Stipularea condiției unei asigurări comprehensive în contractele de leasing cu opțiune de cumpărare

În primul rând:

Contractul de leasing cu opțiune de cumpărare are mai multe forme, dintre care unele sunt permise, iar altele sunt interzise. Una dintre formele permise este aceea în care există două contracte separate: un contract de leasing sau închiriere cu promisiunea vânzării, în care vânzarea nu are loc decât printr-un contract separat după încheierea perioadei de leasing, moment în care fiecare parte este liberă să aleagă dacă merge sau nu mai departe cu această vânzare.

Consultați răspunsul la întrebarea nr. 14304

Consiliul Islamic de Fiqh a emis o declarație cu privire la această chestiune în cadrul celei de-a douăsprezecea sesiuni, desfășurată la Riyadh, între 25 Jumada al-Aakhirah și 1 Rajab 1421 AH (23-28 septembrie 2000 CE). 

Declarația a fost următoarea: 

Declarația nr. 110 (4/12) privind subiectul contractelor de leasing cu opțiune de cumpărare. 

Consiliul Internațional Islamic de Fiqh aparținând Organizației Conferinței Islamice (OIC), în cadrul celei de-a douăsprezecea sesiuni desfășurate la Riyadh, Regatul Arabiei Saudite, între 25 Jumada al-Aakhirah și 1 Rajab 1421 AH (23-28 septembrie 2000 CE). 

După studierea lucrărilor de cercetare prezentate consiliului cu privire la subiectul contractelor de leasing cu opțiune de cumpărare și după ascultarea discuției care a avut loc pe această temă cu participarea membrilor consiliului, a experților și a unui număr de fuqaha’, consiliul a stabilit următoarele: 

Contractele de leasing cu opțiune de cumpărare: 

~1~

Orientările privind formele permise și interzise ale acestei tranzacții sunt următoarele: 

1.Orientare privind formele interzise: existența a două contracte în același timp cu privire la același bun 

2.Orientări privind formele permise:

·Existența a două contracte separate, independente unul de celălalt din punct de vedere temporal, astfel încât contractul de vânzare este întocmit după încheierea contractului de leasing sau există o promisiune de vânzare a bunului la sfârșitul perioadei de leasing. Promisiunea și opțiunea au aceeași situație în ceea ce privește verdictele.

·Leasingul trebuie să fie real, nu un paravan pentru vânzare. 

3.Răspunderea pentru bunul închiriat revine locatorului (proprietarul sau comerciantul care închiriază mașina clientului), nu locatarului (clientul care închiriază mașina de la comerciant). Astfel, cel care închiriază mașina este responsabil pentru orice probleme care apar la bun și care nu rezultă din manipularea necorespunzătoare sau neglijența locatarului. Locatarul nu este obligat să plătească nimic dacă nu mai poate folosi bunul. 

4.Dacă în contract se stipulează că bunul închiriat trebuie asigurat, atunci asigurarea trebuie să fie cooperativă și islamică, nu comercială, iar responsabilitatea revine proprietarului și locatorului, nu locatarului. 

5.În cazul contractului de leasing cu opțiune de cumpărare trebuie aplicate, pe toată durata leasingului, verdictele privind închirierea și angajarea; verdictele privind cumpărarea și vânzarea se aplică atunci când bunul este vândut. 

6.Costurile de întreținere ale mașinii, în afară de costurile de funcționare, sunt responsabilitatea locatorului, nu a locatarului, pe durata perioadei de leasing. 

~2~

Formele interzise ale contractului de leasing cu opțiune de cumpărare includ următoarele:

1.Contractul de leasing cu opțiune de cumpărare în care bunul închiriat devine proprietatea locatarului în schimbul banilor pe care i-a plătit pentru leasing în perioada stabilită, fără întocmirea unui nou contract, iar leasingul se transformă automat într-un contract de vânzare la sfârșitul perioadei de leasing. 

2.Închirierea unui bun unei persoane pentru o taxă stabilită și pentru o anumită perioadă, împreună cu un contract de vânzare care stipulează că toate taxele de leasing convenite trebuie plătite pe durata perioadei stabilite sau că i se poate adăuga ulterior mai mult timp. 

3.Un contract de leasing în sens real, care include însă o condiție potrivit căreia locatorul poate alege să vândă bunul locatarului, iar vânzarea este amânată până la sfârșitul perioadei stabilite (adică până la sfârșitul perioadei de leasing). 

Acestea sunt cele menționate în fatwa și declarațiile emise de organizații savante precum Consiliul Marilor Savanți din Regatul Arabiei Saudite. 

~3~

Formele permise ale acestui contract: 

1.Contract de leasing în care locatarul poate beneficia de bunul închiriat în schimbul unei taxe specifice pe durata unei perioade specifice, însoțit de un alt contract prin care bunul este oferit gratuit locatarului, cu condiția ca acesta să plătească toate taxele. Acest lucru trebuie realizat printr-un contract separat sau printr-o promisiune de a oferi bunul după plata tuturor taxelor de leasing. (Aceasta este în conformitate cu ceea ce este menționat într-o declarație a consiliului cu privire la daruri, nr. 13/1/3, în cadrul celei de-a treia sesiuni). 

2.Contract de leasing în care proprietarul îi oferă locatarului opțiunea, după plata tuturor ratelor datorate pe durata perioadei de leasing, de a cumpăra bunul închiriat la prețul pieței la sfârșitul perioadei de leasing. (Aceasta este în conformitate cu declarația consiliului nr. 44 (6/5), în cadrul celei de-a cincea sesiuni. 

3.Contract de leasing care îi permite locatarului să folosească bunul închiriat în schimbul unei taxe specifice pe durata unei perioade specifice, însoțit de o promisiune de a vinde bunul închiriat locatarului după plata integrală a leasingului, la un preț care urmează să fie stabilit de ambele părți. 

4.Contract de leasing potrivit căruia locatarul poate folosi bunul închiriat în schimbul unei taxe specifice pe durata unei perioade specifice, în care locatorul îi oferă locatarului opțiunea de a cumpăra bunul închiriat în orice moment, atât timp cât vânzarea din acel moment se realizează printr-un contract nou, pe baza prețului pieței (în conformitate cu declarația consiliului menționată mai sus (44/6/5)) sau pe baza oricărui acord la care ajung în acel moment. 

~4~

Există unele forme de contracte de leasing cu opțiune de cumpărare care fac obiectul unor divergențe de opinie între savanți. Acestea trebuie studiate într-o sesiune viitoare, in sha Allah. Sfârșitul citatului. 

În al doilea rând: 

Din declarațiile consiliului reiese clar că, dacă contractul include asigurarea bunului închiriat, aceasta trebuie să fie o asigurare cooperativă, islamică, nu o asigurare comercială, iar costul acesteia trebuie suportat de proprietar și locator, nu de locatar, indiferent dacă asigurarea este comprehensive sau parțială. 

Ideea este că nu este permis să obligi locatarul sau cumpărătorul să încheie o asigurare pentru bunul închiriat sau cumpărat. Mai degrabă, acest lucru trebuie făcut de locator, dacă dorește, deoarece răspunderea pentru bunul închiriat îi revine locatorului, nu locatarului. Locatarul răspunde numai în caz de neglijență sau utilizare necorespunzătoare. 

Dacă locatorul stipulează că locatarul trebuie să asigure bunul, atunci această condiție este nulă; este asemenea stipulării că locatarul este răspunzător, însă aceasta face contractul nul sau nu? 

În al-Mughni (5/311) se spune:

Dacă locatorul stipulează că locatarul este răspunzător pentru bun, atunci această stipulație este nulă, deoarece contravine naturii contractului. Însă face aceasta nul contractul de închiriere? Există două scenarii, pe baza condițiilor care fac o tranzacție nulă. Ahmad a spus: În ceea ce privește stipularea că utilizatorul (locatarul) este răspunzător pentru bunul (închiriat), aceasta este makrooh. Al-Athram a relatat, cu isnad-ul său de la Ibn ‘Umar, că acesta a spus: Închirierea cu condiția ca (utilizatorul) să fie răspunzător nu este valabilă. S-a relatat de la fuqaha’ din Madinah că obișnuiau să spună: Nu închiriem nimic cu stipularea că (utilizatorul) este răspunzător. Însă, dacă stipulezi locatarului să nu ducă bunul închiriat în partea de jos a unei văi sau să nu-l transporte noaptea și așa mai departe, iar el încalcă această condiție și acest lucru duce la o anumită pagubă ca urmare a încălcării, atunci el este răspunzător. În afară de aceasta, nu este valabil să se stipuleze că este răspunzător. Dacă acest lucru este stipulat, atunci condiția este nulă. Sfârșitul citatului. 

În Durar al-Hukkaam Sharh Majallat al-Ahkaam (1/514) se spune: Dacă stipulează că locatarul este răspunzător în cazul deteriorării sau distrugerii bunului închiriat fără nicio utilizare necorespunzătoare sau neglijență din partea sa sau stipulează că bunul închiriat trebuie restituit locatorului fără niciun defect, atunci leasingul este nul. Sfârșitul citatului.

Maalikis au afirmat, de asemenea, în mod clar că leasingul este nul dacă se stipulează că locatarul este răspunzător. Consultați al-Mudawwanah (3/450); Bulghat as-Saalik 4/42 

În al-Mawsoo‘ah al-Fiqhiyyah (1/286) se spune:

Nu este permis să se stipuleze că locatarul este responsabil pentru întreținerea bunului închiriat, deoarece acest lucru duce la ambiguitate cu privire la taxe. Astfel, leasingul devine nul prin această stipulație, potrivit consensului madhhab-urilor. Dacă locatarul sau chiriașul locuiește în imobil, trebuie să plătească chiria unui imobil similar și are dreptul să solicite restituirea oricărei sume cheltuite pentru întreținere, precum și a unor remunerații proporționale cu ceea ce percep de obicei oamenii, dacă a făcut acest lucru cu permisiunea sa (a locatorului sau proprietarului); în caz contrar, este un dar (adică a făcut munca gratuit). Sfârșitul citatului. 

Concluzie:

Asigurarea comercială este haraam, indiferent dacă cel care o plătește este vânzătorul sau cumpărătorul. Însă, dacă asigurarea este cooperativă și islamică, atunci este permisă, iar vânzătorul trebuie să o încheie. 

Și Allah știe cel mai bine.