Chemarea la Allah și conduita celor care o transmit

Lucrul la care trebuie chemați oamenii și pe care cei care cheamă trebuie să li-l lămurească, așa cum l-au lămurit mesagerii, pacea și binecuvântarea fie asupra lor, este calea cea dreaptă a lui Allah: Islamul, adevărata religie a lui Allah. Acesta este obiectul chemării, după cum spune Preaslăvitul:

Cheamă la calea Domnului tău!

Calea lui Allah este Islamul, calea cea dreaptă și religia lui Allah cu care El l-a trimis pe Profetul Său Muḥammad ﷺ. La aceasta trebuie să se cheme, nu la școala cutăruia și nici la opinia cutăruia, ci la religia lui Allah, la calea Sa cea dreaptă, cu care Allah l-a trimis pe Profetul și prietenul Său apropiat Muḥammad ﷺ. Aceasta este ceea ce arată Coranul cel măreț și Sunna cea curată, stabilită autentic de la Trimisul lui Allah ﷺ. În fruntea acestor lucruri este chemarea la credința corectă, la sinceritatea față de Allah și recunoașterea unicității Sale în adorare, la credința în El și în mesagerii Săi, la credința în Ziua de Apoi și în tot ceea ce au vestit Allah și Trimisul Său. Aceasta este temelia căii celei drepte: chemarea la mărturisirea că nu există altă divinitate în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah. Înțelesul ei este chemarea la unicitatea lui Allah, la sinceritatea față de El și la credința în El și în mesagerii Săi, pacea și binecuvântarea fie asupra lor.

Aici intră chemarea la credința în tot ceea ce au vestit Allah și mesagerii Săi despre ceea ce a fost și ceea ce va fi, despre Viața de Apoi, vremurile de pe urmă și celelalte. Aici intră și chemarea la îndatoririle impuse de Allah: împlinirea rugăciunii, darea zakāt-ului, postul din Ramadan, pelerinajul la Casă și celelalte.

Aici intră și chemarea la jihadul pe calea lui Allah, la poruncirea binelui și oprirea răului și la urmarea celor rânduite de Allah în curățirea rituală, rugăciune, tranzacții, căsătorie, divorț, infracțiuni, întreținere, război, pace și toate celelalte. Religia lui Allah este cuprinzătoare: ea cuprinde foloasele robilor în viața de acum și în cea de apoi și tot ceea ce le este de trebuință oamenilor în religia lor. Ea cheamă la însușiri nobile și fapte frumoase și oprește de la purtări josnice și fapte rele.

Ea este adorare și conducere: omul poate fi un adorator și un comandant de oaste. Este adorare și judecată: omul poate fi un adorator care se roagă și postește și, totodată, un conducător care judecă după Legea lui Allah și pune în aplicare rânduielile Sale. Este adorare și jihad: cheamă la Allah și luptă pe calea lui Allah împotriva celor care ies din religia lui Allah.

Este Coran și sabie: omul cercetează Coranul, meditează asupra lui și pune în aplicare rânduielile lui prin forță, chiar și prin sabie atunci când este nevoie de ea.

Este cârmuire și viață comunitară: cheamă la însușiri virtuoase, la frăția credinței, la unirea musulmanilor și la apropierea dintre ei, după cum spune Slăvitul și Preaînaltul:

Țineți-vă cu toții strâns de frânghia lui Allah și nu vă dezbinați!

Religia lui Allah cheamă la unire și la o cârmuire dreaptă și înțeleaptă, care adună și nu dezbină, apropie și nu îndepărtează. Cheamă la curăția inimilor, la respectarea frăției islamice, la cooperare în bine și evlavie și la sinceritate față de Allah și de robii Săi. Cheamă și la restituirea celor încredințate, la judecarea după Legea revelată și la părăsirea judecării după altceva decât a pogorât Allah. Preaslăvitul spune:

Allah vă poruncește să restituiți cele încredințate celor îndreptățiți la ele și, când judecați între oameni, să judecați cu dreptate.

Ea este și cârmuire și economie, după cum este cârmuire, adorare și jihad. Cheamă la o economie potrivit Legii și cumpătată. Nu este un capitalism asupritor și nedrept, care nu ține seama de cele oprite și adună averea prin orice mijloc și pe orice cale. Nu este nici o economie comunistă și atee, care nu respectă averile oamenilor și nu ține seama de apăsarea, nedreptățirea și agresarea lor. Nu este nici una, nici cealaltă, ci o cale de mijloc între cele două economii și cele două drumuri, un adevăr între două neadevăruri. Cei din Apus au preamărit averea și au exagerat în iubirea și strângerea ei, până când au adunat-o prin orice mijloc și au folosit în aceasta ceea ce Allah a oprit. Cei atei din Răsărit, sovieticii și cei care le-au urmat calea, nu au respectat averile robilor, ci le-au luat și le-au socotit îngăduite, fără să le pese de ceea ce făceau. I-au înrobit pe oameni, au asuprit popoarele, nu au crezut în Allah, au negat religiile și au spus: „Nu există Dumnezeu, iar viața este materie.” Nu le-a păsat de această avere și nici de luarea ei pe nedrept, de mijloacele nimicirii și ale confiscării averilor ori de împiedicarea oamenilor să urmeze înclinația firească pe care Allah le-a dat-o: câștigul, folosirea bunurilor și folosirea capacităților, rațiunilor și mijloacelor pe care Allah li le-a dăruit. Islamul nu este nici una dintre aceste căi.

Islamul a venit cu păstrarea averii și dobândirea ei pe căi îngăduite, departe de nedreptate, înșelăciune, camătă, asuprirea și agresarea oamenilor. A venit și cu respectarea proprietății individuale și a celei colective. Este o cale de mijloc între cele două sisteme, cele două economii și cele două drumuri asupritoare. A îngăduit averea și a îndemnat la ea, îndemnând la dobândirea ei pe căi înțelepte, fără ca aceasta să-l îndepărteze pe cel care o câștigă de ascultarea de Allah și de Trimisul Său ori de împlinirea celor pe care Allah i le-a impus. De aceea Puternicul și Mărețul spune:

O, voi cei care credeți! Nu vă mâncați averile între voi pe nedrept!

Profetul ﷺ a spus: „Tot ceea ce ține de un musulman îi este inviolabil altui musulman: sângele, averea și cinstea sa.” A mai spus: „Sângele, averile și cinstea voastră sunt pentru voi inviolabile, asemenea inviolabilității acestei zile a voastre, din această lună a voastră, în această cetate a voastră.” Și a spus ﷺ: „Ca unul dintre voi să-și ia funia, să aducă pe spinare un mănunchi de lemne și să-l vândă, ocrotindu-și astfel demnitatea, este mai bine pentru el decât să le ceară oamenilor, fie că îi dau, fie că îl refuză.” Când a fost întrebat care câștig este cel mai bun, el ﷺ a răspuns: „Munca omului cu mâna sa și orice vânzare cinstită.” El ﷺ a mai spus: „Nimeni nu a mâncat vreodată o hrană mai bună decât cea din munca mâinii sale. Profetul lui Allah, David, mânca din munca mâinii sale.”

Aceasta ne arată că sistemul Islamului în privința averii este cumpătat. Nu este alături de capitalul asupritor din Apus și de urmașii săi, nici alături de comuniștii atei care au socotit îngăduite averile, i-au nesocotit pe stăpânii lor, fără să le pese de ei, au înrobit și au nimicit popoare și au socotit îngăduit ceea ce Allah oprise din averile lor. Ai dreptul să câștigi și să cauți avere pe căile îngăduite, iar dreptul asupra averii și câștigului tău îți revine ție potrivit rânduielii pe care Allah a stabilit-o și a îngăduit-o.

Islamul cheamă și la frăția credinței, la sinceritate față de Allah și de robii Săi și la respectul musulmanului pentru fratele său: fără ură ascunsă, invidie, înșelăciune, trădare sau alte însușiri vrednice de osândă. Slăvitul și Preaînaltul spune:

Credincioșii și credincioasele își sunt unii altora aliați și sprijinitori.

Slăvitul și Preaînaltul mai spune:

Credincioșii nu sunt decât frați.

Profetul ﷺ a spus: „Musulmanul este fratele musulmanului: nu îl nedreptățește, nu îl disprețuiește și nu îl lasă fără sprijin”, până la sfârșitul hadithului. Musulmanul este fratele musulmanului: trebuie să-l respecte, să nu-l disprețuiască, să fie drept față de el și să-i dea dreptul din toate privințele pe care Allah le-a rânduit. El ﷺ a mai spus: „Credinciosul este oglinda fratelui său credincios.” Tu, frate, ești oglinda fratelui tău și ești o cărămidă din construcția pe care se întemeiază frăția credinței. Teme-te de Allah în privința dreptului fratelui tău, cunoaște-i dreptul și poartă-te cu el cu dreptate, sfat sincer și adevăr. Trebuie să primești Islamul întreg, nu o parte în dauna alteia. Nu lua credința și nu lăsa rânduielile și faptele; nu lua faptele și rânduielile și nu lăsa credința. Ia Islamul întreg: credință, faptă și adorare, jihad, viață comunitară, cârmuire, economie și celelalte. Ia-l din toate privințele, după cum spune Preaslăvitul:

O, voi cei care credeți! Intrați în Islam pe deplin și nu urmați pașii lui Satana! El vă este un dușman vădit.

Un grup dintre înaintași a spus că înțelesul este: intrați în el în întregime, adică în Islam. Islamul este numit silm fiindcă este drumul ocrotirii și drumul salvării în această lume și în Viața de Apoi. El este pace și Islam. Islamul cheamă la pace și la ocrotirea sângelui prin pedepsele prescrise, talionul și jihadul legitim și adevărat pe care le-a rânduit. El este pace și Islam, siguranță și credință. De aceea Slăvitul și Preaînaltul spune:

Intrați în Islam pe deplin!

Adică intrați în toate ramurile credinței: nu luați o parte și nu lăsați alta, ci primiți Islamul întreg.

Nu urmați pașii lui Satana!

Adică păcatele pe care Allah le-a oprit. Satana cheamă la păcate și la părăsirea întregii religii a lui Allah. El este cel mai mare dușman. De aceea musulmanul trebuie să se țină de Islam în întregime, să-l urmeze pe deplin, să se țină strâns de frânghia lui Allah și să se ferească în toate împrejurările de cauzele dezbinării și neînțelegerii. Trebuie să iei Legea lui Allah drept judecător în adorare, tranzacții, căsătorie și divorț, întreținere, înrudirea prin alăptare, pace și război, în relația cu dușmanul și cu prietenul, în infracțiuni și în toate celelalte. Religia lui Allah trebuie să judece în toate. Ferește-te să te aliezi cu fratele tău doar fiindcă este de acord cu tine într-un lucru și să-l dușmănești pe altul fiindcă te contrazice într-o opinie sau într-o chestiune. Aceasta nu este dreptate. Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, au avut opinii diferite în unele chestiuni, fără ca aceasta să le strice curăția relațiilor, sprijinul reciproc și dragostea. Allah să fie mulțumit de ei și să-i mulțumească!

Credinciosul pune în practică Legea lui Allah, urmează adevărul și îl pune înaintea oricărei persoane, întemeindu-se pe dovadă. Aceasta nu trebuie însă să-l împingă să-și nedreptățească fratele și să nu fie echitabil cu el când acesta are o altă părere în chestiuni de raționament juridic a căror dovadă poate rămâne neclară. Tot astfel este și în chestiunile în care poate exista o diferență în interpretarea textului: omul poate avea o scuză. Trebuie să-l sfătuiești sincer și să-i dorești binele. Să nu te împingă aceasta la dușmănie și dezbinare, dându-i dușmanului putere asupra ta și a fratelui tău. Nu este putere și nici forță decât prin Allah!

Islamul este religia dreptății, a judecării după adevăr și a binefacerii. Este religia egalității, în afara celor pe care Allah le-a exceptat. În el se află chemarea la tot binele, la însușiri nobile și fapte frumoase, la echitate și dreptate și la îndepărtarea de orice însușire vrednică de osândă. Preaînaltul spune:

Allah poruncește dreptatea, binefacerea și dărnicia față de rude și oprește nerușinarea, răul și asuprirea. El vă povățuiește, ca să vă aduceți aminte.

Preaînaltul mai spune:

O, oameni! Noi v-am creat dintr-un bărbat și o femeie și v-am făcut popoare și seminții, ca să vă cunoașteți unii pe alții. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateștiutor, Bineștiutor.

În concluzie, cel care cheamă la Islam trebuie să cheme la întregul Islam, să nu-i dezbine pe oameni și să nu fie părtinitor în favoarea unei școli împotriva alteia, a unui trib împotriva altuia, a shaykh-ului său, a conducătorului său sau a altcuiva. Scopul său trebuie să fie stabilirea și lămurirea adevărului și statornicia oamenilor pe el, chiar dacă el contrazice opinia cutăruia sau cutăruia. Când au apărut între oameni cei care manifestau părtinire față de școli și spuneau că școala cutăruia este mai îndreptățită decât a cutăruia, au venit dezbinarea și neînțelegerea. Unii au ajuns până acolo încât nu se rugau cu cei din altă școală: adeptul școlii shāfiʿīte nu se ruga în spatele celui ḥanafit, iar cel ḥanafit nu se ruga în spatele celui mālikit ori ḥanbalit. Așa s-a întâmplat cu unii extremiști părtinitori. Aceasta este o nenorocire și o urmare a pașilor lui Satana.

Imamii sunt imami ai călăuzirii: ash-Shāfiʿī, Mālik, Aḥmad, Abū Ḥanīfah, al-Awzāʿī, Isḥāq ibn Rāhawayh și cei asemenea lor sunt cu toții imami ai călăuzirii și chemători la adevăr. I-au chemat pe oameni la religia lui Allah și i-au îndrumat către adevăr. Au existat între ei chestiuni în care au avut opinii diferite fiindcă dovada îi rămăsese ascunsă unuia dintre ei. Unul este un învățat care a depus efort de cercetare și a nimerit adevărul, având două răsplăți; altul este un învățat care a depus efort de cercetare, dar a greșit adevărul, având o singură răsplată. Trebuie să le recunoști rangul și meritul, să ceri îndurarea lui Allah pentru ei și să știi că sunt imamii Islamului și chemătorii la călăuzire. Aceasta nu trebuie însă să te ducă la părtinire și imitare oarbă, încât să spui: „Școala cutăruia este mai apropiată de adevăr în orice împrejurare” sau „Școala cutăruia este întotdeauna mai apropiată de adevăr și nu greșește.” Nu, aceasta este o greșeală.

Trebuie să primești adevărul și să-l urmezi când dovada lui devine limpede, chiar dacă el contrazice pe cineva. Să nu fii părtinitor și să nu imiți orbește, ci să le recunoști imamilor meritul și rangul. În același timp, să fii prevăzător pentru tine și pentru religia ta: să primești adevărul, să fii mulțumit cu el și să îndrumi către el când ți se cere. Să te temi de Allah, să fii conștient de supravegherea Sa și să fii drept chiar împotriva propriei persoane. Să crezi că adevărul este unul singur și că învățații care depun efort de cercetare, dacă nimeresc adevărul, au două răsplăți, iar dacă greșesc, au o singură răsplată. Mă refer la învățații Ahl al-Sunna, oamenii cunoașterii, credinței și călăuzirii, după cum s-a relatat autentic de la Trimisul lui Allah ﷺ.

Scopul și țelul chemării

Scopul și țelul sunt scoaterea oamenilor din întuneric la lumină și îndrumarea lor către adevăr, pentru ca ei să-l primească și să fie salvați din Foc și de mânia lui Allah: scoaterea necredinciosului din întunericul necredinței la lumină și călăuzire, a neștiutorului din întunericul neștiinței la lumina cunoașterii și a păcătosului din întunericul neascultării la lumina ascultării. Acesta este scopul chemării, după cum spune Slăvitul și Preaînaltul:

Allah este Ocrotitorul celor care cred: El îi scoate din întuneric la lumină.

Mesagerii au fost trimiși ca să-i scoată pe oameni din întuneric la lumină. Tot astfel, cei care cheamă la adevăr împlinesc chemarea și lucrează cu râvnă în ea pentru a-i scoate pe oameni din întuneric la lumină, pentru a-i salva din Foc și de ascultarea de Satana și pentru a-i scoate din ascultarea de patimi la ascultarea de Allah și de Trimisul Său.