Hotărârea privind schemele de închiriere cu opțiune de cumpărare

Acest tip de tranzacție este cunoscut sub denumirea de „închiriere cu opțiune de cumpărare”, iar savanții contemporani au opinii diferite cu privire la aceasta. Consiliul Marilor Savanți a emis următoarea declarație cu privire la acest subiect: 

Consiliul Marilor Savanți a studiat problema schemelor de închiriere cu opțiune de cumpărare și, după discutarea chestiunii, majoritatea Consiliului consideră că acest tip de tranzacție nu este permis în sharia, din următoarele motive: 

1 – Este o combinație între două tranzacții pentru un singur bun și nu se bazează pe niciuna dintre ele; cele două tranzacții intră sub incidența unor hotărâri distincte și există o contradicție între condițiile celor două tranzacții. 

Când ceva este vândut, bunul și beneficiile sau utilizarea sa trebuie transferate cumpărătorului, astfel încât nu este valabil ca vânzătorul să primească chirie pentru acesta, deoarece devine proprietatea cumpărătorului. Când ceva este închiriat, aceasta înseamnă că utilizarea sau beneficiile bunului (și nu bunul însuși) sunt transferate chiriașului. 

Vânzarea unui lucru implică faptul că cumpărătorul deține atât bunul însuși, cât și dreptul de a se folosi de el, iar dacă acesta se uzează sau este distrus, el suportă costul și pierderea atât a bunului, cât și a beneficiilor sale; nimic din toate acestea nu revine vânzătorului. Dar dacă ceva este închiriat, proprietarul care îl închiriază suportă costul oricărei pierderi sau al oricărei uzuri ori deteriorări a bunului sau a beneficiilor sale, cu excepția cazului în care chiriașul a depășit limitele sau a dat dovadă de neglijență.

În al doilea rând: Taxele de închiriere sunt calculate anual sau lunar într-un asemenea mod încât, spre sfârșitul perioadei stabilite, valoarea bunului este achitată, dar vânzătorul numește aceste plăți „taxe de închiriere”, astfel încât cumpărătorul să nu poată vinde bunul până când nu achită întreaga sumă.  

De exemplu: Dacă valoarea bunului în cauză este de cincizeci de mii de riali, iar chiria lunară este de obicei de o mie de riali, el o face două mii. În realitate, aceasta este o parte din preț, până când, spre sfârșitul perioadei, valoarea bunului este achitată. Dar dacă cumpărătorul nu poate efectua plata finală, de exemplu, bunul îi va fi luat sub pretextul că este un lucru închiriat și nu i se vor restitui banii pe care i-a plătit, sub pretextul că s-a folosit de el.  

Este evident că aceasta este o nedreptate și îi obligă pe oameni să împrumute bani pentru a efectua ultima plată.  

În al treilea rând: Acest tip de contract îi face pe cei săraci să fie nepăsători față de datorii, până când mulți dintre ei ajung să fie puternic îndatorați. Poate duce chiar la falimentul unora dintre creditori, din cauza pierderilor suferite ca urmare a împrumuturilor acordate celor săraci. 

Consiliul consideră că cele două părți ar trebui să caute o cale corectă, și anume să vândă bunul și să-i pună prețul în gaj (rahn), protejând drepturile vânzătorului prin faptul că acesta păstrează documentul contractului, actele de proprietate etc.  

Și Allah este Sursa puterii. Fie ca Allah să trimită binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Muhammad, asupra familiei și companionilor săi. 

Printre membrii Consiliului Marilor Savanți care au semnat această declarație se numără:

 Shaykh ‘Abd al-‘Azeez ibn ‘Abd-Allah Aal al-Shaykh

Shaykh Saalih al-Lahaydaan

Dr Saalih al-Fawzaan

Shaykh Muhammad ibn Saalih al-‘Uthaymeen

Shaykh Bakr ibn ‘Abd-Allah Abu Zayd.