مباحث في أصول الدين

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător.

Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne căim la El. Căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe acela pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe acela pe care îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să reverse binecuvântări asupra lui, asupra familiei și Companionilor săi și asupra celor care îi urmează cu bunătate și să le dăruiască pace din belșug.

Acestea fiind spuse, acest tratat cuprinde „Studii asupra fundamentelor religiei”, potrivit noii programe stabilite pentru al doilea an al ciclului gimnazial în institutele de învățământ religios, Dār al-Tawḥīd, Universitatea Islamică și alte instituții. Nădăjduiesc ca Allah, Slăvit fie El, să-l facă folositor și să facă această lucrare numai pentru Fața Sa. El este Darnic, Generos.

Noua programă cuprinde următoarele teme:

 Religia Islamului, o necesitate socială pentru înălțarea vieții omenești.

 Neputința celorlalte religii și doctrine de a-i îndrepta pe oameni și de a le aduce fericirea.

 Desăvârșirea Islamului și unitatea principiilor sale în îndreptarea domeniilor vieții omenești:

 Demnitatea musulmanului prin religia sa.

Introducere

Societatea omenească are idei și scopuri diferite, iar mediile și îndeletnicirile ei sunt felurite. Ea are, așadar, neapărat nevoie de o călăuză care s-o îndrume, de o rânduială care s-o unească și de un cârmuitor care s-o ocrotească. Trimișii cei nobili, binecuvântarea și pacea fie asupra lor, îndeplineau acestea prin revelație de la Allah, Slăvit fie El: îi călăuzeau pe oameni spre calea binelui și a îndreptării, îi adunau în jurul Legii lui Allah și judecau între ei cu dreptate. Treburile lor se îndreptau în măsura în care răspundeau acestor trimiși și în măsura apropierii vremii lor de mesajele dumnezeiești.

Mesajele de dinaintea celui al lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, aveau un caracter aparte, potrivit comunității către care era trimis fiecare mesager. Profetul era trimis numai neamului său. Allah Preaînaltul a spus:

Noi l-am trimis pe Nūḥ la neamul său.

Iar la ʿĀd, pe fratele lor Hūd. El a spus: „O, neamul meu!”

Astfel continuă versetele despre profeți, până la ultimul profet de dinaintea lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

Când ʿĪsā, fiul lui Maryam, a spus: „O, fii ai lui Isrāʾīl! Eu sunt Trimisul lui Allah către voi, întărind ceea ce este înaintea mea din Tora și vestind un Trimis care va veni după mine, al cărui nume este Aḥmad.”

Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Profetul era trimis numai neamului său, iar eu am fost trimis tuturor oamenilor.

După mesajul lui ʿĪsā, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, oamenii erau fie cufundați în ignoranța lor, fie deținători ai unei Cărți împotriva căreia se ridicaseră prin denaturări și încălcări. Nu aveau o religie care să-i unească și nici o rânduială urmată de cârmuitorii lor: credințe stricate, gânduri rătăcite, voințe abătute, fapte rele și judecăți nedrepte. Când fura unul de neam ales, îl lăsau, iar când fura cel slab, îi aplicau pedeapsa legală.

Aveau, așadar, o nevoie stringentă de o religie prin care să se înalțe spre treptele desăvârșirii în credințe, gânduri, voințe, fapte și judecăți. Ei așteptau — mai ales oamenii Cărții, ai căror profeți îl vestiseră pe Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui — această religie care să le lumineze calea și să le arate adevărul pe drumul cel mai limpede.

Mesajul lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a adus această religie așteptată: Islamul, de care Allah este mulțumit pentru întreaga omenire, prin care Și-a desăvârșit binefacerea asupra ei și i-a deschis poarta științei, cunoașterii, îndreptării de sine și îndreptării altora. Religia Islamului este deci o necesitate socială pentru înălțarea vieții omenești, potrivit următoarelor dovezi:

Allah le-a făcut o mare binefacere dreptcredincioșilor când a trimis printre ei un Trimis dintre ei, care le recită versetele Sale, îi curăță și îi învață Cartea și Înțelepciunea, deși mai înainte erau într-o rătăcire vădită.

Curățirea sufletelor, știința și înțelepciunea sunt temelia înălțării și ridicării comunităților. Nu există înălțare fără știință, nici purtare aleasă fără curățirea sufletului, nici rânduială fără înțelepciune.

 Însăși realitatea religiei Islamului și a rânduielii sale: ea a venit să ocrotească religia, mintea, viața, averea și onoarea, apoi să le șlefuiască și să le îndrepte în așa fel încât să asigure fericirea în această viață și în Viața de Apoi.

 Marile urmări ale acestei religii, cărora istoria nu le-a cunoscut asemănare. Înainte de Islam, omenirea era departe de progres și de înălțare în religie, caracter, purtare, cârmuire și politică. Atunci când s-a ținut de Islam, această înapoiere s-a schimbat în progres, iar această decădere în înălțare, după cum mărturisește istoria începuturilor Islamului.

Religia Islamului, o necesitate socială pentru înălțarea vieții omenești

Religiile cerești cărora le-a fost dat să dăinuie până astăzi sunt trei: iudaismul, creștinismul și Islamul.

Fiecare dintre cele două religii, iudaismul și creștinismul, este neputincioasă să-i îndrepte pe oameni și să le aducă fericirea, din următoarele motive:

 Ele sunt două religii destinate numai neamurilor lui Mūsā și ʿĪsā, potrivit cuvintelor Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui:

 Ele cuprind constrângere și asprime. Din înțelepciunea lui Allah, legile particulare sunt potrivite celor cărora le sunt date, astfel încât nu sunt potrivite ca lege pentru alții. Înțelepciunea cere să nu fie prescris unei comunități decât ceea ce i se potrivește. Allah a pus asupra fiilor lui Isrāʾīl poveri și legături potrivite firii și stării lor. Allah Preaînaltul a spus:

Cei care îl urmează pe Trimis, Profetul neștiutor de carte, pe care îl găsesc pomenit la ei în Tora și Evanghelie: el le poruncește binele, le oprește răul, le îngăduie cele bune, le oprește cele rele și îi eliberează de povara și de legăturile care erau asupra lor.

 Rugăciunea nu poate fi împlinită decât în locurile pregătite anume pentru ea, precum sinagogile și bisericile.

 Cel care nu găsește apă nu se curăță cu pământ, prin tayammum, ci rugăciunea rămâne în sarcina sa până când găsește apă și o recuperează.

 Prada dobândită de cei care luptă nu le este îngăduită.

 Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Mi-au fost date cinci lucruri care nu i-au fost date nimănui înaintea mea: am fost ajutat prin teamă pe o distanță de o lună de mers; pământul mi-a fost făcut loc de rugăciune și mijloc de curățire, astfel încât orice om din comunitatea mea să se roage oriunde îl ajunge timpul rugăciunii; mi-a fost îngăduită prada, care nu fusese îngăduită nimănui înaintea mea…

Hadithul este relatat de al-Bukhārī și Muslim.

 În religia iudeilor, unele lucruri bune le-au fost oprite din pricina nedreptății și încălcărilor lor. Allah Preaînaltul a spus:

Din pricina nedreptății celor care au îmbrățișat iudaismul, le-am oprit lucruri bune care le fuseseră îngăduite.

 În aceste două legi, iudaismul și creștinismul, s-au petrecut denaturări, schimbări și amestecări ale adevărului cu falsul care ar împiedica îndreptarea oamenilor prin ele, chiar presupunând că ar fi rămas religii de urmat. Cum ar mai putea fi astfel după ce urmarea lor a fost abrogată de Legea Islamului?

Dacă oamenilor nu li se poate aduce fericirea prin iudaism și creștinism, deși sunt două legi cerești, atunci cu atât mai puțin prin celelalte rânduieli, îndepărtate de legea cerească.

Neputința celorlalte religii și doctrine de a-i îndrepta pe oameni și de a le aduce fericirea

Islamul este o religie desăvârșită, care cuprinde îndreptarea tuturor domeniilor vieții omenești:

Astăzi v-am desăvârșit religia, am împlinit binefacerea Mea asupra voastră și am ales pentru voi Islamul ca religie.

Și fiindcă este Legea lui Allah, Cel care știe ce le este de folos făpturilor Sale și este Înțelept în ceea ce le prescrie.

Învățăturile sale mărturisesc, de asemenea, acest lucru. Coranul, temelia rânduielii Islamului, nu a lăsat deoparte nimic din ceea ce le este folositor oamenilor, nici măcar bunele maniere ale șederii în adunări, ale intrării în casă și altele asemenea:

O, voi cei care credeți! Când vi se spune: „Faceți loc în adunări!”, faceți loc, iar Allah vă va face vouă loc! Când vi se spune: „Ridicați-vă!”, ridicați-vă!

O, voi cei care credeți! Nu intrați în alte case decât ale voastre până când nu cereți îngăduință!

Nici Sunnah profetică, a doua sursă a legislației islamice, nu a lăsat deoparte asemenea amănunte. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, și-a învățat comunitatea cum să mănânce, să bea, să doarmă, să urineze și să-și facă nevoile, deși acestea sunt lucruri mici în comparație cu rugăciunea, postul, zakātul, pelerinajul și altele.

Islamul este desăvârșit în credință, adorare, economie, viața socială, cârmuirea statului și demnitatea musulmanului prin religia sa.

El este desăvârșit în credință, fiindcă aceasta este o credință trainică, întemeiată pe ceea ce cer firea înnăscută și mintea sănătoasă.

Ea înseamnă credința în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale, în trimișii Săi, în Ziua de Apoi și în predestinare, cu binele și răul ei.

Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, și la fel dreptcredincioșii. Toți au crezut în Allah, în îngerii Săi, în Cărțile Sale și în trimișii Săi: „Nu deosebim între niciunul dintre trimișii Săi.” Ei au spus: „Am auzit și ne-am supus! Iertarea Ta, Domnul nostru! Către Tine este întoarcerea!”

Credința în Allah ca Domn Măreț și ca singura divinitate adevărată, fără asociat în acestea și nici în însușirile proprii Numelor și Atributelor Sale.

Credința în Allah ca Judecător și Legiuitor. Judecata Îi aparține Celui Preaînalt și Măreț; niciun rabin, călugăr, emir sau sultan nu poate schimba vreuna dintre judecățile lui Allah. Îngăduit este ceea ce Allah a îngăduit, oprit este ceea ce a oprit și obligatoriu este ceea ce a impus. Nimeni nu poate înlătura judecata Sa și cuvintele Sale nu pot fi schimbate.

Credința în începutul creației și în întoarcerea ei. Făpturile sunt de la Allah și către El se întorc. Nici începutul și nici sfârșitul lor nu pot fi lipsite de rost, fără țintă și fără scop. Trebuie să existe un sfârșit și o întoarcere și trebuie să se lucreze pentru acestea:

Am auzit și ne-am supus! Iertarea Ta, Domnul nostru! Către Tine este întoarcerea!

Cine va face cât greutatea unui fir de praf de bine îl va vedea, iar cine va face cât greutatea unui fir de praf de rău îl va vedea.

O asemenea credință, care îl însoțește pe om când stă în picioare, când șade și când stă culcat, trebuie să-l îndrume drept în toate treburile vieții, astfel încât să rămână statornic în porunca lui Allah Preaînaltul.

Islamul este desăvârșit în adorare: le-a prescris musulmanilor ceea ce desăvârșește smerirea și închinarea lor, rânduieli felurite ca formă și timp, pentru ca ei să împlinească scopul pentru care au fost creați:

Nu i-am creat pe djinni și pe oameni decât ca să Mă adore.

 este o adorare pur trupească, fie legată de un timp, precum cele cinci rugăciuni și witrul, fie fără un timp anume, precum rugăciunile voluntare nelegate de o pricină. În ea, omul intră în legătură cu Domnul său în chipul cel mai deplin: curățit, acoperit, îndreptat spre qiblah și smerit. Se apropie de El prin statul în picioare, înclinare, prosternare și ședere și prin ceea ce rostește din Coran, pomeniri și rugi în acești stâlpi. Iese din rugăciune cu inima plină de lumină și credință.

 este o adorare prin avere, în care musulmanul dă o parte din bunurile sale pentru a se apropia de Domnul său, a-și curăța sufletul de păcate și zgârcenie, a-și purifica averea și a fi de folos Islamului și musulmanilor.

 este tot o adorare trupească, dar de alt fel: sufletul este oprit de la poftele mâncării, băuturii și raporturilor intime, pentru a se apropia de Allah prin părăsirea a ceea ce dorește, pentru a-și aminti binefacerea lui Allah de a-i înlesni cele pe care le are la întreruperea postului și pentru a-și aminti starea săracilor lipsiți de mijloace.

 este o adorare trupească și materială. Musulmanul își părăsește țara și familia pentru a merge la Casa lui Allah, apropiindu-se de Domnul său, cinstind cele sfinte ale Sale și adunându-se cu frații săi musulmani din toate ținuturile pământului:

ca să fie martori la foloase pentru ei și să pomenească Numele lui Allah în zile cunoscute, asupra vitelor cu care i-a înzestrat.

 este o adorare trupească și materială, în care musulmanul își dăruiește persoana și averea pentru a se apropia de Allah Preaînaltul, pentru a-și apăra religia, a înălța Cuvântul lui Allah și a arăta milă robilor lui Allah, poate că vor intra în religia lui Allah ori vor plăti jizyah, pentru a se afla sub ocrotirea Islamului.

Aceste felurite acte de adorare adună pentru închinători cele mai înalte forme de supunere, întărind totodată credința, înrădăcinând crezul, șlefuind sufletele, îndreptând societatea și înălțând treptele în această viață și în Viața de Apoi.

Islamul este desăvârșit în economie: a rânduit în cel mai bun chip dobândirea, păstrarea și cheltuirea averii. A îngăduit dobândirea ei prin contracte și prin muncă.

Dintre exemplele dobândirii averii prin contracte:

 Islamul a îngăduit-o într-o formă lipsită de nedreptate și de camătă. Allah Preaînaltul a spus:

Allah a îngăduit vânzarea și a oprit camăta.

Oamenii au nevoie să facă schimb de bunuri între ei.

 Islamul le-a îngăduit atunci când se întemeiază pe dreptate și echitate între asociați, în câștig și pierdere, datorită cooperării și ajutorului reciproc pe care le cuprind. În hadithul Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, Allah Preaînaltul spune:

Eu sunt al treilea dintre cei doi asociați, atât timp cât unul nu-l trădează pe celălalt.

 Islamul le-a îngăduit fiindcă aduc afecțiune și îi sunt de folos celui care primește. Allah Preaînaltul a spus:

Dacă ele vă dăruiesc de bunăvoie ceva din aceasta, atunci bucurați-vă de el cu plăcere și fără grijă!

Dintre exemplele dobândirii averii prin muncă:

 Islamul a îngăduit-o pentru că prin ea se pune în valoare pământul, sporește hrana și sunt ajutați lucrătorii. Allah Preaînaltul a spus:

El este Cel care v-a făcut pământul supus. Umblați pe întinderile lui și mâncați din înzestrarea Sa! La El este învierea.

Nimeni nu a mâncat vreodată hrană mai bună decât aceea dobândită prin munca mâinilor sale. Profetul lui Allah Dāwūd, pacea fie asupra lui, mânca din munca mâinilor sale.

Niciun musulman nu sădește un pom ori nu seamănă o cultură din care mănâncă o pasăre, un om sau un animal, fără ca aceasta să-i fie socotită milostenie.

2. Vânatul, strângerea ierbii și scoaterea nestematelor și a altor lucruri asemănătoare din mare.

V-a fost îngăduită vânarea celor din mare și hrana ei, spre folosul vostru și al călătorilor, dar vă este oprit vânatul de pe uscat cât timp sunteți în iḥrām.

El este Cel care v-a supus marea, ca să mâncați din ea carne proaspătă și să scoateți din ea podoabe pe care să le purtați.

Islamul a rânduit păstrarea și ocrotirea averii prin multe căi, fiindcă averea este sprijinul oamenilor, prin care se împlinesc interesele religiei și ale vieții lor pământești.

1. Oprirea încredințării bunurilor celor nechibzuiți

, care nu știu să le administreze. Allah Preaînaltul a spus:

Nu le dați celor nechibzuiți bunurile voastre, pe care Allah vi le-a făcut mijloc de întreținere!

Încredințarea lor acestora duce la pierderea și risipirea lor.

Luați martori când faceți vânzare între voi!

Lipsa martorilor poate duce la pierderea averii uneia dintre părți atunci când cealaltă tăgăduiește.

Islamul a rânduit cheltuirea averii și i-a acordat o mare atenție. A oprit pierderea averii, adică folosirea ei fără niciun folos. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Allah nu iubește pentru voi trei lucruri: vorbăria despre ce a spus unul și altul, risipirea averii și întrebările multe.

A oprit cheltuirea peste măsură, dar și zgârcenia, spunând:

Nu-ți ține mâna legată de gât și nici nu o deschide cu totul, ca să nu ajungi mustrat și lipsit de mijloace!

A împărțit cheltuirea averii în două feluri: obligatorie și recomandată.

 o parte stabilită din averea supusă zakātului, care se dă celor îndreptățiți la el. Allah Preaînaltul a spus:

Împliniți rugăciunea și dați zakātul!

Islamul a fost clădit pe cinci: mărturisirea că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah, împlinirea rugăciunii, darea zakātului, pelerinajul și postul din Ramadan.

Relatat de al-Bukhārī și Muslim. Înțelepciunea zakātului a fost arătată mai înainte.

2. Întreținerea propriei persoane, a soției și a rudelor.

Allah Preaînaltul a spus despre întreținerea soției:

Tatălui îi revine hrana și îmbrăcămintea lor, după cuviință.

Dă-i rudei apropiate dreptul său, și la fel săracului și călătorului, și nu risipi fără măsură! Risipitorii sunt frații șeitanilor, iar Șeitan este nerecunoscător față de Domnul său.

Înțelepciunea impunerii acestei întrețineri este păstrarea vieții și sprijinirea acestor oameni aflați în nevoie.

3. Cheltuirea impusă de o împrejurare, pentru înlăturarea unei nevoi stringente

, precum hrănirea celui flămând și îmbrăcarea celui gol. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Hrăniți-l pe cel flămând, vizitați-l pe cel bolnav și eliberați-l pe cel captiv!

Înțelepciunea obligativității cheltuirii aici este salvarea celui a cărui viață este ocrotită de Lege, înlăturarea nevoii sale stringente și simțirea răspunderii față de frații aflați în lipsuri.

1. Milosteniile pentru săraci, altele decât zakātul.

Celor care dau milostenie, bărbați și femei, și Îi dau lui Allah un împrumut frumos, li se va înmulți răsplata și vor avea o răsplată generoasă.

Cel care dă milostenie cât o curmală — adică echivalentul ei — dintr-un câștig bun, iar Allah nu primește decât ceea ce este bun, să știe că Allah o primește cu Dreapta Sa, apoi o crește pentru cel care a dat-o, așa cum unul dintre voi își crește mânzul, până când ajunge asemenea unui munte.

, precum construirea moscheilor și a școlilor, îndreptarea drumurilor și altele. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, i-a spus lui Saʿd ibn Abī Waqqāṣ, Allah să fie mulțumit de el:

Nu vei face nicio cheltuială prin care să cauți Fața lui Allah fără să fii răsplătit pentru ea, până și pentru ceea ce pui în gura soției tale.

Înțelepciunea acestei cheltuiri recomandate este apropierea de Allah, curățirea sufletului și a averii și împlinirea nevoilor musulmanilor.

Islamul este desăvârșit în viața socială: a rânduit societatea într-un fel care asigură îndreptarea comunității, organizând relațiile de familie și relațiile generale.

Dintre exemplele rânduirii relațiilor de familie:

1. Obligația purtării bune față de părinți

, prin bunătate în vorbe și fapte și prin răbdarea greutății îngrijirii lor. Allah Preaînaltul a spus:

Desăvârșirea Islamului și unitatea principiilor sale în îndreptarea domeniilor vieții omenești

Glosar

Bibliografie

O prezentare a unității Islamului în credință, adorare, economie, familie, cârmuire și demnitatea religioasă.