Familia, averea și faptele

Al doilea prieten este averea. Ea se întoarce mai întâi de la stăpânul său și nu intră cu el în mormânt. Întoarcerea ei este o expresie pentru faptul că nu îl însoțește în mormânt și nu intră acolo împreună cu el.

Unii au explicat averea care se întoarce ca fiind slujitorii robi care urmează cortegiul, apoi se întorc împreună cu familia. După moarte, omului nu îi folosește nimic din averea sa, în afară de ceea ce a trimis înainte: aceasta îl întâmpină și intră în faptele care îl însoțesc în mormânt. Ceea ce lasă în urmă aparține moștenitorilor, nu lui; el nu a fost decât păstrătorul averii pentru ei.⁹

În Ṣaḥīḥ Muslim, Profetul ﷺ a spus: „Fiul lui Adam spune: «Averea mea! Averea mea!» Dar ce îți aparține oare, fiule al lui Adam, din averea ta, în afară de ceea ce ai mâncat și ai consumat, de ceea ce ai îmbrăcat și ai uzat ori de ceea ce ai dat ca milostenie și ai trimis înainte?”¹⁰

Tot acolo, Profetul ﷺ a spus: „Robul spune: «Averea mea! Averea mea!» Din averea sa nu îi aparțin decât trei lucruri: ceea ce a mâncat și a consumat, ceea ce a îmbrăcat și a uzat și ceea ce a dăruit și astfel a păstrat pentru sine.¹¹ Tot restul se va duce, iar el îl va lăsa oamenilor.”¹²

În Ṣaḥīḥ al-Bukhārī, el ﷺ a spus: „Căruia dintre voi îi este mai dragă averea moștenitorului său decât propria avere?” Ei au răspuns: „Niciunuia dintre noi! Averea proprie îi este mai dragă decât averea moștenitorului.” El a spus: „Averea sa este ceea ce a trimis înainte, iar averea moștenitorului său este ceea ce a lăsat în urmă.”¹³

Robul nu trage folos din averea sa decât prin ceea ce trimite înainte pentru sine și cheltuiește pe calea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul.¹⁴ Cât despre ceea ce mănâncă și îmbracă, aceasta nu îi aduce nici răsplată, nici vină, în afară de cazul în care are o intenție bună.

S-a spus și că este răsplătit pentru acestea în orice caz.

Ceea ce cheltuiește în păcate este împotriva sa, nu în folosul său. La fel este averea pe care o păstrează fără să împlinească dreptul lui Allah asupra ei: îi va fi înfățișată ca un șarpe cu capul pleșuv, care îl urmărește în vreme ce el fuge de el, până când îl apucă de cele două fălci¹⁵ și spune: „Eu sunt averea ta! Eu sunt comoara ta!” Omul îi întinde mâna, iar șarpele o roade așa cum mușcă o cămilă mascul.¹⁶

Dacă averea adunată este aur sau argint, va fi făcută plăci, apoi înroșită în foc, iar cu ea îi vor fi arse fruntea, partea din față a capului și coasta.¹⁷

Versuri:

Nu strânge drept provizie decât teama de Allah, căci averea nu poate fi păstrată [pentru totdeauna]. Mândrește-te cu porunca Stăpânului nostru: fiți cumpătați și luați aminte!

Cine a înțeles aceasta să trimită înainte, pentru sine, ceea ce iubește din averea sa. Dacă o trimite înainte, ea îi aparține și se află înaintea lui, fiindu-i de folos în locuința statornică.

Dacă o lasă în urmă, ea este a altuia, nu a lui. Se poate ca el să fi fost cel care a împiedicat cheltuirea ei pe calea lui Allah, iar în Ziua Învierii o va vedea în balanța altuia și va fi cuprins de regret: el intră din pricina averii sale în Foc, pe când moștenitorul său intră prin ea în Paradis!

Omul cu judecată este cel care trimite înainte ceea ce iubește din averea sa, pentru a se bucura de ea în locuința statornică. Cine iubește un lucru îl ia cu sine și nu îl lasă altuia, ca să nu regrete atunci când regretul nu mai folosește.

Ibn Abī al-Dunyā a menționat, prin relatarea mursal a lui ʿAbd Allāh ibn ʿUbayd ibn ʿUmayr, că un om a spus: „Trimis al lui Allah! De ce nu iubesc moartea?” El a întrebat: „Ai avere?” Omul a spus: „Da.” El a spus: „Trimite-o înainte.” Omul a răspuns: „Nu pot face aceasta, Trimis al lui Allah.” Atunci el a spus: „Inima omului este alături de averea sa. Dacă o trimite înainte, iubește să o urmeze; dacă o lasă în urmă, iubește să rămână cu ea.”¹⁸

Un rege i-a spus ascetului Abū Ḥāzim: „De ce urâm moartea?” El a răspuns: „Fiindcă prețuiești prea mult această lume! Ți-ai pus averea înaintea ochilor și urăști să te desparți de ea. Dacă ai fi trimis-o înainte pentru Viața de Apoi, ți-ar fi fost drag să o urmezi!”

Allah Preaînaltul spune:

Nu veți ajunge la adevărata evlavie până nu veți dărui din ceea ce iubiți.

Ori de câte ori îi plăcea ceva din averea sa, Ibn ʿUmar îl dăruia pentru Allah. Într-o zi călărea o cămilă care i-a plăcut; a descălecat pe loc, i-a pus un semn la gât¹⁹ și a făcut-o animal de jertfă pentru Allah, Atotputernicul și Mărețul.

Avea o sclavă pe care o iubea foarte mult. A eliberat-o și a măritat-o cu Nāfiʿ, fostul său rob eliberat. Ea i-a născut lui Nāfiʿ copii. Uneori, Ibn ʿUmar lua unul dintre copiii ei, îl mirosea și spunea: „Ah, mirosul cutăreia!”, referindu-se la mama acelui copil.²⁰

Un om a intrat la Abū Dharr și a început să privească prin casa lui. A întrebat: „Abū Dharr, unde vă sunt lucrurile?” El a răspuns: „Avem o casă către care trimitem ce este bun dintre lucrurile noastre.” Omul a spus: „Dar ai nevoie de lucruri câtă vreme ești aici.” El a răspuns: „Stăpânul locuinței nu ne va lăsa în ea!”

Versuri:

Tu, cel ce aduni averi, grăbește-te să le dăruiești! Să știi că cei care le cer vin în grabă. Ia din moștenirea ta cât poți, căci părtașii tăi sunt zilele și întâmplările. Nu au împlinit dreptul averii decât oameni care au văzut vremea risipind-o și au grăbit să o cheltuiască. Tot ceea ce depășește hrana omului — să știe bine — va fi moștenire.

Al-Ḥasan a spus: „Ce răi tovarăși sunt dirhamul și dinarul! Nu îți folosesc până nu se despart de tine.”

I s-a spus cuiva: „Cutare a adunat avere!” El a întrebat: „Dar și-a adunat și o viață în care să o cheltuiască?” Ei au răspuns: „Nu.” El a spus: „Atunci nu a adunat nimic!”

Versuri:

Ai adunat avere; gândește-te: ai adunat pentru ea, tu, cel ce strângi averi, și zile în care s-o împarți? Averea de la tine este pusă deoparte pentru moștenitor; ea este a ta numai în clipa în care o cheltuiești.

Cel care trimite ceva înainte astăzi îl va întâlni mâine. Cine nu trimite nimic înainte nu va găsi nimic la sosire și va îndura multă vreme lipsa în locuința statornică.

Unul dintre înaintași a spus: „Fiule al lui Adam! În Ziua Învierii vei locui numai în ceea ce ai zidit și vei fi găzduit după ceea ce ai trimis înainte din lucrurile tale în timpul vieții.”

O femeie a intrat la ʿĀʾishah având mâna paralizată. A spus: „Mamă a credincioșilor! Aseară mâna îmi era sănătoasă, iar dimineața m-am trezit cu ea paralizată!” ʿĀʾishah a întrebat: „Cum s-a întâmplat?” Ea a răspuns: „Aveam părinți înstăriți. Tatăl meu achita zakāt-ul, primea oaspeții, dăruia celui care cerea și nu disprețuia niciun bine, ci îl făcea. Mama era zgârcită și strângea totul; nu făcea niciun bine din averea lui. Tatăl a murit, iar după două luni a murit și mama. Aseară l-am văzut în vis pe tatăl meu, îmbrăcat cu două veșminte galbene și având înainte un râu curgător. L-am întrebat: «Tată, ce sunt acestea?» A răspuns: «Fiica mea! Cine face bine în această lume îl va vedea. Acestea mi le-a dăruit Allah Preaînaltul.» L-am întrebat: «Dar ce s-a întâmplat cu mama?» A spus: «A murit și mama ta?» Am răspuns: «Da.» El a spus: «Departe este de noi! A fost dusă în altă parte. Mergi și caut-o la stânga.» M-am întors spre stânga și am văzut-o pe mama stând goală, cu o bucată de pânză în jurul mijlocului și cu puțină grăsime în mână, strigând: «Vai mie! Ce durere! Ce sete!» Când suferința o copleșea, freca bucățica de grăsime cu palma, apoi o lingea. Înaintea ei era un râu curgător. Am întrebat: «Mamă! De ce strigi că ți-e sete, când ai înainte un râu curgător?» A răspuns: «Nu sunt lăsată să beau din el.» Am întrebat: «Să-ți dau eu să bei?» A spus: «Mi-aș dori să faci aceasta.» Am luat apă în căușul mâinii și i-am dat să bea. Când a băut, un glas din dreapta a strigat de două ori: «Să i se paralizeze mâna dreaptă celui care i-a dat să bea acestei femei!» Dimineața m-am trezit cu mâna dreaptă paralizată și nu o pot folosi.”

ʿĀʾishah a întrebat-o: „Ai recunoscut pânza?” Ea a răspuns: „Da, Mamă a credincioșilor, era cea pe care o văzusem la ea. Nu am văzut-o niciodată pe mama să dea ceva de pomană, în afară de acestea: într-o zi, tatăl meu a înjunghiat un taur; a venit un sărman, iar mama a luat un os pe care era puțină grăsime și i l-a dat. Nu am mai văzut-o dăruind ceva decât atunci când a venit cineva să ceară și ea i-a dat o bucată de pânză.”

Atunci ʿĀʾishah — Allah să fie mulțumit de ea — a rostit takbīr-ul și a spus: „Allah a grăit adevărul, iar Trimisul Său ﷺ l-a transmis:”

Cine face un bine cât greutatea unui fir de pulbere îl va vedea, iar cine face un rău cât greutatea unui fir de pulbere îl va vedea.

Al-Ḥāfiẓ Abū Mūsā al-Madīnī a relatat aceasta în cartea sa al-Targhīb wa-l-tarhīb, pe calea lui Abū al-Shaykh al-Aṣbahānī al-Ḥāfiẓ, cu un lanț de transmitere bun.²¹

Cine pleacă într-o călătorie din această lume fără provizii regretă când are nevoie de ele, dar regretul nu îi folosește și poate chiar să piară. Cum va fi atunci cu cel care pornește în călătoria Vieții de Apoi, atât de lungă și de grea, fără provizii?

Versuri:

Boala trupului meu crește, viața se împuținează, iar păcatele sporesc. Cât de lungă îmi este călătoria și n-am provizii! Câtă falsitate am, iar asupra mea sunt cercetători!

ʿAlī — Allah să fie mulțumit de el — spunea noaptea: „Vai, ce puține provizii, ce lungă călătorie și ce pustiu înfricoșător al drumului!”²²

Abū Hurayrah a plâns în pragul morții și a spus: „Plâng numai pentru lungimea călătoriei mele și puținătatea proviziilor.”

Dacă cel cu multe provizii se plânge că are puține, ce să spună cel care nu are deloc?

Tu, cel ce strângi avere, ce ai pregătit pentru groapă? Poate uita proviziile cel care a pornit deja la drum?

Ibn al-Sammāk a spus: „Nu plângeau pentru chinurile morții, ci din regret pentru ceea ce pierduseră: ieșeau dintr-o locuință din care nu își luaseră provizii și ajungeau într-una în care nu aveau provizii.”

Dacă nu pleci cu provizii din teama de Allah, iar după moarte îi vezi pe cei care s-au pregătit, vei regreta că nu le-ai fost alături și nu ai pus deoparte ceea ce ei strânseseră înainte.