Smerenia în rugăciune

Allah Preaînaltul le-a rânduit robilor Săi feluri de adorare în care se arată smerenia trupurilor, născută din smerenia, supunerea și zdrobirea inimii. Printre adorările în care aceasta se vede cel mai bine este rugăciunea. Allah Preaînaltul i-a lăudat pe cei smeriți în ea, spunând:

Cu adevărat, au izbândit credincioșii, cei care sunt smeriți în rugăciunea lor.

Mai înainte au fost amintite câteva dintre explicațiile înaintașilor despre smerenia în rugăciune. Ibn Lahīʿah a relatat de la ʿAṭāʾ ibn Yasār, de la Saʿīd ibn Jubayr — Allah să aibă milă de ei — despre cuvintele „cei care sunt smeriți în rugăciunea lor”: „Adică sunt supuși cu modestie; nu știu cine se află la dreapta și cine la stânga lor și, din smerenie înaintea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, nu se întorc.”

Ibn al-Mubārak a relatat de la Abū Jaʿfar, de la Layth, de la Mujāhid, despre cuvintele:

Stați înaintea lui Allah cu supunere.

El a spus: „Qunūt înseamnă liniștire, smerenie, coborârea privirii și plecare din teamă de Allah Preaînaltul.” A spus: „Când unul dintre învățați se ridica la rugăciune, avea o asemenea sfială înaintea Celui Milostiv, Atotputernicul și Mărețul, încât, atât timp cât se afla în rugăciune, nu-și ațintea privirea, nu se întorcea, nu răscolea pietricelele, nu se juca cu nimic și nu se gândea la vreun lucru lumesc, decât din uitare.”

Manṣūr a relatat de la Mujāhid — Allah să aibă milă de el — despre cuvintele Celui Preaînalt:

Semnul lor este pe fețele lor, din urma prosternării.

El a spus: „Smerenia în rugăciune.”

Imamul Aḥmad, al-Nasāʾī și al-Tirmidhī au consemnat de la al-Faḍl ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de amândoi — că Profetul ﷺ a spus: „Rugăciunea se face câte două, câte două unități. Rostești tashahhud după fiecare două unități, te smerești, implori, îți arăți nevoia și îți ridici mâinile” — adică le înalți către Stăpânul tău, Atotputernicul și Mărețul — „și spui: «Stăpâne! Stăpâne! Stăpâne!» Cine nu face aceasta, rugăciunea lui este neîmplinită.”

În Ṣaḥīḥ Muslim se relatează de la ʿUthmān — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul ﷺ a spus: „Nu există musulman căruia îi vine timpul unei rugăciuni obligatorii și care își împlinește bine abluțiunea, smerenia și înclinarea ei, fără ca ea să fie o ispășire a păcatelor de dinaintea ei, atât timp cât nu săvârșește un păcat major. Și aceasta este valabil pe tot parcursul vieții.”

Dintre gesturile rugăciunii în care se arată smerenia, supunerea și zdrobirea inimii face parte așezarea unei mâini peste cealaltă în timpul statului în picioare. S-a relatat că imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el — a fost întrebat ce înseamnă aceasta și a răspuns: „Supunere smerită înaintea Celui Atotputernic.” ʿAlī ibn Muḥammad al-Miṣrī, predicatorul — Allah să aibă milă de el — a spus: „N-am auzit în cunoaștere ceva mai frumos decât aceasta.”

S-a relatat de la Bishr al-Ḥāfī — Allah să aibă milă de el: „De patruzeci de ani îmi doresc să pun o mână peste cealaltă în rugăciune. Nu mă oprește decât teama de a arăta o smerenie care nu se află la fel în inimă.”

Muḥammad ibn Naṣr al-Marwazī — Allah să aibă milă de el — a relatat prin lanțul său de transmitere de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el: „Oamenii vor fi adunați în Ziua Învierii potrivit felului în care se purtau în rugăciune.” Unul dintre transmițători a explicat aceasta prinzându-și mâna stângă cu dreapta și plecându-se. Prin lanțul său a relatat și de la Abū Ṣāliḥ al-Sammān — Allah să aibă milă de el: „Oamenii vor fi înviați în Ziua Învierii astfel”, și a pus o mână peste cealaltă.

Luarea în seamă a acestui înțeles în rugăciune îl face pe cel care se roagă să-și amintească de statul său înaintea lui Allah Preaînaltul pentru socoteală. Dhū al-Nūn — Allah să aibă milă de el — obișnuia să spună, descriindu-i pe adoratori: „De l-ai vedea pe unul dintre ei ridicându-se la rugăciune! Când se oprește la locul său de rugăciune și începe Cuvântul Stăpânului său, îi vine în inimă că această oprire amintește de oprirea în care oamenii vor sta înaintea Stăpânului lumilor. Atunci inima i se cutremură, iar mintea îi este copleșită.” A consemnat-o Abū Nuʿaym — Allah să aibă milă de el.

Din aceasta face parte și îndreptarea către Allah, Atotputernicul și Mărețul, fără întoarcere către altceva. Aceasta este de două feluri:

**Primul:** inima să nu se întoarcă spre altceva decât cele care îi sunt îngăduite în rugăciune și să fie eliberată pentru Stăpânul, Atotputernicul și Mărețul. În Ṣaḥīḥ Muslim se relatează de la ʿAmr ibn ʿAbasah — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul ﷺ, vorbind despre virtutea abluțiunii și răsplata ei, a spus apoi: „Dacă se ridică și se roagă, Îl laudă pe Allah, Îi aduce laude și Îl preamărește așa cum I se cuvine și își eliberează inima pentru Allah, pleacă curățit de păcatul său ca în ziua în care l-a născut mama sa.”

**Al doilea:** privirea să nu se întoarcă la dreapta și la stânga, ci să se îndrepte numai spre locul prosternării. Aceasta urmează în chip firesc smereniei inimii și faptului că ea nu se întoarce către altceva. De aceea, unul dintre înaintași, văzând pe cineva care se juca în rugăciune, a spus: „Dacă inima lui s-ar fi smerit, i s-ar fi smerit și mădularele.” Aceasta a fost amintită mai înainte.

Al-Ṭabarānī a consemnat prin Ibn Sīrīn, de la Abū Hurayrah — Allah să fie mulțumit de el: „Profetul ﷺ se întorcea la dreapta și la stânga în rugăciune. Apoi Allah Preaînaltul a pogorât: «Cu adevărat, au izbândit credincioșii, cei care sunt smeriți în rugăciunea lor.» Atunci Trimisul lui Allah ﷺ s-a smerit și nu se mai întorcea nici la dreapta, nici la stânga.” Altcineva a relatat-o de la Ibn Sīrīn — Allah să aibă milă de el — ca relatare mursal, iar această formă este mai autentică.

Ibn Mājah a consemnat de la Umm Salamah — Allah să fie mulțumit de ea: „În vremea Profetului ﷺ, când unul dintre oameni se ridica să se roage, privirea lui nu trecea dincolo de locul picioarelor sale. După ce Trimisul lui Allah ﷺ a murit, când unul dintre oameni se ridica să se roage, privirea lui nu trecea dincolo de locul frunții sale. După ce ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a murit, când unul dintre oameni se ridica să se roage, privirea lui nu trecea dincolo de locul qiblei. Apoi ʿUthmān ibn ʿAffān — Allah să fie mulțumit de el — a murit, a izbucnit tulburarea, iar oamenii s-au întors la dreapta și la stânga.”

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī se relatează de la ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea: „L-am întrebat pe Profet ﷺ despre întoarcerea în timpul rugăciunii, iar el a spus: «Este un furt pe care Șeitan îl săvârșește din rugăciunea robului.»”

Imamul Aḥmad, Abū Dāwūd și al-Nasāʾī — Allah să aibă milă de ei — au consemnat de la Abū Dharr — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul ﷺ a spus: „Allah rămâne îndreptat către rob în rugăciunea lui atât timp cât acesta nu se întoarce. Când se întoarce, El Se întoarce de la el.”

Imamul Aḥmad și al-Tirmidhī au consemnat de la al-Ḥārith al-Ashʿarī, de la Profet ﷺ, că Allah i-a poruncit lui Yaḥyā ibn Zakariyyā cinci lucruri pe care să le împlinească. Dintre acestea a amintit: „Vă poruncește rugăciunea, căci Allah Își îndreaptă Fața către fața robului Său atât timp cât acesta nu se întoarce. Așadar, când vă rugați, nu vă întoarceți!” Există numeroase alte hadithuri cu acest înțeles.

ʿAṭāʾ a spus: „L-am auzit pe Abū Hurayrah spunând: «Când unul dintre voi se roagă, să nu se întoarcă, fiindcă vorbește în taină cu Stăpânul său. Stăpânul său este înaintea lui, iar el Îi vorbește în taină; așadar, să nu se întoarcă.»” ʿAṭāʾ — Allah să aibă milă de el — a spus: „Ne-a ajuns că Stăpânul, Atotputernicul și Mărețul, spune: «O, fiu al lui Adam, către cine te întorci? Eu sunt mai bun pentru tine decât cel către care te întorci.»” Al-Bazzār și alții au consemnat-o cu atribuirea către Profet ﷺ, dar forma oprită la companion este mai autentică.

Abū ʿImrān al-Jawnī — Allah să aibă milă de el — a spus: „Allah, Atotputernicul și Mărețul, i-a revelat lui Moise — pacea fie asupra lui: «Când stai înaintea Mea, stai în postura robului mărunt și smerit. Mustră-ți sufletul, căci el merită mai mult mustrarea. Vorbește-Mi în taină cu inimă temătoare și limbă sinceră.»”

Din aceasta face parte înclinarea, rukūʿ, care este smerirea vădită a trupului. De aceea, arabii se considerau prea mândri pentru ea și nu o făceau. Unii dintre ei au depus legământul față de Profet ﷺ cu condiția de a nu coborî decât din poziția în picioare, adică de a se prosterna fără înclinare. Astfel au explicat imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el — și învățații care au cercetat chestiunea. Allah Preaînaltul spune:

Când li se spune: „Înclinați-vă!”, ei nu se înclină.

Supunerea în înclinare este deplină atunci când inima se supune lui Allah și se smerește înaintea Lui. Astfel, supunerea robului înaintea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, este împlinită înlăuntru și în afară. De aceea, Profetul ﷺ spunea în înclinare: „Ție Ți s-au supus cu smerenie auzul meu, văzul meu, măduva mea, oasele mele și tot ceea ce poartă picioarele mele.” El arăta astfel că smerenia în înclinare îi cuprindea toate mădularele. Printre cele mai însemnate este inima, cârmuitoarea mădularelor și a părților trupului. Când ea se smerește, toate mădularele o urmează în smerenie.

Din aceasta face parte prosternarea, sujūd. Ea arată cel mai mult smerirea robului înaintea Stăpânului său, Atotputernicul și Mărețul. Robul își pune partea cea mai nobilă a trupului, cea mai prețuită de el și cea mai de sus, în locul cel mai de jos cu putință: o așază în țărână, acoperind-o de praf. Aceasta este însoțită de zdrobirea inimii, de modestia și de smerenia ei înaintea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul. De aceea, răsplata credinciosului care face aceasta este că Allah, Atotputernicul și Mărețul, îl apropie de El. Robul este cel mai aproape de Stăpânul său atunci când se prosternează, după cum s-a relatat autentic de la Profet ﷺ. Allah Preaînaltul spune:

Prosternează-te și apropie-te!

Prosternarea se numără și ea printre lucrurile de care politeiștii, prea trufași pentru adorarea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, se fereau cu dispreț. Unul dintre ei spunea: „Nu-mi place să mă prosternez, fiindcă șezutul mi-ar ajunge deasupra mea.” Altul lua un pumn de pietricele, îl ridica la frunte și se mulțumea cu aceasta în locul prosternării. Allah l-a alungat pe Iblīs tocmai fiindcă, din trufie, a refuzat să se prosterneze celui înaintea căruia Allah îi poruncise să se prosterneze. De aceea plânge când credinciosul se prosternează și spune: „Fiului lui Adam i s-a poruncit să se prosterneze și a făcut-o, de aceea va avea Paradisul. Mie mi s-a poruncit să mă prosternez și m-am răzvrătit, de aceea voi avea Focul.”

Smerenia și modestia robului înaintea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, în înclinare și prosternare sunt desăvârșite prin faptul că, atunci când se smerește astfel înaintea Stăpânului său, Îl descrie prin însușirile puterii, maiestății, măreției și înălțimii. Este ca și cum ar spune: „Smerirea și modestia sunt însușirile mele, iar înălțimea, măreția și maiestatea sunt însușirile Tale.” De aceea, robului i s-a rânduit să spună în înclinare: „Slavă Stăpânului meu, Cel Măreț!”, iar în prosternare: „Slavă Stăpânului meu, Cel Preaînalt!” Uneori Profetul ﷺ spunea în prosternare: „Slavă Celui căruia Îi aparțin stăpânirea, împărăția, puterea deplină, maiestatea și măreția!”

S-a relatat de la el ﷺ că, într-o noapte, a spus în prosternare: „Spun așa cum a spus fratele meu Dāwūd — pacea fie asupra lui: «Îmi pun fața în țărână pentru Stăpânul meu. Și Stăpânului meu I se cuvine ca fețele să se așeze în țărână înaintea Lui.»”

Al-Ḥasan — Allah să aibă milă de el — a spus: „Când te ridici la rugăciune, ridică-te cu supunere, așa cum ți-a poruncit Allah. Ferește-te de neatenție și de întoarcerea privirii! Ferește-te ca Allah să privească spre tine, iar tu să privești spre altul; să-I ceri lui Allah Paradisul și să cauți ocrotire la El de Foc, în vreme ce inima îți este nepăsătoare și nu știi ce rostește limba ta.” A consemnat-o Muḥammad ibn Naṣr al-Marwazī — Allah să aibă milă de el.

El a relatat, prin lanțul său, de la ʿUthmān ibn Abī Aws: „Mi-a ajuns că Trimisul lui Allah ﷺ a împlinit o rugăciune în care a recitat cu glas tare. Când a terminat, a întrebat: «Am omis ceva din această sură?» Ei au răspuns: «Nu știm.» Ubayy ibn Kaʿb a spus: «Da, versetul cutare.» Trimisul lui Allah ﷺ a spus: «Ce se întâmplă cu niște oameni cărora li se recită Cartea lui Allah, dar nu știu ce li se recită? Astfel a fost lăsată la o parte și astfel a ieșit măreția lui Allah din inimile fiilor lui Israel: trupurile lor erau de față, iar inimile lor lipseau. Allah nu primește de la un rob o faptă până când acesta nu este de față cu inima, împreună cu trupul.»” Relatările cu acest înțeles sunt foarte numeroase.

ʿIṣām ibn Yūsuf — Allah să aibă milă de el — a trecut pe lângă Ḥātim al-Aṣamm, care vorbea în adunarea sa, și i-a spus: „Ḥātim, știi să te rogi bine?” A răspuns: „Da.” L-a întrebat: „Cum te rogi?” Ḥātim a spus: „Mă ridic împlinind porunca, merg cu teamă, intru în rugăciune cu intenție, rostesc takbīr având în vedere măreția, recit rar, limpede și cugetând, mă înclin cu smerenie, mă prosternez cu modestie, mă așez pentru tashahhud în chip deplin, închei cu salām având intenția cuvenită și o pecetluiesc cu sinceritate față de Allah, Atotputernicul și Mărețul. Apoi mă întorc asupra sufletului meu cu teamă: mă tem că nu-mi va fi primită și păstrez aceasta, străduindu-mă, până la moarte.” El a spus: „Vorbește, căci tu știi să te rogi bine!”