Pericolul goanei după avere și prestigiu

Din cele arătate s-a lămurit că iubirea de avere și de conducere, precum și goana după ele, strică religia omului până când nu mai rămâne din ea decât ceea ce voiește Allah, așa cum a înștiințat Profetul ﷺ.

Rădăcina iubirii de avere și de prestigiu este iubirea acestei lumi, iar rădăcina iubirii acestei lumi este urmarea poftelor.

Wahb ibn Munabbih a spus: „Din urmarea poftelor vine dorința pentru această lume; din dorința pentru ea vine iubirea de avere și de prestigiu; iar din iubirea de avere și de prestigiu vine socotirea celor interzise drept îngăduite.”

Acestea sunt cuvinte frumoase. Deținătorul averii și al prestigiului este mustrat pentru râvna sa după această lume, iar râvna pentru această lume vine din urmarea poftelor. Poftele îndeamnă la râvnirea acestei lumi și la iubirea averii și a prestigiului în ea, în timp ce teama de Allah împiedică urmarea poftelor și oprește iubirea acestei lumi.

Allah Preaînaltul spune:

Allah Preaînaltul i-a descris în mai multe locuri din Cartea Sa pe oamenii Focului prin averea și puterea lor. El spune:

Să știi că sufletul iubește înălțarea și superioritatea față de cei asemenea lui. De aici iau naștere trufia și invidia. Omul cu judecată se întrece însă pentru înălțarea nepieritoare, care dăinuie și în care se află mulțumirea lui Allah, apropierea de El și vecinătatea Sa. El nu dorește înălțarea trecătoare, după care urmează mânia și nemulțumirea lui Allah, coborârea și înjosirea robului, îndepărtarea de Allah și alungarea de la El. Această înălțare trecătoare este cea condamnată: semeția și trufia fără drept pe pământ.

Înălțarea dintâi și râvna pentru ea sunt însă lăudate.

Allah Preaînaltul spune:

Al-Ḥasan a spus: „Dacă vezi un om întrecându-se cu tine pentru această lume, întrece-te cu el pentru Viața de Apoi.”

Wuhayb ibn al-Ward a spus: „Dacă poți face astfel încât nimeni să nu te întreacă în drumul către Allah, fă-o!”

Muḥammad ibn Yūsuf al-Aṣbahānī, cel mult închinător, a spus: „Dacă un om ar auzi despre cineva ori ar cunoaște pe cineva mai ascultător de Allah decât el și inima i s-ar frânge, aceasta nu ar fi de mirare.”

Un om i-a spus lui Mālik ibn Dīnār: „Am văzut în vis un vestitor care striga: «Oameni, plecarea! Plecarea!» Dar nu am văzut pe nimeni plecând în afară de Muḥammad ibn Wāsiʿ.” Atunci Mālik a strigat și a leșinat.

Prin urmare, întrecerea și căutarea înălțării în treptele nepieritoare ale Vieții de Apoi sunt legiuite, la fel și râvna pentru ele, prin urmarea mijloacelor care duc la acestea. Omul nu trebuie să se mulțumească cu o treaptă de jos câtă vreme poate ajunge mai sus.

Cât despre înălțarea trecătoare, care se sfârșește și îi aduce mâine celui care o deține durere, regret, umilință, înjosire și micșorare, aceasta este cea la care se cuvine să renunțe și de care trebuie să se îndepărteze.

Există mai multe mijloace care ajută la renunțarea la ea:

Unul este ca robul să cugete la sfârșitul rău, în Viața de Apoi, al prestigiului dobândit în această lume prin dregătorie și conducere de către cel care nu îi împlinește drepturile. Un altul este să cugete la pedeapsa nedrepților, a celor care tăgăduiesc și a celor care Îi dispută lui Allah mantia măreției.

În al-Sunan, de la Profet ﷺ, se transmite: „Cei trufași vor fi adunați în Ziua Învierii asemenea furnicilor mici, dar cu înfățișare de oameni. Umilința îi va învălui din toate părțile. Vor fi mânați către o închisoare din Gheena numită Būlas. Focul focurilor îi va acoperi și li se va da să bea din scursura oamenilor Focului, ṭīnat al-khabāl.”

L-au relatat al-Tirmidhī⁵⁹ și alții⁶⁰, din hadithul lui ʿAmr ibn Shuʿayb, de la tatăl său, de la bunicul său, de la Profet ﷺ.

Într-o relatare a altuia, pe o altă cale, acest hadith cuprinde: „Oamenii îi vor călca în picioare.”

Într-o altă relatare, pe o altă cale, se spune: „Djinnii, oamenii și animalele îi vor călca în picioare până când Allah va judeca între robii Săi.”

Un om i-a cerut lui ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — voie să le povestească oamenilor. El i-a spus: „Mă tem că le vei povesti, apoi te vei înălța în sinea ta deasupra lor, până când Allah te va pune sub picioarele lor în Ziua Învierii.”

Un alt mijloc este ca robul să cugete la răsplata celor care se smeresc pentru Allah în această lume, fiind înălțați în Viața de Apoi. Căci pe cel care se smerește pentru Allah, El îl înalță.

Un altul — care nu stă în puterea robului, ci ține de harul și mila lui Allah — este ceea ce Allah le dă, în schimb, robilor Săi care Îl cunosc și renunță la averea și prestigiul trecătoare. El le dă încă din această lume cinstea temerii de El și respectul oamenilor față de ei, în cele văzute, iar înlăuntru le dă dulceața cunoașterii, a credinței și a ascultării.

Aceasta este viața bună pe care Allah a făgăduit-o oricărui credincios, bărbat ori femeie, care face fapte bune. Această viață bună nu au gustat-o regii acestei lumi și nici cei care dețin conducerea și râvnesc la prestigiu. Ibrāhīm ibn Adham a spus:

„Dacă regii și fiii regilor ar ști starea în care ne aflăm, s-ar lupta cu noi pentru ea cu săbiile.”

Cel căruia Allah îi dă aceasta este atât de preocupat de ea, încât nu mai caută prestigiul trecător și conducerea pieritoare.

Allah Preaînaltul spune:

El mai spune:

În unele relatări se spune că Allah, Cel Măreț și Preaînalt, zice: „Eu sunt Cel Puternic. Cel care dorește putere să asculte de Cel Puternic. Iar cel care dorește cinstea și prestigiul acestei lumi și ale Vieții de Apoi să se țină de teama de Allah.”

Ḥajjāj ibn Arṭāh spunea: „Iubirea de prestigiu m-a ucis.” Sawwār i-a răspuns: „Dacă te-ai teme de Allah, ai dobândi cinste.”

În acest sens, poetul spune:

Teama de Allah este cu adevărat cinstea și noblețea, iar iubirea ta pentru această lume este umilința și boala.

Robul temător de Allah nu are nicio lipsă, dacă împlinește teama de El, chiar dacă țese ori pune ventuze.

Ṣāliḥ al-Bājī a spus: „Ascultarea este o stăpânire, iar cel ascultător de Allah este un conducător pus deasupra conducătorilor. Oare nu vezi respectul față de el din piepturile lor? Dacă vorbește, îi primesc vorba, iar dacă poruncește, îl ascultă.” Apoi spunea: „Celui care Te-a slujit bine și căruia i-ai dăruit iubirea Ta i se cuvine să-i supui pe tirani, încât să se teamă de el. Respectul față de el din piepturile lor vine din teama de Tine din inima sa. Tot binele pe care îl primesc apropiații Tăi vine de la Tine.”

Unul dintre înaintașii evlavioși a spus: „Cine este mai fericit prin ascultare decât cel ascultător? Tot binele se află în ascultare! Cel care Îl ascultă pe Allah este rege în această lume și în Viața de Apoi.”

Dhū al-Nūn a spus: „Cine este mai cinstit și mai puternic decât cel care s-a dedicat Celui în mâna Căruia se află stăpânirea tuturor lucrurilor?”

Muḥammad ibn Sulaymān, conducătorul Baṣrei, a intrat la Ḥammād ibn Salamah și s-a așezat înaintea lui, întrebându-l. I-a spus: „Abū Salamah, de ce, de fiecare dată când te privesc, tremur de teamă înaintea ta?” El a răspuns: „Pentru că, atunci când învățatul caută prin știința sa Fața lui Allah, toate lucrurile se tem de el. Dar dacă urmărește să-și înmulțească prin ea comorile, el se teme de toate lucrurile.”

De aici sunt și cuvintele unuia dintre ei: „Pe măsura temerii tale de Allah se tem făpturile de tine; pe măsura iubirii tale de Allah te iubesc făpturile; și pe măsura preocupării tale cu Allah se preocupă făpturile de treburile tale.”

Într-o zi, ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el — mergea, iar în urma sa se aflau oameni dintre marii muhājirūn. Când s-a întors și i-a văzut, au căzut în genunchi, din teamă respectuoasă față de el. Atunci ʿUmar a plâns și a spus: „O, Allah, Tu știi că eu mă tem de Tine mai mult decât se tem ei de mine. Iartă-mă!”

Al-ʿUmarī, cel care renunțase la această lume, a plecat la Kūfah, la al-Rashīd, ca să-l povățuiască și să-l oprească de la rău. Când oștenii lui al-Rashīd au auzit de sosirea sa, spaima i-a cuprins atât de tare, încât nici dacă ar fi venit asupra lor o oaste dușmană de o sută de mii de oameni nu s-ar fi înspăimântat mai mult.

Nimeni nu îndrăznea să-l întrebe pe al-Ḥasan, din respect față de el. Însoțitorii săi apropiați se adunau și își cereau unii altora să-i pună o întrebare. Dar când ajungeau la adunarea sa, nu îndrăzneau să-l întrebe. Uneori rămâneau astfel un an întreg, din respect pentru el.

Tot astfel, oamenii se temeau să-l întrebe pe Mālik ibn Anas. Un poet a spus despre el:

Lasă întrebarea fără răspuns, iar nimeni nu revine, din respect, în timp ce întrebătorii își pleacă bărbile.

Lumina demnității și cinstea stăpânirii temerii de Allah: el impune respect, deși nu deține putere.

Yazīd al-ʿUqaylī spunea: „Cine caută prin știința sa Fața lui Allah Preaînaltul, Allah Își îndreaptă Fața către el și îndreaptă către el inimile robilor. Iar de la cel care făptuiește pentru altcineva decât Allah, El Își întoarce Fața și întoarce de la el inimile robilor.”

Muḥammad ibn Wāsiʿ a spus: „Când robul își îndreaptă inima către Allah, Allah îndreaptă către el inimile credincioșilor.”

Abū Yazīd al-Bisṭāmī a spus: „Am divorțat de această lume de trei ori, definitiv, fără cale de întoarcere, și am venit singur la Domnul meu. L-am chemat, cerându-I ajutor: «Dumnezeul meu, Te chem cu ruga celui căruia nu i-a mai rămas nimeni în afară de Tine.» Când El a cunoscut sinceritatea rugii din inima mea și faptul că nu mai nădăjduiam în mine însumi, primul răspuns la această rugă a fost să mă facă să uit cu totul de mine și să așeze făpturile înaintea mea, deși eu mă îndepărtam de ele.”

Oamenii veneau din țări îndepărtate să-l viziteze. Când a văzut mulțimea lor îngrămădindu-se în jurul său, a spus:

De-aș ajunge un lucru care să nu fie socotit drept ceva!

Am ajuns stăpân pentru toți, pentru că Ție Îți sunt rob.

În inimă se află lucruri care nu pot fi numărate.

Dar ascunderea stării mele mi se cuvine mai mult și mai stăruitor.

Wahb ibn Munabbih i-a scris lui Makḥūl: „După acestea: prin știința ta văzută ai dobândit prestigiu și poziție înaintea oamenilor. Caută, prin știința lăuntrică, poziție și apropiere înaintea lui Allah. Să știi că una dintre cele două poziții o împiedică pe cealaltă.”

Înțelesul este că știința văzută — învățarea legilor și a regulilor, verdictele, povestirile, predicile și cele asemenea, care sunt văzute de oameni — îi aduce celui care o deține poziție și prestigiu înaintea lor. Știința lăuntrică, așezată în inimi — cunoașterea lui Allah, teama de El, iubirea Sa, conștiința că El veghează, apropierea sufletească de El, dorul de întâlnirea cu El, încrederea în El, mulțumirea cu hotărârea Sa, îndepărtarea de câștigul trecător al acestei lumi și îndreptarea către comoara nepieritoare a Vieții de Apoi — îi aduce celui care o deține poziție și apropiere înaintea lui Allah. Una dintre cele două poziții o împiedică pe cealaltă.

Cel care se oprește la poziția sa înaintea făpturilor și este preocupat de prestigiul lumesc dobândit înaintea lor prin știința văzută, având drept grijă păstrarea, întreținerea și sporirea acestei poziții și temându-se să nu o piardă — aceasta va fi partea sa de la Allah și îl va despărți de El. Așa cum a spus unul dintre ei: „Vai celui a cărui parte de la Allah este această lume!”

Al-Sarī al-Saqaṭī se minuna de știința lui al-Junayd, de frumusețea vorbirii sale și de repeziciunea răspunsului. Într-o zi, după ce îl întrebase despre o chestiune, iar el răspunsese corect, i-a spus: „Mă tem ca partea ta din această lume să nu fie limba ta.” Al-Junayd nu înceta să plângă din pricina acestor cuvinte.

Cel care se preocupă să-și sporească poziția înaintea lui Allah prin știința lăuntrică pe care am descris-o ajunge la Allah. Atunci este preocupat de El, în loc de orice altceva, și aceasta îl ține departe de căutarea unei poziții înaintea făpturilor. Cu toate acestea, Allah îi dă poziție în inimile oamenilor și prestigiu înaintea lor, chiar dacă el nu dorește aceasta și nu se oprește la ea. Dimpotrivă, fuge cât poate de mult, de teamă ca făpturile să nu-l despartă de Cel Adevărat, a Cărui măreție este slăvită.

Allah Preaînaltul spune:

Adică în inimile robilor Săi.

Într-un hadith se spune: „Când Allah iubește un rob, strigă: «Jibrīl, Eu îl iubesc pe cutare.»

Atunci Jibrīl îl iubește, apoi îl iubesc locuitorii cerului, după care îi este rânduită primire bună pe pământ.”

Hadithul este cunoscut și este relatat în al-Ṣaḥīḥ.⁶⁴

În orice caz, căutarea prestigiului Vieții de Apoi aduce cu sine și prestigiul acestei lumi, chiar dacă omul nu îl dorește și nu îl caută. Căutarea prestigiului acestei lumi împiedică prestigiul Vieții de Apoi și nu se întâlnește cu el. Fericit este cel care alege ceea ce rămâne în locul a ceea ce piere. În hadithul lui Abū Mūsā, Profetul ﷺ a spus: „Cel care își iubește această lume își vătămează Viața de Apoi, iar cel care își iubește Viața de Apoi își vătămează această lume. Alegeți, așadar, ceea ce rămâne în locul a ceea ce piere.”

L-au relatat imamul Aḥmad⁶⁵ și alții.⁶⁶

Cât de frumoase sunt cuvintele lui Abū al-Fatḥ al-Bustī:

Două lucruri despărțite, pe care nu le vei vedea râvnind să se amestece și să se întâlnească:

căutarea Vieții de Apoi, alături de conducere și înălțare. Lasă, așadar, ceea ce piere pentru ceea ce rămâne.

S-a încheiat explicarea hadithului. Lauda Îi aparține lui Allah în orice stare. Allah să-l binecuvânteze pe stăpânul nostru Muḥammad, familia și toți însoțitorii săi.