce a făcut pentru musulmani.

Conduita învățatului și a celui care învață

Folosul și rodul științei sunt punerea ei în practică. Pentru cel care nu lucrează potrivit celor pe care le știe, știința devine o povară și o dovadă împotriva sa în Ziua Învierii. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Coranul este o dovadă în favoarea ta ori împotriva ta.”

Învățatul și cel care învață au fiecare reguli de conduită pe care se cuvine să le respecte. Unele le sunt comune, iar altele privesc numai pe unul dintre ei.

Regulile comune

1. Sinceritatea intenției față de Allah: prin învățare și predare să urmărească apropierea de Allah, păstrarea și răspândirea Legii Sale și îndepărtarea neștiinței de la sine și de la comunitate. Cel care urmărește prin învățarea științei religioase un avantaj lumesc se expune pedepsei. Într-un hadith, Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Cine învață o știință prin care se urmărește Fața lui Allah, învățând-o numai pentru a obține un câștig lumesc, nu va simți mireasma Paradisului în Ziua Învierii.”

S-a relatat de la el și că a spus:

„Cine caută știința pentru a se întrece cu învățații, pentru a se certa cu cei nechibzuiți ori pentru a atrage privirile oamenilor către sine, Allah îl va introduce în Foc.”

2. Punerea în practică a ceea ce cunoaște. Celui care lucrează potrivit științei sale, Allah îi lasă moștenire o știință pe care nu o cunoștea. Allah Preaînaltul a spus:

„Iar pe cei care au urmat calea cea dreaptă, El i-a sporit în călăuzire și le-a dăruit evlavia lor.”

Celui care nu pune în practică ceea ce știe i se poate lua ceea ce cunoaște, potrivit cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

„Pentru încălcarea legământului lor, i-am blestemat și le-am făcut inimile împietrite. Ei schimbă cuvintele de la locurile lor și au uitat o parte din ceea ce li s-a amintit.”

3. Dobândirea trăsăturilor alese: demnitate, conduită frumoasă, blândețe, binefacere, răbdare în fața răului și celelalte însușiri lăudate de Lege ori de buna cuviință sănătoasă.

4. Evitarea trăsăturilor josnice: vorbirea obscenă, insultele, vătămarea, asprimea, frivolitatea condamnabilă în vorbă și înfățișare și celelalte lucruri osândite de Lege ori de buna cuviință sănătoasă.

Regulile proprii celui care predă

1. Să se străduiască să răspândească știința prin toate mijloacele și să o ofere cu bunăvoință și inimă deschisă celui care o cere, bucurându-se de binefacerea științei și luminii pe care Allah i-a dăruit-o și de faptul că învățătura sa va fi moștenită de la el. Să se păzească cu mare grijă de ascunderea științei atunci când oamenii au nevoie să le fie explicată ori îl întreabă despre ea, luând drept îndrumare hadithul Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

„Cine este întrebat despre o știință pe care o cunoaște, apoi o ascunde, va fi înfrânat în Ziua Învierii cu un frâu de foc.”

2. Să fie răbdător în fața răului făcut de cei care învață și a purtării lor nepotrivite, pentru a dobândi răsplata celor răbdători și pentru a-i obișnui cu răbdarea și cu suportarea răului din partea oamenilor. Totuși, să îi urmărească prin îndrumare, sfătuire și atenționare înțeleaptă asupra greșelilor, pentru a nu-și pierde autoritatea în ochii lor și a nu i se risipi efortul de a-i învăța.

3. Să fie înaintea elevilor un exemplu al religiei și al caracterului pe care se cuvine să le aibă. Căci profesorul este cea mai puternică pildă pentru elevul său și este oglinda în care i se reflectă religia și caracterul.

4. Să urmeze căile cele mai directe pentru a le transmite elevilor știința și să înlăture ceea ce împiedică aceasta. Să se îngrijească de claritatea exprimării, de explicarea sensului și de sădirea iubirii în inimile lor, astfel încât să îi poată conduce, să îl asculte cu atenție și să răspundă îndrumării sale.

Regulile proprii celui care învață

1. Să depună efort pentru dobândirea științei, căci știința nu se obține prin odihna trupului. Să urmeze toate căile care duc la ea. Într-un hadith, Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

„Cine pornește pe un drum căutând știință, Allah îi ușurează prin aceasta un drum către Paradis.”

2. Să înceapă cu ceea ce este mai important, apoi cu ceea ce îi urmează ca importanță, dintre științele de care are nevoie în religia și în viața sa lumească. Aceasta ține de înțelepciune:

„Celui căruia i s-a dăruit înțelepciunea i s-a dăruit mult bine. Dar nu iau aminte decât cei înzestrați cu minte.”

3. Să fie smerit în căutarea științei și să nu socotească mai prejos de demnitatea sa să învețe ceva folositor de la orice persoană. Smerenia pentru știință este înălțare, iar umilința în căutarea ei este cinste. Câte persoane nu sunt mai prejos decât tine în știință, în ansamblu, dar cunosc într-o anumită chestiune ceva ce tu nu cunoști!

4. Să cinstească și să respecte profesorul așa cum i se cuvine. Învățatul care îi dorește binele este asemenea unui tată care îi hrănește sufletul și inima cu știință și credință. Este dreptul său ca elevul să îl cinstească și să îl respecte potrivit rangului său, fără exagerare și fără neglijență, punându-i întrebări ca unul care învață și caută îndrumare, nu ca unul care provoacă ori se arată arogant. Să suporte răceala, asprimea ori mustrarea care pot veni de la profesorul său; acesta poate fi afectat de împrejurări exterioare și poate să nu suporte de la elev ceea ce ar suporta într-o stare de liniște și seninătate.

5. Să se îngrijească de recapitulare, de însușirea precisă a celor învățate și de păstrarea lor în memorie ori în scris, căci omul este supus uitării.

Dacă nu se îngrijește de acestea, va uita ceea ce a învățat, iar învățătura se va pierde pentru el. S-a spus:

„Știința este un vânat, iar scrisul legătura lui; leagă-ți vânatul cu funii trainice. Este o nechibzuință să prinzi o gazelă și să o lași liberă printre oameni.”

Să își păzească cu grijă cărțile de pierdere și să le ferească de deteriorare, căci ele sunt comoara sa în timpul vieții și locul la care se întoarce când are nevoie.

Aici se încheie partea a doua a cărții Terminologia hadithului, care cuprinde programa celui de-al doilea an de liceu din institutele de învățământ religios.

Cartea a fost încheiată de autorul ei, Muḥammad Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn, joi, în ziua de șaisprezece a lunii Rabīʿ al-Thānī, în anul 1396 H — o mie trei sute nouăzeci și șase. Lauda este a lui Allah, prin a Cărui binefacere se împlinesc faptele bune. Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei sale, a Companionilor și a celor care îi urmează în bine, în toate vremurile. Amin.