Sinteza crezului înaintașilor dreptcredincioși

Crezul Ahl as-Sunna wa-l-Jamāʿa

Crezul Ahl as-Sunna wa-l-Jamāʿa înseamnă credința în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în destin, cu binele și răul său.

În privința acestor temelii au existat oameni care s-au împotrivit, iar dintre cele șaptezeci și două de grupări s-au abătut de la ele cei care s-au abătut. Însă oamenii adevărului rămân statornici pe calea adevărului, în ciuda încercărilor, a presiunii și a asupririi pe care le întâmpină din partea oamenilor. Ei rămân statornici și nu voiesc să schimbe adevărul cu altceva.

Ce înseamnă credința în Allah

Credința în Allah înseamnă convingerea fermă în unicitatea lui Allah — Slavă Lui, Preaînaltul — în stăpânire, în dreptul de a fi adorat și în Numele și atributele Sale. Prin urmare, ea cuprinde cele trei feluri ale tawḥīd-ului:

• Unicitatea lui Allah în stăpânire.
• Unicitatea lui Allah în adorare.
• Unicitatea lui Allah în Numele și atributele Sale.

Unicitatea lui Allah în stăpânire

Această recunoaștere este sădită în firea omului. Aproape niciuna dintre făpturi nu o contestă. Până și Iblīs, căpetenia necredinței, a spus:

„Doamne, pentru că m-ai lăsat să rătăcesc…”⁷

Și a spus:

„Pe măreția Ta, îi voi duce pe toți în rătăcire!”⁸

El a recunoscut astfel stăpânirea lui Allah și a jurat pe măreția Sa. La fel o recunoșteau și ceilalți necredincioși, precum Abū Jahl, Abū Lahab și alții dintre necredincioșii acestei comunități. Cu toată necredința și rătăcirea lor, ei recunoșteau unicitatea lui Allah în stăpânire. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, a spus:

„Dacă îi vei întreba cine i-a creat, ei vor spune, desigur: «Allah».”⁹

Și Preaînaltul a spus:

„Spune: «În mâna cui se află stăpânirea tuturor lucrurilor, Cine ocrotește și împotriva Cui nimeni nu poate oferi ocrotire, dacă știți?» Ei vor spune: «A lui Allah».”¹⁰

Și Preaînaltul a spus:

„Spune: «Cine vă dă cele de trebuință din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine scoate viul din mort și scoate mortul din viu și Cine cârmuiește toate lucrurile?» Ei vor spune: «Allah».”¹¹

Așadar, ei recunosc toate acestea. În vreme de nenorocire, Îl cheamă numai pe Allah, fiindcă știu că nimeni în afară de Allah — Slavă Lui, Preaînaltul — nu îi poate salva din necazuri. Zeii și idolii lor nu sunt în stare să îi izbăvească de pieire. Allah Preaînaltul a spus:

„Când vă lovește un necaz pe mare, dispar cei pe care îi chemați, în afară de El. Dar după ce vă salvează, aducându-vă pe uscat, vă întoarceți de la El. Omul este cu adevărat nerecunoscător!”¹²

Cel care recunoaște doar acest fel de tawḥīd nu intră prin aceasta în Islam și nu este salvat de Foc. Necredincioșii, de pildă, au recunoscut unicitatea lui Allah în stăpânire, dar această recunoaștere nu i-a făcut să intre în Islam. Allah i-a numit asociaționiști și necredincioși și a hotărât pentru ei șederea veșnică în Foc, deși recunoșteau unicitatea Sa în stăpânire.

Aici greșesc unii autori de lucrări despre crez care urmează metoda teologiei speculative: ei explică tawḥīd-ul ca fiind recunoașterea existenței lui Allah și a faptului că El este Creatorul, Dătătorul de hrană și altele asemenea. Le spunem că nu acesta este crezul cu care Allah i-a trimis pe profeți. Necredincioșii și asociaționiștii, ba chiar și Iblīs, recunoșteau unicitatea lui Allah în stăpânire.

Toți admit și cunosc acest fel de tawḥīd. Trimișii însă nu au venit să le ceară oamenilor să recunoască numai că Allah este Creatorul, Dătătorul de hrană, Cel care dă viață și Cel care dă moartea. Aceasta nu este de ajuns și nu îi poate feri de pedeapsa lui Allah.

Unicitatea lui Allah în adorare

Ea înseamnă a-L adora numai pe Allah, cu o singură voință și un singur țel. În privința acestui fel de tawḥīd s-a dat lupta și s-a ivit neînțelegerea dintre trimiși și comunitățile lor. Fiecare trimis a venit să-i spună poporului său:

„O, popor al meu, adorați-L pe Allah! Nu aveți altă divinitate în afară de El”

Nu le-a spus doar: „O, popor al meu, Allah este Domnul vostru”, fiindcă ei recunoșteau deja aceasta. Le cereau să-L adore pe Domnul a Cărui stăpânire o recunoșteau și să-L adore numai pe El, așa cum Îl recunoșteau drept singurul Creator, singurul Dătător de hrană și singurul Cârmuitor. Argumentau împotriva lor folosindu-se chiar de ceea ce ei recunoșteau.

Coranul amintește unicitatea lui Allah în stăpânire ca dovadă împotriva necredincioșilor și pentru a le cere ceea ce decurge din recunoașterea lor: de vreme ce, o, necredincioșilor, recunoașteți că numai Allah este Creatorul, numai El dă cele de trebuință, numai El izbăvește de pieire și numai El salvează din necazuri, de ce Îi puneți alături pe alții, care nu creează, nu dau cele de trebuință, nu au nicio putere asupra lucrurilor și nu cârmuiesc creația?

„Este oare Cel care creează asemenea celui care nu creează? Nu vă lăsați voi îndemnați spre luare-aminte?”¹³

Așadar, unicitatea lui Allah în adorare este cea la care au chemat trimișii și pe care le-au cerut popoarelor lor să o împlinească. Până în ziua de astăzi continuă neînțelegerea dintre adepții tawḥīd-ului și cei care se abat în această privință. Cei cu un crez sănătos le cer celor care s-au abătut de la adorarea numai a lui Allah, întorcându-se la religia asociaționiștilor prin adorarea mormintelor și a mausoleelor, prin venerarea unor persoane și prin atribuirea către acestea a unor însușiri proprii stăpânirii divine, să revină la crezul sănătos. Le cer să-L adore numai pe Allah și să lase lucrul primejdios pe care îl practică. Aceasta este religia ignoranței preislamice, ba este chiar mai rău decât religia acelei vremi: oamenii din vremea ignoranței Îl chemau numai pe Allah când erau în strâmtorare, iar în vremuri de tihnă Îi asociau pe alții.

În schimb, acești oameni care se abat de la adevăr Îi asociază mereu pe alții lui Allah, atât în vreme de tihnă, cât și în vreme de necaz; ba asocierea lor se întețește în necazuri. Când greutățile îi apasă, îi auzi cerând sprijin de la sfinți și de la cei îngropați, de la morți, în timp ce asociaționiștii de odinioară, când îi lovea nenorocirea, Îl chemau numai pe Allah, Măreț și Preaînalt.

Acesta este al doilea fel de tawḥīd, cu care Allah i-a trimis pe toți trimișii: să-L adore numai pe Allah, Măreț și Preaînalt. În privința lui s-a ivit neînțelegerea și pentru el Trimisul lui Allah ﷺ a luptat împotriva asociaționiștilor până când au părăsit ceea ce îi era potrivnic.

Acesta este înțelesul mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”, deoarece „ilāh” înseamnă cel adorat. Așadar, sensul ei este: „Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de Allah — Slavă Lui, Preaînaltul”.

„Ilāh” nu înseamnă ceea ce spun unii rătăciți: „Cel capabil să creeze și să aducă la existență”. Nu! „Ilāh” înseamnă cel adorat, din verbul „aliha, yaʾlahu”, adică a iubi și a adora.

Unicitatea lui Allah în Numele și atributele Sale

Înțelesul ei

Ea înseamnă să afirmăm despre Allah, Măreț și Preaînalt, ceea ce El a afirmat despre Sine și ceea ce Trimisul Său ﷺ a afirmat despre El dintre Nume și atribute. Înseamnă și să negăm despre Allah imperfecțiunile și lipsurile pe care El le-a negat despre Sine și pe care Trimisul Său ﷺ le-a negat despre El, fără denaturare, fără negare a atributelor, fără a căuta să descriem cum sunt acestea și fără a le asemăna cu cele ale creației. Aceasta potrivit cuvintelor Sale, Preaînaltul:

„Nu există nimic asemenea Lui și El este Cel care Aude, Cel care Vede.”¹⁴

Și cuvintelor Sale, Preaînaltul:

„Nu-I faceți, așadar, asemănări lui Allah! Allah știe, iar voi nu știți.”¹⁵

La fel, cele cuprinse în Āyat al-Kursī, în Sura al-Ikhlāṣ, în cea mai mare parte a surelor meccane și medinite, ba în cea mai mare parte a Coranului, amintesc Numele și atributele lui Allah.

Numele și atributele lui Allah în versetele Coranului

Multe versete ale Coranului amintesc Numele și atributele Sale. La începutul fiecărei sure se află:

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Înțelesul acesteia este afirmarea Numelui „Allah” și afirmarea faptului că El este ar-Raḥmān și ar-Raḥīm, precum și a celorlalte atribute ale lui Allah, Măreț și Preaînalt.

Allah, Măreț și Preaînalt, S-a descris prin atribute și Și-a dat Nume. Noi trebuie să le afirmăm și să credem în ele așa cum au venit în Cartea lui Allah. Nu ne amestecăm cu mințile noastre, nu spunem nimic despre Allah după propriile noastre înțelegeri și percepții și nu emitem judecăți despre El — Slavă Lui, Preaînaltul —, fiindcă Allah, Măreț și Preaînalt, Se cunoaște pe Sine mai bine decât oricine altcineva. El, Preaslăvitul și Preaînaltul, spune:

„El știe ceea ce se află înaintea lor și ceea ce se află în urma lor, iar ei nu-L pot cuprinde cu știința lor.”¹⁶

Și Allah, Măreț și Preaînalt, spune:

„Allah! Nu există altă divinitate demnă de adorare în afară de El, Cel Viu, Cel care Se susține pe Sine și susține întreaga creație. Nu-L cuprind nici somnolența, nici somnul. Ale Lui sunt cele din ceruri și cele de pe pământ. Cine poate mijloci la El decât cu îngăduința Sa? El știe ceea ce se află înaintea lor și ceea ce se află în urma lor, iar ei nu cuprind nimic din știința Sa, în afară de ceea ce voiește El.”¹⁷

Nu se cuvine să-I facem lui Allah, Măreț și Preaînalt, asemănări, să-I atribuim rivali, ajutoare și ființe asemenea Lui. Allah nu are asemănare, nici egal, nici asociat și nici rival. El este Preaslăvit și Preaînalt, deasupra celor pe care oamenii I le asociază.

Allah, Măreț și Preaînalt, ne-a poruncit să-L chemăm prin Numele și atributele Sale. El Preaînaltul a spus:

„Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase. Chemați-L prin ele și lăsați-i pe cei care se abat de la adevăr în privința Numelor Sale! Ei vor fi răsplătiți pentru ceea ce făceau.”¹⁸

El, Preaslăvitul, ne-a lămurit astfel următoarele:

**În primul rând:** Și-a afirmat Numele:

„Ale lui Allah sunt Numele cele mai frumoase.”¹⁹

**În al doilea rând:** le-a descris ca fiind cele mai frumoase. Toate Numele lui Allah sunt frumoase.

**În al treilea rând:** ne-a poruncit să-L chemăm prin ele.

**În al patrulea rând:** ne-a interzis să ne abatem de la adevăr în privința Numelor Sale.

„Ilḥād” înseamnă abatere. Abaterea de la adevăr în privința Numelor lui Allah înseamnă îndepărtarea lor de sensul pe care îl arată, prin denaturarea și interpretarea lor în sensuri pe care nu le admit și pe care Allah — Slavă Lui, Preaînaltul — nu le-a voit, așa cum fac Jahmiyya, Muʿtazila și cei care merg pe urmele lor dintre grupările rătăcite.

Cât despre Ahl as-Sunna wa-l-Jamāʿa, ei urmează o cale dreaptă în această privință și în toate celelalte lucruri ale religiei lor, laudă lui Allah. Însă acordă o deosebită atenție crezului și îl îngrijesc în chip aparte, fiindcă rătăcirea în această privință este mare, greșeala în ea este gravă și poate face picioarele să alunece și mințile să se abată. Greșeala în crez nu este asemenea greșelii în celelalte lucruri: pentru cel care greșește în crez există teama de a ajunge la necredință, la o abatere gravă și la o rătăcire îndepărtată.

În schimb, greșeala celui care greșește în lucruri mai mici decât acestea este mai ușoară. Deși orice greșeală în religie este nepermisă, omul nu are voie să stăruie într-o greșeală ori să urmeze pe cineva care greșește. Unele greșeli sunt însă mai grave decât altele.

Greșeala în crez este cea mai gravă dintre greșeli, iar abaterea în crez este cea mai gravă dintre abateri, fiindcă greșeala în crez nu poate fi compensată. Ceea ce este mai puțin grav decât aceasta rămâne sub voia lui Allah:

„Allah nu iartă să I se asocieze ceva, dar iartă ceea ce este mai puțin decât aceasta cui voiește. Cel care Îi asociază ceva lui Allah s-a îndepărtat într-o rătăcire mare.”²⁰

Iar în celălalt verset:

„Cel care Îi asociază ceva lui Allah a născocit un păcat uriaș.”²¹