Pregătirea celui care cheamă la Allah

**A doua provizie:** cel care cheamă la Allah trebuie să aibă răbdare în chemarea sa: răbdare în ceea ce îi cheamă pe oameni să urmeze, răbdare față de piedicile puse chemării sale și răbdare față de suferințele care îl ating personal.

Să aibă răbdare în chemare înseamnă să stăruie în ea, să nu o întrerupă și să nu se plictisească. Să continue chemarea la Allah pe cât îi stă în putere, în domeniile în care ea este mai folositoare, mai potrivită și mai eficientă. Să rabde și să nu se plictisească, deoarece, dacă omul se lasă cuprins de plictiseală, obosește și renunță. Dacă însă stăruie în chemare, dobândește, pe de o parte, răsplata celor răbdători și, pe de altă parte, un bun sfârșit. Privește cuvintele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, adresate Profetului Său:

Acestea sunt dintre veștile celor nevăzute pe care ți le revelăm. Nu le știai nici tu și nici neamul tău mai înainte de aceasta. Așadar, fii răbdător! Sfârșitul bun este al celor evlavioși.

Omul trebuie să aibă răbdare față de opoziția și dezbaterile cu care se confruntă chemarea sa. Oricine se ridică să cheme la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, va întâlni negreșit împotrivire:

Astfel am făcut pentru fiecare profet un vrăjmaș dintre nelegiuiți. Însă Domnul tău îți este de ajuns drept Călăuzitor și Sprijinitor.

Orice chemare adevărată va întâlni pe cineva care i se opune, o împiedică, o contestă și încearcă să stârnească îndoieli asupra ei. Cel care cheamă trebuie să rabde aceste piedici. Chiar dacă chemarea este numită greșită sau neadevărată, dacă el știe că ea este cerută de Cartea lui Allah și de Sunna Trimisului Său ﷺ, să aibă răbdare.

Aceasta nu înseamnă însă că omul trebuie să stăruie în ceea ce spune și în ceea ce propovăduiește chiar și după ce i se arată adevărul. Cel care stăruie în chemarea sa după ce adevărul i-a devenit limpede seamănă cu cei despre care Allah a spus:

Se ceartă cu tine asupra adevărului după ce el a devenit limpede, de parcă ar fi duși la moarte și ar privi-o.

A contesta adevărul după ce el a devenit limpede este o însușire condamnabilă. Allah a spus despre cel care are această însușire:

Pe cel care se împotrivește Trimisului după ce călăuzirea i-a devenit limpede și urmează altă cale decât a credincioșilor îl lăsăm să meargă pe calea pe care a ales-o și îl vom arde în Iad. Și ce rea destinație!

Așadar, tu, cel care chemi, dacă obiecția adusă chemării tale este adevărată, ești dator să te întorci la adevăr. Dacă este neadevărată, să nu-ți slăbească hotărârea de a continua chemarea.

Cel care cheamă trebuie, de asemenea, să aibă răbdare față de suferințele care îl ating personal. El va fi rănit negreșit, fie prin vorbe, fie prin fapte. Trimișii — binecuvântările și pacea lui Allah să fie asupra lor — au fost răniți prin vorbe și prin fapte. Citește cuvintele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț:

Astfel, niciun trimis nu a venit la cei de dinaintea lor fără ca ei să spună: „Un vrăjitor sau un nebun!”

Ce crezi despre omul care primește revelație de la Domnul său și căruia i se spune în față: „Ești vrăjitor sau nebun”? Fără îndoială că suferă. Cu toate acestea, trimișii au răbdat răul făcut prin vorbe și prin fapte. Privește la primul dintre trimiși, Nūḥ — Noe, pacea și binecuvântările să fie asupra lui. Oamenii din neamul său treceau pe lângă el în timp ce construia corabia și îl batjocoreau. El le spunea:

Dacă voi ne batjocoriți, și noi vă vom batjocori așa cum ne batjocoriți. Veți afla voi asupra cui va veni o pedeapsă care îl va înjosi și asupra cui se va abate o pedeapsă neîncetată.

Nu s-au mărginit la a-l batjocori, ci l-au amenințat cu moartea:

Au spus: „Dacă nu încetezi, Nūḥ, vei fi negreșit dintre cei omorâți cu pietre!”

Adică dintre cei uciși prin lovire cu pietre. Este o amenințare cu moartea, însoțită de sugestia că mai omorâseră și pe alții cu pietre, pentru a-și arăta puterea: „I-am mai omorât și pe alții, iar tu vei fi unul dintre ei.” Aceasta nu l-a abătut însă pe Nūḥ, pacea și binecuvântările să fie asupra lui, de la chemare. El a continuat până când Allah a judecat între el și neamul său.

La fel, Ibrāhīm — Avraam, pacea și binecuvântările să fie asupra lui — a fost întâmpinat de neamul său cu respingere. Mai mult, l-au expus în fața oamenilor:

Au spus: „Aduceți-l înaintea ochilor oamenilor, poate că vor depune mărturie!”

Apoi l-au amenințat că îl vor arde:

Au spus: „Ardeți-l și sprijiniți-vă zeii, dacă vreți să faceți ceva!”

Au aprins un foc uriaș și l-au aruncat în el cu o catapultă, fiindcă stăteau departe de foc din pricina căldurii sale puternice. Însă Domnul Atotputernic și Măreț a spus:

Am spus: „Focule, fii răcoare și pace pentru Ibrāhīm!”

Focul a devenit răcoare și pace, iar el a scăpat din el. Sfârșitul bun i-a revenit lui Ibrāhīm:

Au voit să uneltească împotriva lui, însă Noi i-am făcut pe ei cei mai pierduți.

Mūsā — Moise, pacea și binecuvântările să fie asupra lui — a fost amenințat de Faraon cu moartea:

Lăsați-mă să-l ucid pe Mūsā și să-L cheme el pe Domnul său! Mă tem să nu vă schimbe religia sau să răspândească stricăciunea pe pământ.

L-a amenințat cu moartea, însă, în cele din urmă, sfârșitul bun a fost al lui Mūsā, pacea să fie asupra lui:

Iar neamul lui Faraon a fost împresurat de pedeapsa cea rea.

ʿĪsā — Isus, pacea și binecuvântările să fie asupra lui — a îndurat și el răul pe care l-a îndurat. Iudeii l-au învinuit până și că ar fi fiul unei femei desfrânate, iar după susținerea lor l-au ucis și l-au răstignit. Însă Allah Preaînaltul spune:

Ei nu l-au ucis și nu l-au răstignit, ci așa li s-a părut. Cei care au avut neînțelegeri asupra lui sunt în îndoială în privința lui. Ei nu au nicio cunoaștere despre aceasta, ci urmează doar presupunerea. Cu siguranță nu l-au ucis. Dimpotrivă, Allah l-a înălțat la El, iar Allah este Atotputernic și Înțelept.

Astfel a fost salvat de ei.

Despre ultimul dintre trimiși, imamul lor și căpetenia urmașilor lui Adam, Muḥammad ﷺ, Allah spune:

Și când cei care nu credeau unelteau împotriva ta, ca să te întemnițeze, să te ucidă ori să te alunge. Ei unelteau, însă și Allah plănuia, iar Allah este Cel mai bun dintre cei care plănuiesc.

Și au spus: „Tu, cel asupra căruia a fost coborâtă Pomenirea, ești, fără îndoială, nebun!”

Și spun: „Oare să ne părăsim noi zeii pentru un poet nebun?”

Răul pe care i l-au făcut prin vorbe și fapte este cunoscut de învățații istoriei. Cu toate acestea, el a răbdat, iar sfârșitul bun a fost al lui.

Așadar, orice om care cheamă la Allah va fi atins de suferință, însă trebuie să rabde. De aceea, când Allah Preaînaltul i-a spus Trimisului Său ﷺ:

Noi suntem Cei care ți-am coborât Coranul, treptat.

Ne-am fi putut aștepta ca Allah să spună: „Fii recunoscător pentru binefacerea lui Allah, Care a coborât acest Coran.” Însă Allah i-a spus:

Așadar, rabdă pentru hotărârea Domnului tău și nu asculta de niciun păcătos sau necredincios dintre ei!

Aceasta arată că oricine se ridică să împlinească cerințele acestui Coran va întâlni negreșit lucruri care cer multă răbdare. Cel care cheamă trebuie să fie răbdător și să continue până când Allah îi deschide calea izbânzii. Nu este neapărat ca Allah să-i dăruiască izbânda în timpul vieții. Ceea ce contează este ca mesajul chemării sale să rămână limpede între oameni și să fie urmat. Nu persoana este cea mai importantă, ci chemarea. Dacă chemarea sa rămâne vie, chiar și după moartea lui, atunci el este viu. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus:

Oare cel care a fost mort, iar Noi l-am adus la viață și i-am dăruit o lumină cu care umblă între oameni este asemenea celui care se află în întunecimi și nu poate ieși din ele? Astfel le-au fost înfrumusețate necredincioșilor faptele lor.

În realitate, viața celui care cheamă nu înseamnă doar ca sufletul să-i rămână în trup, ci ca învățătura lui să rămână vie între oameni.

Privește întâmplarea lui Abū Sufyān cu Heraclius. Auzind de apariția Profetului ﷺ, Heraclius l-a chemat pe Abū Sufyān și l-a întrebat despre Profet ﷺ: despre el, despre neamul său, despre ceea ce propovăduia și despre companionii săi. După ce Abū Sufyān i-a răspuns la întrebări, Heraclius i-a spus: „Dacă ceea ce spui este adevărat, el va stăpâni locul aflat acum sub aceste două picioare ale mele.” Mărire lui Allah! Cine și-ar fi putut închipui că un împărat ar rosti asemenea cuvinte despre Muḥammad ﷺ, deși acesta încă nu eliberase Peninsula Arabică din robia Satanei și a poftelor? Cine și-ar fi închipuit că un asemenea om va spune aceste cuvinte? De aceea, după ce a ieșit, Abū Sufyān le-a spus oamenilor săi: „Pricina fiului lui Abū Kabșah a devenit cu adevărat însemnată! Până și regele romanilor se teme de el.” Verbul arab „amira” înseamnă aici „a devenit însemnat”, asemenea cuvintelor lui Allah Preaînaltul:

Ai săvârșit un lucru grav!

Adică un lucru mare, însemnat.

Profetul ﷺ a ajuns să stăpânească locul aflat sub picioarele lui Heraclius prin chemarea sa, nu prin prezența sa personală. Chemarea lui a ajuns pe acel pământ și a înlăturat idolii, asocierea de parteneri lui Allah și pe susținătorii ei. Califii drept călăuziți, veniți după Muḥammad ﷺ, au stăpânit acele ținuturi prin chemarea Profetului ﷺ și prin Legea adusă de el.

Cel care cheamă trebuie, așadar, să aibă răbdare. Dacă este sincer față de Allah, sfârșitul bun îi va reveni, fie în timpul vieții, fie după moarte:

Pământul Îi aparține lui Allah. El îl lasă moștenire cui voiește dintre robii Săi, iar sfârșitul bun este al celor evlavioși.

Allah Preaînaltul a mai spus:

Cel care se teme de Allah și rabdă — Allah nu lasă să se piardă răsplata celor care fac bine.