Restituirea bunurilor furate proprietarilor lor necredincioși

În primul rând: vă felicităm pentru că ați început să vă rugați în mod regulat și pentru străduința dumneavoastră de a vă căi și vă dăm vestea bună că Allah acceptă căința celui care se căiește înaintea Lui și îi iartă păcatele. Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Cel care se căiește de păcat este asemenea celui care nu a păcătuit deloc.” Relatat de al-Tirmidhi și considerat saheeh de al-Albaani. 

În al doilea rând: fără îndoială, furtul este un păcat major, iar Allah a stabilit pentru el o pedeapsă hadd în această lume și o pedeapsă severă în Viața de Apoi. 

Allah spune (interpretarea sensului): 

„Cât despre hoț și hoață, tăiați-le mâinile drepte de la încheietură, ca răsplată pentru ceea ce au săvârșit, ca pedeapsă exemplară de la Allah”

[al-Maa'idah 5:38]

Iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Allah să-l blesteme pe hoț.” Relatat de al-Bukhaari, 6783 și Muslim, 1687.

 Furtul este haraam, indiferent dacă persoana de la care sunt furate bunurile este musulmană sau un necredincios a cărui viață și avere sunt protejate de sharee’ah. În ceea ce privește un necredincios aflat în război împotriva musulmanilor, este permis să-i iei averea, deoarece în timpul războiului aceasta este considerată pradă de război și nu furt. 

În al treilea rând: în ceea ce privește luarea averii unui necredincios prin trădare și înșelăciune, aceasta este haraam, deoarece trădarea este haraam în Islam, indiferent dacă este înșelat un musulman sau un necredincios. 

Al-Bukhaari (2583) a relatat de la al-Mugheerah ibn Shu’bah că acesta îi însoțise pe unii oameni în timpul Jaahiliyyah, i-a ucis și le-a luat averea. Apoi a venit și a îmbrățișat Islamul, iar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „În ceea ce privește Islamul tău, el este acceptat, dar în ceea ce privește averea, nu vreau nimic din ea.” Potrivit unei versiuni relatate de Abu Dawood (2765): „În ceea ce privește Islamul tău, îl acceptăm, dar în ceea ce privește averea, este o avere obținută prin trădare și nu avem nevoie de ea.” Considerat saheeh de al-Albaani în Saheeh Abi Dawood. 

Al-Haafiz ibn Hajar a spus: Cuvintele „dar în ceea ce privește averea, nu vreau nimic din ea” înseamnă că nu a vrut-o deoarece al-Mugheerah o luase prin trădare. Se poate înțelege de aici că nu este permis să iei averea necredincioșilor în timp de pace prin trădare, deoarece prietenii se însoțesc pe baza încrederii, iar lucrurile încredințate trebuie restituite proprietarilor lor, fie că aceștia sunt musulmani sau necredincioși. Este permis să iei averea necredincioșilor în caz de război, dar Profetul (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) păstra uneori averea, în loc să o împartă ca pradă de război, în speranța că proprietarii ei vor deveni musulmani, iar apoi le-ar fi putut restitui averea. Fath al-Baari, 5/341. 

Un exemplu de trădare este atunci când un necredincios a intrat într-o țară musulmană în siguranță sau când un musulman a intrat într-o țară necredincioasă în siguranță (de exemplu, cu viză), iar această viză implică faptul că ei garantează că viața și averea persoanei sunt protejate și, în același mod, și ei trebuie să aibă garantată siguranța vieții și averii lor; prin urmare, nu este permis să comiți acte de agresiune împotriva lor sau să le confişti ori să le furi averea. 

Al-Shaafa’i (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus despre unii oameni care au intrat în țara necredincioșilor și au avut posibilitatea să ia ceva din averea lor: Dacă un musulman a intrat în dar al-harb în siguranță (adică sub protecția autorităților necredincioase) și poate lua ceva din averea lor, nu îi este permis să ia nimic din aceasta, nici mult, nici puțin, deoarece dacă el este în siguranță din partea lor, atunci și ei trebuie să fie în siguranță din partea lui. Este interzis să iei bunuri în mai multe situații: (1) dacă proprietarul este musulman, (2) dacă proprietarul trăiește sub protecția statului islamic, (3) dacă proprietarului i-a fost acordată protecție pentru o anumită perioadă…

Al-Umm, 4/284. 

Al-Sarkhasi a spus: Nu este potrivit ca un musulman căruia i s-a oferit protecție să-i trădeze, deoarece trădarea este haraam. 

Dacă îi trădează, le ia averea și o duce în dar al-islam (ținuturile musulmane), nu este corect ca un musulman să o cumpere de la el dacă știe acest lucru, deoarece a fost obținută prin mijloace rele, iar cumpărarea de la el îl va încuraja să facă din nou același lucru și nu este corect ca musulmanul să procedeze astfel. Principiul de bază cu privire la aceasta este hadeeth-ul lui al-Mugheerah ibn Shu’bah (fie ca Allah să fie mulțumit de el)…  

Al-Mabsoot, 10/96. 

Dacă Allah îi permite unui musulman să se căiască pentru luarea pe nedrept a averii oamenilor, una dintre condițiile acestei căințe este să le restituie oamenilor ceea ce le aparține de drept, chiar dacă sunt necredincioși. Dacă există teama de a fi descoperit sau de a suporta sancțiuni penale ca urmare a restituirii lucrurilor proprietarilor lor de drept, este permis să cauți o modalitate potrivită de a-ți păstra onoarea și de a restitui lucrurile proprietarilor lor de drept fără să te expui, trimițându-i banii prin poștă sau rugând pe cineva să i-i dea fără să-ți menționeze numele ori faptul că ai furat. Nu este necesar ca cel care dorește să restituie ceva proprietarului său de drept să-și dezvăluie persoana sau identitatea, deoarece important este ca lucrurile să fie restituite proprietarilor lor de drept. 

Shaykh Ibn ‘Uthaymeen (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: Dacă furi de la o persoană sau de la o organizație, trebuie să iei legătura cu persoana de la care ai furat și să-i spui: „Am cutare lucru al tău”, apoi să conveniți asupra modului de soluționare a problemei. Dar o persoană poate simți că acest lucru este prea dificil pentru ea și că nu poate merge la cineva să-i spună: „Am furat cutare și cutare de la tine și am luat cutare și cutare de la tine.” În acest caz, poate trimite acești bani – sau orice altceva – într-un alt mod, indirect, cum ar fi să-i dea unui prieten al acestei persoane și să-i spună: „Acest lucru este pentru cutare și cutare”, relatându-i povestea și spunându-i: „Acum m-am căit înaintea lui Allah și sper că i-l vei da.” Fataawa Islamiyyah, 4/162. 

A se vedea și întrebările nr. 7545, 14367 și 31234.