Vestigiile istorice și cinstirea figurilor din epoca ignoranței

În primul rând: relatările profetice

Prin acestea se înțelege ceea ce s-a transmis de la Profet ﷺ din hadithurile nobile, numite și Sunna. Ele ocupă locul al doilea în privința venerării și a folosirii ca dovadă, după Nobilul Coran. Denumirea de āthār se mai folosește și pentru ceea ce s-a transmis de la predecesorii evlavioși: judecăți și opinii privind normele religioase. Aceste relatări profetice, opinii și judecăți ale predecesorilor trebuie îngrijite și păstrate, căci ele constituie sursele religiei islamice după Nobilul Coran. Învățații s-au preocupat să le păstreze, să le fixeze cu precizie, să le transmită și să le înțeleagă sensurile. Au numit aceasta disciplina relatărilor sau știința relatărilor și au alcătuit numeroase lucrări de tip Sunan, Ṣaḥīḥ, Musnad și Āthār.

Profetul ﷺ a asemănat ceea ce a adus din Carte și Sunna cu ploaia care cade asupra pământului:

**O parte a pământului** a păstrat apa și a făcut să crească iarba. Oamenii și-au potolit setea din apa adunată și au păscut iarba. Așa sunt învățații care păstrează relatările și înțeleg normele religioase.

**O altă parte** a reținut apa, dar nu a făcut să crească iarbă, fiind un pământ sterp. Totuși, ea a păstrat apa, iar oamenii și-au potolit setea din apa adunată. Așa sunt cei care memorează relatările fără a avea o înțelegere aprofundată a normelor religioase.

În ambele categorii există bine.

**O a treia parte** nu a reținut apa și nu a făcut să crească iarbă. Așa este cel care nu a primit călăuzirea lui Allah adusă de Trimis ﷺ și nu i-a acordat nicio atenție.

În al doilea rând: urmele desprinse de trupul său nobil

Acestea sunt sudoarea, saliva, părul și hainele care i-au atins trupul. Se caută binecuvântare prin ele și vindecare prin ceea ce s-a păstrat din ele. Acest lucru este specific Profetului ﷺ și nimănui altcuiva.

În al treilea rând: vestigiile în scrierile istoricilor și geografilor

Aceștia descriu ținuturi și regiuni și alcătuiesc lucrări despre ele, precum Muʿjam al-buldān de Yāqūt al-Ḥamawī, Ṣifat Jazīrat al-ʿArab de al-Hamdānī și Ṣaḥīḥ al-akhbār ʿammā fī bilād al-ʿArab min al-āthār. Dacă aceste vestigii au legătură cu norme religioase ori cu evenimente istorice sau dacă sunt pomenite în poeziile arabilor, ele constituie mărturii pentru limba arabă. Din aceste vestigii se pot trage foloase istorice, lingvistice și de altă natură. Poeții le evocau în versurile lor, amintindu-și de iubitele care locuiseră acolo. Își începeau astfel poemele, cum este Muʿallaqa lui Imruʾ al-Qays, în care spune:

„Opriți-vă, să plângem amintirea iubitei și a locuinței, la Siqṭ al-Liwā, între al-Dakhūl și Ḥawmal.”

La fel sunt spusele lui Labīd:

„Au dispărut locuințele, locurile popasurilor scurte și lungi din Minā; Ghawl și Rijām au rămas pustii.”

Și spusele lui al-Nābigha:

„O, locuință a Mayyei din al-ʿAlyāʾ și al-Sanad, ai rămas pustie, iar lungul timp de odinioară a trecut peste tine!”

Și spusele lui al-Aʿshā:

„Ia-ți rămas-bun de la Hurayra, căci caravana pleacă! Dar poți tu îndura despărțirea, omule?”

Iar ʿAntara a spus:

„Au mai lăsat poeții vreun loc de cârpit? Ori ai recunoscut locuința după șovăieli? O, locuință a ʿAblei din al-Jiwāʾ, vorbește! Bună dimineața, locuință a ʿAblei, și fii în pace!”

În al patrulea rând: vestigiile turistice

Acestea au devenit o resursă economică pentru unele state și constituie subiectul discuției noastre. Ele se împart în mai multe categorii:

**1.** Vestigiile neamurilor nimicite și pedepsite: ținuturile neamului Thamūd de la al-Ḥijr, ținuturile neamului ʿĀd de la al-Aḥqāf, ținuturile Madyanului și ale neamului lui Lot. Despre ele Allah Preaînaltul a spus:

Tot astfel sunt vestigiile neamului ʿĀd din al-Aḥqāf.

Aceste vestigii sunt privite pentru a primi o îndemnare și a lua aminte, după cum a spus Allah Preaînaltul:

Când Profetul ﷺ a trecut prin ținuturile neamului Thamūd, în drumul său spre expediția de la Tabūk, le-a spus Companionilor săi:

„Nu intrați la acești oameni care au fost pedepsiți decât plângând, ca să nu vă lovească ceea ce i-a lovit pe ei!”²

Așadar, nu le privim cu admirație, pentru a ne mândri cu ele ori din considerente economice, așa cum fac statele nemusulmane sau cele musulmane care le imită. Acest lucru contrazice ceea ce religia noastră a stabilit în privința lor: să nu le acordăm grijă și protecție, cu atât mai puțin să obținem câștiguri de pe urma lor.

Nu este îngăduit să locuim în ele și nici să deschidem acolo proiecte de investiții – restaurante, cafenele și hoteluri – pentru a încuraja vizitarea lor și a atrage turiști necredincioși în țările musulmanilor.

**2.** Printre ele se află și vestigii din epoca ignoranței de dinaintea Islamului. Dacă acestea au fost locuri de adorare din acea epocă, ni s-a poruncit să le ștergem urmele și să le distrugem însemnele, pentru a ne păzi credința de moștenirea epocii ignoranței care duce la politeism. Profetul ﷺ a poruncit spargerea idolilor, distrugerea lor și îndepărtarea urmelor lor. A interzis să fie readuși la viață și să fie imitați cei care îi adorau. Un exemplu este bărbatul care l-a întrebat după ce făgăduise să sacrifice niște cămile la Buwāna – numele unui loc de lângă Rābigh. Profetul ﷺ a spus:

„Se afla acolo vreun idol dintre idolii epocii ignoranței, care să fie adorat?” Au răspuns: „Nu.” A întrebat: „Se ținea acolo vreo sărbătoare de-a lor?” Au răspuns: „Nu.” Atunci a spus: „Împlinește-ți făgăduința, căci nu se împlinește o făgăduință care presupune neascultare față de Allah și nici una privitoare la ceea ce fiul lui Adam nu stăpânește.”³

Nu este îngăduit să păstrăm acești idoli ori bucăți din ei, să săpăm după ei sau să-i aducem din țările necredincioșilor, așa cum a făcut ʿAmr ibn Luḥayy, care a adus idolii din ținuturile Șamului în Ḥijāz, a schimbat religia lui Avraam și a poruncit să fie adorați în locul lui Allah.

**3.** Dacă aceste vestigii ale epocii ignoranței nu sunt însemne ale religiei politeiștilor, iar asupra locuitorilor lor nu s-a abătut o pedeapsă, ci au fost doar locuințe și locuri în care au trăit, ele sunt lăsate în pace. Nu li se acordă îngrijire și nu sunt restaurate, până când se șterg și dispar, asemenea celorlalte ruine.

**4.** Dacă sunt potrivite pentru locuire ori agricultură, ele pot fi locuite și cultivate.

**5.** Dacă aceste vestigii au fost locuințe ale musulmanilor, dar au fost părăsite, abandonate și nu mai sunt necesare, sunt lăsate în pace, fără să li se acorde atenție. Nu li se atribuie însemnătate religioasă sau lumească și nu este înlăturat dreptul de proprietate al celor care le-au moștenit de la înaintașii lor.

**6.** Dacă aceste vestigii sunt legate de oameni evlavioși ori de regi venerați – precum moscheile, locurile lor de întrunire, palatele și celelalte obiecte pe care le foloseau – și au ajuns în ruină și au fost abandonate, nu este îngăduit să li se acorde grijă și să fie reînviate. Aceasta duce la politeism, prin căutarea binecuvântării prin ele și prin credințele legate de cei cărora le-au aparținut. Așa li s-a întâmplat fiilor lui Israel, când au urmărit urmele profeților și ale oamenilor lor evlavioși, iar aceasta i-a dus la politeism.

Când ʿUmar – Allah să fie mulțumit de el – a văzut niște oameni mergând la un copac de la al-Ḥudaybiyya, despre care pretindeau că este copacul sub care avusese loc legământul mulțumirii, i-a mustrat și a poruncit să fie tăiat copacul. Cu atât mai mult nu trebuie reînviate moscheile vechi și abandonate: moscheea lui ʿAlī, cum o numesc ei în Khaybar, cele șapte moschei din Medina, moscheea al-Kūʿ și moscheea lui ʿAddās din al-Ṭāʾif. Aceste moschei nu se reînvie și nu se vizitează, după cum nu se construiesc moschei în locurile asociate cu oamenii evlavioși ori deasupra mormintelor lor.

Profetul ﷺ i-a blestemat pe cei care fac aceasta, fiindcă este unul dintre mijloacele și căile care duc la politeism.

El ﷺ le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele, precum și pe cei care ridică moschei și aprind lumini deasupra lor. A înștiințat că acela care face aceasta se numără printre cele mai rele făpturi înaintea lui Allah. Musulmanilor nu le este, așadar, îngăduit să facă la fel și să-i imite, deoarece religia noastră interzice acest lucru.

Au apărut acum organizații internaționale care se ocupă de aceste vestigii, le reînvie și le păstrează. Unii musulmani neștiutori le imită și au aderat la aceste organizații.

Conducătorii musulmanilor trebuie să împiedice acest lucru și să-și curețe țările de el. Allah Preaînaltul a spus:

Nu ne mândrim cu aceste vestigii și nu ne fălim cu ele. Nu spunem că ne leagă de trecut, așa cum spun neștiutorii, ci ne mândrim cu religia noastră și ne ținem de ea. Prin ea, Allah ne-a făcut să nu avem nevoie de nimic altceva. Căutarea cinstei în altceva aduce umilință și înjosire, după cum a spus conducătorul credincioșilor, ʿUmar:

„Suntem un neam pe care Allah l-a cinstit prin Islam. Dacă vom căuta cinstea în altceva, Allah ne va umili.”

Nu ne legăm în niciun fel de epoca ignoranței. Profetul ﷺ ne-a avertizat împotriva oricărui lucru care ne leagă de ea.

Interdicția mândriei față de oamenii epocii ignoranței și a celebrării figurilor lor

La fel, nu este îngăduit să fie reînviate vestigiile oamenilor din epoca ignoranței, să le fie celebrate personalitățile, să fie organizate evenimente pentru ele și să fie aduși poeți și oameni de litere pentru a reînvia aceste amintiri detestate.

Conducătorul credincioșilor, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb – Allah să fie mulțumit de el – a spus:

„Suntem un neam pe care Allah l-a cinstit prin Islam. Dacă vom căuta cinstea în altceva, Allah ne va umili.”

Musulmanilor nu le este, așadar, îngăduit să se mândrească cu oamenii epocii ignoranței, adică cei de dinaintea Islamului.

Epoca ignoranței și oamenii ei sunt osândiți. Musulmanilor nu li se cuvine să părăsească mândria față de Islam și de musulmani și să se îndrepte spre mândria și fala legate de epoca ignoranței și de oamenii ei. Aceasta înseamnă reînvierea epocii ignoranței pe care Allah a înlăturat-o prin Islam, dându-le musulmanilor în schimb ceva mai bun. Tot ceea ce este atribuit epocii ignoranței este osândit: patima ei partizană, bănuiala ei, afișarea podoabelor, chemarea ei la solidaritate, apelul ei și judecata ei. Profetul ﷺ a spus:

„Celui care cheamă la solidaritatea epocii ignoranței spuneți-i să muște organul tatălui său, fără să folosiți eufemisme.”⁴

Și a spus ﷺ:

„Să înceteze oamenii care se laudă cu strămoșii lor morți, care nu sunt decât cărbuni ai Gheenei, altfel vor fi mai neînsemnați înaintea lui Allah decât gândacii de bălegar! Allah a înlăturat de la voi trufia epocii ignoranței și mândria ei față de strămoși. Omul este fie un credincios evlavios, fie un nelegiuit nenorocit. Oamenii sunt din Adam, iar Adam a fost creat din țărână.”⁵

Tot ceea ce este legat de epoca ignoranței – persoane, vestigii și manifestări de orgoliu – este osândit și nu trebuie să constituie motiv de mândrie. Aceasta înseamnă reînvierea practicilor epocii ignoranței și uitarea binefacerii Islamului, cu cinstea și demnitatea pe care le cuprinde:

Allah Preaînaltul a spus:

Și a spus Preaînaltul:

Cinstea și binele se găsesc în religia noastră, căci Allah a desăvârșit-o, a împlinit-o și a încuviințat-o pentru noi. În afara ei se află umilință și înjosire, mai ales în ceea ce ne întoarce la practicile epocii ignoranței și la oamenii ei. Allah a înlăturat de la noi trufia acesteia și mândria ei; trufia înseamnă fală, orgoliu și îngâmfare. Atribuirea acestor lucruri epocii ignoranței le osândește și avertizează împotriva lor. Tot ceea ce este pus în legătură cu epoca ignoranței este osândit. Reînvierea mândriei ei, glorificarea oamenilor ei și imitarea lor înseamnă a întoarce spatele Islamului și a-i tăgădui meritul. Aceasta este nerecunoștință față de binefacerea primită, uitarea măreției Islamului și o întoarcere înapoi.

Epoca ignoranței nu este cunoscută decât prin dezbinare, neînțelegeri, necredință, politeism, consumarea cametei și a mortăciunii, îngroparea de vii a fetelor și nedreptate. De la Ibn ʿAbbās – Allah să fie mulțumit de amândoi – s-a relatat că Profetul ﷺ a spus:

„Trei oameni sunt cei mai urâți de Allah: cel care se abate în Sanctuar, cel care caută în Islam o practică a epocii ignoranței și cel care urmărește pe nedrept sângele unui om, pentru a-l vărsa.”⁶

Și a spus ﷺ:

„Luați aminte! Tot ceea ce ține de epoca ignoranței este lepădat sub picioarele mele.”⁷

ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb – Allah să fie mulțumit de el – a spus:

„Legăturile Islamului se vor desface una câte una atunci când în Islam vor crește oameni care nu cunosc epoca ignoranței.”

Cel care vrea să readucă practicile epocii ignoranței, îi venerează figurile, le celebrează și organizează manifestări în cinstea lor vrea să înalțe ceea ce Trimisul ﷺ a înlăturat și să le reînvie obiceiurile și tradițiile. Să nu fie deschisă această ușă pe care Trimisul ﷺ a închis-o! Un asemenea om trebuie oprit, ca să nu deschidă asupra oamenilor un rău. Când un evreu a vrut să le amintească neamurilor al-Aws și al-Khazraj de războaiele din epoca ignoranței, după ce Allah le dăruise Islamul și unirea, Allah Preaînaltul a revelat:

Suntem datori să respingem practicile epocii ignoranței și să nu ne mândrim cu ele, cu oamenii sau cu figurile ei. Aceasta înseamnă reînvierea epocii ignoranței și alierea cu necredincioșii. Fiecare trib ar vrea astfel să reînvie amintirea celor din epoca ignoranței cu care se înrudește. S-ar întoarce între noi lauda față de strămoși și ar apărea dezbinarea, neînțelegerile și divizarea. Slavă lui Allah, El ne-a făcut frați în Islam! Niciun arab nu este superior unui nearab și niciun alb unui negru decât prin evlavie:

Mândria și cinstea noastră vin din religia noastră, nu din genealogii, țări, strămoși, triburi, măreția epocii ignoranței ori laudele ei. Îl rugăm pe Allah Preaînaltul să ne dăruiască înțelegerea religiei Sale și să ne facă statornici în ea.

„Suntem mulțumiți cu Allah ca Domn, cu Islamul ca religie și cu Muḥammad – binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui – ca profet și trimis.”

Dacă nu este îngăduit să organizăm o sărbătoare de comemorare pentru marile personalități ale Islamului, cum ar putea fi îngăduit să organizăm o comemorare pentru marile personalități ale epocii ignoranței și să ne mândrim cu ele? Fie că cel venerat era curajos, precum ʿAntara, ori darnic, precum Ḥātim și Ibn Judʿān, necredința și politeismul lor le umbresc dărnicia și curajul.