Text integral · Pasaje · 17
Introducere
المقدمة
بسم الله الرحمن الرحيم
În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.
Lauda Îi aparține lui Allah, Regele, Adevărul, Cel adorat. Mărturisesc că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, Căruia singur I se cuvin invocarea, cererea izbăvirii, plecăciunea și prosternarea. Mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său, cel căruia îi aparțin Locul Lăudat și Bazinul la care se va veni, cel mai bun părinte și cel mai nobil dintre cei născuți. Binecuvântarea, pacea și belșugul binecuvântărilor lui Allah fie asupra sa, asupra familiei sale, înzestrată cu noblețe și cu strămoși de seamă, asupra companionilor săi, oameni ai meritului, nobleții, mărinimiei și generozității, și asupra tuturor celor veniți după ei care Îl adoră numai pe Allah, feriți de feluritele forme de necredință și de orice lucru nou introdus și respins.
Știința temeiurilor religiei este cea mai nobilă și mai înaltă dintre științe
Acestea fiind spuse, se știe că temelia tuturor temeliilor este afirmarea unicității lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, în stăpânirea Sa, în dreptul Său de a fi adorat și în numele și atributele Sale. Cunoașterea acestei temelii este cea mai înaltă, mai importantă și mai nobilă dintre științe. Cunoașterea ei în amănunt ține de nevăzutul care nu poate fi cunoscut decât prin revelația din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său ﷺ, potrivit înțelegerii înaintașilor evlavioși și urmând calea lor. Ibn Abī al-ʿIzz al-Ḥanafī spune la începutul lucrării sale Sharḥ al-ʿAqīda al-Ṭaḥāwiyya:
أما بعد، فإنه لما كان علم أصول الدين أشرف العلوم؛ إذ شرف العلم بشرف المعلوم، وهو الفقه الأكبر بالنسبة إلى فقه الفروع، ولهذا سمى الإمام أبو حنيفة رحمة الله عليه ما قاله وجمعه في أوراق من أصول الدين: الفقه الأكبر، وحاجة العباد إليه فوق كل حاجة، وضرورتهم إليه فوق كل ضرورة؛ لأنه لا حياة للقلوب ولا نعيم ولا طمأنينة إلا بأن تعرف ربها ومعبودها وفاطرها بأسمائه وصفاته وأفعاله، ويكون مع ذلك كله أحب إليها مما سواه، ويكون سعيها فيما يقربها إليه دون غيره من سائر خلقه، ومن المحال أن تستقل العقول بمعرفة ذلك وإدراكه على التفصيل، فاقتضت رحمة العزيز الرحيم أن بعث الرسل به معرِّفين، وإليه داعين، ولمن أجابهم مبشرين، ولمن خالفهم منذرين، وجعل مفتاح دعوتهم وزبدة رسالتهم معرفة المعبود سبحانه بأسمائه وصفاته وأفعاله؛ إذ على هذه المعرفة تُبنى مطالب الرسالة كلها من أولها إلى آخرها
„Acestea fiind spuse, știința temeiurilor religiei este cea mai nobilă dintre științe, fiindcă noblețea științei vine din noblețea obiectului cunoscut. Ea este înțelegerea cea mare, în raport cu înțelegerea ramurilor practice. De aceea, imamul Abū Ḥanīfa — îndurarea lui Allah fie asupra sa — a numit al-Fiqh al-Akbar ceea ce a spus și a adunat în câteva foi despre temeiurile religiei. Nevoia robilor de această știință este mai presus de orice nevoie, iar necesitatea ei pentru ei întrece orice necesitate. Inimile nu au viață, fericire și liniște decât cunoscându-L pe Domnul lor, pe Cel pe care Îl adoră și care le-a creat, prin numele, atributele și faptele Sale; iubindu-L, totodată, mai mult decât orice altceva; și străduindu-se pentru ceea ce le apropie de El, nu de altcineva dintre făpturile Sale. Este cu neputință ca mințile singure să cunoască și să cuprindă toate acestea în amănunt. De aceea, îndurarea Celui Atotputernic și Îndurător a cerut trimiterea mesagerilor care să-L facă cunoscut, să cheme la El, să-i vestească de bine pe cei care le răspund și să-i avertizeze pe cei care li se împotrivesc. El a făcut ca începutul chemării lor și esența mesajului lor să fie cunoașterea Celui adorat, Preaslăvitul, prin numele, atributele și faptele Sale. Pe această cunoaștere se întemeiază toate cerințele mesajului, de la început până la sfârșit.”
Ibn Abī al-ʿIzz, Sharḥ al-ʿAqīda al-Ṭaḥāwiyya, începutul lucrării
Adorarea numai a lui Allah: tema chemării trimișilor
Dovezile Cărții și ale Sunnei arată, în mod general și în amănunt, că afirmarea unicității lui Allah în adorarea Sa este tema chemării trimișilor. Printre dovezile generale se află cuvintele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț:
يُنَزِّلُ ٱلْمَلَـٰٓئِكَةَ بِٱلرُّوحِ مِنْ أَمْرِهِۦ عَلَىٰ مَن يَشَآءُ مِنْ عِبَادِهِۦٓ أَنْ أَنذِرُوٓا۟ أَنَّهُۥ لَآ إِلَـٰهَ إِلَّآ أَنَا۠ فَٱتَّقُونِ
„El îi coboară pe îngeri cu Duhul, din porunca Sa, asupra cui voiește dintre robii Săi: Avertizați că nu există altă divinitate în afară de Mine, așadar temeți-vă de Mine!”
Coran 16:2
Și cuvintele Sale:
وَلَقَدْ بَعَثْنَا فِى كُلِّ أُمَّةٍ رَّسُولًا أَنِ ٱعْبُدُوا۟ ٱللَّهَ وَٱجْتَنِبُوا۟ ٱلطَّـٰغُوتَ
„Am trimis în fiecare comunitate un mesager: Adorați-L pe Allah și feriți-vă de ṭāghūt!”
Coran 16:36 · Fragment coranic
Și cuvintele Sale:
وَمَآ أَرْسَلْنَا مِن قَبْلِكَ مِن رَّسُولٍ إِلَّا نُوحِىٓ إِلَيْهِ أَنَّهُۥ لَآ إِلَـٰهَ إِلَّآ أَنَا۠ فَٱعْبُدُونِ
„Nu am trimis înaintea ta niciun mesager fără să-i revelăm: Nu există altă divinitate în afară de Mine, așadar adorați-Mă!”
Coran 21:25
Cât despre dovezile amănunțite, istorisirile profeților din Coranul cel Nobil încep de obicei cu chemarea comunităților lor la adorarea numai a lui Allah și la a nu-I face egali, Preaslăvit și Preaînalt este El, după cum se vede în surele al-Aʿrāf, Hūd, al-Shuʿarāʾ și altele.
Aspectele importanței adorării numai a lui Allah
Textele Cărții și ale Sunnei au venit să arate importanța acestui fel de tawḥīd. Printre aspectele ei se află următoarele: djinnii și oamenii au fost creați pentru a li se încredința îndatorirea adorării; adorarea numai a lui Allah este dreptul Său asupra robilor Săi; cel mai mare lucru la care au chemat trimișii este adorarea numai a lui Allah; aceasta este prima poruncă, iar opusul ei, politeismul, este primul lucru interzis; cea mai bună dintre fapte este tawḥīd, iar cel mai mare dintre păcate este politeismul. Prima poruncă din Coran este porunca de a-L adora pe Allah, iar prima interdicție din el este interzicerea politeismului, în cuvintele lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț:
يَـٰٓأَيُّهَا ٱلنَّاسُ ٱعْبُدُوا۟ رَبَّكُمُ ٱلَّذِى خَلَقَكُمْ وَٱلَّذِينَ مِن قَبْلِكُمْ لَعَلَّكُمْ تَتَّقُونَ ٱلَّذِى جَعَلَ لَكُمُ ٱلْأَرْضَ فِرَٰشًا وَٱلسَّمَآءَ بِنَآءً وَأَنزَلَ مِنَ ٱلسَّمَآءِ مَآءً فَأَخْرَجَ بِهِۦ مِنَ ٱلثَّمَرَٰتِ رِزْقًا لَّكُمْ ۖ فَلَا تَجْعَلُوا۟ لِلَّهِ أَندَادًا وَأَنتُمْ تَعْلَمُونَ
„O, oameni, adorați-L pe Domnul vostru, care v-a creat pe voi și pe cei dinaintea voastră, ca să deveniți evlavioși! El v-a făcut pământul așternut și cerul zidire, a coborât apă din cer și prin ea a scos roade ca hrană pentru voi. Așadar, nu-I faceți egali lui Allah, de vreme ce știți!”
Coran 2:21-22
Profetul ﷺ și-a început chemarea cu tawḥīd și a încheiat-o cu tawḥīd. Începutul vieții fericite este prin tawḥīd, iar încheierea ei este prin tawḥīd. Răsplata credincioșilor este cea mai mare răsplată, iar pedeapsa necredincioșilor este cea mai aspră pedeapsă. Nu există minte mai nesăbuită decât a celui care adoră pe altcineva alături de Allah. Am adus dovezile care lămuresc aceste aspecte ale importanței adorării numai a lui Allah într-o lucrare intitulată Importanța adorării numai a lui Allah, tipărită în anul 1429 H.