Chemarea la Allah și conduita celor care o transmit

Rânduiala chemării la Allah

Dovezile din Carte și Sunna arată obligativitatea chemării la Allah și faptul că ea este una dintre îndatoriri. Dovezile sunt numeroase. Printre ele se află cuvântul Preaslăvitului:

Să fie dintre voi o comunitate care cheamă la bine, poruncește ceea ce este drept și oprește ceea ce este rău. Aceia sunt cei care izbândesc.

Printre ele este și cuvântul Slăvitului și Preaînaltului:

Cheamă la calea Domnului tău cu înțelepciune și cu îndemn bun și discută cu ei în felul cel mai bun!

Și cuvântul Puternicului și Mărețului:

Cheamă la Domnul tău și nu fi dintre cei care Îi asociază pe alții!

Și cuvântul Preaslăvitului:

Spune: „Aceasta este calea mea! Eu chem la Allah în cunoștință de cauză, eu și cei care mă urmează.”

Preaslăvitul a lămurit că urmașii Trimisului ﷺ sunt cei care cheamă la Allah și sunt oamenii înțelegerii limpezi. Îndatorirea, după cum este cunoscut, este să-l urmăm și să mergem pe calea lui ﷺ, după cum spune Preaînaltul:

În Trimisul lui Allah aveți o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduiește în Allah și în Ziua de Apoi și Îl pomenește mult pe Allah.

Învățații au arătat limpede că chemarea la Allah este o obligație colectivă în privința ținuturilor în care există oameni care o împlinesc. Fiecare țară și fiecare regiune are nevoie de chemare și de activitate în ea. Este o obligație colectivă: dacă o îndeplinesc suficienți oameni, ceilalți sunt scutiți de acea obligație, iar pentru ei chemarea devine o Sunnah puternic recomandată și o faptă bună măreață.

Dacă locuitorii unei regiuni sau ai unei țări nu îndeplinesc pe deplin chemarea, păcatul îi cuprinde pe toți și îndatorirea le revine tuturor. Fiecare trebuie să cheme potrivit puterii și posibilității sale. Privind însă toate țările, trebuie să existe un grup consacrat chemării la Allah în toate ținuturile locuite, care să transmită mesajele lui Allah și să lămurească porunca Sa prin mijloacele cu putință. Trimisul ﷺ a trimis oameni care chemau, le-a trimis scrisori oamenilor, regilor și conducătorilor și i-a chemat la Allah.

În vremea noastră, Allah a înlesnit chemarea și mai mult, prin mijloace care nu le-au fost la îndemână celor dinainte. Astăzi chemarea este înlesnită prin numeroase căi, iar prezentarea dovezii oamenilor este posibilă prin felurite mijloace: radio, televiziune, presă și multe altele.

Oamenii cunoașterii și credinței și cei care preiau lucrarea Trimisului trebuie să împlinească această îndatorire, să se sprijine reciproc în ea și să le transmită robilor lui Allah mesajele Sale. Să nu se teamă, în cele privitoare la Allah, de mustrarea cuiva și să nu părtinească în aceasta nici mare, nici mic, nici bogat, nici sărac. Să le transmită robilor lui Allah porunca Sa așa cum a pogorât-o Allah și așa cum a rânduit-o. Aceasta poate deveni o obligație individuală dacă te afli într-un loc unde nimeni altcineva nu o împlinește. Așa este și cu poruncirea binelui și oprirea răului: pot fi obligație individuală sau obligație colectivă. Dacă te afli într-un loc unde nimeni altcineva nu are puterea să împlinească acest lucru și să transmită porunca lui Allah, îndatorirea îți revine ție. Dacă există însă altcineva care împlinește chemarea, transmiterea, poruncirea și oprirea, atunci pentru tine ea este o Sunnah. Dacă te grăbești la ea și te îngrijești de ea, te întreci în fapte bune și iei înainte în ascultare. Între dovezile aduse pentru faptul că este o obligație colectivă este cuvântul Slăvitului și Preaînaltului:

Să fie dintre voi o comunitate care cheamă la bine.

Al-Ḥāfiẓ Ibn Kathīr și alți învățați au spus despre acest verset, în înțelesul cuvintelor lor: să existe dintre voi un grup consacrat acestei îndatoriri mărețe, care cheamă la Allah, răspândește religia Sa și transmite porunca Sa. Este cunoscut, de asemenea, că Trimisul ﷺ a chemat la Allah și a împlinit porunca Lui în Mecca după puterea sa. Tot astfel au făcut Companionii, Allah să fie mulțumit de ei și să-i mulțumească, după puterea lor. Apoi, când au emigrat, au împlinit chemarea într-o măsură mai mare și mai largă. După moartea lui ﷺ, când s-au răspândit în țări, au împlinit și atunci aceasta, fiecare după puterea și cunoașterea sa. Când sunt puțini cei care cheamă, când relele sunt numeroase și neștiința predomină, așa cum este situația noastră astăzi, chemarea devine o obligație individuală pentru fiecare după puterea sa. Dacă este vorba despre un loc restrâns, precum un sat, un oraș sau altele asemenea, și există acolo cineva care preia această îndatorire, o îndeplinește și transmite porunca lui Allah, aceasta este de ajuns. Pentru ceilalți, transmiterea devine o Sunnah, fiindcă dovada a fost prezentată și porunca lui Allah a fost împlinită de altcineva.

Dar în privința celorlalte ținuturi ale lui Allah și a celorlalți oameni, învățații și conducătorii trebuie, fiecare după puterea sa, să transmită porunca lui Allah prin tot ceea ce le stă în putință. Aceasta este pentru ei o obligație individuală potrivit puterii și capacității lor.

Astfel se înțelege că statutul de obligație individuală sau de obligație colectivă este relativ și poate fi diferit. Chemarea poate fi obligație individuală pentru unii oameni și unele grupuri și Sunnah pentru alții, fiindcă în locul unde trăiesc există cineva care a îndeplinit îndatorirea, scutindu-i pe ceilalți.

Conducătorilor și celor care dispun de posibilități întinse le revine o îndatorire mai mare. Ei trebuie să ducă această chemare în toate ținuturile la care pot ajunge, după posibilitate, prin mijloacele cu putință și în limbile vii vorbite de oameni. Trebuie să transmită porunca lui Allah în acele limbi, astfel încât religia lui Allah să ajungă la fiecare în limba pe care o cunoaște, în arabă și în alte limbi. Astăzi acest lucru este posibil și înlesnit prin mijloacele arătate mai înainte: radio, televiziune, presă și celelalte căi înlesnite în prezent, care nu erau disponibile în trecut. Tot astfel, cei care țin cuvântări la întruniri, la rugăciunile de vineri și în alte împrejurări trebuie să transmită din porunca lui Allah atât cât pot și să răspândească religia Sa după puterea și cunoașterea lor.

Având în vedere răspândirea chemării la principii distrugătoare, la ateism, la negarea Domnului robilor, a mesajelor și a Vieții de Apoi, răspândirea chemării creștine în multe țări și a altor chemări care rătăcesc, chemarea la Allah a devenit astăzi o îndatorire generală. Este obligatorie pentru toți învățații și toți conducătorii care mărturisesc Islamul. Trebuie să transmită religia lui Allah după putere și posibilitate, prin scris, prin cuvântări, prin radio și prin orice mijloc le stă la îndemână, fără să se lase pe tânjală și fără să se bizuie că o va face cutare sau cutare. Nevoia, ba chiar necesitatea cooperării, participării și sprijinului reciproc în această îndatorire măreață este astăzi mai apăsătoare decât înainte. Dușmanii lui Allah s-au unit și au cooperat prin toate mijloacele pentru a împiedica de la calea lui Allah, pentru a semăna îndoieli în privința religiei Sale și pentru a-i chema pe oameni la ceea ce îi scoate din religia lui Allah. Cei ai Islamului trebuie să răspundă acestei activități lipsite de credință prin activitate islamică și prin chemare islamică, la toate nivelurile, prin toate mijloacele și căile cu putință. Aceasta ține de împlinirea a ceea ce Allah le-a impus robilor Săi: chemarea la calea Sa.

Virtutea chemării

Despre virtutea chemării și a celor care cheamă există numeroase versete și hadithuri. Există și hadithuri cunoscute învățaților despre faptul că Profetul ﷺ trimitea oameni care să cheme. Între ele se află cuvântul Slăvitului și Preaînaltului:

Cine are o vorbă mai frumoasă decât acela care cheamă la Allah, săvârșește fapte bune și spune: „Eu sunt dintre musulmani”?

Acest verset nobil îi înalță și îi laudă pe cei care cheamă și arată că nimeni nu are o vorbă mai frumoasă decât ei. În fruntea lor sunt mesagerii, pacea și binecuvântarea fie asupra lor, apoi urmașii lor, potrivit rangului lor în chemare, cunoaștere și merit. O, rob al lui Allah! Îți este îndeajuns drept cinste să fii dintre urmașii mesagerilor și dintre cei cuprinși în acest verset nobil:

Cine are o vorbă mai frumoasă decât acela care cheamă la Allah, săvârșește fapte bune și spune: „Eu sunt dintre musulmani”?

Înțelesul este că nimeni nu are o vorbă mai frumoasă decât el, pentru că a chemat la Allah, a îndrumat către El și a împlinit cele la care cheamă. Adică a chemat la adevăr și l-a pus în practică, a dezaprobat neadevărul, a avertizat împotriva lui și l-a părăsit. În același timp, și-a mărturisit deschis credința și nu s-a rușinat, ci a spus: „Eu sunt dintre musulmani”, mulțumit și bucuros pentru binefacerea pe care Allah i-a dăruit-o. Nu este asemenea celui care se dă înapoi și nu vrea să spună că este musulman ori că cheamă la Islam, din considerație pentru cutare ori pentru a-i face pe plac cutăruia. Nu este putere și nici forță decât prin Allah! Dimpotrivă, credinciosul care cheamă la Allah, puternic în credință și cunoscător al poruncii lui Allah, mărturisește deschis dreptul lui Allah, lucrează cu râvnă în chemare, împlinește cele la care cheamă și se ferește de cele pe care le oprește. Este printre primii care împlinesc cele la care cheamă și printre cei mai îndepărtați de tot ceea ce oprește. În același timp, mărturisește că este musulman și că cheamă la Islam, este mulțumit de aceasta și se bucură, după cum spune Puternicul și Mărețul:

Spune: „De harul lui Allah și de îndurarea Sa să se bucure ei! Acestea sunt mai bune decât ceea ce adună.”

Bucuria pentru îndurarea și harul lui Allah, bucuria mulțumirii și a fericirii, este îngăduită de religie. Bucuria oprită este însă bucuria trufiei. Aceasta este cea interzisă, așa cum spune Puternicul și Mărețul în istorisirea lui Qārūn:

Nu te bucura cu trufie, căci Allah nu-i iubește pe cei care se bucură cu trufie!

Aceasta este bucuria mândriei, a înălțării deasupra oamenilor și a îngâmfării; ea este cea oprită.

Cât despre bucuria mulțumirii și a fericirii pentru religia lui Allah, bucuria pentru călăuzirea Sa, veselia și mărturisirea deschisă a acesteia, ca să fie cunoscută, toate acestea sunt îngăduite, lăudate și vrednice de laudă. Acest verset nobil este unul dintre cele mai limpezi versete care arată virtutea chemării, faptul că ea este una dintre cele mai însemnate căi de apropiere de Allah și dintre cele mai alese fapte de ascultare și că oamenii ei au cea mai mare cinste și cel mai înalt rang. În fruntea lor sunt mesagerii, pacea și binecuvântarea fie asupra lor, iar cel mai desăvârșit dintre ei în această privință este cel care le încheie șirul, imamul și mai-marele lor, Profetul nostru Muḥammad. Cele mai alese binecuvântări și pace fie asupra lui și asupra lor! Între dovezi se află și cuvântul Slăvitului și Preaînaltului:

Spune: „Aceasta este calea mea! Eu chem la Allah în cunoștință de cauză, eu și cei care mă urmează.”

El ﷺ cheamă în cunoștință de cauză, iar urmașii săi fac la fel. Aceasta arată virtutea chemării și faptul că urmașii Trimisului ﷺ sunt cei care cheamă la calea Sa în cunoștință de cauză. Această înțelegere limpede este cunoașterea celor la care cheamă și a celor pe care le opresc. În aceasta se află o cinste și un merit pentru ei. Nobilul Profet ﷺ a spus într-un hadith autentic: „Cine îndrumă către un bine are o răsplată asemenea celui care îl săvârșește.” Relatat de Muslim în Ṣaḥīḥ-ul său. El ﷺ a mai spus: „Cine cheamă la o călăuzire are o răsplată asemenea răsplăților celor care îl urmează, fără ca aceasta să le micșoreze cu nimic răsplățile. Cine cheamă la o rătăcire are un păcat asemenea păcatelor celor care îl urmează, fără ca aceasta să le micșoreze cu nimic păcatele.” Relatat tot de Muslim. Aceasta arată virtutea chemării la Allah. S-a relatat autentic că el ﷺ i-a spus lui ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el și să-l mulțumească: „Pe Allah! Ca Allah să călăuzească prin tine un singur om este mai bine pentru tine decât cămilele roșii.” Autenticitatea lui este recunoscută de al-Bukhārī și Muslim.

Și aceasta arată virtutea chemării la Allah și marele bine care se află în ea. Celui care cheamă la Allah i se dă o răsplată asemenea răsplăților celor pe care Allah i-a călăuzit prin el, chiar dacă ar fi mii de milioane. Ție, o, chemătorule, ți se dă o răsplată asemenea răsplăților lor. Fericit să fii, o, chemătorule la Allah, pentru acest mare bine! Astfel se înțelege și că Trimisului ﷺ i se dă o răsplată asemenea răsplăților urmașilor săi. Ce binefacere măreață! Profetului nostru ﷺ i se dă o răsplată asemenea răsplăților urmașilor săi până în Ziua Învierii, fiindcă le-a transmis mesajul lui Allah și i-a îndrumat spre bine. Tot astfel, mesagerilor li se dau răsplăți asemenea răsplăților urmașilor lor, pacea și binecuvântarea fie asupra lor. Și tu, o, chemătorule, în orice vreme, primești o răsplată asemenea răsplăților celor care te urmează și îți primesc chemarea. Folosește, așadar, acest mare bine și grăbește-te către el!