Smerenia în rugăciune

Ibn Mājah a consemnat de la Abū Saʿīd al-Khudrī — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul ﷺ obișnuia să spună în rugile sale: „O, Allah, fă-mă să trăiesc sărman, fă-mă să mor sărman și adună-mă la înviere în ceata sărmanilor!”

Al-Tirmidhī a consemnat ceva asemănător de la Anas — Allah să fie mulțumit de el — de la Profet ﷺ, adăugând: „ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea — a întrebat: «De ce, Trimis al lui Allah?» El a spus: «Fiindcă ei vor intra în Paradis cu patruzeci de ani înaintea celor bogați dintre ei. O, ʿĀʾishah, nu-l respinge pe sărman, chiar dacă îi dai doar o jumătate de curmală! O, ʿĀʾishah, iubește-i pe sărmani și apropie-i, căci Allah te va apropia în Ziua Învierii.»”

Abū Dharr a spus: „Trimisul lui Allah ﷺ m-a sfătuit să-i iubesc pe sărmani și să mă apropii de ei.” Au consemnat-o imamul Aḥmad și alții. În hadithul lui Muʿādh — Allah să fie mulțumit de el — de la Profet ﷺ, în istorisirea visului, se află: „Îți cer să fac fapte bune, să las cele oprite și să-i iubesc pe sărmani”, apoi a amintit hadithul.

Prin „sărmani”, în aceste hadithuri și în cele asemănătoare, se înțeleg cei a căror inimă este smerită, supusă lui Allah și plină de smerenie înaintea Lui și al căror exterior este la fel. Aceasta se întâlnește cel mai adesea împreună cu sărăcia materială, fiindcă averea poate face omul să întreacă măsura. Hadithul lui Anas — Allah să fie mulțumit de el — susține aceasta, dar lanțul său de transmitere este slab.

Al-Nasāʾī a consemnat de la Abū Dharr — Allah să fie mulțumit de el — că Profetul ﷺ a spus: „Sărăcia este sărăcia sufletului, iar bogăția este bogăția inimii.” În cele două Ṣaḥīḥ se relatează de la Profet ﷺ: „Bogăția este bogăția sufletului.” De aceea, imamul Aḥmad, Ibn ʿUyaynah, Ibn Wahb și un grup de imami au spus că sărăcia de care Profetul ﷺ a cerut ocrotire este sărăcia sufletului.

Cel a cărui inimă se pleacă înaintea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul, și se smerește înaintea Lui este un sărman, chiar dacă are avere. Plecarea inimii nu se desparte de plecarea mădularelor. Iar cel care se arată pe dinafară smerit și supus, în timp ce inima lui nu este smerită și supusă, este un trufaș.

În hadithul consemnat de al-Nasāʾī și de alții se relatează că Profetul ﷺ a trecut pe un drum pe care se afla o femeie de culoare. Un bărbat i-a spus: „Lasă drum!”, iar ea a răspuns: „Dacă vrea, să o ia la dreapta, iar dacă vrea, să o ia la stânga.” Trimisul lui Allah ﷺ a spus: „Lăsați-o, căci este o trufașă.” Ei au spus: „Trimis al lui Allah, ea este...” — voind să spună că era sărmană. El a răspuns: „Aceasta este în inima ei.”⁷

Al-Ḥasan — Allah să aibă milă de el — a spus: „Unii și-au pus modestia în haine și trufia în inimi. Au îmbrăcat veșminte de lână⁴. Pe Allah, unul dintre ei este mai trufaș în veșmântul său de lână decât stăpânul tronului pe tronul său și decât purtătorul unei mantii împodobite⁵ în mantia sa!”

S-a relatat autentic de la Profet ﷺ că a respins ideea că purtarea unei haine frumoase și a unor încălțări frumoase ar fi trufie. El a spus: „Trufia este respingerea adevărului și disprețuirea oamenilor.” Aceasta arată limpede că îmbrăcămintea frumoasă nu este trufie. Trufia se află în inimă: înseamnă nesupunere față de adevăr din mândrie. Iar disprețuirea oamenilor înseamnă să-i socotești neînsemnați și să-i privești de sus. Cel care se socotește atât de însemnat încât îi disprețuiește pe oameni pentru că se înalță pe sine și refuză din mândrie să se supună adevărului este trufaș, chiar dacă haina și încălțările sale nu sunt frumoase.

Cine renunță la îmbrăcămintea frumoasă din modestie față de Allah și de teamă să nu-i pătrundă în suflet ceva din trufie face bine. Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — obișnuia să facă aceasta. Și cuvintele Profetului ﷺ despre haina pe care o purtase — „Chiar adineauri mi-a distras atenția de la rugăciune” — arată acest lucru.⁸