Pregătirea celui care cheamă la Allah

**A treia provizie: înțelepciunea.** Să cheme la Allah cu înțelepciune. Cât de greu îi vine înțelepciunea celui lipsit de ea! Chemarea la Allah Preaînaltul se face prin înțelepciune, apoi prin bună îndemnare, apoi prin discutarea în felul cel mai bun cu cel care nu săvârșește nedreptate și, în cele din urmă, printr-o discuție care nu mai urmează acel fel cu cel nedrept. Treptele sunt, așadar, patru. Allah Preaînaltul spune:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și cu bună îndemnare și discută cu ei în felul cel mai bun! Domnul tău îi cunoaște mai bine pe cei care s-au abătut de la calea Lui și El îi cunoaște mai bine pe cei călăuziți.

Și spune:

Nu discutați cu oamenii Scripturii decât în felul cel mai bun, afară de cei dintre ei care au săvârșit nedreptate, și spuneți: „Noi credem în ceea ce ne-a fost trimis nouă și în ceea ce v-a fost trimis vouă. Dumnezeul nostru și Dumnezeul vostru este Unul, iar noi Lui Îi suntem supuși.”

Înțelepciunea înseamnă a îndeplini lucrurile cu pricepere și temeinicie, a le așeza la locul potrivit și a le acorda rangul cuvenit. Nu ține de înțelepciune să te grăbești și să vrei ca oamenii să treacă, peste noapte, de la starea lor de acum la starea în care se aflau companionii. Cine dorește aceasta dă dovadă de nesăbuință și este departe de înțelepciune, deoarece înțelepciunea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, nu îngăduie ca lucrurile să se petreacă astfel.

Dovadă este faptul că Legea i-a fost revelată treptat lui Muḥammad, Trimisul lui Allah ﷺ, cel asupra căruia era coborâtă Cartea, până când s-a statornicit în suflete și a ajuns deplină. Rugăciunea a fost făcută obligatorie în timpul Înălțării la cer, cu trei ani înainte de emigrare; s-a mai spus cu un an și jumătate sau cu cinci ani înainte, în această privință existând o deosebire de păreri între învățați. Cu toate acestea, nu a fost prescrisă de la început în forma ei de acum. La început, rugăciunile de la amiază, de după-amiază, de noapte și de zori aveau câte două unități, iar cea de după apus avea trei, ca să fie rugăciunea cu număr impar a zilei. După emigrare și după ce Trimisul lui Allah ﷺ petrecuse treisprezece ani în Mecca, numărul unităților rugăciunii pentru cel aflat în localitatea sa a fost mărit: patru la amiază, după-amiază și noaptea. Rugăciunea de zori a rămas neschimbată, deoarece în ea recitarea este prelungită, iar cea de după apus a rămas de trei unități, fiind rugăciunea cu număr impar a zilei.

Zakātul a fost făcut obligatoriu în al doilea an după emigrare sau fusese prescris în Mecca, însă fără să-i fie stabilite pragurile minime ale averii și cotele datorate. Profetul ﷺ nu a trimis colectori să-l strângă decât în al nouălea an după emigrare. Prescrierea zakātului a trecut astfel prin trei etape. În Mecca:

Și dați dreptul cuvenit din ele în ziua recoltării!

Nu fusese arătat nici cât se datora, nici ce cantitate de avere făcea plata obligatorie, iar aceasta fusese lăsată în seama oamenilor. În al doilea an după emigrare au fost lămurite pragurile zakātului. În al nouălea an după emigrare, Profetul ﷺ a început să trimită colectori la proprietarii de animale și de recolte ca să-l strângă. Cugetă, așadar, la felul în care Legea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, ține seama de starea oamenilor. El este Cel mai înțelept dintre judecători.

La fel, prescrierea postului a trecut prin etape. Când a fost făcut obligatoriu pentru prima dată, omul avea de ales între a posti și a oferi hrană. Apoi postul a devenit obligatoriu în mod precis, iar oferirea hranei a rămas pentru cel care nu poate posti din pricina unei incapacități permanente.

Spun, așadar, că înțelepciunea nu îngăduie ca lumea să se schimbe peste noapte. Este nevoie de răbdare îndelungată. Primește de la fratele pe care îl chemi adevărul pe care îl are astăzi și înaintează cu el treptat, puțin câte puțin, până când îl scoți din neadevăr. Nu-i socoti pe toți oamenii la fel: între cel neștiutor și cel încăpățânat există o deosebire.

Poate că este potrivit să dau câteva exemple din chemarea Trimisului ﷺ.

**Primul exemplu:** un beduin a intrat în moschee, în timp ce Profetul ﷺ ședea între companionii săi. Beduinul a urinat într-o parte a moscheii. Oamenii l-au mustrat aspru, însă Profetul ﷺ, căruia Allah Preaînaltul îi dăruise înțelepciune, i-a oprit. După ce omul a terminat, Profetul ﷺ a poruncit să se verse peste urina lui o găleată cu apă, iar necurățenia a fost înlăturată. Trimisul ﷺ l-a chemat pe beduin și i-a spus: „Aceste moschei nu sunt potrivite pentru asemenea murdării sau necurățenii. Ele sunt pentru rugăciune și recitarea Coranului” — ori așa cum a spus el ﷺ. Inima beduinului s-a deschis în fața acestei purtări frumoase. De aceea, am văzut că unii învățați au relatat că beduinul a spus: „Allah, ai milă de mine și de Muḥammad și să nu ai milă de nimeni altcineva alături de noi!” Muḥammad ﷺ se purtase cu el atât de frumos, pe când companionii, Allah să fie mulțumit de ei, se grăbiseră să înlăture fapta rea fără să țină seama de starea acestui om neștiutor.

**Al doilea exemplu:** Muʿāwiyah ibn al-Ḥakam, Allah să fie mulțumit de el, a venit în timp ce Profetul ﷺ îi conducea pe oameni în rugăciune. Unul dintre ei a strănutat și a spus: „Lauda Îi aparține lui Allah.” Dacă cineva strănută în rugăciune, să spună „Lauda Îi aparține lui Allah”, fie că stă în picioare, în înclinare sau în prosternare. Când acel om a spus „Lauda Îi aparține lui Allah”, Muʿāwiyah i-a răspuns: „Allah să aibă milă de tine!” Aceste cuvinte sunt adresate unui om și anulează rugăciunea. Oamenii și-au ațintit privirile asupra lui, iar Muʿāwiyah a spus: „Vai mie! Să mă piardă mama!” Expresia arabă înseamnă pierderea cuiva, dar este o vorbă rostită fără a-i fi urmărit sensul literal. Și Profetul ﷺ i-a spus-o lui Muʿādh ibn Jabal, Allah să fie mulțumit de el, când l-a întrebat: „Să-ți spun ce le ține pe toate acestea în frâu?” Muʿādh a spus: „Da, Trimis al lui Allah!” El a spus: „Înfrâneaz-o pe aceasta”, prinzându-și limba. I-a spus să și-o țină în frâu. Muʿādh a întrebat: „Oare vom fi trași la răspundere pentru ceea ce vorbim?” El a răspuns: „Să te piardă mama, Muʿādh! Oare altceva îi aruncă pe oameni cu fețele — sau a spus: cu nările — în Foc decât roadele limbilor lor?”

Muʿāwiyah, Allah să fie mulțumit de el, și-a continuat rugăciunea. Când aceasta s-a încheiat, Profetul ﷺ l-a chemat. Muʿāwiyah a spus: „Pe Allah, nu am văzut un învățător care să predea mai frumos decât el! Pe Allah, nici nu m-a tratat aspru, nici nu m-a certat, ci doar a spus: «În această rugăciune nu se cuvine nimic din vorbirea oamenilor. Ea este numai pentru preamărirea lui Allah, proclamarea măreției Sale și recitarea Coranului»” — ori așa cum a spus el ﷺ. Privește această chemare plăcută sufletelor: omul o primește și inima i se deschide.

Dintre învățămintele juridice ale acestui hadith desprindem faptul că rugăciunea celui care vorbește în timpul ei, neștiind că vorbirea o anulează, este valabilă.

**Al treilea exemplu:** un om a venit la Profet ﷺ și i-a spus: „Trimis al lui Allah, sunt pierdut!” El l-a întrebat: „Ce te-a dus la pierzare?” Omul a spus: „Am avut relații cu soția mea în Ramadan, în timp ce posteam.” Profetul ﷺ i-a poruncit să elibereze un sclav. Omul a spus: „Nu am.” Apoi i-a poruncit să postească două luni consecutive. El a spus: „Nu pot.” Apoi i-a poruncit să hrănească șaizeci de sărmani. El a spus: „Nu pot.” Omul s-a așezat. Profetului ﷺ i s-au adus curmale, iar el i-a spus: „Ia-le și dă-le de pomană.” Omul însă a sperat la generozitatea Profetului ﷺ, cea mai mare generozitate a unei făpturi, căci Trimisul lui Allah ﷺ era cel mai darnic dintre oameni. El a spus: „Unuia mai sărac decât mine, Trimis al lui Allah? Pe Allah, între cele două întinderi de piatră vulcanică ale Medinei nu este o familie mai săracă decât a mea!” Profetul ﷺ a râs până i s-au văzut caninii — sau măselele. Omul venise înfricoșat, spunând: „Sunt pierdut!”, iar acum pleca având de câștigat. Profetul ﷺ i-a spus: „Hrănește-ți familia cu ele!” Omul a plecat liniștit, câștigat și bucuros de această religie islamică și de ușurința arătată de primul care a chemat la ea. Binecuvântările și pacea lui Allah să fie asupra lui.

**Al patrulea exemplu:** să vedem cum l-a tratat Profetul ﷺ pe cel care săvârșea păcatul. Profetul ﷺ a văzut un bărbat purtând în mână un inel de aur. Cu mâna sa nobilă, i l-a scos și l-a aruncat pe pământ, spunând: „Unul dintre voi ia cu bună știință un tăciune aprins și și-l pune pe mână!” Profetul ﷺ nu l-a tratat precum pe cei de dinainte, ci i-a scos inelul și l-a aruncat pe pământ. După ce Profetul ﷺ a plecat, omului i s-a spus: „Ia-ți inelul și folosește-te de el!” El a răspuns: „Pe Allah, nu voi lua un inel pe care Profetul ﷺ l-a aruncat.” Allah este Cel mai Mare! Ce ascultare minunată din partea companionilor, Allah să fie mulțumit de ei!

Ceea ce contează este că acela care cheamă trebuie să cheme la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, cu înțelepciune. Cel neștiutor nu este precum cel învățat, iar cel încăpățânat nu este precum cel care se supune. Fiecărei împrejurări i se potrivește un anumit cuvânt, iar fiecărei situații, o anumită purtare.