Text integral · Pasaje · 30
Introducere
مقدمة
În Numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător!
Laudă lui Allah, Domnul lumilor! De la El, Preaslăvitul, cerem călăuzire și de la El cerem să ne fie de ajuns. Nu există putere și nici forță decât prin Allah, Cel Preaînalt, Mărețul. El este Cel al Cărui ajutor îl cerem; El ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este!
Formulele de pomenire statornicite prin revelație au un loc înalt în religie și o poziție aleasă în sufletele credincioșilor. Ele se numără printre cele mai mărețe căi de apropiere de Allah și cele mai bune acte de ascultare. Roadele lor coapte, virtuțile felurite și binefacerile necontenite, în această lume și în Viața de Apoi, nu le poate număra și cuprinde decât Allah, Atotputernicul și Mărețul.
Cartea și Sunnah sunt pline de numeroase mărturii și dovezi felurite despre virtutea pomenirii, însemnătatea și rangul ei înalt, precum și despre mulțimea roadelor și foloaselor pentru cei care stăruie și o păstrează. Allah, Preaînaltul, a spus:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ ٱذْكُرُوا۟ ٱللَّهَ ذِكْرًا كَثِيرًا وَسَبِّحُوهُ بُكْرَةً وَأَصِيلًا هُوَ ٱلَّذِى يُصَلِّى عَلَيْكُمْ وَمَلَـٰٓئِكَتُهُۥ لِيُخْرِجَكُم مِّنَ ٱلظُّلُمَـٰتِ إِلَى ٱلنُّورِ ۚ وَكَانَ بِٱلْمُؤْمِنِينَ رَحِيمًا تَحِيَّتُهُمْ يَوْمَ يَلْقَوْنَهُۥ سَلَـٰمٌ ۚ وَأَعَدَّ لَهُمْ أَجْرًا كَرِيمًا
„O, voi cei care credeți! Pomeniți-L pe Allah cu pomenire multă și preaslăviți-L dimineața și seara! El este Cel care vă binecuvântează, iar îngerii Săi [se roagă pentru voi], ca să vă scoată din întuneric la lumină. El este Îndurător cu credincioșii. Salutul lor în ziua în care Îl vor întâlni va fi: «Pace!» Și El le-a pregătit o răsplată aleasă.”1
Coran, 33:41–44
Preaînaltul a spus și:
وَٱلذَّٰكِرِينَ ٱللَّهَ كَثِيرًا وَٱلذَّٰكِرَٰتِ أَعَدَّ ٱللَّهُ لَهُم مَّغْفِرَةً وَأَجْرًا عَظِيمًا
„Bărbaților care Îl pomenesc mult pe Allah și femeilor care Îl pomenesc, Allah le-a pregătit iertare și o răsplată măreață.”2
Coranul 33:35
At-Tirmidhī, Ibn Mājah și al-Ḥākim — care a spus: „Are un lanț de transmitere autentic”, iar adh-Dhahabī a fost de acord cu el — au relatat de la Abū ad-Dardāʾ, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah, Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace, a spus:
ألا أنبئكم بخير أعمالكم، وأزكاها عند مليككم، وأرفعها في درجاتكم، وخير لكم من إنفاق الذهب والورق، وخير لكم من أن تلقوا عدوكم فتضربوا أعناقهم ويضربوا أعناقكم؟ قالوا: بلى يا رسول الله، قال: ذكر الله.
„Să vă vestesc care sunt cele mai bune dintre faptele voastre, cele mai curate înaintea Stăpânului vostru, cele care vă înalță cel mai mult treptele, mai bune pentru voi decât cheltuirea aurului și argintului și mai bune decât să vă întâlniți dușmanul și să vă loviți unii altora grumazurile?” Ei au răspuns: „Da, Trimis al lui Allah!” El a spus: „Pomenirea lui Allah.”3
Abū ad-Dardāʾ
Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ, de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul a spus:
سبق المفردون. قالوا: وما المفردون يا رسول الله؟ قال: الذاكرون الله كثيرا والذاكرات.
„Cei care se dăruiesc pomenirii au luat-o înainte.” Ei au întrebat: „Cine sunt aceștia, Trimis al lui Allah?” El a răspuns: „Bărbații care Îl pomenesc mult pe Allah și femeile care Îl pomenesc.”4
Abū Hurayrah
Al-Bukhārī a relatat de la Abū Mūsā al-Ashʿarī, Allah să fie mulțumit de el, că Profetul a spus:
مثل الذي يذكر ربه والذي لا يذكر ربه مثل الحي والميت.
„Cel care Îl pomenește pe Domnul său și cel care nu-L pomenește sunt asemenea celui viu și celui mort.”5
Abū Mūsā al-Ashʿarī
Hadithurile privitoare la acest subiect sunt numeroase.
Pe lângă faptul că textele arată marea lor virtute și mulțimea binefacerilor și roadelor lor, aceste pomeniri statornicite prin revelație se disting prin desăvârșirea înțelesului, frumusețea cuvintelor, varietatea semnificațiilor, puterea înrâuririi lor și cuprinderea adevărurilor credinței și a căilor binelui. Ele fac parte din cuvintele cuprinzătoare ale nobilului Trimis și din frumusețile acestei religii mărețe, fiind cu totul ferite de exagerări și abateri în sensuri și semnificații ori de exprimări forțate și prețioase.
Au venit în cuvinte puternice, expresii scurte și înțelesuri adânci. Rostirea lor este ușoară, sensul și ținta lor sunt mărețe, răsplata lor este îmbelșugată, binefacerile și foloasele lor sunt întinse, iar beneficiile și roadele lor sunt felurite. Profetul a arătat aceasta când a descris una dintre aceste pomeniri:
كلمتان حبيبتان إلى الرحمن، خفيفتان على اللسان، ثقيلتان في الميزان: سبحان الله وبحمده، سبحان الله العظيم.
„Două expresii sunt iubite de Cel Milostiv, ușoare pe limbă și grele în balanță: «Slavă lui Allah și laudă Lui! Slavă lui Allah, Mărețul!»”6
Așa sunt toate pomenirile statornicite prin revelație: ușoare pe limbă, grele în balanță și iubite de Cel Milostiv, deși între ele există deosebiri de rang, potrivit celor arătate de textele Legii.
Cu toate că aceste pomeniri au înțelesuri și forme desăvârșite și frumoase, vezi mulți musulmani de rând care le părăsesc și se îndreaptă spre pomeniri născocite și rugi introduse în religie, care nu se găsesc nici în Carte, nici în Sunnah. Shaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, a spus:
ومن أشد الناس عيبا من يتخذ حزبا ليس بمأثور عن النبي، وإن كان حزبا لبعض المشايخ، ويدع الأحزاب النبوية التي كان يقولها سيد بني آدم وحجة الله على عباده.
„Printre cei mai vrednici de mustrare se află acela care își alege o suită de pomeniri netransmisă de la Profet, chiar dacă aceasta aparține vreunuia dintre șeici, și părăsește pomenirile profetice rostite de stăpânul fiilor lui Adam și dovada lui Allah pentru robii Săi.”7
Ibn Taymiyyah
La aceasta se adaugă neștiința multor musulmani și necunoașterea înțelesurilor acestor mărețe pomeniri, precum și a semnificațiilor lor folositoare și drepte. Aceasta cere o grijă sporită pentru învățarea și predarea pomenirilor profetice, explicarea și lămurirea lor, aducerea lor aminte, pentru ca țintele să le fie cunoscute, scopurile să le fie înțelese și semnificațiile să le fie limpezi. Astfel își vor aduce roadele folositoare, beneficiile vrednice de laudă și binele necontenit.
Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus:
وأفضل الذكر وأنفعه ما واطأ القلب اللسان، وكان من الأذكار النبوية، وشهد الذاكر معانيه ومقاصده.
„Cea mai bună și mai folositoare pomenire este aceea în care inima se potrivește cu limba, care face parte din pomenirile profetice și ale cărei înțelesuri și scopuri sunt prezente în mintea celui care o rostește.”8
Ibn al-Qayyim
Printre marile pomeniri profetice pe care Trimisul lui Allah le păstra, le rostea adesea și îndemna să fie repetate și îngrijite se află ḥawqalah, adică rostirea expresiei „Nu există putere și nici forță decât prin Allah”. Această expresie măreață are virtuți, foloase și roade pe care nu le poate număra decât Allah. Ea cuprinde înțelesuri adânci și semnificații folositoare care întăresc credința și certitudinea și sporesc legătura robului cu Domnul lumilor.
Dată fiind această mare însemnătate, am socotit potrivit să-i consacru expresiei studiul de față, intitulat „Ḥawqalah: înțelesul, virtuțile și semnificațiile sale doctrinare”.
Deși subiectul este important și nevoia de el este mare, nu am văzut lucrări consacrate numai lui, cu excepția a două scrieri.
Prima îi aparține lui Jalāl ad-Dīn as-Suyūṭī și se numește Sharḥ al-ḥawqalah wa-l-ḥayʿalah. Este una dintre primele sale scrieri, din anul 886 h., după cum se arată în Kashf aẓ-ẓunūn al lui Ḥājjī Khalīfah.9 Nu am găsit această lucrare.
A doua îi aparține lui Jamāl ad-Dīn Yūsuf ibn ʿAbd al-Hādī și poartă titlul Faḍl lā ḥawla wa-lā quwwata illā bi-Llāh. Ea este tipărită, iar autorul a rezervat-o celor legate de virtutea acestei expresii.
Am socotit să abordez subiectul în următoarele secțiuni: înțelesul expresiei ḥawqalah; virtuțile sale; semnificațiile sale doctrinare; și atragerea atenției asupra câtorva înțelegeri greșite ale ei.
De la Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, cer ajutor și izbândă. Nu există putere și nici forță decât prin El. El ne este de ajuns și ce bun Ocrotitor este!
Notele originale
Coranul 33:41–33:42–33:43–33:44.
Coranul 33:35.
At-Tirmidhī, Sunan, nr. 3377; Ibn Mājah, Sunan, nr. 3790; al-Ḥākim, Al-Mustadrak, 1/496. Al-Albānī l-a declarat autentic în Ṣaḥīḥ al-jāmiʿ, nr. 2629.
Muslim, Ṣaḥīḥ, nr. 2676.
Al-Bukhārī, Ṣaḥīḥ, nr. 6407.
Al-Bukhārī, Ṣaḥīḥ, nr. 7563.
Majmūʿ al-fatāwā, 12/525.
Al-Fawāʾid, p. 247.
Kashf aẓ-ẓunūn, 2/1040.