Îndrumarul pelerinului: Hajj și ʿUmrah

Unele dintre aceste greșeli țin de credință, iar altele de rânduielile practice ale Hajjului.

Greșeli legate de credință

Unii pelerini merg la morminte, fie în Mecca, fie în Medina, pentru a-i lua pe cei morți drept mijlocitori, pentru a căuta binecuvântare prin mormintele lor sau pentru a-I cere lui Allah în virtutea rangului lor. Acestea și alte fapte asemănătoare sunt acte de shirk sau inovații care se împotrivesc Sunnei Trimisului lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, privitoare la vizitarea mormintelor. Sunnah Trimisului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — este ca mormintele să fie vizitate pentru învățătură, pentru amintirea Vieții de Apoi și pentru a cere iertare și îndurare pentru musulmanii morți, fără a întreprinde o călătorie specială în acest scop. Vizita este pentru bărbați, nu pentru femei, așa cum a spus el, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa:

„Vă oprisem de la vizitarea mormintelor. Acum vizitați-le, căci ele vă amintesc de Viața de Apoi.”

Aceste cuvinte li se adresează numai bărbaților, deoarece Trimisul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele. Când vizita mormintele, el — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — cerea iertare și îndurare pentru cei îngropați acolo. Aceasta era călăuzirea sa — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — în privința vizitei: cel viu să ia aminte și să se povățuiască, iar pentru cel mort vizitat să fie cerute iertarea și îndurarea.

În schimb, vizitarea mormintelor pentru a-i invoca pe cei îngropați în ele, pentru a face invocații lângă ele, pentru a căuta binecuvântare sau mijlocire prin cei îngropați ori pentru a le cere intervenția se împotrivește călăuzirii Profetului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa. Aceasta este fie shirk față de Allah, fie un mijloc care duce la shirk și se împotrivește faptelor și scopurilor Hajjului. Dacă omul cere ajutor celui mort, acesta este shirk major. Dacă îl ia drept mijlocitor prin rangul său, aceasta este o inovație și un mijloc care duce la shirk.

Unii pelerini își obosesc trupul și își risipesc timpul și banii mergând la pretinse locuri de vizită din Mecca și Medina. În Mecca merg la peștera Ḥirāʾ, la peștera Thawr, la pretinsa casă a nașterii Profetului și la alte locuri a căror vizitare nu este rânduită. În Medina merg la Cele Șapte Moschei, la Moscheea celor Două Qiblah și la anumite locuri pentru a se ruga, a face invocații și a căuta binecuvântare acolo. Vizitarea acestor locuri din Mecca sau Medina și practicarea adorării în ele fac parte din inovațiile introduse în religia Islamului. Nu există pe pământ moschei spre care să se meargă în mod special pentru rugăciune, în afara celor trei:

Moscheea cea Sacră, Moscheea Trimisului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, și Moscheea al-Aqṣā.

La acestea se adaugă Moscheea Qubāʾ pentru cel aflat în Medina. În religia Islamului nu există peșteri sau locuri a căror vizitare să fie rânduită în Mecca, în Medina ori în altă parte, deoarece nu există nicio dovadă pentru aceasta.

Pelerinul a venit să caute răsplata lui Allah, așadar să se mărginească la ceea ce au rânduit Allah și Trimisul Său. Dacă și-ar păstra timpul pentru rugăciune în Moscheea cea Sacră și în Moscheea Trimisului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, și banii pentru a cheltui pe calea lui Allah și pentru milostenie către cei nevoiași, ar dobândi răsplată. Dacă însă își risipește aceste posibilități în inovații și superstiții, dobândește păcat și pedeapsă.

Pelerinul este dator să ia aminte la aceasta și să nu fie înșelat de cei neștiutori, de adepții inovațiilor sau de cărțile despre rituri care răspândesc și promovează aceste practici. În lumina Cărții și a Sunnei, să își păstreze credința și Hajjul nevătămate și să îi întrebe, în privința celor neclare, pe învățații a căror credință este demnă de încredere.

Greșeli legate de rânduielile practice

Întâi: intrarea în iḥrām

1. Unii pelerini care vin cu avionul amână intrarea în iḥrām până aterizează pe aeroportul din Jeddah. Intră astfel în iḥrām de acolo sau dintr-un loc și mai apropiat de Mecca, după ce au depășit mīqātul aflat pe traseul lor. Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, a spus despre mīqāturi:

„Ele sunt pentru locuitorii acelor ținuturi și pentru cei din alte ținuturi care trec pe acolo.”

Cel care trece pe la mīqātul aflat pe traseul său ori ajunge în dreptul lui, pe calea aerului sau pe uscat, dorind Hajj sau ʿUmrah, este dator să intre în iḥrām de acolo ori din dreptul lui. Dacă îl depășește și intră în iḥrām dintr-un loc mai apropiat de Mecca, păcătuiește și lasă deoparte o îndatorire a ritului, pe care trebuie să o compenseze printr-un sacrificiu. Jeddah nu este mīqāt pentru alții decât locuitorii săi și cei care hotărăsc să înceapă ritul de acolo.

2. Când intră în iḥrām, unii pelerini își fac o fotografie de amintire, o păstrează și le-o arată prietenilor și cunoscuților. Aceasta este o greșeală din două privințe. Întâi, fotografierea în sine este interzisă și constituie o neascultare, potrivit hadithurilor care o interzic și amenință cu pedeapsa pentru ea. Pelerinul este angajat într-un act de adorare și nu se cuvine să îl înceapă printr-o neascultare.

Al doilea, aceasta intră în ostentație: dacă pelerinului îi place ca oamenii să îl vadă pe el și fotografia sa în iḥrām, aceasta este ostentație. Ostentația anulează fapta cu care se amestecă, este shirk minor și face parte dintre însușirile fățarnicilor.

3. Unii pelerini cred că, atunci când vor să intre în iḥrām, trebuie să aibă asupra lor toate lucrurile de care vor avea nevoie — încălțăminte, bani și celelalte obiecte — și că nu le este îngăduit să folosească ceva ce nu aveau atunci. Aceasta este o greșeală și o necunoaștere. Nu sunt datori la așa ceva și nu le este interzis să folosească lucruri pe care nu le aveau la intrarea în iḥrām. Pot să cumpere ce au nevoie, să folosească obiectele necesare, să schimbe veșmintele de iḥrām cu altele de același fel și să înlocuiască încălțămintea cu alta. Se feresc numai de interdicțiile cunoscute ale iḥrāmului.

4. Unii bărbați, când intră în iḥrām, își descoperă umerii în felul numit iḍṭibāʿ. Aceasta nu este rânduită decât în timpul ṭawāfului de sosire sau al ṭawāfului pentru ʿUmrah. În toate celelalte împrejurări, umărul rămâne acoperit cu ridāʾ; astfel este mai cuviincios, mai ales la rugăciune.

5. Unele femei cred că pentru iḥrām trebuie aleasă o anumită culoare, de pildă verde. Aceasta este o greșeală: nu este stabilită o culoare anume pentru haina femeii în iḥrām. Ea intră în iḥrām în hainele sale obișnuite, în afară de hainele de podoabă, cele strâmte sau transparente, pe care nu îi este îngăduit să le poarte nici în iḥrām, nici în alte împrejurări.

6. Unele femei își pun pe cap, când intră în iḥrām, ceva asemănător unui turban ori unui suport care să țină acoperământul feței ridicat, ca să nu atingă fața. Aceasta este o greșeală și o împovărare fără temei sau dovadă. Relatarea ʿĀʾishei, Allah să fie mulțumit de ea, arată:

Femeile își acopereau fețele în fața bărbaților când se aflau în iḥrām.

Ea nu a menționat așezarea unui turban sau a unui suport. Nu este așadar nicio opreliște ca acoperământul să atingă fața.

7. Unele femei care trec pe la mīqāt dorind Hajj sau ʿUmrah și se află la menstruație nu intră în iḥrām, crezând — ele sau tutorii lor — că pentru aceasta este necesar să fie curate de menstruație. Depășesc astfel mīqātul fără iḥrām. Este o greșeală limpede: menstruația nu împiedică intrarea în iḥrām. Femeia intră în iḥrām și face ceea ce face pelerinul, în afară de ṭawāful în jurul Casei, pe care îl amână până se curăță, potrivit Sunnei. Dacă a amânat iḥrāmul și a depășit mīqātul fără el, dar se întoarce și intră în iḥrām de acolo, nu datorează nimic. Dacă intră în iḥrām dintr-un loc mai apropiat de Mecca, datorează un sacrificiu, deoarece a lăsat deoparte îndatorirea.

Al doilea: ṭawāful

1. Mulți pelerini se țin de anumite invocații în ṭawāf și saʿy și le citesc din cărțile despre rituri. Uneori se adună în grupuri și le învață de la un cititor care le rostește înaintea lor, iar ei le repetă în cor. Aceasta este o greșeală din două privințe. Întâi, omul se ține de o invocație a cărei repetare în aceste locuri nu a fost transmisă ca rânduială, deoarece de la Profet, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, nu a fost transmisă o invocație anume pentru ṭawāf. Al doilea, invocația în cor este o inovație și îi tulbură pe cei care fac ṭawāf. Rânduiala este ca fiecare să se roage pentru sine, fără să ridice glasul.

2. Unii pelerini sărută Colțul Yemenit. Este o greșeală: acesta se atinge doar cu mâna, fără să fie sărutat. Numai Piatra Neagră se sărută. Dacă se poate, ea se atinge și se sărută; dacă este aglomerație, se face un semn spre ea. Colțul Yemenit se atinge, dar nu se sărută și, când este aglomerație, nu se face semn spre el. Celelalte colțuri nu se ating și nu se sărută.

3. Unii oameni se înghesuie ca să atingă și să sărute Piatra Neagră. Aceasta nu este rânduită: înghesuiala aduce greutăți mari, primejdii pentru om și pentru ceilalți și ispita amestecului bărbaților cu femeile. Rânduiala este să sărute și să atingă Piatra dacă poate. Dacă nu poate, face semn spre ea, fără înghesuială, primejdie sau ispitire. Actele de adorare sunt întemeiate pe ușurare și înlesnire. Mai ales că atingerea și sărutarea Pietrei sunt recomandate când omul poate, iar când nu poate, este de ajuns semnul făcut spre ea. Înghesuiala poate cuprinde săvârșirea unor fapte interzise; cum să săvârșești ceva interzis pentru a împlini o Sunnah?

Al treilea: scurtarea părului pentru Hajj sau ʿUmrah

Unii pelerini se mulțumesc să taie câteva fire de păr. Aceasta nu este suficient și nu împlinește ritul, fiindcă părul trebuie scurtat de pe întregul cap. Scurtarea ține locul raderii, iar raderea privește întregul cap; tot astfel, scurtarea trebuie să privească întregul cap. Allah Preaînaltul spune:

Despre cel care scurtează numai o parte a părului nu se spune că și-a scurtat părul de pe cap, ci că a scurtat numai o parte din el.

Al patrulea: staționarea la ʿArafah

1. Unii pelerini nu verifică locul staționării și nu se uită la indicatoarele care arată hotarele ʿArafahului, așezându-se în afara lor. Dacă rămân acolo și nu intră deloc în ʿArafah în timpul staționării, Hajjul lor nu este valid. Pelerinii trebuie să acorde atenție acestui lucru și să se asigure că sunt înăuntrul hotarelor la timpul staționării.

2. Unii pelerini cred că, pentru staționarea la ʿArafah, trebuie neapărat să vadă Muntele Îndurării, să meargă la el sau să urce pe el. Se supun astfel unor greutăți foarte mari și unor primejdii însemnate. Nimic din aceasta nu li se cere. Li se cere doar să se afle în orice loc din ʿArafah, potrivit cuvintelor sale, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa:

„Întreaga ʿArafah este loc de staționare; îndepărtați-vă însă de albia văii ʿUranah.”

Este totuna dacă au văzut muntele sau nu. Unii se îndreaptă spre munte în timpul invocațiilor, deși rânduiala este îndreptarea spre Kaʿbah. Alții caută binecuvântare prin munte, prin copacii lui ori prin stâlpul de pe el; uneori îl înconjoară ritual sau se roagă spre el. Toate acestea sunt fapte de shirk și inovații rătăcitoare. Sunt datori să le părăsească și să se căiască înaintea lui Allah pentru ele.

3. Unii pelerini pleacă și ies din ʿArafah înainte de apus. Aceasta nu le este îngăduit, fiindcă plecarea este legată de apusul soarelui. Cel care iese mai devreme și nu se întoarce lasă deoparte o îndatorire a Hajjului și datorează un sacrificiu, împreună cu căința înaintea lui Allah. Trimisul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, a rămas la ʿArafah până la apus și a spus, binecuvântarea și pacea fie asupra sa:

„Luați de la mine riturile voastre!”

Al cincilea: Muzdalifah

La sosirea în Muzdalifah, pelerinului i se cere să împlinească Maghrib și ʿIshāʾ reunite, să petreacă noaptea acolo, să facă rugăciunea de Fajr și să se roage până puțin înainte de răsărit, apoi să plece spre Minā. Celor cu scuze întemeiate — îndeosebi femeilor, vârstnicilor, copiilor și celor care îi îngrijesc — le este îngăduit să plece după jumătatea nopții.

Unii pelerini greșesc însă în acest rit: nu verifică hotarele Muzdalifei și petrec noaptea în afara lor, ori pleacă înainte de jumătatea nopții, fără să petreacă noaptea acolo. Cel care nu rămâne la Muzdalifah fără o scuză întemeiată lasă deoparte o îndatorire a Hajjului și datorează un sacrificiu de compensare, împreună cu căința și cererea iertării.

Al șaselea: aruncarea la jamrah

Aruncarea la jamrah este una dintre îndatoririle Hajjului. Pelerinul aruncă la Jamrat al-ʿAqabah în ziua Sărbătorii, fiindu-i îngăduit să o facă după jumătatea nopții dinaintea Sărbătorii. La cele trei jamrah aruncă în zilele at-Tashrīq, după trecerea soarelui de zenit. Unii pelerini fac însă greșeli în acest rit, după cum urmează:

1. Unii aruncă în afara timpului stabilit: la Jamrat al-ʿAqabah înainte de jumătatea nopții dinaintea Sărbătorii ori la cele trei jamrah, în zilele at-Tashrīq, înainte ca soarele să treacă de zenit. Această aruncare nu este suficientă, fiindcă se face în afara timpului hotărât pentru ea, asemenea rugăciunii săvârșite înainte de intrarea timpului ei.

2. Unii nu respectă ordinea celor trei jamrah și încep cu cea Mijlocie ori cu ultima. Îndatorirea este să înceapă cu cea Mică, apoi să continue cu cea Mijlocie și să încheie cu cea Mare, care este ultima.

3. Unii aruncă în alt loc decât cel hotărât, adică în afara bazinului jamrahului. Aruncă pietricelele de departe, iar ele nu ajung în bazin. O asemenea aruncare nu este suficientă, tocmai pentru că pietricelele nu au căzut în bazin. Cauza poate fi neștiința, graba ori nepăsarea.

4. Unii fac mai devreme aruncarea pentru ultimele zile, odată cu cea din prima zi at-Tashrīq, apoi călătoresc înainte de încheierea celorlalte rituri și se întorc în țara lor. Aceasta înseamnă a trata cu ușurătate faptele Hajjului și o înșelare din partea lui Șayṭān. Omul a îndurat greutăți și a cheltuit bani pentru Hajj, iar când i-au mai rămas puține fapte, Șayṭān s-a jucat cu el: a lăsat deoparte aruncarea pentru celelalte zile și petrecerea nopților at-Tashrīq la Minā și a făcut ṭawāful de rămas-bun înainte de timpul lui, care este după încheierea faptelor Hajjului. Ar fi fost mai bine să nu fi făcut deloc Hajj și să fi fost cruțat de oboseală și de risipirea banilor, căci Allah Preaînaltul spune:

A duce la bun sfârșit Hajjul și ʿUmrah înseamnă ca cel intrat în iḥrām pentru ele să le împlinească toate faptele după rânduială, cu intenția curată numai pentru Allah Preaînaltul.

5. Unii pelerini înțeleg greșit plecarea mai devreme despre care Allah Preaînaltul spune:

El crede că cele două zile sunt ziua Sărbătorii și cea următoare, a unsprezecea, așa că pleacă în ziua a unsprezecea spunând că se grăbește. Este o greșeală gravă, pricinuită de neștiință. Sunt avute în vedere cele două zile de după Sărbătoare: a unsprezecea și a douăsprezecea. Cel care pleacă mai devreme după aceste două zile, aruncând la jamrah după trecerea soarelui de zenit în ziua a douăsprezecea, nu are păcat. Cel care rămâne până în ziua a treisprezecea, petrece acolo noaptea, aruncă după trecerea soarelui de zenit și apoi pleacă alege ceea ce este mai bun și mai deplin.

6. Unii pelerini merg adesea la at-Tanʿīm și al-Jiʿrānah pentru a împlini mai multe ʿUmrah. Aceasta este contrar alegerii mai potrivite: a rămâne în Moscheea cea Sacră, a face ṭawāf în jurul Casei și a se ruga acolo este mai bine decât repetarea ʿUmrah prin ieșirea din teritoriul sacru.

7. Unii pelerini vizitează în Mecca locuri a căror vizitare nu este rânduită, ba chiar constituie o inovație: casa numită locul nașterii Profetului, muntele Ḥirāʾ, numit Muntele Luminii, peștera Thawr și altele asemenea. Aceste fapte și vizite sunt inovații pentru care Allah nu a pogorât nicio dovadă, iar săvârșirea lor aduce păcate și poveri.

Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, a spus:

„Cine săvârșește o faptă care nu se întemeiază pe rânduiala noastră, fapta lui este respinsă.”

Și a spus, binecuvântarea și pacea fie asupra sa:

„Orice lucru nou introdus este o inovație, orice inovație este o rătăcire și orice rătăcire este în Foc.”

Al șaptelea: vizitarea nobilei Moschei a Profetului

Fără îndoială, vizitarea Moscheii Trimisului lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, este o Sunnah statornicită, potrivit cuvintelor sale, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa:

„Nu se întreprinde o călătorie specială decât spre trei moschei: Moscheea cea Sacră, această moschee a mea și Moscheea al-Aqṣā.”

El, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, a arătat, de asemenea:

Rugăciunea în moscheea sa este mai bună decât o mie de rugăciuni în celelalte moschei, în afară de Moscheea cea Sacră.

Aceasta arată că este rânduită vizitarea nobilei sale moschei și călătoria în acest scop. Unii pelerini fac însă numeroase greșeli în această privință, printre care:

1. Unii cred că vizitarea nobilei Moschei a Profetului are legătură cu Hajjul, îl întregește ori face parte dintre riturile lui. Este o greșeală limpede: vizita nu are un timp anume în cursul anului și nu este legată de Hajj. Cine a împlinit Hajj și nu a vizitat Moscheea Profetului are un Hajj deplin și valid. Este bine dacă omul o vizitează înainte ori după Hajj, deoarece aceasta îl scutește de o altă călătorie din țara sa; alegerea este mai înțeleaptă, nu înseamnă că vizita ar face parte din faptele Hajjului.

2. Unii cred că vizitarea Moscheii Profetului este obligatorie. Este o credință greșită, deoarece vizita este Sunnah. Celui care nu o vizitează niciodată în viață nu îi revine nimic. Cel care o vizitează cu o intenție bună dobândește o mare răsplată, iar cel care nu o vizitează nu are păcat. Obligatorii sunt urmarea, ascultarea și iubirea lui, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, oriunde s-ar afla omul, și cererea binecuvântării asupra lui: aceasta ajunge la el din orice loc, după cum arată hadithul.

3. Unii pelerini numesc călătoria pentru vizitarea Moscheii Trimisului și rugăciunea în ea o călătorie pentru vizitarea mormântului său. Denumirea este greșită și poate fi însoțită de o credință greșită. Scopul de bază al vizitei pentru care se călătorește este Moscheea Trimisului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, pentru rugăciune. Vizitarea mormântului său — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa —, a mormintelor Companionilor și a martirilor intră în această vizită ca lucruri secundare, nu ca scop inițial al călătoriei. Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, a oprit călătoria făcută pentru adorare într-un anumit loc, în afara celor trei moschei. Așadar, nu se călătorește special pentru a vizita mormintele profeților sau ale celor evlavioși, nici pentru rugăciune într-o altă moschee decât cele trei.

Unii încearcă să răstălmăcească limitarea vizitei la cele trei moschei, cuprinsă în hadith, întrebând: „Oare nu este îngăduit să călătorești pentru negoț, turism sau vizitarea rudelor?” Răspunsul este că interdicția privește călătoria făcută pentru adorare într-un loc anume, în afara celor trei moschei. Călătoria cu alte scopuri nu este oprită, atât timp cât nu este o călătorie pentru neascultare.

Hadithurile care îndeamnă la călătoria făcută special pentru vizitarea mormântului Trimisului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — nu pot fi folosite drept dovadă: ele sunt fie fabricate, fie extrem de slabe, după cum au arătat imamii specialiști în păstrarea hadithului. Celui care vizitează Moscheea Trimisului lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa, îi este însă recomandat să viziteze, ca parte secundară a vizitei moscheii, mormântul său și alte morminte. Aceasta intră în rânduiala generală a vizitării mormintelor, cu condiția ca vizita să se mărginească la salutarea celor morți și la cererea îndurării și mulțumirii lui Allah pentru ei. Nu li se cere lor ajutorul în locul lui Allah și nu li se cer împlinirea nevoilor, deoarece o asemenea vizită este shirk și nu este rânduită. Nici nu se caută binecuvântare prin mormintele lor și nu se fac invocații lângă ele, căci aceasta este o vizită întemeiată pe inovație, un mijloc care duce la shirk.

4. Unii vizitatori ai nobilei Moschei a Profetului cred că trebuie să împlinească acolo un număr fix de rugăciuni, de pildă patruzeci. Este o greșeală: de la Profet — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — nu este statornicit un asemenea număr pentru rugăciunile vizitatorului moscheii sale. Hadithul despre patruzeci de rugăciuni nu este statornicit și nu poate fi folosit drept dovadă. Omul se roagă așadar atât cât îi este la îndemână, fără a se lega de un număr anume.

O singură rugăciune în Moscheea Profetului valorează cât o mie de rugăciuni în celelalte moschei, în afară de Moscheea cea Sacră. Rugăciunea în Moscheea cea Sacră valorează cât o sută de mii de rugăciuni în alte locuri.

5. Dintre greșelile grave ale unora care vizitează mormântul Profetului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — este ridicarea glasului în invocații lângă el. Ei cred că invocația la mormântul său are o însușire aparte și este rânduită. Este o mare greșeală: nu este rânduit ca omul să facă invocații lângă morminte, chiar dacă Îl invocă numai pe Allah, deoarece aceasta este o inovație și un mijloc care duce la shirk. Înaintașii nu făceau invocații lângă mormântul Profetului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — când îl salutau, ci îl salutau și apoi plecau. Cel care vrea să Îl invoce pe Allah se îndreaptă spre qiblah și se roagă în moschee, nu lângă mormânt și nici cu fața spre el. Qiblah pentru invocație și rugăciune, qiblah musulmanilor, este nobila Kaʿbah; să ia aminte la aceasta.

6. O altă greșeală gravă a unor vizitatori ai Moscheii Trimisului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — este că merg la locuri sau moschei din Medina a căror vizitare nu este rânduită, ci este o inovație interzisă. Vizitează anumite terenuri, fântâni, vestigii și moschei, precum Moscheea al-Ghamāmah, Moscheea celor Două Qiblah, Cele Șapte Moschei și alte locuri despre care oamenii de rând și cei neștiutori își închipuie că vizitarea lor ar fi rânduită. Aceasta este una dintre cele mai mari greșeli: dintre moscheile Medinei, numai Moscheea Trimisului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa — și Moscheea Qubāʾ sunt vizitate în mod rânduit pentru rugăciune. Celelalte sunt asemenea celorlalte moschei de pe pământ: nu au o însușire care să le așeze deasupra lor și nu este rânduit să fie vizitate în acest fel.

Musulmanii sunt datori să ia aminte și să nu își risipească timpul și banii în lucruri care îi îndepărtează de Allah și de îndurarea Sa. Dacă cineva săvârșește un act de adorare pe care nu l-au rânduit Allah și Trimisul Său, actul îi este respins, iar el păcătuiește, potrivit cuvintelor Profetului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa:

„Cine săvârșește o faptă care nu se întemeiază pe rânduiala noastră, fapta lui este respinsă.”

Nu există nicio dovadă pentru vizitarea Celor Șapte Moschei, a Moscheii celor Două Qiblah ori a Moscheii al-Ghamāmah, nici din faptele Trimisului — binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra sa —, nici din porunca sa, cu atât mai puțin pentru vizitarea pretinselor locuri istorice. Aceasta este doar o practică nou introdusă, o inovație.

Îl rugăm pe Allah să ne arate adevărul drept adevăr și să ne dăruiască urmarea lui, să ne arate falsul drept fals și să ne dăruiască ferirea de el. Lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor. Binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei și a tuturor Companionilor săi.