Întrebări pentru familia musulmană

Fără îndoială, căsătoria înseamnă adăugarea unei noi cărămizi la edificiul societății musulmane și a unui nou sprijin la temeliile ei. De aici vin însemnătatea și grija care o înconjoară. Formarea generațiilor și a comunităților se întemeiază pe această cărămidă și pornește de la ea. Dacă începuturile sunt ferite de înșelăciune și de retușuri artificiale, drumul este ferit de piedicile și legăturile care ar putea împiedica împlinirea menirii sale.

Prin căsătorie, musulmanul începe o viață nouă. Aceasta trebuie însă susținută de o înțelegere corectă și de cunoașterea adâncă a tuturor cerințelor vieții conjugale.

Ne aflăm în perioada vacanței de vară, când nunțile se înmulțesc. Am socotit potrivit să ne întâlnim cu unul dintre învățații de seamă ai comunității, ca să ne arate calea dreaptă și îndrumarea statornică a Legii, trasată de religia noastră curată, pentru a-i urma pașii și a ne călăuzi după lumina ei, ferindu-ne de greșeli și de alunecări.

Întâlnirea noastră a fost cu respectabilul șeic Muḥammad ibn Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn — Allah Preaînaltul să aibă milă de el —, pentru a ne lămuri câteva repere despre căsătorie: ceea ce trebuie să respecte soții înaintea ei, în timpul ei și după ea, unele lucruri de care trebuie să se ferească, precum și sfaturi și îndrumări prețioase spre binele religios și lumesc al comunității. Iată dialogul care urmează.

Întrebare: Domnule șeic, Allah să vă ocrotească! Știți că prin căsătorie se răspunde în chip demn nevoii firești dintre bărbat și femeie. Dacă este împlinită, se păstrează castitatea; dacă nu este împlinită, apare trădarea care distruge comunitatea. Ce sfat aveți pentru cel care dorește să se căsătorească? Ce trebuie să facă soțul și soția în noaptea nunții?

Celui care vrea să se căsătorească îi recomand să aleagă dintre femei pe cea cu care Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a îndemnat să ne căsătorim, spunând:

Căsătoriți-vă cu femeia iubitoare și care naște mulți copii.³⁷

Și a spus:

Femeia este luată în căsătorie pentru patru lucruri: averea, obârșia, frumusețea și religia ei. Alege-o, așadar, pe cea credincioasă!³⁸

Iar femeia să-l aleagă pe cel cu bună purtare și credință, potrivit cuvintelor Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

Dacă vine la voi cineva de a cărui religie și purtare sunteți mulțumiți, dați-i-o în căsătorie.³⁹

Să cerceteze cu cea mai mare grijă și să nu se grăbească să accepte cererea în căsătorie înainte de a se interesa de starea pețitorului, pentru a nu regreta graba.

În noaptea în care merge la soția sa, soțul ar trebui să intre la ea bucuros și cu chipul senin, ca să o liniștească, fiindcă în acele clipe ea poate simți teamă, sfială și neliniște. Să o apuce ușor de partea din față a părului și să rostească rugăciunea cunoscută:

O, Allah, Îți cer binele ei și binele firii cu care ai înzestrat-o și caut ocrotire la Tine de răul ei și de răul firii cu care ai înzestrat-o.⁴⁰

Să o rostească audibil, în afară de cazul în care se teme că femeia se va speria și se va simți stingherită. Atunci îi este suficient să-și pună mâna pe partea din față a părului ei și să rostească rugăciunea în șoaptă.

Când omul are relații conjugale cu soția sa, să spună ceea ce a îndemnat Trimisul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — prin cuvintele:

Dacă unul dintre voi, când se apropie de soția sa, ar spune: „În numele lui Allah! O, Allah, ține-l pe Satana departe de noi și ține-l departe de ceea ce ne dăruiești”, iar apoi li s-ar rândui un copil, Satana nu i-ar face rău niciodată.⁴¹

Acesta este unul dintre mijloacele care contribuie la buna creștere a copiilor și este ușor de împlinit. De asemenea, trebuie înțeles și cunoscut că, atunci când are loc raportul conjugal, baia rituală devine obligatorie pentru amândoi, chiar dacă nu a avut loc ejacularea. Unii cred că baia este obligatorie numai după ejaculare, dar aceasta este o înțelegere greșită. Ea este obligatorie dacă au avut raporturi, chiar dacă nu a ejaculat, potrivit cuvintelor Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace:

Dacă se așază între cele patru membre ale ei și are apoi raporturi cu ea, baia rituală devine obligatorie, chiar dacă nu a ejaculat.⁴²

Prin urmare, baia rituală devine obligatorie prin unul dintre două lucruri: fie ejacularea, fie raportul conjugal. Dacă ejacularea se produce prin sărut, îmbrățișare, privire cu dorință, conversație ori prin orice altă cauză, baia devine obligatorie. Iar dacă a avut loc raportul conjugal, baia devine obligatorie chiar fără ejaculare.

Trebuie semnalat și faptul că unii soți — Allah să-i călăuzească — nu se îngrijesc de rugăciunea de zori în dimineața de după nuntă: fie o împlinesc la sfârșitul timpului ei și nu împreună cu obștea, fie nu o împlinesc decât după răsăritul soarelui. Acestea sunt obiceiuri rele, contrare mulțumirii față de binefacerea lui Allah Preaînaltul. A-I mulțumi lui Allah pentru binefacerea Sa înseamnă a-L asculta.

Întrebare: Ce spuneți — Allah să vă ocrotească — despre vorba răspândită potrivit căreia, dacă soțul iese să împlinească rugăciunea de zori cu obștea în moschee, aceasta arată lipsa lui de dorință față de soție? Se spune că, dacă ar dori-o, nu ar pleca de lângă ea toată ziua.

Este o vorbă stricată. Dimpotrivă, dacă împlinește rugăciunea de zori, aceasta arată că o dorește și că Îi mulțumește lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț, pentru că i-a înlesnit căsătoria. Soțul are datoria să împlinească rugăciunea de zori cu obștea și să nu părăsească rugăciunea în comun fără un motiv admis de Lege.

Întrebare: Allah să vă ocrotească! Ce părere aveți despre afirmația unor învățați: „Cel care așteaptă să-i fie adusă mireasa are o scuză să lipsească de la rugăciunea în comun”?

Mai întâi, vorbele învățaților pot fi greșite sau corecte. Datoria este să ne întoarcem la Carte și Sunna. În al doilea rând, învățații care au spus aceasta vorbeau despre o situație din vremea lor: bărbatul era cel care aștepta sosirea miresei, nu soția cea care îl aștepta pe bărbat. El era în casa sa și mireasa îi era adusă acolo. În acest caz avea o scuză să lipsească de la rugăciunea în comun, căci, dacă ar fi plecat să se roage cu obștea, inima i-ar fi fost preocupată. Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:

Nu se face rugăciunea când mâncarea este de față.⁴³

Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de amândoi — îl auzea pe imam recitând în timp ce lua masa de seară, dar nu se ridica la rugăciune până când nu termina.

Dacă un bărbat are o scuză să lipsească de la rugăciunea în comun în această situație, atunci cel care așteaptă să-i fie adusă mireasa are o preocupare și mai mare și o scuză limpede. Însă obiceiul oamenilor de astăzi nu mai este acesta: la noi soțul este cel care merge la soție, în locul unde se află ea. Lucrurile sunt în mâna lui, deci nu are o scuză să părăsească rugăciunea în comun.

Întrebare: Domnule șeic, printre mulți oameni s-a răspândit obiceiul ca bărbatul, când intră la soția sa, să împlinească în fața ei două unități de rugăciune, iar ea să se roage împreună cu el. Unii încep rugăciunea imediat ce intră, chiar înainte de a vorbi cu ea. Ține aceasta de Sunna?

Există relatări de la unii Companioni — Allah să fie mulțumit de ei — că bărbatul, când intră la soția sa, împlinește cu ea două unități de rugăciune. De la Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — însă nu s-a transmis nimic autentic în această privință. Sper ca acela care o face să nu aibă nicio vină; iar dacă nu o face, nu are nicio vină.

Întrebare: Știți — Allah să vă ocrotească — că femeile au lipsă în judecată și în religie. Aici se pune o problemă: o femeie a ales un bărbat care nu este drept, iar tatăl ei a ales un bărbat drept. Se ține seama de părerea ei sau este silită să se căsătorească cu cel ales de tată?

Nu este îngăduit să o silească să-l ia pe cel pe care îl dorește tatăl, chiar dacă este un om drept. Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:

Fecioara să nu fie măritată înainte să i se ceară încuviințarea, iar femeia care a mai fost căsătorită să nu fie măritată înainte să i se ceară hotărârea.

În relatarea lui Muslim se află:

Iar fecioarei tatăl ei îi cere încuviințarea în privința ei.⁴⁴

Nici nu este îngăduit să o căsătorească cu un bărbat de a cărui religie și purtare nu este mulțumit. Tutorele ei trebuie să o oprească și să spună: „Nu te căsătoresc cu bărbatul pe care îl dorești”, dacă el nu este drept.

Dacă cineva întreabă: „Dar dacă femeia stăruie să nu se căsătorească decât cu acel bărbat?”, răspunsul este: nu o căsătorim cu el și nu purtăm noi nimic din păcatul ei. Totuși, dacă omul se teme de un rău — ca între ea și pețitor să se producă o ispită contrară castității —, iar în cazul bărbatului nu există ceva care să împiedice căsătoria potrivit Legii, atunci o căsătorim cu el, pentru a îndepărta acest rău.

Întrebare: Domnule șeic, ce spuneți despre unii tați care iau întreaga zestre a miresei și nu îi dau fiicei decât foarte puțin, știind că unele sume sunt uriașe, ajungând la o sută cincizeci de mii de riyali? Dacă, după multă vreme de la căsătorie, un tată își dă seama că a luat acea zestre cu forța și fără consimțământul fiicei, ce trebuie să facă?

Această întrebare cuprinde două chestiuni importante. Prima: îi este îngăduit tutorelui femeii, fie tatăl, fie altcineva, să pună condiția ca el sau altcineva să primească o parte din zestre? Răspunsul este că nu este îngăduit, fiindcă întreaga zestre îi aparține femeii. Preaînaltul a spus:

Și dați-le femeilor zestrea lor ca dar de bunăvoie!

În hadithul relatat de ʿAmr ibn Shuʿayb, de la tatăl său, de la bunicul său, Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:

Orice femeie care este luată în căsătorie pentru o zestre, un dar ori o promisiune făcute înaintea legăturii de căsătorie are dreptul la ele. Ceea ce este dat după încheierea legăturii de căsătorie aparține celui căruia i s-a dat.⁴⁵

În această privință, după opinia mai puternică, nu există deosebire între tată și alții. Totuși, după ce ea primește zestrea și aceasta intră în stăpânirea ei, numai tatăl poate lua din ea ceea ce voiește, atât timp cât nu îi dăunează. Ceilalți tutori nu au dreptul să și-o însușească. Dacă soția le dă ceva cu generozitate și de bunăvoie, le este îngăduit.

A doua chestiune: unele sume ale zestrei ajung la valori uriașe, iar aceasta este contrar Sunnei. În Ṣaḥīḥ Muslim, Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el — a relatat:

Un bărbat a venit la Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și a spus: „M-am căsătorit cu o femeie dintre anṣāri.” Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — l-a întrebat: „Pentru cât te-ai căsătorit cu ea?” El a spus: „Pentru patru uqiyya.” Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus: „Pentru patru uqiyya?! Parcă ați ciopli argintul din coasta acestui munte!”⁴⁶

Patru uqiyya înseamnă o sută șaizeci de dirhami, adică mai puțin decât pragul zakātului. Exagerarea sumelor zestrei este un motiv al pierderii binecuvântării căsătoriei. Căsătoria cu cea mai mare binecuvântare este cea cu cheltuiala cea mai ușoară.

Dacă se exagerează cu suma, soțul este apăsat de griji și de tristețe pentru cât a cheltuit, mai ales dacă s-a îndatorat. De fiecare dată când bucuria față de soție îi vine în inimă, își amintește apoi datoriile, iar bucuria se preface în tristețe și fericirea în suferință.

Dacă Allah Preaînaltul rânduiește să nu se înțeleagă cu soția, nu îi va fi ușor să se despartă de ea. Ea rămâne alături de el în greutate și suferință, suspendată: nici soție, nici divorțată. Dacă îi cere desfacerea căsătoriei, de regulă el nu acceptă decât cu înapoierea zestrei. Dacă suma este mare, femeii și familiei sale le va fi foarte greu să o procure.

De aceea, îi sfătuim pe frații noștri musulmani să nu exagereze cu zestrea și să nu se fălească prin ea, pentru a le ușura tinerilor căsătoria și pentru a reduce cauzele ispitei. De la Allah cerem ajutor!

Întrebare: Domnule șeic, am dori să atrageți atenția asupra invitațiilor trimise oamenilor pentru masa de nuntă: unele costă până la șapte riyali. Ne avertizați împotriva lor, mai ales că există alternative folositoare, precum scrierea invitației pe coperta unei lucrări de învățătură ori pe învelișul unei casete islamice? Se poate folosi și o coală copiată în culori, cu un font frumos din computer, care aproape nu costă nimic. Ne îndemnați să punem capăt acestei risipe?

Îi îndemn pe frații noștri să părăsească această risipă. Consider că a cheltui mulți bani pentru o simplă invitație, căreia invitatul poate să-i răspundă sau nu și care va ajunge, în cele din urmă, aruncată pe jos, este o risipă limpede, oprită de Allah. Preaînaltul a spus:

Și nu risipi! Risipitorii sunt frații diavolilor.

Ideea unei invitații pe o carte poștală care are pe verso cuvinte de îndrumare, folositoare, este bună. Mi-ar plăcea să se facă astfel, folosind însă hârtie obișnuită. A doua propunere, de a trimite împreună cu invitația casete cu materiale folositoare, este și ea bună.

Acest lucru s-a făcut deja la unele invitații. Am văzut multe invitații însoțite de casete. Este un lucru bun, pe care îl sprijinim pe cât putem. Dacă oamenii ar face astfel, invitația ar fi atât la masa de nuntă, cât și la Lege, unind două lucruri bune. Cât despre a treia propunere, ca invitația să fie pe foi copiate, și ea este bună, nu costă mult și aduce folos.

Întrebare: Domnule șeic, auzim despre obligația soțului de a petrece noaptea cu soția. Se are în vedere același pat, aceeași cameră sau aceeași casă?

Aceasta diferă după obiceiuri, fiindcă Allah Preaînaltul a spus:

Și conviețuiți cu ele în chip cuviincios!

Însă cuvintele lui Allah, Binecuvântat și Preaînalt:

Pe acelea de a căror nesupunere vă temeți, îndemnați-le și părăsiți-le în paturi.

arată că buna conviețuire se împlinește deplin când bărbatul este cu soția sa în același pat. Așa era și călăuzirea Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, deși

uneori dormea singur pe un pat sau pe un așternut.

Regula de bază rămâne însă ca bărbatul să fie cu soția sa în același așternut.

Întrebare: Perioada de așteptare a soției devine obligatorie prin simpla izolare conjugală sau prin raportul conjugal? Dacă o divorțează, își recuperează zestrea?

Versetul nobil:

O, voi cei care credeți! Dacă vă căsătoriți cu femei credincioase, apoi le divorțați înainte să le fi atins...

se referă la raportul conjugal. Însă califii bine călăuziți — Allah să fie mulțumit de ei — au spus că, dacă bărbatul a rămas singur cu femeia, apoi a divorțat-o înainte de a avea raporturi cu ea, perioada de așteptare devine obligatorie pentru ea. Califii bine călăuziți au o cale care trebuie urmată, prin porunca Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace.

Aceasta dacă s-a despărțit de ea în timpul vieții, prin divorț ori în alt fel. Dacă însă el moare, perioada de așteptare și doliul sunt obligatorii pentru ea, chiar dacă aceasta s-a întâmplat înainte de raportul conjugal și de izolarea conjugală, datorită caracterului general al cuvintelor Preaînaltului:

Cei dintre voi care mor și lasă în urmă soții: acestea să aștepte patru luni și zece zile.

Cât despre zestre, dacă o divorțează înainte de raportul conjugal și de izolarea conjugală, își poate recupera numai jumătate. Dacă o divorțează după raportul conjugal sau după izolarea conjugală, nu își recuperează nimic din ea.

Dacă moare, ea are dreptul la întreaga zestre, iar moștenitorii nu au niciun drept asupra ei, indiferent dacă moartea lui a avut loc înainte de raportul conjugal și de izolarea conjugală sau după ele.

Întrebare: La unele nunți, femeile împart casete și broșuri care cuprind îndemnuri. Este acest lucru rânduit de Lege?

Nu este un lucru rânduit în sine pentru nuntă, dar este lăudabil pentru folosul lui. Femeile poate nu se adună într-o altă împrejurare. Împărțirea casetelor și a broșurilor la această adunare este bună și este un mijloc de chemare la Allah, Cel Atotputernic și Măreț. Ele trebuie însă să provină de la învățați de încredere în cunoaștere, religie și metodă.

Întrebare: Domnule șeic, ce părere aveți despre rostirea unor îndemnuri cu prilejul nunții?

Nu cunosc ca îndemnurile într-o asemenea împrejurare să fie transmise de la Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace. Dacă însă i se cere unui om învățat, pe care oamenii îl ascultă și nu îl găsesc greu de ascultat la o asemenea adunare, să le vorbească despre îndrumările și hotărârile de care au nevoie, este bine, fără să prelungească vorbirea.

Dacă el însuși vede ceva rău, trebuie să se ridice, să-i îndemne pe oameni și să-i avertizeze împotriva acelui rău. La fel, dacă i se pune o întrebare, vorbește despre ea și lărgește explicația, este bine și nu este nicio problemă, cu voia lui Allah.

Întrebare: Domnule șeic, ce părere aveți despre unele femei care cântă cântece de nuntă? Vocea lor este dintre lucrurile care trebuie ascunse?

Simpla voce nu este dintre lucrurile care trebuie ascunse. Se știe însă că, dacă își ridică glasurile la o asemenea ocazie, mai ales dacă sunt voci frumoase și plăcute auzului, iar oamenii sunt cuprinși de bucuria nunții, există teama unei mari ispite. Este mai potrivit și mai departe de ispită ca vocile să nu iasă din adunarea femeilor.

Cât despre ceea ce fac unii astăzi, punând difuzoare pe balcoanele clădirii și supărând și neliniștind oamenii cu aceste sunete, este un lucru rău, care trebuie oprit. Așadar, nu este nicio problemă ca femeile să cânte un cântec potrivit la această ocazie dacă nu este însoțit de acompaniament instrumental interzis.

Întrebare: Domnule șeic, le este îngăduit femeilor să danseze la nunți, mai ales dacă se află numai între femei?

Dansul este nerecomandat. La început eram mai îngăduitor în această privință, dar mi-au fost puse mai multe întrebări despre întâmplări petrecute când femeile dansau și am socotit că trebuie oprit. Unele fete sunt suple, frumoase și sprintene, iar dansul lor le ispitește pe femei. Mi s-a spus chiar că, în asemenea situații, unele femei ajung să o sărute pe cea care dansează și poate să o strângă la piept. Aceasta pricinuiește o ispită vădită.

Întrebare: Domnule șeic, ce părere aveți despre purtarea inelului de logodnă?

Inelul de logodnă este un simplu inel, iar inelul este, în principiu, îngăduit. Face excepție cazul în care este însoțit de o credință, așa cum fac unii: bărbatul își scrie numele pe inelul pe care i-l dă logodnicei, iar ea își scrie numele pe inelul pe care i-l dă lui, pretinzând că acest lucru le întărește legătura. În acest caz, inelul este interzis, fiindcă exprimă o legare de ceva care nu are temei nici în Lege, nici în realitatea simțită.

De asemenea, nu este îngăduit ca pețitorul însuși să-i pună logodnicei inelul, fiindcă ea nu îi este încă soție. Este străină față de el până la încheierea contractului de căsătorie.

Întrebare: Domnule șeic, știm că femeii nu îi este îngăduit să-și descopere fața înaintea bărbaților străini. Dar care este răspunsul dumneavoastră — Allah să vă ocrotească — la relatarea despre:

mireasa care i-a adus logodnicului ei o băutură, având fața descoperită în prezența Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace?

Relatarea se află în Ṣaḥīḥ Muslim.

Acest hadith și altele asemenea, din care ar părea că femeile Companionilor — Allah să fie mulțumit de ele — își descopereau fețele, se referă la vremea dinaintea acoperirii. Versetele care arată obligativitatea acoperirii femeii au fost revelate târziu, în al șaselea an după emigrare. Înainte de aceasta, femeile nu aveau datoria să-și acopere fețele și mâinile. Toate textele care, la prima vedere, ar îngădui descoperirea înaintea bărbaților străini se înțeleg în raport cu vremea dinaintea revelării poruncii acoperirii.

Pot exista însă hadithuri cu indicii că întâmplarea este de după acoperire. Acestea au nevoie de un răspuns, precum:

Relatarea femeii din Khathʿam, care a venit să-l întrebe pe Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace. Al-Faḍl ibn ʿAbbās călărea în spatele lui, la pelerinajul de rămas-bun. Al-Faḍl o privea, iar ea îl privea, și Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — îi întorcea fața lui al-Faḍl în cealaltă parte.⁴⁷

Cei care consideră îngăduită descoperirea feței au adus această relatare ca dovadă. Fără îndoială, ea este dintre hadithurile care pot avea mai multe înțelesuri: poate indica îngăduința, dar poate și să nu o indice.

Posibilitatea îngăduinței este aparentă. În privința posibilității ca relatarea să nu indice îngăduința, spunem: această femeie era în iḥrām, iar femeii aflate în iḥrām îi este rânduit să aibă fața descoperită. Nu știm să o fi privit cineva dintre oameni, în afara Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — și a lui al-Faḍl ibn ʿAbbās.

Despre Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar — Allah să aibă milă de el — a amintit că Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — îi erau îngăduite, în privința privirii femeii ori a izolării cu ea, lucruri neîngăduite altora. Tot astfel îi era îngăduit să se căsătorească fără zestre, fără tutore și cu mai mult de patru soții. Allah, Cel Atotputernic și Măreț, i-a îngăduit unele dintre aceste lucruri fiindcă era cel mai desăvârșit dintre oameni în castitate. Nu se poate arunca asupra Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — bănuiala care ar putea plana asupra altora, în privința unor lucruri nepotrivite oamenilor cu noblețe de caracter.

Prin urmare, regula cunoscută învățaților este că, dacă există o altă posibilitate de înțelegere, argumentarea prin text nu mai este hotărâtoare. Acest hadith are astfel un înțeles neclar. În privința textelor neclare, avem datoria să le raportăm la textele limpezi, care arată în mod clar că femeii nu îi este îngăduit să-și descopere fața înaintea altora decât soțul și bărbații maḥram și că descoperirea feței este dintre cauzele ispitei și răului.

Situația este vădită astăzi în țările în care femeilor li s-a îngăduit să-și descopere fața. S-au mărginit ele numai la această îngăduință? Nu: își descoperă fața, capul, gâtul, partea de sus a pieptului, brațul, gamba și uneori pieptul. Cei de acolo nu și-au putut opri femeile nici de la ceea ce ei înșiși recunosc că este rău și interzis.

Dacă li se deschide oamenilor o poartă a răului, fii sigur că, deschizând o ușă, vei ajunge la multe uși. Dacă deschizi și cea mai mică intrare, ea se va lărgi până când realitatea va deveni de neoprit. Atât textele Legii, cât și judecata și rațiunea arată că femeia trebuie să-și acopere fața.

Mă mir de cei care spun că femeia trebuie să-și acopere laba piciorului, dar își poate descoperi palmele. Care dintre ele merită mai mult să fie acoperite? Nu palmele? Finețea mâinii femeii și frumusețea degetelor și a vârfurilor lor îi atrag mai mult pe cei înclinați spre asemenea lucruri decât picioarele.

Mă mir și de cei care spun că femeia trebuie să-și acopere picioarele, dar își poate descoperi fața. Care dintre ele merită mai mult să fie acoperite? Este oare cu putință să spunem că Legea islamică desăvârșită, venită de la Cel Înțelept și Atoateștiutor, îi cere femeii să-și acopere laba piciorului și îi îngăduie să-și descopere fața? Nicidecum! Ar fi contrar înțelepciunii.

Interesul bărbaților pentru chip este cu mult mai mare decât interesul pentru picioare. Nu cred că vreun pețitor i-ar spune celui pe care l-a rugat să-i găsească o soție: „Fratele meu, interesează-te de picioarele ei, dacă sunt frumoase sau nu”, lăsând deoparte chipul. Aceasta este de neînchipuit. Primul lucru pe care i-l cere este să se intereseze de chip: cum sunt buzele, cum sunt ochii și așa mai departe. Să cerceteze piciorul și să lase fața deoparte este imposibil. Locul ispitei este, așadar, fața.

Cuvântul „ʿawra” nu înseamnă neapărat că este precum organul intim, a cărui arătare ori descoperire trezește rușine. Înseamnă că trebuie acoperit, fiindcă descoperirea lui aduce ispită prin atracția față de femeie.

Mă mir de cei care spun că femeii nu îi este îngăduit să lase să se vadă trei fire de păr sau chiar mai puține, apoi spun că poate arăta sprâncenele fine și frumoase și genele lungi și negre, fără niciun impediment! Și măcar dacă lucrurile s-ar mărgini la această frumusețe și la aceste podoabe! Astăzi se adaugă tot felul de produse de machiaj, ruj și altele.

Cred că niciun om care cunoaște locurile ispitei și dorințele bărbaților nu poate îngădui cu totul descoperirea feței, în același timp cu obligativitatea acoperirii picioarelor, atribuind aceasta unei Legi care este cea mai desăvârșită și mai înțeleaptă dintre legi.

De aceea, am văzut la unii învățați de mai târziu afirmația că învățații musulmanilor au căzut de acord asupra obligativității acoperirii feței din pricina marii ispite. Autorul lucrării „Nayl al-awṭār” a citat de la Ibn Raslān că oamenii din vremea lor aveau credința slabă, iar multe femei nu își păstrau castitatea, astfel încât fața trebuia acoperită.

Chiar dacă am socoti-o în principiu îngăduită, starea musulmanilor de astăzi cere să spunem că acoperirea feței este obligatorie, fiindcă lucrul îngăduit care devine un mijloc spre ceva interzis ajunge să fie oprit ca mijloc spre acel rău.

Mă mir și de cei care cheamă, prin scrierile lor, la descoperirea feței și o prezintă astăzi ca pe o obligație pe care oamenii au părăsit-o. Cum să ne îngăduim să îi chemăm pe oameni la aceasta, văzând urmările sale rele?

Omul trebuie să se teamă de Allah înainte de a spune ceea ce îi sugerează judecata. Acesta este unul dintre lucrurile care le scapă multor studenți ai cunoașterii: omul are cunoaștere teoretică și judecă după ea, fără să țină seama de starea oamenilor și de urmările vorbelor sale. ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el — oprea uneori, pentru a aduce un folos, lucruri pe care Legiuitorul le îngăduise.

În vremea Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —, în vremea lui Abū Bakr și în primii doi ani ai califatului lui ʿUmar, trei pronunțări ale divorțului erau socotite una singură.

Adică, dacă bărbatul își divorța soția de trei ori într-o singură formulare, era socotit un singur divorț. La fel, dacă erau cuvinte rostite unul după altul, potrivit opiniei alese de șeicul Islamului Ibn Taymiyya, care este opinia mai puternică. Dar, când acest obicei s-a răspândit printre oameni, conducătorul credincioșilor, ʿUmar, a spus:

Oamenii s-au grăbit într-un lucru în care aveau răgaz. Dacă le-am face să se aplice asupra lor?

Le-a făcut astfel să se aplice asupra lor și nu le-a mai îngăduit să-și ia soțiile înapoi, fiindcă se grăbiseră în această privință, iar o asemenea grabă este interzisă.

Spun: chiar dacă am considera îngăduită descoperirea feței, cinstea în transmiterea cunoașterii și grija întemeiată pe răspundere cer să nu o declarăm îngăduită în această vreme, în care ispitele s-au înmulțit, și să o oprim ca mijloc spre rău. Cu atât mai mult cu cât dovezile pe care le înțeleg din Cartea lui Allah și din Sunna Trimisului Său — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — arată că descoperirea feței este interzisă, atât prin dovada Legii, cât și prin judecată, iar interdicția ei este mai îndreptățită decât interdicția descoperirii labei piciorului, a gambei și a altora asemenea.

Întrebare: Domnule șeic, ce părere aveți despre cel care s-a căsătorit cu o femeie, apoi tatăl lui îl silește să o divorțeze? Să o păstreze și să fie neascultător față de tatăl său sau să o divorțeze, deși ea nu a făcut niciun păcat?

Dacă tatăl îi cere fiului să-și divorțeze soția, există două situații.

Prima: tatăl arată un motiv admis de Lege care cere divorțul și despărțirea. De pildă: „Divorțeaz-o pe soția ta, fiindcă purtarea ei trezește bănuieli: flirtează cu bărbații ori merge în adunări necinstite”, și altele asemenea. În acest caz, fiul trebuie să-l asculte și să o divorțeze. Tatăl nu îi cere divorțul dintr-un capriciu propriu, ci pentru a feri patul fiului său de această întinare.

A doua: tatăl îi spune fiului să-și divorțeze soția fiindcă fiul o iubește, iar tatăl este gelos pe iubirea fiului pentru ea. Mama poate fi și mai geloasă: multe mame, când văd că fiul își iubește soția, devin foarte geloase, de parcă nora le-ar fi o rivală cu care împart soțul — Îi cerem lui Allah să ne ferească! Într-o asemenea situație, fiul nu este obligat să-și divorțeze soția dacă tatăl sau mama îi cere aceasta. Să se poarte însă cu grijă față de ei, să caute să-i împace și să-i convingă prin vorbe blânde să accepte ca ea să rămână cu el, mai ales dacă soția este dreaptă în religie și în purtare.

Imamului Aḥmad — Allah să aibă milă de el — i s-a pus chiar această întrebare.

Un bărbat a venit la el și a spus: „Tatăl meu îmi poruncește să-mi divorțez soția.” Imam Aḥmad i-a răspuns: „Nu o divorța!” Omul a întrebat: „Nu i-a poruncit Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — lui Ibn ʿUmar să-și divorțeze soția, când ʿUmar îi ceruse aceasta?” El a spus: „Dar tatăl tău este asemenea lui ʿUmar?”, ori o vorbă apropiată de aceasta.

Dacă tatăl îi aduce fiului același argument: „Fiul meu, Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — i-a poruncit lui ʿAbd Allāh ibn ʿUmar să-și divorțeze soția când tatăl său, ʿUmar, îi ceruse aceasta”, răspunsul este de același fel. Să vorbească însă cu blândețe: „ʿUmar a văzut un lucru care făcea de folos să-i ceară fiului să-și divorțeze soția.”

Întrebare: Domnule șeic, care este hotărârea dacă tatăl vrea să-și căsătorească fiul cu o femeie care nu este dreaptă? Și care este hotărârea dacă refuză să-l căsătorească cu o femeie dreaptă?

Răspunsul este asemenea celui anterior. Tatălui nu îi este îngăduit să-și silească fiul să se căsătorească cu o femeie de care nu este mulțumit, fie că ea are un neajuns în religie ori în purtare, fie în altă privință. Cât de mulți au regretat după ce și-au silit fiii să ia femei pe care aceștia nu le doreau! Tatăl spune: „Căsătorește-te cu ea, fiindcă este fiica fratelui meu”, ori „fiindcă este din tribul tău”, și altele asemenea. Fiul nu este obligat să accepte, iar tatăl nu are dreptul să-l silească.

La fel, dacă fiul vrea să se căsătorească cu o femeie dreaptă, iar tatăl îl oprește, fiul nu este obligat să îl asculte. Dacă fiul este mulțumit de o soție dreaptă și tatăl îi spune să nu o ia, o poate lua chiar dacă tatăl îl oprește. Fiul nu este obligat să-și asculte tatăl într-un lucru care nu-i dăunează tatălui, dar prin care fiul are de câștigat, fiind oprit de la un folos. Dacă am spune că fiul trebuie să-și asculte tatăl în toate lucrurile, chiar și acolo unde fiul are un folos, iar tatăl nu suferă niciun rău, ar rezulta multe rele. În asemenea împrejurări, fiul trebuie însă să fie cuviincios cu tatăl, să se poarte cu grijă față de el și să încerce să-l convingă pe cât poate.

Întrebare: Domnule șeic, îngăduiți-mi să vă prezint câteva încălcări care se întâmplă la unele nunți, rugându-vă să vorbiți pe larg despre ele. Prima: unele femei poartă haine ieșite din obiceiul comunității noastre, spunând că le poartă numai între femei: haine strâmte care arată formele trupului, haine deschise sus într-atât încât se vede o parte din piept sau din spate și haine cu șliț în partea de jos până la genunchi ori aproape de el. A doua: printre greșelile răspândite la nunți sunt așa-numitul „ṭaqq” prin difuzoare, cântatul femeilor și filmarea video. Mai grav este că mirele își sărută soția înaintea femeilor. Când cei grijulii cu familiile lor le dau un sfat, li se răspunde: „Cutare șeic a dat o hotărâre care îngăduie ṭaqq.” Dacă este adevărat, vă rugăm să le lămuriți musulmanilor adevărul.

În privința primei încălcări, s-a transmis în mod autentic în Ṣaḥīḥ Muslim, de la Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el —, că Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus:

Două categorii dintre locuitorii Focului nu le-am văzut: oameni care au bice asemenea cozilor de vacă, cu care îi lovesc pe oameni, și femei îmbrăcate, dar dezbrăcate, care îi abat pe alții și care se abat, ale căror capete sunt asemenea cocoașelor înclinate ale cămilelor cu două cocoașe. Ele nu vor intra în Paradis și nici nu îi vor simți mireasma, deși mireasma lui se simte de la o asemenea și asemenea depărtare.⁴⁸

Cuvintele sale — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — „îmbrăcate, dar dezbrăcate” înseamnă că au pe ele haine care nu împlinesc acoperirea obligatorie, fie pentru că sunt scurte, fie pentru că sunt subțiri, fie pentru că sunt strâmte. De aceea, imam Aḥmad a relatat în „Musnad”, cu un lanț de transmitere în care există o slăbiciune, de la Usāma ibn Zayd — Allah să fie mulțumit de amândoi —, că a spus:

Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — mi-a dat un veșmânt numit qubṭiyya — un fel de haină —, iar eu i l-am dat soției mele. Trimisul lui Allah — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace — a spus: „Spune-i să poarte o cămașă pe dedesubt, fiindcă mă tem că veșmântul îi va arăta forma trupului.”⁴⁹

Tot aici intră și deschiderea hainei în partea de sus a pieptului, care este contrară poruncii lui Allah Preaînaltul. El a spus:

Să-și lase acoperămintele capului peste deschizăturile de la piept!

Al-Qurṭubī a spus în exegeza sa că aceasta înseamnă ca femeia să-și lase acoperământul capului peste deschiderea hainei, pentru a-și acoperi pieptul. Apoi a amintit o relatare de la ʿĀʾisha:

Nepoata ei, Ḥafṣa, fiica fratelui ei ʿAbd al-Raḥmān ibn Abī Bakr — Allah să fie mulțumit de amândoi —, a intrat la ea purtând ceva prin care se vedeau gâtul și partea din jur. ʿĀʾisha i l-a rupt chiar de pe ea și a spus: „Acoperirea se face numai cu un material des, care ascunde.”

Tot aici intră și haina cu șliț în partea de jos, dacă nu există nimic pe dedesubt. Dacă sub ea se află un alt veșmânt acoperitor, nu este nicio problemă, în afară de cazul în care are forma hainelor bărbătești; atunci este interzisă din pricina imitării bărbaților.

Tutorele femeii trebuie să o oprească de la orice îmbrăcăminte interzisă și de la ieșirea împodobită ori parfumată, fiindcă răspunde de ea în Ziua Învierii, într-o zi în care:

Niciun suflet nu va folosi altui suflet cu nimic, nu i se va primi mijlocirea, nu i se va lua vreo răscumpărare și nu vor fi ajutați.

În privința celei de-a doua încălcări, „ṭaqq” înseamnă dufful. Baterea duffului în zilele nunții este îngăduită sau ține de Sunna dacă prin ea se vestește căsătoria, dar cu anumite condiții.

Prima condiție: să se bată în duff, numit de unii ṭār, care are membrană pe o singură parte. Instrumentul acoperit pe amândouă părțile se numește ṭabl și nu este îngăduit, fiindcă este dintre instrumentele muzicale. Toate instrumentele muzicale sunt interzise, în afara celor îngăduite prin dovadă: dufful în zilele nunții.

A doua condiție: să nu fie însoțit de ceva interzis, precum cântecele josnice care stârnesc dorința. Acestea sunt oprite cu sau fără duff, în zilele nunții ori în afara lor.

A treia condiție: să nu aducă ispită, precum auzirea unor voci frumoase. Dacă se produce astfel ispită, este oprit.

A patra condiție: să nu supere pe nimeni. Dacă îi supără pe alții, este oprit: de pildă, dacă sunetele ies prin difuzoare și îi deranjează pe vecini și pe alții, pe lângă ispita care nu lipsește din aceasta. Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace —

i-a oprit pe cei care se rugau să-și ridice unii peste alții vocea la recitare.

Aceasta din pricina tulburării și a supărării pe care le pricinuiește. Cum să fie atunci cu sunetele duffurilor și ale cântecelor?

Cât despre fotografierea acestor adunări, niciun om cu judecată nu se îndoiește de urâțenia ei. Niciun om cu judecată, cu atât mai puțin un credincios, nu ar accepta să fie surprinse imagini ale femeilor din familia sa — mame, fiice, surori, soții și altele —, pentru a deveni o marfă la îndemâna oricui ori o jucărie din privirea căreia să se desfete orice desfrânat.

Mai urâtă este înregistrarea video, fiindcă redă întâmplarea vie, în imagine și sunet. Oricine are mintea sănătoasă și religia dreaptă o dezaprobă. Nu pot concepe ca vreun om cu pudoare și credință să o îngăduie.

Cât despre dansul femeilor, este un lucru urât și nu dăm o hotărâre care să-l permită din pricina întâmplărilor despre care ni s-a spus că se produc între femei. Dacă dansează bărbații, este și mai urât, fiindcă înseamnă imitarea femeilor de către bărbați, cu tot ceea ce aceasta cuprinde. Iar dacă dansează bărbații și femeile amestecați, așa cum fac unii lipsiți de minte, este încă și mai grav și mai urât, din pricina amestecului și a marii ispite, mai ales în bucuria nunții.

Cât despre mirele care intră în adunarea femeilor și își sărută soția înaintea lor, de-ar fi să te miri de ceva, miră-te că un bărbat căruia Allah i-a dăruit binefacerea căsătoriei răspunde printr-o asemenea faptă rea în Lege, în judecată și în noblețea purtării. Cum îi îngăduie familia miresei așa ceva? Nu se tem că bărbatul va vedea în acea adunare femei mai frumoase și mai strălucitoare decât soția lui, astfel încât ea îi va scădea în ochi, mintea i se va umple de gânduri și urmările dintre el și mireasă nu vor fi bune?

În încheierea acestui răspuns, îi sfătuiesc pe frații mei musulmani să se ferească de asemenea fapte rele. Îi chem să-I mulțumească lui Allah pentru această binefacere și pentru celelalte, să urmeze calea primelor generații drepte și să se mărginească la ceea ce a adus Sunna.

Și nu urmați poftele unor oameni care au rătăcit mai înainte, i-au rătăcit pe mulți și s-au abătut de la calea cea dreaptă!