Text integral · Pasaje · 50
Construirea pe morminte și căile spre politeism
Dovezile interzicerii construirii pe morminte și a transformării lor în moschei
Apoi, la comunitățile de dinaintea comunității lui Muḥammad ﷺ a apărut ispita construirii pe morminte și a transformării lor în moschei. De la Profet ﷺ au venit hadithuri autentice și limpezi care avertizează această comunitate împotriva a ceea ce s-a petrecut în comunitățile de dinaintea ei, fiindcă aceasta se numără printre mijloacele care duc la politeism. Printre aceste hadithuri se află cel transmis autentic în Ṣaḥīḥ Muslim, nr. 2243, de la Abū al-Hayyāj al-Asadī, care a spus: ʿAlī ibn Abī Ṭālib mi-a spus:
ألا أبعثك على ما بعثني عليه رسول الله ﷺ؟ أن لا تدع تمثالاً إلا طمسته، ولا قبراً مشرفاً إلا سوّيته
„Să nu te trimit oare cu ceea ce m-a trimis Trimisul lui Allah ﷺ: să nu lași nicio statuie fără să-i ștergi înfățișarea și niciun mormânt înălțat fără să-l nivelezi?”
Muslim, nr. 2243
Într-o altă formulare:
ولا صورة إلا طمستها
„Și nicio reprezentare fără să o ștergi.”
În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī, nr. 5815, și Muslim, nr. 1187, s-a transmis autentic de la ʿĀʾisha și Ibn ʿAbbās — Allah să fie mulțumit de ei — că au spus:
لما نزل برسول الله ﷺ طفق يطرح خميصة له على وجهه، فإذا اغتم بها كشفها عن وجهه، فقال وهو كذلك: لعنة الله على اليهود والنصارى اتخذوا قبور أنبيائهم مساجد، يحذِّر ما صنعوا
„Când asupra Trimisului lui Allah ﷺ a coborât [moartea], el a început să-și pună pe față o mantie a sa. Când aceasta îl sufoca, și-o îndepărta de pe față. În această stare a spus: «Blestemul lui Allah fie asupra evreilor și a creștinilor! Ei au transformat mormintele profeților lor în moschei.» El avertiza împotriva a ceea ce făcuseră ei.”
Al-Bukhārī, nr. 5815; Muslim, nr. 1187
Prin cuvintele lor „când a coborât”, ei — Allah să fie mulțumit de amândoi — se referă la moarte. Al-Ḥāfiẓ spune în al-Fatḥ, 1/532, comentând acest hadith:
وكأنه ﷺ علم أنه مرتحل من ذلك المرض، فخاف أن يُعظَّم قبره كما فعل من مضى، فلعن اليهود والنصارى إشارة إلى ذم من يفعل فعلهم
„Se pare că el ﷺ știa că va pleca din această lume în urma acelei boli și s-a temut ca mormântul său să nu fie slăvit așa cum au făcut cei din trecut. I-a blestemat, așadar, pe evrei și pe creștini, arătând astfel condamnarea celui care face asemenea lor.”
În Ṣaḥīḥ Muslim, nr. 1188, Jundub ibn ʿAbd Allāh al-Bajalī — Allah să fie mulțumit de el — a spus: „L-am auzit pe Profet ﷺ, cu cinci zile înainte de moartea sa, spunând:
إني أبرأ إلى الله أن يكون لي منكم خليل؛ فإن الله قد اتخذني خليلاً كما اتخذ إبراهيم خليلاً، ولو كنت متخذاً من أمتي خليلاً لاتخذت أبا بكر خليلاً، ألا وإن من كان قبلكم كانوا يتخذون قبور أنبيائهم وصالحيهم مساجد، ألا فلا تتخذوا القبور مساجد، إني أنهاكم عن ذلك
«Mă dezic înaintea lui Allah de a avea dintre voi un prieten intim, căci Allah m-a luat drept prieten intim, așa cum l-a luat pe Ibrāhīm drept prieten intim. Dacă mi-aș fi luat din comunitatea mea un prieten intim, l-aș fi luat pe Abū Bakr. Luați aminte! Cei dinaintea voastră transformau mormintele profeților și ale oamenilor lor evlavioși în moschei. Să nu transformați, așadar, mormintele în moschei! Eu vă interzic aceasta.»”
Muslim, nr. 1188
Versetul din sura al-Kahf nu dovedește îngăduirea transformării mormintelor în moschei
Nu este îngăduit să se renunțe la aplicarea acestor hadithuri limpezi, dintre care pe unele Profetul ﷺ le-a rostit în ultimele sale zile, iar pe altele în ultimele sale clipe ﷺ, și să se urmeze în schimb ceea ce poate părea neclar în cuvintele Preaînaltului despre oamenii Peșterii:
قَالَ ٱلَّذِينَ غَلَبُوا۟ عَلَىٰٓ أَمْرِهِمْ لَنَتَّخِذَنَّ عَلَيْهِم مَّسْجِدًا
„Cei care au avut câștig de cauză în privința lor au spus: Vom ridica deasupra lor o moschee.”
Coran 18:21 · Fragment coranic
Versetul nu cuprinde lauda celor care au hotărât să ridice o moschee deasupra lor. Dacă au și săvârșit ceea ce hotărâseră, aceasta intră în ceea ce acele hadithuri limpezi condamnă dintre faptele comunităților trecute. Această comunitate a fost oprită să facă asemenea lor, după cum este limpede în hadithul lui Jundub citat mai sus, în cuvintele sale ﷺ:
ألا وإن من كان قبلكم كانوا يتخذون قبور أنبيائهم وصالحيهم مساجد، ألا فلا تتخذوا القبور مساجد إني أنهاكم عن ذلك
„Luați aminte! Cei dinaintea voastră transformau mormintele profeților și ale oamenilor lor evlavioși în moschei. Să nu transformați, așadar, mormintele în moschei! Eu vă interzic aceasta.”
Prezența mormântului său ﷺ în moscheea sa nu dovedește îngăduirea transformării mormintelor în moschei
Nimeni nu poate invoca prezența mormântului său ﷺ în moscheea sa ca să îngăduie construirea moscheilor pe morminte ori îngroparea morților în moschei. Meritul moscheii sale este dovedit, iar răsplata rugăciunii în ea este înmulțită: o rugăciune acolo este mai bună decât o mie de rugăciuni în celelalte moschei, cu excepția Moscheii celei Sfinte, după cum s-a transmis autentic în Sunna de la Trimisul lui Allah ﷺ. Aceasta este valabil atât înainte de includerea mormântului în moschee, cât și după includerea lui. Profetul ﷺ a fost cel care și-a construit moscheea ﷺ și a construit alături de ea casele soțiilor sale, în afara ei. După moartea sa ﷺ a fost îngropat în casa ʿĀʾishei — Allah să fie mulțumit de ea. Casele au rămas așa cum erau, în afara moscheii, în vremea califilor drept călăuziți — Allah să fie mulțumit de ei —, în vremea lui Muʿāwiya — Allah să fie mulțumit de el — și a altor califi omeyyazi. În timpul domniei omeyyazilor, moscheea a fost extinsă, iar mormântul a fost inclus în ea. Nu este, așadar, îngăduit să se lase deoparte hadithurile limpezi și să se ia drept temei o faptă petrecută în timpul domniei omeyyazilor.
Cuvinte ale învățaților: construirea pe morminte și transformarea lor în moschei sunt mijloace care duc la politeism
Cuvintele lui al-Fakhr al-Rāzī
Învățații au arătat că zidirea pe morminte, transformarea lor în moschei, slăvirea lor și exagerarea în privința celor îngropați în ele sunt cauza și rădăcina adorării idolilor. Al-Fakhr al-Rāzī, mort în 606 H., spune în comentariul său, 17/60, despre cuvintele Preaînaltului din sura Yūnus:
وَيَعْبُدُونَ مِن دُونِ ٱللَّهِ مَا لَا يَضُرُّهُمْ وَلَا يَنفَعُهُمْ وَيَقُولُونَ هَـٰٓؤُلَآءِ شُفَعَـٰٓؤُنَا عِندَ ٱللَّهِ
„Ei adoră în afară de Allah ceea ce nu le poate face rău și nici nu le poate fi de folos și spun: Aceștia sunt mijlocitorii noștri înaintea lui Allah.”
Coran 10:18 · Fragment coranic
El spune:
ونظيره في هذا الزمان اشتغال كثير من الخلق بتعظيم قبور الأكابر؛ على اعتقاد أنهم إذا عظَّموا قبورهم فإنهم يكونون شفعاء لهم عند الله
„Asemenea acestui lucru, în vremea noastră mulți oameni se îndeletnicesc cu slăvirea mormintelor celor de seamă, crezând că, dacă le slăvesc mormintele, ei le vor fi mijlocitori înaintea lui Allah.”
Al-Fakhr al-Rāzī, Tafsīr, 17/60
El a spus aceasta asemănând slăvirea mormintelor și cererea mijlocirii de la cei aflați în ele, practicate de mulți oameni, cu ceea ce făceau adoratorii idolilor: îi slăveau și îi adorau, pentru ca aceștia să mijlocească pentru ei înaintea lui Allah.
Cuvintele șeicului Islamului Ibn Taymiyya
Șeicul Islamului Ibn Taymiyya, mort în 728 H., spune în Majmūʿ al-Fatāwā, 27/79:
وكان العكوف على القبور والتمسح بها وتقبيلها والدعاء عندها وفيها ونحو ذلك هو أصل الشرك وعبادة الأوثان
„Stăruirea la morminte, atingerea lor, sărutarea lor, invocarea lângă ele și în ele și cele asemănătoare au fost rădăcina politeismului și a adorării idolilor.”
Ibn Taymiyya, Majmūʿ al-Fatāwā, 27/79
Cuvintele lui Ibn al-Qayyim
În Zad al-Maʿād, 3/572, printre învățămintele legate de expediția de la Tabūk, Ibn al-Qayyim, mort în 751 H., menționează porunca Profetului ﷺ de a dărâma moscheea vătămării, apoi spune:
ومنها أن الوقف لا يصح على غير بر ولا قربة كما لم يصح وقف هذا المسجد ـ يعني مسجد الضرار ـ وعلى هذا فيُهدم المسجد إذا بُني على قبر، كما يُنبش الميت إذا دُفن في المسجد، نص على ذلك الإمام أحمد وغيره، فلا يجتمع في دين الإسلام مسجد وقبر، بل أيهما طرأ على الآخر منع منه وكان الحكم للسابق، فلو وضعا معاً لم يجز...
„Printre ele: constituirea unui waqf nu este validă pentru altceva decât o faptă bună ori un mijloc de apropiere de Allah, după cum nu a fost valid waqf-ul acelei moschei — adică moscheea vătămării. Prin urmare, moscheea este dărâmată dacă a fost construită pe un mormânt, după cum mortul este dezgropat dacă a fost îngropat în moschee. Imamul Aḥmad și alții au afirmat aceasta în mod expres. În religia Islamului, o moschee și un mormânt nu pot fi împreună. Oricare dintre ele a apărut ulterior este împiedicat, iar întâietatea îi revine celui existent mai înainte. Dacă ar fi așezate împreună de la început, nu ar fi permis...”
Ibn al-Qayyim, Zād al-Maʿād, 3/572
Primejdia a devenit mare și nenorocirea cumplită prin încercarea multor țări islamice, care au căzut în ispita construirii pe morminte și a transformării lor în moschei. Aceasta se numără printre cele mai mari mijloace care duc la politeism: chemarea celor aflați în morminte, cererea izbăvirii de la ei, cererea împlinirii nevoilor și a înlăturării necazurilor, precum și alte lucruri pe care nu este îngăduit să le ceri altcuiva decât lui Allah.
După ce Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — menționează în Zād al-Maʿād, 3/571, porunca Profetului ﷺ de a dărâma moscheea vătămării, el spune:
وإذا كان هذا شأن مسجد الضرار فمشاهد الشرك التي تدعو سدنتها إلى اتخاذ من فيها أنداداً من دون الله أحق بالهدم وأوجب، وكذلك محالُّ المعاصي والفسوق كالحانات وبيوت الخمارين وأرباب المنكرات
„Dacă aceasta este situația moscheii vătămării, atunci sanctuarele politeismului, ai căror slujitori îi cheamă pe oameni să-i facă pe cei aflați în ele egali ai lui Allah, sunt cu atât mai vrednice de dărâmare și aceasta este cu atât mai obligatorie. La fel sunt locurile păcatelor și ale nelegiuirii, precum cârciumile, casele negustorilor de vin și ale celor care săvârșesc fapte reprobabile.”
Ibn al-Qayyim, Zād al-Maʿād, 3/571
În Iʿlām al-Muwaqqiʿīn, 3/151, printre cele nouăzeci și nouă de dovezi pe care le aduce pentru închiderea căilor spre rău, el mai spune:
الوجه الثالث عشر: أنَّ النَّبيَّ ﷺ نهى عن بناء المساجد على القبور ولَعَن مَن فعل ذلك، ونهى عن تجصيص القبور وتشريفها واتِّخاذها مساجد، وعن الصلاة إليها وعندها، وعن إيقاد المصابيح عليها، وأمر بتسويتها، ونهى عن اتِّخاذها عيداً، وعن شدِّ الرحال إليها؛ لئلاَّ يكون ذلك ذريعةً إلى اتِّخاذها أوثاناً والإشراك بها، وحرم ذلك على مَن قصده ومن لم يقصده، بل قصد خلافه سدًّا للذريعة
„**A treisprezecea dovadă:** Profetul ﷺ a interzis construirea moscheilor pe morminte și i-a blestemat pe cei care fac acest lucru. A interzis tencuirea mormintelor, înălțarea lor, transformarea lor în moschei, rugăciunea îndreptată spre ele sau lângă ele și aprinderea de lămpi deasupra lor. A poruncit nivelarea lor și a interzis transformarea lor în locuri de adunare periodică și pornirea în călătorie spre ele, pentru ca acestea să nu devină un mijloc de a le transforma în idoli și de a-I asocia parteneri lui Allah prin ele. A interzis aceste lucruri atât celui care urmărește acest scop, cât și celui care nu-l urmărește, ba chiar urmărește contrariul, pentru a închide calea care duce la el.”
Ibn al-Qayyim, Iʿlām al-Muwaqqiʿīn, 3/151
Cuvintele lui Ibn Kathīr
În al-Bidāya wa-l-Nihāya, 14/170, la evenimentele anului două sute opt, Ibn Kathīr, mort în 774 H. — Allah să aibă milă de el — menționează moartea doamnei Nafīsa, fiica lui al-Ḥasan ibn Zayd ibn al-Ḥasan ibn ʿAlī ibn Abī Ṭālib, al cărei mormânt se află în Egipt, și exagerarea în privința ei. El spune:
وأصل عبادة الأصنام من المغالاة في القبور وأصحابها، وقد أمر النبي ﷺ بتسوية القبور وطمسها، والمغالاة في البشر حرام
„Rădăcina adorării idolilor se află în exagerarea în privința mormintelor și a celor aflați în ele. Profetul ﷺ a poruncit nivelarea mormintelor și ștergerea lor, iar exagerarea în privința oamenilor este interzisă.”
Ibn Kathīr, al-Bidāya wa-l-Nihāya, 14/170
Cuvintele imamului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb
Printre capitolele din Kitāb al-Tawḥīd al șeicului Muḥammad ibn ʿAbd al-Wahhāb, mort în 1206 H. — Allah să aibă milă de el — se află:
باب: ما جاء في حماية المصطفى ﷺ جَنَاب التوحيد وسدِّه كل طريق يوصل إلى الشرك
„Capitol despre ceea ce s-a transmis privitor la păzirea de către Cel Ales ﷺ a hotarelor tawḥīd-ului și închiderea oricărei căi care duce la politeism.”
باب ما جاء أنَّ الغلوَّ في قبور الصالحين يُصيِّرها أوثاناً تُعبدُ من دون الله
„Capitol despre ceea ce s-a transmis că exagerarea în privința mormintelor celor evlavioși le transformă în idoli adorați în locul lui Allah.”
باب ما جاء أنَّ سببَ كفر بني آدم وتركهم دينهم هو الغلوُّ في الصالحين
„Capitol despre ceea ce s-a transmis că pricina necredinței fiilor lui Ādam și a părăsirii religiei lor este exagerarea în privința celor evlavioși.”
باب ما جاء من التغليظ فيمن عَبَد الله عند قبر رجل صالح فكيف إذا عبَده؟!
„Capitol despre avertismentul aspru adresat celui care Îl adoră pe Allah lângă mormântul unui om evlavios; cu atât mai mult celui care îl adoră pe omul acela!”
El a adus versete, hadithuri și relatări în această privință, după metoda sa — Allah să aibă milă de el — din această carte.
Cuvintele imamului al-Shawkānī
Imamul al-Shawkānī, mort în 1250 H. — Allah să aibă milă de el —, a scris o lucrare pe care a numit-o Sharḥ al-Ṣudūr bi-Taḥrīm Rafʿ al-Qubūr. În ea a menționat consensul învățaților asupra interzicerii înălțării mormintelor și a adus mai multe hadithuri în această chestiune. Printre cele spuse de el în lucrare se află:
فلا شكَّ ولا ريبَ أنَّ السبب الأعظم الذي نشأ منه هذا الاعتقاد في الأموات هو ما زيَّنه الشيطانُ للناس من رَفع القبور، ووضع الستور عليها، وتجصيصها وتزيينها بأبلغ زينة، وتحسينها بأكمل تحسين، فإنَّ الجاهل إذا وقعت عينُه على قبر من القبور قد بُنيت عليه قبة فدخلها، ونظر على القبور الستور الرائعة، والسُّرُجَ المتلألئة، وقد سطعت حوله مَجامرُ الطِّيب، فلا شكَّ ولا ريبَ أنَّه يَمتلئُ قلبُه تعظيماً لذلك القبر، ويَضيق ذهنه عن تصوُّر ما لهذا الميت من المنزلة، ويدخله مِن الروعة والمهابة ما يزرع في قلبه من العقائد الشيطانية، التي هي من أعظم مكائد الشيطان للمسلمين، وأشدِّ وسائله إلى ضلال العباد، ما يُزلزلُه عن الإسلام قليلاً قليلاً، حتى يطلب من صاحب ذلك القبر ما لا يقدر عليه إلَّا الله سبحانه، فيصير في عداد المشركين، وقد يحصل له هذا الشرك بأوَّل رؤية لذلك القبر الذي صار على تلك الصفة، وعند أوَّل زَوْرَة له؛ إذ لا بدَّ أن يخطر بباله أنَّ هذه العنايةَ البالغة من الأحياء بمثل هذا الميت لا تكون إلَّا لفائدة يرجونها منه، إما دنيوية أو أخروية، فيستصغرُ نفسَه بالنسبة إلى مَن يراه من أشباه العلماء زائراً لذلك القبر، وعاكفاً عليه ومتمَسِّحاً بأركانه
„Fără îndoială, cea mai mare cauză din care s-a născut această credință în cei morți este ceea ce Șeitan le-a înfrumusețat oamenilor: înălțarea mormintelor, așezarea de acoperăminte peste ele, tencuirea lor, împodobirea lor cu cea mai mare podoabă și înfrumusețarea lor în chipul cel mai desăvârșit. Când ochii unui neștiutor cad asupra unui mormânt deasupra căruia s-a construit o cupolă, iar el intră acolo și vede pe morminte acoperămintele minunate, lămpile strălucitoare și cădelnițele din jur care răspândesc mireasmă, fără îndoială inima lui se umple de slăvire față de acel mormânt. Mintea sa nu mai poate cuprinde rangul pe care și-l închipuie pentru acel mort. Este pătruns de uimire și teamă, care sădesc în inima sa credințe șeitănești, dintre cele mai mari uneltiri ale lui Șeitan împotriva musulmanilor și dintre cele mai puternice mijloace prin care îi rătăcește pe robi. Acestea îl smulg puțin câte puțin din Islam, până când cere de la cel aflat în acel mormânt ceea ce numai Allah Preaslăvitul poate împlini. Astfel ajunge în rândul politeiștilor. Acest politeism se poate naște în el chiar de la prima vedere a mormântului ajuns în acea stare și de la prima vizită, fiindcă îi va trece neapărat prin minte că o asemenea grijă ieșită din comun a celor vii pentru un astfel de mort nu poate avea decât pricina unui folos pe care îl speră de la el, fie în această lume, fie în Viața de Apoi. Se socotește pe sine neînsemnat în raport cu cei pe care îi vede, oameni care par a fi învățați, vizitând acel mormânt, stăruind lângă el și atingându-i colțurile.”
Al-Shawkānī, Sharḥ al-Ṣudūr bi-Taḥrīm Rafʿ al-Qubūr
Din cele arătate mai sus reiese limpede că zidirea pe morminte, fascinația pentru ele și slăvirea lor se numără printre cele mai mari mijloace care duc la politeism.