Tipurile de anunțuri de deces și hotărârile referitoare la acestea

În primul rând: definiția anunțului de deces (al-na’i)

Cuvântul na’i se referă la informarea oamenilor despre moartea unei persoane și la răspândirea acestei știri. Se referă, de asemenea, la lucrurile care pot însoți aceasta, precum enumerarea virtuților celui decedat. 

Al-Tirmidhi a spus în al-Jaami’ (p. 239): al-na’i printre ei înseamnă proclamarea în rândul oamenilor că cutare și cutare a murit, pentru ca ei să participe la înmormântarea sa. 

Ibn al-Atheer a spus în al-Nihaayah (5/85): al-na’i înseamnă răspândirea știrii despre moartea unei persoane și anunțarea acesteia și, prin urmare, jelirea lui. 

Al-Qalyoobi a spus în Haashiyah-ul său (1/345): Este chemarea prin care se anunță moartea unei persoane, menționându-se faptele și calitățile ei bune. 

În al doilea rând: Tipurile de anunțuri de deces 

Un anunț de deces poate fi un anunț simplu sau poate fi făcut strigând și ridicând vocea, menționând faptele bune ale celui decedat și așa mai departe. Există o hotărâre pentru ambele tipuri. 

În ceea ce privește simpla anunțare a morții, majoritatea savanților hanafi, maaliki, shaafa’i și hanbali și alții sunt de părere că este permis să se anunțe un deces fără a striga, pentru ca rugăciunea funerară să poată fi făcută pentru cel decedat.  

Vezi: Fath al-Qadeer, 2/127; Haashiyat al-Dasooqi, 1/24; Nihaayat al-Muhtaaj, 3/20; al-Iqnaa’, 1/331; Tuhfat al-Ahwadhi, 4/61; al-Sayl al-Jaraar, 1/339 

Într-adevăr, majoritatea savanților sunt de părere că aceasta este mustahabb. 

Vezi al-Binaayah Sharh al-Hidaayah, 3/267; al-Khurashi ‘ala Mukhtasar Khaleel, 2/139; al-Adhkaar de al-Nawawi, p. 226. 

Au citat ca dovadă relatarea narrată de al-Bukhaari (1333) și Muslim de la Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el), potrivit căreia Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a anunțat moartea al-Najaashi (Negusul, conducătorul Abisiniei) în ziua în care a murit. I-a scos la locul de rugăciune, i-a așezat în rânduri și a spus patru takbeers (adică a făcut rugăciunea funerară pentru el). Potrivit unei relatări narrate de al-Bukhaari, 1328: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) ne-a anunțat moartea Negusului, conducătorul Abisiniei, în ziua în care a murit și a spus: „Rugați-vă pentru iertarea fratelui vostru.”

 Al-Nawawi a spus în Sharh Muslim: 

Aceasta arată că este mustahabb să se anunțe moartea unei persoane, dar nu în modul în care erau anunțate decesele în Jaahiliyyah; mai degrabă, aceasta trebuie făcută simplu, cu scopul de a-i informa pe oameni pentru ca ei să poată veni la rugăciune, să-i încurajeze să participe la înmormântarea sa și să-și îndeplinească datoria față de el în această privință. Interdicția privind anunțurile de deces nu se aplică acestei forme, ci se aplică formelor de anunțuri de deces din jaahiliyyah, care includ menționarea calităților bune ale celui decedat și așa mai departe. Sfârșitul citatului. 

Au citat, de asemenea, ca dovadă hadeeth-ul narrat de al-Bukhaari (458) și Muslim (956) de la Abu Hurayrah, potrivit căruia un bărbat de culoare sau o femeie de culoare care se ocupa de moschee a murit. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a întrebat despre el, iar ei au spus: „A murit.” El a spus: „De ce nu mi-ați spus? Arătați-mi unde este mormântul lui (sau al ei).” A mers la mormânt și a făcut acolo rugăciunea funerară. 

Aceste două hadeeth-uri arată clar că este permis să se anunțe un deces pentru ca oamenii să participe la rugăciunea funerară și să facă du’aa’ pentru cel decedat. Într-adevăr, ele indică faptul că este mustahabb și că este un mijloc de a îndeplini dreptul persoanei de a i se face rugăciunea funerară și de a participa la înmormântarea sa. 

Dovada că este permis să se anunțe un deces din alte motive decât rugăciunea funerară este relatarea narrată în Saheeh al-Bukhaari (4262) de la Anas (fie ca Allah să fie mulțumit de el), potrivit căreia Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a anunțat moartea lui Zayd, Ja’far și Ibn Rawaahah înainte ca vestea să ajungă la oameni. El a spus: „Zayd a luat steagul și a fost ucis, apoi Ja’far l-a luat și a fost ucis, apoi Ibn Rawaahah l-a luat și a fost ucis”, iar ochii lui s-au umplut de lacrimi, „până când una dintre săbiile lui Allah a luat steagul, iar Allah le-a acordat victoria.” 

În acest hadeeth, Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a anunțat moartea acestor trei bărbați (fie ca Allah să fie mulțumit de ei). Anunțul nu a fost făcut pentru ca rugăciunea funerară să poată fi făcută pentru ei; mai degrabă, a fost pentru a le spune musulmanilor vestea despre frații lor și ceea ce li se întâmplase în acea bătălie. 

Pe baza acestui fapt, este permis să se anunțe un deces pentru orice scop valid, precum facerea de du’aa’ pentru cel decedat, iertarea lui și așa mai departe. Vezi Nihaayat al-Muhtaaj, 3/20. 

Ibn ‘Abd al-Barr a spus în al-Istidhkaar (3/26): Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) trecea pe lângă adunări și spunea: „Fratele vostru a murit, participați la înmormântarea sa.” 

În Fataawa al-Lajnah al-Daa’imah, 8/402, se spune: 

Este permis să fie chemați rudele, prietenii și vecinii celui decedat pentru ca aceștia să-i facă rugăciunea funerară, să facă du’aa’ pentru el, să participe la înmormântarea sa și să ajute la îngroparea lui, deoarece Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) le-a spus companionilor săi când a murit Negusul (fie ca Allah să aibă milă de el), pentru ca aceștia să-i poată face rugăciunea funerară. Sfârșitul citatului. 

În ceea ce privește anunțarea deceselor prin strigăte puternice și voci ridicate, menționându-se calitățile bune ale celui decedat, acest tip de anunț de deces a fost interzis de Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa). 

Al-Tirmidhi (986) a relatat că Hudhayfah ibn al-Yamaan a spus: Când voi muri, nu anunțați aceasta, deoarece mă tem că va fi un anunț de deces, iar eu l-am auzit pe Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) interzicând anunțurile de deces. Clasificat ca hasan de al-Haafiz ibn Hajar; clasificat ca hasan de al-Albaani în Saheeh al-Tirmidhi. 

Al-Sindi a spus în Haashiyat Ibn Maajah: 

Oamenii din Jaahiliyyah obișnuiau să anunțe decesele într-un mod condamnabil, iar interdicția se aplică acelui tip de anunț. Dar Hudhayfah se temea că era vizată o interdicție generală, așa că nu dorea aceasta. Era un fel de precauție. În caz contrar, anunțarea unui deces, mai ales dacă este făcută în scopul de a spori numărul congregației (pentru efectuarea rugăciunii funerare), este permisă. Sfârșitul citatului. 

Al-Haafiz a spus în al-Fath: 

Nu toate tipurile de anunțuri de deces sunt interzise; ceea ce este interzis este ceea ce făceau oamenii din Jaahiliyyah: trimiteau persoane să anunțe moartea unei persoane la ușile caselor și în piețe. 

Sa’eed ibn Mansoor a spus: Ibn ‘Ulayyah ne-a relatat că Ibn ‘Awn a spus: I-am spus lui Ibraaheem: Considerau ei anunțurile de deces makrooh? El a spus: Da. Ibn ‘Awn a spus: Dacă murea un om, un alt om își călărea animalul și striga printre oameni: „Anunț moartea lui cutare și cutare.” Ibn Sireen a spus: Nu văd nimic rău în anunțarea morții unui om către prietenii și cei dragi ai săi.  

Ideea este că simpla informare a oamenilor despre un deces nu este makrooh, însă dacă se adaugă mai mult decât atât, nu este permisă. Sfârșitul citatului. 

În Tuhfat al-Ahwadhi se spune: 

Sensul aparent este că Hudhayfah (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a intenționat prin acest hadeeth anunțurile de deces (al-na’i) în sensul lingvistic și a înțeles că interdicția se aplică tuturor tipurilor de na’i. Alți savanți au spus că prin na’i în acest hadeeth se înțelege tipul de anunț de deces cunoscut în timpul Jaahiliyyah. Al-Asma’i a spus: Dacă murea printre arabi o persoană cu statut, un călăreț se urca pe cal și mergea printre oameni spunând: „Anunț moartea lui cutare și cutare”, informând despre moartea lui. Au spus aceasta deoarece [?] este dovedit că Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a anunțat moartea Negusului și că el (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a anunțat moartea lui Zayd ibn Haarithah, Ja’far ibn Abi Taalib și ‘Abd-Allah ibn Rawaahah când au fost uciși la Mu’tah. De asemenea, este dovedit că el a spus, când i s-a spus despre moartea femeii de culoare sau a tânărului care se ocupa de moschee: „De ce nu mi-ați spus?” Toate acestea indică faptul că simpla informare a altora despre un deces nu este tipul de anunț de deces interzis și că, în sens lingvistic, poate fi numită în mod corect na’i (anunț de deces). De aceea, savanții au spus că prin na’i în expresia „a interzis al-na’i” se înțelege tipul de anunț de deces cunoscut în timpul Jaahiliyyah. În acest fel, ahaadeeth-urile pot fi reconciliate. 

Ibn al-‘Arabi a spus: Din ahaadeeth-uri se poate înțelege că există trei tipuri de anunțuri de deces. Primul este informarea familiei, prietenilor și oamenilor evlavioși; aceasta este Sunnah. Al doilea este chemarea oamenilor la o adunare pentru a arăta cât de important era cel decedat; aceasta este makrooh. Al treilea este anunțarea într-un alt mod, precum bocetul și lucruri asemănătoare; aceasta este haraam. Sfârșitul citatului din Tuhfat al-Ahwadhi. 

Al-Nawawi a spus în al-Majmoo’ (5/174): 

Părerea corectă, după cum indică ahaadeeth-urile pe care le-am citat și altele, este că anunțarea morții unei persoane care nu știa despre aceasta nu este makrooh; mai degrabă, dacă intenția este de a informa oamenii pentru ca mai mulți să vină să facă rugăciunea funerară, atunci aceasta este mustahabb. Ceea ce este makrooh este menționarea calităților bune ale celui decedat și mersul printre oameni pentru a menționa aceste lucruri. Acesta este anunțul de deces al Jaahiliyyah, care este interzis. Există ahaadeeth saheeh care vorbesc despre informarea oamenilor cu privire la un deces și nu este permis să le ignorăm. Acesta este răspunsul dat de unii dintre imāmii fiqh-ului și hadeeth-ului. Sfârșitul citatului. 

În ceea ce privește anunțarea deceselor prin ridicarea vocii, dar fără menționarea calităților bune ale celui decedat, unii savanți hanafi, maaliki, shaafa’i și hanbali sunt de părere că este makrooh să se strige vestea unui deces, din cauza hadeeth-ului lui Hudhayfah citat mai sus. 

Aceasta deoarece strigarea și ridicarea vocii seamănă cu tipul de anunțuri de deces făcute în timpul Jaahiliyyah, care este interzis. Ei trimiteau oameni să anunțe vestea morții la ușile caselor și în piețe. 

Vezi al-‘Inaayah Sharh al-Hidaayah, 3/267; al-Khurashi ‘ala Mukhtasar Khaleel, 2/139; al-Muhadhdhab, 1/132; al-Sharh al-Kabeer, 6/287 

Ibn Qudaamah a spus în al-Mughni: 

Anunțurile de deces sunt makrooh, adică trimiterea unui strigător pentru a anunța oamenilor că a murit cutare și cutare, astfel încât ei să participe la înmormântarea sa… Mulți savanți au spus că nu este nimic rău ca un om să le spună fraților săi, cunoscuților și oamenilor buni, fără să strige. Ibraaheem al-Nakha’i a spus: Dacă moare un om, nu este nimic rău în a le spune prietenilor și tovarășilor săi. Mai degrabă, ei considerau makrooh mersul prin adunări pentru a anunța moartea lui cutare și cutare, așa cum se făcea în timpul Jaahiliyyah. Sfârșitul citatului. 

Unii hanafi au fost de părere că nu este makrooh să se strige vestea unui deces pe străzi și în piețe dacă aceasta înseamnă pur și simplu anunțarea veștii, fără menționarea calităților sale bune. 

Ei au spus: Aceasta va spori numărul celor care fac rugăciunea funerară pentru cel decedat și se roagă pentru iertarea lui; aceasta nu este asemenea anunțurilor de deces din Jaahiliyyah, când trimiteau veste triburilor și anunțau decesele prin țipete, plâns, bocete, elogii și așa mai departe. Vezi Fath al-Qadeer, 1/128. 

Majoritatea a răspuns la aceasta observând că scopul de a spori numărul celor care fac rugăciunea funerară pentru cel decedat și se roagă pentru iertarea lui poate fi atins fără strigare și ridicarea vocii.

Vezi Fath al-Baari, 3/117

În ceea ce privește anunțarea deceselor din minaretele moscheilor, am răspuns la aceasta în întrebarea nr. [41959].