Text integral · Pasaje · 27
Cererea izbăvirii și stabilirea dovezii
Chemarea celor aflați în morminte și a celor absenți și cererea izbăvirii de la ei sunt politeism care scoate din religie
Cât despre chemarea celor aflați în morminte, cererea izbăvirii de la ei, cererea împlinirii nevoilor și a înlăturării necazurilor, precum și chemarea celor absenți dintre djinni, oameni și îngeri, aceasta este un politeism care scoate din religie. Nu este îngăduit să se facă rugăciunea în spatele celui aflat în această stare. Cine moare astfel nu este spălat, nu se face rugăciunea funerară pentru el și nu este îngropat în cimitirele musulmanilor. Sfârșitul său este intrarea în Foc și rămânerea veșnică în el, după cum a spus Allah, Cel Atotputernic și Măreț:
إِنَّهُۥ مَن يُشْرِكْ بِٱللَّهِ فَقَدْ حَرَّمَ ٱللَّهُ عَلَيْهِ ٱلْجَنَّةَ وَمَأْوَىٰهُ ٱلنَّارُ ۖ وَمَا لِلظَّـٰلِمِينَ مِنْ أَنصَارٍ
„Celui care Îi asociază ceva lui Allah, Allah i-a interzis Paradisul, iar adăpostul său este Focul. Cei nedrepți nu au ajutoare.”
Coran 5:72 · Fragment coranic
Aceasta este judecata privitoare la cel căruia i-a fost stabilită dovada. Cât despre cel căruia nu i-a fost stabilită și care a trăit într-o țară unde nu cunoaște Islamul decât ca exagerare în privința celor evlavioși, cerere a izbăvirii de la ei și chemare a lor, fiind înșelat de oameni care par a fi învățați și care le înfrumusețează oamenilor această deșertăciune și tac în fața politeismului lor și a adorării altcuiva decât Allah, acesta arată în exterior necredință. În această lume este tratat ca acela căruia i-a fost stabilită dovada: nu se face rugăciunea în spatele lui, nu se face rugăciunea funerară pentru el dacă moare, nu se fac invocări pentru el și nu se împlinește pelerinajul în numele său. Situația sa în Viața de Apoi Îi este încredințată lui Allah, fiindcă el este de felul oamenilor din perioadele în care mesajele nu au ajuns la ei. Aceștia sunt încercați în Ziua Învierii și, după încercare, ajung în Paradis sau în Foc. În comentariul cuvintelor lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț:
وَمَا كُنَّا مُعَذِّبِينَ حَتَّىٰ نَبْعَثَ رَسُولًا
„Noi nu pedepsim până când nu trimitem un mesager.”
Coran 17:15 · Fragment coranic
Ibn Kathīr a adus mai multe hadithuri în această privință și a spus:
إن أحاديث هذا الباب منها ما هو صحيح كما قد نص على ذلك غير واحد من أئمة العلماء،ومنها ما هو حسن، ومنها ما هو ضعيف يقوى بالصحيح والحسن، وإذا كانت أحاديث الباب الواحد متعاضدة على هذا النمط أفادت الحجة عند الناظر فيها
„Dintre hadithurile acestei teme, unele sunt autentice, după cum au afirmat expres mai mulți imami ai învățaților; altele sunt bune (ḥasan); iar altele sunt slabe și sunt întărite de cele autentice și de cele bune. Când hadithurile aceleiași teme se sprijină astfel unele pe altele, ele constituie o dovadă pentru cel care le cercetează.”
Cât despre un om prezent sau care este socotit ca prezent — precum cel cu care se vorbește la telefon —, nu este nimic interzis în a-i cere ajutorul pentru lucruri materiale pe care le poate împlini, de pildă să ajute cu bani printr-un împrumut sau un dar ori să ajute la alte nevoi pe care le poate împlini. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus despre Mūsā:
فَٱسْتَغَـٰثَهُ ٱلَّذِى مِن شِيعَتِهِۦ عَلَى ٱلَّذِى مِنْ عَدُوِّهِۦ
„Cel din tabăra sa i-a cerut ajutorul împotriva celui din rândul dușmanilor săi.”
Coran 28:15 · Fragment coranic
Deosebirea dintre judecata celui căruia i-a fost stabilită dovada și judecata celui căruia nu i-a fost stabilită
Din cele arătate mai sus reiese limpede deosebirea dintre necredința celui căruia i-a fost stabilită dovada, al cărui sfârșit este Focul și rămânerea veșnică în el, și necredința celor cărora nu le-a fost stabilită dovada, precum oamenii perioadelor în care mesajul nu a ajuns la ei și cei aflați în aceeași situație. Aceștia din urmă au crescut cu exagerarea în privința celor evlavioși și cu cererea izbăvirii de la ei, nu cunosc Islamul decât ca această practică și urmează oameni care par a fi învățați, dar care i-au rătăcit. Situația lor Îi este încredințată lui Allah: vor fi încercați în Ziua Învierii, iar după încercare unii vor ajunge în Paradis și alții în Foc.
Nenorocirea oamenilor de rând este provocată de faptul că sunt înșelați de oameni care par a fi învățați și îi urmează. Aceasta este lămurită de cazul unui mare șeic din țara sa, cu o poziție de seamă, care a scris o lucrare despre al-Sayyid al-Badawī. În introducerea ei a menționat că a scris primele rânduri aflându-se în „incinta binecuvântată”, referindu-se la mausoleul lui al-Badawī! Pe un altul, care fusese decanul unei facultăți de științe religioase dintr-un stat arab, l-am auzit spunând că, atunci când a vizitat mormântul Profetului ﷺ, nu-și amintea să fi spus altceva decât:
جئتك يا رسول الله
„Am venit la tine, Trimis al lui Allah!”
El făcea astfel trimitere la cuvintele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț:
وَلَوْ أَنَّهُمْ إِذ ظَّلَمُوٓا۟ أَنفُسَهُمْ جَآءُوكَ فَٱسْتَغْفَرُوا۟ ٱللَّهَ وَٱسْتَغْفَرَ لَهُمُ ٱلرَّسُولُ لَوَجَدُوا۟ ٱللَّهَ تَوَّابًا رَّحِيمًا
„Dacă, după ce au fost nedrepți cu ei înșiși, ar fi venit la tine și I-ar fi cerut iertare lui Allah, iar Trimisul ar fi cerut iertare pentru ei, L-ar fi găsit pe Allah Primitor al căinței, Îndurător.”
Coran 4:64 · Fragment coranic
Înțelesul versetului va fi lămurit mai departe.
Distincția făcută în această lucrare între cel căruia i-a fost stabilită dovada și cel căruia nu i-a fost stabilită este cea pe care trebuie să se pună temei. Nu trebuie luată ca temei nicio afirmație auzită sau citită, transmisă de la mine, din care s-ar înțelege contrariul. Temeiul este numai distincția cuprinsă în această lucrare.
Cuvintele șeicului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz în această privință
Această distincție pe care am menționat-o este apropiată de ceea ce șeicul nostru, ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el —, spune în Majmūʿ al-Fatāwā, 1/49:
ولكن الغالب على عباد القبور هو التقرب إلى أهلها بالطواف بها, كما يتقربون إليهم بالذبح لهم والنذر لهم, وكل ذلك شرك أكبر, من مات عليه مات كافراً لا يغسَّل ولا يُصلى عليه ولا يدفن في مقابر المسلمين, وأمره إلى الله عز وجل في الآخرة إن كان ممن لم تبلغه الدعوة فله حكم أهل الفترة
„Însă cei mai mulți dintre adoratorii mormintelor caută apropierea de cei aflați în ele prin înconjurarea lor, așa cum caută apropierea de ei prin jertfe și făgăduințe votive închinate lor. Toate acestea sunt politeism major. Cine moare în această stare moare necredincios: nu este spălat, nu se face rugăciunea funerară pentru el și nu este îngropat în cimitirele musulmanilor. Situația sa în Viața de Apoi Îi este încredințată lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, dacă se numără printre cei la care chemarea nu a ajuns. El are atunci judecata oamenilor din perioadele în care mesajul nu a ajuns.”
Ibn Bāz, Majmūʿ al-Fatāwā, 1/49
El mai spune în aceeași lucrare, 9/40:
من مات على الشرك فهو على خطر عظيم
„Cine moare în politeism se află într-o primejdie uriașă.”
Apoi a menționat câteva versete și a spus:
فهذا وعيدهم ومصيرهم كسائر الكفرة الكفر الأكبر, وحكمهم في الدنيا أنهم لا يغسلون ولا يصلى عليهم ولا يدفنون في مقابر المسلمين, أما إن كان أحد منهم لم تبلغه الدعوة ـ أعني القرآن والسنة ـ فهذا أمره إلى الله سبحانه يوم القيامة كسائر أهل الفترة, والأرجح عند أهل العلم في ذلك في حكمهم أنهم يمتحنون يوم القيامة, فمن أجاب دخل الجنة ومن عصى دخل النار
„Aceasta este amenințarea care îi privește și sfârșitul lor, asemenea celorlalți necredincioși vinovați de necredință majoră. Judecata lor în această lume este că nu sunt spălați, nu se face rugăciunea funerară pentru ei și nu sunt îngropați în cimitirele musulmanilor. Dacă însă unul dintre ei nu a primit chemarea — adică Coranul și Sunna —, situația sa Îi este încredințată lui Allah Preaslăvitul în Ziua Învierii, asemenea celorlalți oameni din perioadele în care mesajul nu a ajuns. Opinia mai puternică în rândul învățaților, în privința judecății lor, este că vor fi încercați în Ziua Învierii: cel care dă ascultare va intra în Paradis, iar cel care nu se supune va intra în Foc.”
Până la cuvintele sale:
أما إن كان أحد منهم لم تبلغه الدعوة ـ أعني القرآن والسنة ـ فهذا أمره إلى الله سبحانه يوم القيامة كسائر أهل الفترة, والأرجح عند أهل العلم في ذلك في حكمهم أنهم يمتحنون يوم القيامة, فمن أجاب دخل الجنة ومن عصى دخل النار)) إلى أن قال: ((أما إن كان أحد منهم عنده جهل فيما وقع فيه من الشرك فأمره إلى الله جلَّ وعلا, والحكم على الظاهر, فمن كان ظاهره الشرك حكمه حكم المشركين وأمره إلى الله ـ جلَّ وعلا ـ الذي يعلم كل شيء سبحانه وتعالى
„Dacă însă unul dintre ei este neștiutor în privința politeismului în care a căzut, situația sa Îi este încredințată lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt. Judecata se face potrivit celor văzute în exterior: cine arată în exterior politeism are judecata politeiștilor, iar situația sa Îi este încredințată lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, care cunoaște toate lucrurile, Preaslăvit și Preaînalt este El.”
Ibn Bāz, Majmūʿ al-Fatāwā, 9/40
De la șeicul ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz — Allah să aibă milă de el — au venit multe fatāwā care afirmă în termeni generali necredința celor care cer izbăvire altcuiva decât lui Allah dintre morți și cei absenți. În cuvintele sale pe care le-am citat se face însă deosebire între cel căruia i-a fost stabilită dovada și cel căruia nu i-a fost stabilită. Afirmațiile în care îl declară necredincios pe cel căruia i-a fost stabilită dovada trebuie înțelese ca referindu-se la necredința limpede și vădită, al cărei sfârșit pentru cei care o săvârșesc este Focul și rămânerea veșnică în el. Aceasta se deosebește de situația celui căruia nu i-a fost stabilită dovada, a cărui stare exterioară era necredința și care a fost tratat în această lume ca necredincioșii. Sfârșitul acestora în Viața de Apoi, după încercare, va fi fie Paradisul, fie Focul. Astfel sunt împăcate afirmațiile sale — Allah să aibă milă de el — care declară necredința în mod general, fără distincții, și cele care o explică în amănunt.