Deosebirea dintre sfatul sincer și defăimare

Cuvânt introductiv

Laudă lui Allah, care l-a trimis pe Trimisul Său cu îndrumarea și religia adevărului, pentru a o face să biruie asupra oricărei religii:

Acesta a transmis mesajul, a îndeplinit ceea ce i-a fost încredințat, a dat sfat sincer comunității și a luptat pentru Allah așa cum se cuvine.

Și și-a lăsat comunitatea pe o cale luminoasă, a cărei noapte este ca ziua; nu se abate de la ea decât cel sortit pieirii.

Înainte de trimiterea lui Muḥammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, oamenii — arabi și nearabi, oameni ai Cărții și oameni fără Carte — erau dezbinați și se luptau unii cu alții. Se deosebeau în adorarea lor, în cârmuirea lor și în orientările lor. Cei mai mulți, mai ales arabii, erau nevoiași și săraci. Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, i-a unit prin acest Trimis nobil, pe care l-a trimis ca îndurare pentru lumi și dovadă pentru toate făpturile. Allah Preaînaltul a spus:

El, Slavă Lui, Preaînaltul, a spus:

Allah Preaînaltul a spus:

Aceasta este marea binefacere, cu care nimic nu se poate asemăna: trimiterea Trimisului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, și unirea musulmanilor în jurul lui, până când se va ridica Ceasul. Misiunea lui, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, este cuprinzătoare în timp și în loc: cuprinde timpul de la trimiterea lui până la ridicarea Ceasului și cuprinde toate locurile de pe pământ. El este Profetul comunității, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, și nu va veni după el niciun profet. El este încheietorul profeților, fiindcă omenirea nu mai are nevoie de un alt profet după acest Profet nobil. Ea nu are decât să-l urmeze și să se unească în urmarea lui, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Aceasta este calea către Allah:

El, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, a spus:

Mi s-au dat cinci lucruri care nu i-au fost date nimănui înaintea mea: am fost sprijinit prin teamă, la o depărtare de o lună de drum; pământul mi-a fost făcut loc de rugăciune și mijloc de purificare, astfel încât orice om din comunitatea mea pe care îl ajunge timpul rugăciunii să se roage; prăzile mi-au fost făcute îngăduite, deși nu i-au fost îngăduite nimănui înaintea mea; mi-a fost dată mijlocirea; iar profetul de dinainte era trimis numai la poporul său, pe când eu am fost trimis tuturor oamenilor.¹

Aceasta este, așadar, o binefacere măreață, cu care nicio altă binefacere nu se poate asemăna. De aceea, El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

El le-a unit inimile prin credință și prin urmarea acestui Profet, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui:

Religia lui Allah a biruit asupra tuturor celorlalte religii în răsăritul și în apusul pământului, așa cum știe cel care a citit istoria și a cercetat starea lucrurilor de dinainte și de după trimiterea lui, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Această comunitate a lui Muḥammad este o singură comunitate și o frăție în religie, nu în obârșie. Frăția religiei este mai puternică decât frăția obârșiei, fiindcă ea dăinuie, folosește și rodește. Frăția religiei este o legătură trainică pentru cel care se ține de ea. Trebuie păstrată, ca să fim așa cum ne-a poruncit Allah, Cel Măreț și Preaînalt, prin cuvintele Sale:

Allah Preaînaltul a spus:

Comunitatea este una, Stăpânul este Unul, Trimisul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, este unul, iar Cartea — Coranul — este una. Ea este comunitatea unității și a unirii: cei de mai târziu îi urmează pe cei dintâi și se roagă pentru îndurare asupra lor:

Aceasta este starea acestei comunități a lui Muḥammad. Însă, fiindcă era de neocolit să apară unele deosebiri de opinii sau de judecată, Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, ne-a poruncit ca, atunci când avem o dispută ori nu suntem de acord asupra unui lucru, să-l aducem înaintea Cărții Sale și a Sunnei Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, pentru ca disputa să fie soluționată. Fiecare trebuie să fie mulțumit de judecata lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt; nu este judecata oamenilor, ci judecata lui Allah și a Trimisului Său:

El, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, a spus:

Acela dintre voi care va trăi după mine va vedea multă neînțelegere. Țineți-vă, așadar, de Sunna mea și de Sunna califilor bine călăuziți și îndrumați! Țineți-vă de ea și mușcați din ea cu măselele! Feriți-vă de lucrurile nou introduse, fiindcă orice lucru nou introdus este o inovație religioasă, iar orice inovație religioasă este rătăcire.²

Aceasta este prima soluție pentru a pune capăt neînțelegerii și disputelor: întoarcerea la Cartea lui Allah și la Sunna Trimisului Său, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Cele două pun capăt neînțelegerii și disputei, fiindcă Allah a judecat între robii Săi prin Coranul pe care l-a pogorât. Allah Preaînaltul a spus:

Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a judecat prin măreața Sa Carte, Coranul. Nu-i este îngăduit niciunuia dintre robii Săi să iasă din judecata lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, fiind credincios. Dimpotrivă, este mulțumit cu ea. De aceea, El, Slavă Lui, a spus:

Adică are cea mai bună urmare și cel mai bun deznodământ.

**Al doilea lucru** prin care este soluționată neînțelegerea care se poate ivi este sfatul sincer. El, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, a spus:

Religia înseamnă sinceritate. Am întrebat: „Față de cine?” A răspuns: „Față de Allah, Cartea Sa, Trimisul Său, conducătorii musulmanilor și musulmanii de rând.”³

Sfatul sincer: înțelesul cuvântului și înțelesul religios

În limbă, cuvântul *naṣīḥa* este luat de la lucrul curat, care este lipsit de amestec. Naṣīḥa înseamnă lipsa înșelăciunii. Se spune „lapte curat” când este lipsit de amestec și de înșelare. Religia cu care Allah l-a trimis pe Profetul nostru Muḥammad, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, poruncește naṣīḥa, adică lipsa oricărei înșelăciuni, indiferent care ar fi ea: în relațiile dintre oameni, în sfaturile cerute, în tranzacții, în dispute și pricini sau în judecata dintre oameni. Toate acestea trebuie să fie sincere, fără înșelăciune și fără să ascundă înșelăciune.

În primul rând, sinceritatea față de Allah înseamnă credința în El, în Numele și Însușirile Sale și adorarea numai a Lui, Slavă Lui, Preaînaltul, fără niciun asociat. Aceasta este sinceritatea față de Allah.

Sinceritatea față de Cartea lui Allah înseamnă credința că ea este cuvântul lui Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a o lua drept judecător în caz de neînțelegere, a urma învățătura ei, a împlini ceea ce ea poruncește și a părăsi ceea ce ea oprește.

Sinceritatea față de Trimisul lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, se arată prin credința în el, recunoașterea adevărului spuselor sale, iubirea lui, ascultarea de el, urmarea învățăturii sale și părăsirea lucrurilor nou introduse și a inovațiilor potrivnice învățăturii aduse de el, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui. Aceasta este sinceritatea față de Trimisul lui Allah, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui.

**Față de conducătorii musulmanilor:** aceștia sunt cei care cârmuiesc treburile musulmanilor. Sfatul sincer față de ei se arată prin ascultarea și supunerea în ceea ce este drept, fără răzvrătire împotriva lor, prin adunarea sub stindardul lor și prin rugăciunea către Allah pentru îndreptarea și statornicia lor. De asemenea, prin îndeplinirea sarcinilor pe care le încredințează unora dintre oameni, deținători ai unor funcții. Dacă încredințează o treabă dintre treburile musulmanilor cuiva în care au încredere și îl pun în fruntea ei, cel numit trebuie să fie sincer în îndeplinirea sarcinii și în ducerea ei la bun sfârșit. Aceasta îi include pe emiri, judecători, funcționari și lucrători numiți de conducător. Toți aceștia au obligația sincerității față de conducător prin îndeplinirea atribuțiilor lor. Tot sfat sincer față de conducător este și înștiințarea lui despre neregulile observate, pentru ca el să le îndrepte și să le înlăture. Aceasta înseamnă sfat sincer pentru ei și ajutor dat lor.

**Față de musulmanii de rând:** sfatul sincer se arată prin iubirea dintre musulmani și prin împăcarea lor. Allah Preaînaltul a spus:

El, Slavă Lui, Preaînaltul, a spus:

Aceasta ține de sfatul sincer față de musulmanii de rând.

Tot sfat sincer față de ei este poruncirea binelui și oprirea răului în privința celui care a greșit, până când se întoarce la ceea ce este corect:

Poruncirea binelui și oprirea răului fac parte din sfatul sincer. Cum să-l vezi pe fratele tău încălcând o rânduială ori săvârșind un păcat prin care se vătămează pe sine sau vătămează societatea și să nu-i dai sfat sincer?! Trebuie să-i dai sfat sincer, să-i poruncești binele și să-l oprești de la rău cu înțelepciune, îndemn frumos și discuție în chipul cel mai bun, fără defăimare, înjosire și disprețuire. Acestea nu țin de sfatul sincer, ci de darea în vileag:

Deosebirea dintre sfatul sincer și defăimare

Nu este îngăduit să dăm în vileag greșelile, să-i defăimăm pe cei care greșesc și să ne umplem adunările cu bârfă și clevetire împotriva lor. Allah ne-a oprit aceasta. Allah Preaînaltul a spus:

S-ar putea ca omul disprețuit, cel despre care se vorbește, să fie mai bun decât cel care îl disprețuiește, cel care vorbește:

Disprețuirea fratelui tău este o lipsă în tine însuți. Dacă vrei să îndrepți această lipsă ivită la conducător sau la unul dintre musulmanii de rând, fă-o prin sfat sincer între tine și cel sfătuit, în ascuns. Însă a sta într-o adunare, a vorbi pe o înregistrare sau a vorbi de la amvon, într-o predică, defăimându-i pe conducători sau pe frații tăi, nu este îngăduit. Aceasta nu este sfat sincer, ci dare în vileag. Să facem deosebire între sfatul sincer și defăimare!

Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a poruncit sfatul sincer, iar Trimisul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, l-a poruncit. El înseamnă îndreptare. Cât despre defăimare, ea înseamnă stricare. Este o deosebire între a strica și a îndrepta:

Cel care dorește îndreptarea nu-și dă frații în vileag când greșesc, nu-i defăimează și nu-i disprețuiește. Dimpotrivă, trebuie să stea de vorbă cu omul sfătuit ori să-i vorbească prin mijloacele de comunicare și să-i încredințeze în taină sfatul său. Poate că acesta nu știe greșeala în care a căzut; îl înștiințează, ca să se ferească de ea, fără a spune nimănui despre aceasta. Acesta este sfatul sincer care arată curăția sufletelor și iubirea din inimi. El rodește îndreptarea celui stricat, frăția între musulmani și acoperirea greșelilor lor.

Iar celui care acoperă greșeala unui musulman, Allah îi va acoperi greșelile în această lume și în Viața de Apoi.

Felurile defăimării

1. Vorbele de dispreț (lamz)

Lamz înseamnă disprețuire. Allah Preaînaltul a spus:

Lamz este un fel de disprețuire:

Nu este îngăduită defăimarea musulmanilor. Mai gravă decât aceasta este defăimarea Profetului, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui:

Este o amenințare aspră:

Sensul este: să nu vă defăimați unii pe alții, fiindcă cei credincioși sunt asemenea unui singur suflet. Dacă un credincios își defăimează fratele, este ca și cum s-ar defăima pe sine, fiindcă acela este fratele său.

Credinciosul este pentru credincios asemenea unei clădiri ale cărei părți se întăresc unele pe altele.⁴

El a spus:

Pilda credincioșilor în iubirea, îndurarea și afecțiunea lor reciprocă este asemenea unui trup: dacă un mădular suferă, restul trupului îi răspunde prin nesomn și febră.⁵

2. Poreclele jignitoare

Allah Preaînaltul a spus:

O poreclă poate să sugereze laudă sau ocară. Dacă este o numire de laudă, aceasta este dorită: să spui „mărinimosul”, „generosul”, „învățatul”, „cel care pune în practică ceea ce știe” ori „sfătuitorul sincer”. Dacă este însă o numire de ocară, este condamnabilă: să spui „zgârcitul”, „josnicul” sau „omul lipsit de virtute”. Aceasta este ocară, chiar dacă lipsa se află în trupul lui. Să nu-l numești „orbul”, „șchiopul”, „strabicul” ori asemenea, în afară de cazul în care este cunoscut prin aceasta și nu este spus pentru a-l disprețui. În privința transmițătorilor se spune „cutare al-Aḥwal” ori „cutare al-Aʿmash” pentru a-i deosebi, nu pentru a-i înjosi.

Așadar, cuvintele Sale, Preaînaltul:

Înseamnă să nu vă înjosiți unii pe alții prin porecle. Aceasta nu este calea sfatului sincer și a îndreptării. Unii folosesc porecle din grijă zeloasă și pentru a mustra răul. Grija zeloasă este cerută, iar mustrarea răului este cerută, însă nu prin această cale, ci prin calea pe care Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, a legiuit-o.

3. Batjocura

Allah Preaînaltul a spus:

Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a numit batjocura față de oameni și cele pomenite alături de ea nelegiuire. Nelegiuirea înseamnă ieșirea din ascultarea de Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, fiindcă această faptă nu se potrivește cu credința:

Apoi El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

De această trăsătură condamnabilă — batjocura, defăimarea, poreclele jignitoare, bârfa și clevetirea — cei care nu se căiesc și nu o părăsesc:

Adică sunt nedrepți față de oameni. Urmarea nedreptății este grea; căutăm adăpost la Allah! Se poate ca Allah să-l izbăvească pe cel disprețuit și să-l încerce pe cel care disprețuiește cu aceeași lipsă ori cu una mai urâtă, ca pedeapsă pentru el.

4. Bănuiala rea

Apoi El a spus:

Bănuiala este ezitarea între două posibilități, dintre care una este mai probabilă decât cealaltă. Cea mai probabilă este bănuială, iar cea mai puțin probabilă este o presupunere slabă. Bănuiala este de două feluri: o bănuială potrivit căreia se lucrează atunci când din aceasta rezultă un folos, fiindcă probabilitatea precumpănitoare ia locul certitudinii. Dacă însă lucrul potrivit bănuielii aduce o vătămare mai mare, ea este părăsită. De aceea, Allah Preaînaltul a spus:

Nu a spus să ne ferim de bănuială în întregime. Aceasta arată că unele bănuieli nu sunt de condamnat, atunci când privesc un folos precumpănitor. Aceasta cuprinde și părăsirea mijloacelor care duc la ceva oprit: mulțimea bănuielilor între oameni duce la ruperea legăturilor și la îndepărtarea unora de alții.

A nu avea încredere în nimeni și a gândi rău despre musulmani este un lucru oprit și o vătămare precumpănitoare. Cuvintele Sale:

Ne arată că se părăsesc multe bănuieli din pricina acelei părți rele a lor.

5. Iscodirea

Apoi El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Aceasta înseamnă căutarea greșelilor ascunse. Allah nu l-a însărcinat pe om cu aceasta; dimpotrivă, ceea ce se cere este acoperirea lor. Excepția este când iscodirea are un folos precumpănitor pentru păstrarea siguranței și înlăturarea faptelor rele. Dacă iscodirea urmărește respingerea unui pericol de care există teamă pentru musulmani, ea este cerută pentru a îndepărta vătămarea de la musulmani. Însă dacă urmărește aflarea stării oamenilor pentru a vorbi despre ei, fără a înlătura pericolul, aceasta sporește pericolul. Este o iscodire fără folos. Unii urmăresc lipsurile oamenilor pe care Allah le-a acoperit. El, binecuvântarea și pacea fie asupra lui, a spus:

O, voi cei care ați crezut cu limba, fără ca credința să vă fi intrat în inimă! Nu-i bârfiți pe musulmani și nu le urmăriți lipsurile ascunse! Celui care le urmărește lipsurile, Allah îi va urmări lipsa, iar celui căruia Allah îi urmărește lipsa, El i-o va da în vileag în propria casă.⁶

Am aflat că iscodirea este de două feluri. Există iscodirea condamnabilă și interzisă, din care nu rezultă un folos precumpănitor ori al cărei scop este aflarea lipsurilor ascunse ale oamenilor. Răsplata este de aceeași natură cu fapta. Nimic nu-I este ascuns lui Allah; El cunoaște păcatele și ceea ce vine de la om. Dacă omul urmărește lipsa fratelui său nu pentru sfat sincer ori pentru înlăturarea unui pericol, ci pentru a afla defectele oamenilor și a le urmări greșelile, Allah cunoaște tainele lucrurilor și, cu toate acestea, îi acoperă pe robii Săi. Însă dacă omul nu acoperă lipsa fratelui său și defectele lui, Allah, Slavă Lui, Preaînaltul, îl va da în vileag. Trebuie să avem conștiința acestui lucru.

6. Bârfa (ghība)

Apoi El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Profetul, binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra lui, a explicat bârfa prin cuvintele sale:

Știți ce este bârfa? Ei au spus: „Allah și Trimisul Său știu mai bine.” El a spus: „Să-l pomenești pe fratele tău prin ceva ce nu-i place.” S-a întrebat: „Dar dacă la fratele meu se află ceea ce spun?” El a răspuns: „Dacă la el se află ceea ce spui, l-ai bârfit.”

Adică i-ai pomenit defectul în lipsa sa.

Iar dacă nu se află la el, l-ai calomniat.⁷

Adică ai mințit despre el: aceasta este calomnia, adică minciuna. Nu poți ieși din una dintre cele două situații: ori îl bârfești, ori ești mincinos. Bârfa și minciuna sunt două păcate dintre cele mari. Calea de scăpare este să părăsești bârfa, să-ți cureți limba de ea și să te ferești de ea. Este un rău curat, din care nu rezultă niciun folos.

Însă dacă pomenirea defectelor omului urmărește un folos precumpănitor, precum reclamarea lui pentru a-ți recupera dreptul, pentru a-i opri răul de la oameni ori pentru a-l mustra prin oprirea răului, atunci nu este nimic rău în aceasta.

Apoi El a dat o pildă a bârfei care stârnește dezgustul sufletelor, pentru a îndepărta de la ea. El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Niciun suflet omenesc nu îndrăznește să mănânce carne de om mort. Dimpotrivă, este ceva față de care sufletele simt repulsie și o ură puternică și pe care nu-l pot suporta. Omului nu-i stă în putință să vină la un cadavru și să mănânce din el, chiar dacă ar fi cadavrul unui necredincios. Atunci, cum ar fi cu trupul unui musulman?!

De ce urăsc sufletele să mănânce carnea omului mort, dar nu urăsc să-i mănânce carnea prin bârfă, cât timp este viu? Aceasta îndepărtează de la bârfă.

Apoi El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Adică prin părăsirea bârfei. Aceasta arată că cel care nu părăsește bârfa și nu o interzice nu are teamă de Allah, Slavă Lui, Preaînaltul. Apoi El, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Aceasta este o încurajare la căință. Celui care se căiește către Allah pentru bârfă, batjocură, defăimarea musulmanilor ori iscodire fără folos, celui care se căiește către Allah, El îi primește căința.

El primește mult căința și este Îndurător. Are milă de robul Său când acesta se căiește către El, chiar dacă a fost un păcătos și mare nelegiuit. Acesta este un îndemn pentru cei care își defăimează frații, le atacă onoarea și îi bârfesc în adunările lor. Arată că acestea sunt fapte urâte și păcate care cer căință. Cel care a căzut în vreunul dintre ele să se grăbească să se căiască, cerând iertare celui pe care l-a vătămat prin vreuna dintre aceste fapte. Dacă nu este cu putință să-i ceară iertare, să se roage pentru el și să-l laude în adunările în care l-a bârfit.

Îl rugăm pe Allah, Cel Măreț și Preaînalt, să ne primească nouă și vouă căința și să ne facă pe noi și pe voi oameni drepți, care îndreaptă, nu care strică. Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru și pe întreaga sa familie și toți companionii săi!