Religia și viața

Societatea omenească are idei și scopuri diferite, iar mediile și îndeletnicirile ei sunt felurite. Ea are, așadar, neapărat nevoie de o călăuză care s-o îndrume, de o rânduială care s-o unească și de un cârmuitor care s-o ocrotească. Trimișii cei nobili, binecuvântarea și pacea fie asupra lor, îndeplineau acestea prin revelație de la Allah, Slăvit fie El: îi călăuzeau pe oameni spre calea binelui și a îndreptării, îi adunau în jurul Legii lui Allah și judecau între ei cu dreptate. Treburile lor se îndreptau în măsura în care răspundeau acestor trimiși și în măsura apropierii vremii lor de mesajele dumnezeiești.

Mesajele de dinaintea celui al lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, aveau un caracter aparte, potrivit comunității către care era trimis fiecare mesager. Profetul era trimis numai neamului său. Allah Preaînaltul a spus:

Noi l-am trimis pe Nūḥ la neamul său.

Și:

Iar la ʿĀd, pe fratele lor Hūd. El a spus: „O, neamul meu!”

Astfel continuă versetele despre profeți, până la ultimul profet de dinaintea lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

Când ʿĪsā, fiul lui Maryam, a spus: „O, fii ai lui Isrāʾīl! Eu sunt Trimisul lui Allah către voi, întărind ceea ce este înaintea mea din Tora și vestind un Trimis care va veni după mine, al cărui nume este Aḥmad.”

Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Profetul era trimis numai neamului său, iar eu am fost trimis tuturor oamenilor.¹

După mesajul lui ʿĪsā, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, oamenii erau fie cufundați în ignoranța lor, fie deținători ai unei Cărți împotriva căreia se ridicaseră prin denaturări și încălcări. Nu aveau o religie care să-i unească și nici o rânduială urmată de cârmuitorii lor: credințe stricate, gânduri rătăcite, voințe abătute, fapte rele și judecăți nedrepte. Când fura unul de neam ales, îl lăsau, iar când fura cel slab, îi aplicau pedeapsa legală.

Aveau, așadar, o nevoie stringentă de o religie prin care să se înalțe spre treptele desăvârșirii în credințe, gânduri, voințe, fapte și judecăți. Ei așteptau — mai ales oamenii Cărții, ai căror profeți îl vestiseră pe Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui — această religie care să le lumineze calea și să le arate adevărul pe drumul cel mai limpede.

Mesajul lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a adus această religie așteptată: Islamul, de care Allah este mulțumit pentru întreaga omenire, prin care Și-a desăvârșit binefacerea asupra ei și i-a deschis poarta științei, cunoașterii, îndreptării de sine și îndreptării altora. Religia Islamului este deci o necesitate socială pentru înălțarea vieții omenești, potrivit următoarelor dovezi:

A. Cuvintele Celui Preaînalt:

Allah le-a făcut o mare binefacere dreptcredincioșilor când a trimis printre ei un Trimis dintre ei, care le recită versetele Sale, îi curăță și îi învață Cartea și Înțelepciunea, deși mai înainte erau într-o rătăcire vădită.

Curățirea sufletelor, știința și înțelepciunea sunt temelia înălțării și ridicării comunităților. Nu există înălțare fără știință, nici purtare aleasă fără curățirea sufletului, nici rânduială fără înțelepciune.

B. Însăși realitatea religiei Islamului și a rânduielii sale: ea a venit să ocrotească religia, mintea, viața, averea și onoarea, apoi să le șlefuiască și să le îndrepte în așa fel încât să asigure fericirea în această viață și în Viața de Apoi.

C. Marile urmări ale acestei religii, cărora istoria nu le-a cunoscut asemănare. Înainte de Islam, omenirea era departe de progres și de înălțare în religie, caracter, purtare, cârmuire și politică. Atunci când s-a ținut de Islam, această înapoiere s-a schimbat în progres, iar această decădere în înălțare, după cum mărturisește istoria începuturilor Islamului.