Răspuns la unele neînțelegeri ale textelor care îl fac pe cel care întreabă să creadă că Quranul nu este păstrat

În primul rând:

În ceea ce privește recitarea de către ‘Umar a versetului din Soorat al-Jumu‘ah ca „Famdu ila dhikr Allah”, aceasta a fost relatată de la el de Imam al-Bukhaari în Saheehul său, într-o relatare mu‘allaq afirmativă.  A fost relatată și de Imam Ibn Jareer at-Tabari cu un isnaad saheeh. Ea nu este conformă cu forma Mus-hafului ‘Uthmaani și nu este una dintre cele șapte modalități de recitare. Unii dintre învățați sunt de părere că trebuie considerată o altă modalitate de recitare a versetului. Alții sunt de părere că este o recitare explicativă și că ceea ce a intenționat el a fost să explice sensul cuvântului „Fas‘aw” din verset și că acesta nu înseamnă să meargă repede. Ceva similar a fost găsit în Mus-hafurile unora dintre Sahaabah. Ei obișnuiau să explice sensul unora dintre cuvintele din verset, iar unii dintre studenții lor au relatat aceasta ca și cum ar fi fost o modalitate de recitare a versetului. Totuși, ceea ce pare mai probabil este că aceasta era recitarea lui ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) și că astfel recita el versetul, deoarece isnaadul care ajunge până la el este autentic. Dar aceasta nu înseamnă că este o alternativă la versetul pe care Companionii Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) au căzut de acord în unanimitate să-l scrie în Mus-haful lui ‘Uthmaan, care a fost transmis cu certitudine prin tawaatur. Mai degrabă, este o modalitate de recitare potrivit căreia ‘Umar obișnuia să recite, fără să le respingă pe celelalte. Ceea ce este scris în Mus-haf este o altă modalitate de recitare a versetului și ambele sunt acceptabile, însă ceea ce este scris în Mus-hafuri este ceea ce este dovedit cu certitudine.

În al doilea rând:

În ceea ce privește menționarea de către tine a hadithului lui ‘Umar în as-Saqeefah [când Sahaabah s-au întâlnit după moartea Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) pentru a decide cine urma să conducă ummah], când a spus: Quranul avea 102,700 de litere.

(al-Itqaan de as-Suyooti, p. 88), aceasta implică o greșeală și o înșelătorie. În ceea ce privește greșeala, ea constă în scrierea numărului de litere, deoarece ceea ce este relatat cu privire la numărul lor este un milion și douăzeci și șapte de mii de litere. În ceea ce privește înșelătoria, ea constă în menționarea de către tine a textului prin adăugarea cuvântului „avea”, pentru a lăsa impresia că lipsește ceva din Quran, precum și în menționarea hadithului într-un asemenea mod încât să lase impresia că as-Suyooti (Allah să aibă milă de el) l-a relatat și l-a susținut sau l-a clasificat ca saheeh, ceea ce contrazice faptele. Mai degrabă, relatarea de la ‘Umar este fabricată, iar as-Suyooti însuși i-a criticat isnaadul, citând critica lui adh-Dhahabi la adresa lui. Adh-Dhahabi a spus despre hadith în Mizaan al-I‘tidaal (3/639): Este o relatare falsă. Iar Ibn Hajar al-‘Asqallaani a fost de acord cu el în Lisaan al-Mizaan (5/276). Nu era nevoie să se explice hadithul dacă acesta era cazul. În ceea ce privește textul său, acesta este extrem de munkar (neobișnuit), deoarece numărul literelor din Quran nu a fost menționat în niciun hadith dovedit și aceasta nu era practica lui Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei).

As-Suyooti (Allah să aibă milă de el) a spus: at-Tabaraani a relatat de la ‘Umar ibn al-Khattaab într-o relatare marfoo‘: „Quranul are un milion și douăzeci și șapte de mii de litere. Cine îl citește cu răbdare și căutând răsplata de la Allah va avea pentru fiecare literă o soție dintre al-hoor al-‘iyn.” Oamenii isnaadului său sunt thiqaat (demni de încredere), cu excepția shaykhului lui at-Tabaraani, Muhammad ibn ‘Ubayd ibn Adam ibn Abi Iyaas, pe care adh-Dhahabi l-a criticat din cauza acestui hadith.

Sfârșitul citatului din al-Itqaan fi ‘Uloom al-Quran (1/242, 243)

Shaykh al-Albaani (Allah să aibă milă de el) a spus: Semnele fabricării din hadithul său sunt clare. În cazul unei asemenea relatări, nu este nevoie să se citeze nimic despre critica ei mai mult decât ceea ce au indicat al-Haafiz adh-Dhahabi, urmat de al-‘Asqallaani, și anume că printre relatările sale se află hadithuri precum acesta, ale căror unic transmițător a fost el!

Sfârșitul citatului din Silsilat al-Ahaadeeth ad-Da‘eefah wa’l-Mawdoo‘ah (9/71)

În ceea ce privește problema numărării literelor Quranului, as-Suyooti a spus: as-Sakhkhaawi a spus: Nu cunosc niciun folos în numărarea numărului de cuvinte și litere, deoarece, dacă aceasta ar avea vreun folos, folosul ar exista doar într-o carte în care este posibil să se adauge și să se scadă, iar acest lucru nu este posibil în cazul Quranului.

Sfârșitul citatului din al-Itqaan fi ‘Uloom al-Quran (1/242).

În al treilea rând:

În ceea ce privește afirmația ta:

Și cuvintele sale: Nimeni nu ar trebui să pretindă că Quranul este complet, deoarece cea mai mare parte a lui s-a pierdut.

(Tafseer ad-Durr al-Manthoor de as-Suyooti, vol. 1, p. 104),

răspunsul la aceasta este următorul:

Nu există nicio sursă pentru această frază, în această formulare, în cartea lui as-Suyooti, al-Itqaan, sau în orice altă carte a musulmanilor. Sursa acestei fraze a fost relatată de Sa‘eed ibn Mansoor în Tafseerul său, unde a spus: Ismaa‘eel ibn Ibraaheem ne-a relatat, de la Ayyoob, de la Naafi‘, de la Ibn ‘Umar, care a spus: Nimeni dintre voi să nu spună: Am învățat întregul Quran, căci de unde știe care este întregul lui? Este posibil să fi omis multe versete din Quran. Mai degrabă să spună: Am învățat ceea ce ne este evident din el. Sfârșitul citatului.

Ceea ce se intenționează prin cuvintele lui Ibn ‘Umar (Allah să fie mulțumit de el) este că nimeni nu poate fi sigur că a memorat tot ceea ce a fost revelat din Quran, deoarece există unele versete care au fost revelate și apoi retrase, ceea ce se numește abrogarea versetelor. Ibn ‘Umar însuși a afirmat clar aceasta când a spus: Era detestat ca un om să spună: Am citit întregul Quran, deoarece există Quran care a fost retras. Aceasta se vede în relatarea lui Ibn ad-Darrees de la el. Prin urmare, această relatare a fost transmisă de Imam Abu ‘Ubayd al-Qaasim ibn Sallaam, care a inclus-o într-un capitol intitulat: Capitolul despre ceea ce a fost retras din Quran după revelarea sa și nu a fost scris în Mus-hafuri. As-Suyooti a menționat-o, de asemenea, în cartea sa al-Itqaan, în capitolul intitulat: Capitolul despre abrogarea versetelor.

Pentru o clarificare suplimentară, vezi răspunsurile la întrebările nr. 105746

În al patrulea rând:

În ceea ce privește afirmația ta: Și Ubayy ibn Ka‘b a spus că în Mus-haful său se aflau două soorahuri suplimentare, al-Khal‘ și al-Hafd

(al-Itqaan de as-Suyooti, vol. 2, p. 66),

prin numele Soorat al-Khala‘ se face referire la cuvintele: „În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. O, Allah, cu adevărat Îți cerem ajutorul și iertarea Ta și Te lăudăm și nu suntem nerecunoscători față de Tine. Și ne lepădăm și ne dezicem de oricine Ți se opune.” Iar prin numele Soorat al-Hafd se face referire la cuvintele: „În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător. O, Allah, numai Ție ne închinăm, Ție ne rugăm și ne prosternăm, iar pentru Tine lucrăm și ne străduim. Sperăm în mila Ta și ne temem de pedeapsa Ta, căci pedeapsa Ta îi va lovi inevitabil pe necredincioși.”

Ceea ce se intenționează prin expresia „iar pentru Tine lucrăm și ne străduim” este: ne străduim să Te ascultăm.

În ceea ce privește ideea că aceste două soorahuri se aflau în Mus-haful lui Ubayy ibn Ka‘b, da, este posibil să fi fost așa, dar nu pentru că ar fi făcut parte din Quranul care a primit forma sa finală la ultima revizuire pe care Jibreel a făcut-o împreună cu Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), deoarece Mus-hafurile lui Sahaabah (Allah să fie mulțumit de ei) conțineau comentarii și explicații și conțineau versete care fuseseră abrogate. Aceste două soorahuri făceau parte din ceea ce fusese revelat din Quran, apoi versetele lor au fost abrogate, însă unii dintre Sahaabah au continuat să le recite în Qunoot, datorită rugilor și laudelor aduse lui Allah pe care le conțineau. Oricine dorește să cunoască forma finală pe care a luat-o Quranul trebuie să înțeleagă că ceea ce se află în Mus-haful compilat de Abu Bakr as-Siddeeq, apoi de ‘Uthmaan (Allah să fie mulțumit de ei) este ceea ce este păstrat, scris și precis și că acesta nu conține aceste două soorahuri. Prin urmare, nimeni nu le recită în rugăciune, nu a fost menționat niciun comentariu cu privire la ele și nu există nicio relatare despre modalități diferite de recitare a lor. Faptul că erau două soorahuri care au fost apoi abrogate este opinia lui as-Suyooti însuși.

 As-Suyooti (Allah să aibă milă de el) a spus: al-Husayn ibn al-Munaadi a spus în cartea sa an-Naasikh wa’l-Mansookh: Printre lucrurile care au fost abrogate din Quran, dar nu au fost retrase din memoria oamenilor, se află cele două soorahuri ale al-Qunoot în Witr, care sunt numite Soorat al-Khal‘ și Soorat al-Hafd.

Sfârșitul citatului din al-Itqaan fi ‘Uloom al-Quran (2/68).

Shaykh Muhammad al-Ameen ash-Shinqeeti (Allah să aibă milă de el) a spus: Exemple de abrogare a Quranului prin Sunnah includ: abrogarea versetului care menționează zece alăptări și a hotărârii aferente prin relatările mutawaatir ale Sunnah; precum și abrogarea Soorat al-Khal ‘ și Soorat al-Hafd, atât a versetelor, cât și a hotărârilor, prin relatările mutawaatir ale Sunnah. Soorat al-Khal ‘ și Soorat al-Hafd constituie Qunootul în rugăciunea Fajr potrivit maalikilor. Autorul lui ad-Durr al-Manthoor – și anume as-Suyooti – și alții au fost de părere că acestea erau două soorahuri din Cartea lui Allah, apoi au fost abrogate.

Sfârșitul citatului din Adwa’ al-Bayaan (2/451)

Recitarea lui Ubayy ibn Ka‘b a fost relatată de la el de Naafi‘, Ibn Katheer, Abu ‘Amr și alții și nu conține Soorat al-Hafd și al-Khal‘. Mai mult, Mus-haful său era în armonie cu Mus-haful musulmanilor. Abu’l-Hasan al-Ash‘ari a spus: Am văzut Mus-haful lui Anas în Basrah, la unii dintre descendenții săi, și am constatat că era exact asemenea Mus-hafului musulmanilor. Descendenții lui Anas au relatat că era scrisul de mână al lui Anas și dictarea lui Ubayy ibn Ka‘b. Sfârșitul citatului.

Toate acestea pornesc de la presupunerea că relatarea de la Ubayy ibn Ka‘b, potrivit căreia el considera aceste două rugi drept două soorahuri, este autentică. Totuși, există motive puternice pentru a ne îndoi de aceasta, deoarece nu a fost relatată de la el cu un isnaad saheeh.

Pentru a rezuma răspunsul la această afirmație: fie că nu este relatată în mod autentic de la Ubayy ibn Ka‘b, iar cel care pretinde că este astfel trebuie să prezinte isnaadul său autentic care ajunge până la el; fie, presupunând că este autentică, face parte din Quranul care a fost abrogat, dar a cărui formulare a rămas, iar întrucât este alcătuită din cuvinte de laudă și rugăciune, este valabil să fie recitată în Qunoot.

Muhammad ibn ‘Abd al-‘Azeem az-Zarqaani (Allah să aibă milă de el) a spus: Autorul lui al-Intisaar a afirmat: În ceea ce privește cuvintele lui al-Qunoot despre care s-a relatat că au fost scrise în Mus-haful lui Ubayy ibn Ka‘b, nu există nicio dovadă că ele sunt Quran revelat; mai degrabă, este un fel de rugăciune. Dacă aceste cuvinte ar fi fost Quran, ne-ar fi fost transmise ca Quran și s-ar fi știut că au fost relatate în mod autentic. Apoi a spus:

Este posibil ca unele dintre ele să fie cuvinte care au fost Quran revelat, apoi au fost abrogate și s-a permis recitarea acestor cuvinte în rugăciune și amestecarea lor cu cuvinte care nu sunt Quran. Dar aceasta nu a fost relatată în mod autentic de la el; mai degrabă, s-a relatat de la el că le-a scris în Mus-haful său. El a scris în Mus-haful său cuvinte care nu erau Quran, precum rugăciuni sau explicații. Sfârșitul citatului.

Această rugăciune este Qunootul adoptat de învățații hanafiți. Unii dintre ei au afirmat că Ubayy (Allah să fie mulțumit de el) le-a scris în Mus-haful său și le-a numit Soorat al-Khal‘ și al-Hafd, deoarece aceste cuvinte apar în aceste pasaje și erau cunoscute sub aceste nume.

Concluzie:

Unii dintre Sahaabah care au scris Quranul pentru ei înșiși într-o carte (mus-haf) destinată folosirii personale este posibil să fi scris în ea lucruri care nu erau Quran, ci comentarii asupra unor sensuri ale Quranului care nu le erau clare sau rugi care erau recitate asemenea rugilor Quranului, în sensul că era valabil să fie recitate în rugăciune, pentru Qunoot și în situații similare, iar ei știau că toate acestea nu erau Quran. Însă raritatea materialelor de scris și faptul că scriau Quranul doar pentru ei înșiși, nu pentru alții, i-au făcut să trateze această chestiune cu ușurință, deoarece erau siguri că nu vor deveni confuzi și nu vor amesteca Quranul cu alte cuvinte. Apoi, unii oameni cu judecată limitată au crezut că tot ceea ce fusese scris în aceste cărți fusese scris pe baza faptului că era Quran, deși, în realitate, nu era așa; mai degrabă, era ceea ce am explicat.

Sfârșitul citatului din Manaahil al-‘Irfaan fi ‘Uloom al-Quran (1/271)

Vezi articolul intitulat Fayd ar-Rabb fi’r-Radd ‘ala Man idda‘a anna hunaaka Sooratayn Zaa’idatayn fi Mus-haf Ubayy ibn Ka‘b.

În al cincilea rând:

În ceea ce privește afirmația ta: Sayyid Anwar Shah Kashmiri a spus: Analiza mea se bazează pe ceea ce se spune în Saheeh al-Bukhaari, și anume că unele cuvinte din Quran au fost denaturate, în mod deliberat sau nu, potrivit mărturiei lui ‘Uthmaan (Allah să fie mulțumit de el).

(Fayd al-Baari, vol. 3, p. 395, sub titlul Shahaadaat (mărturii),

din nefericire trebuie să spunem că aceasta este o minciună pentru care nu există nicio bază, nici din partea lui Sayyid Anwar, nici din partea vreunuia dintre învățații musulmani!

În al șaselea rând:

În ceea ce privește afirmația ta:

As-Suyooti a relatat de la ‘Uthmaan în Itqaanul său (vol. 1, p. 174) că acesta a spus: În Mus-haful pe care îl avem astăzi există unele greșeli,

el nu a spus aceasta și nimic în acest sens nu a fost relatat de la ‘Uthmaan (Allah să fie mulțumit de el) sau de la oricare altul dintre Sahaabah. Dacă ar fi fost relatat în mod autentic, ar fi avut un sens valid. Am explicat aceasta în detaliu în răspunsul la întrebarea nr. 135752, a se vedea acolo.

În al șaptelea rând:

În ceea ce privește afirmația ta: Hishaam ibn ‘Urwah a spus: Am întrebat-o pe ‘Aa’ishah (Allah să fie mulțumit de ea) despre greșelile gramaticale din [textul original al] Quranului, „Cu adevărat, cei care cred (în Unicitatea lui Allah, în Mesagerul Său Muhammad (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) și în tot ceea ce i-a fost revelat de la Allah), cei care sunt evreii și sabeenii…” [al-Maa’idah 5:69], „și cei care împlinesc AsSalat (Iqamat-as-Salat) și dau Zakat” [an-Nisa’ 4:162] și „Cu adevărat! Aceștia sunt doi vrăjitori” [Ta-Ha 20:63]. Ea a spus: O, fiul surorii mele, aceasta este lucrarea scribilor; ei au făcut o greșeală la scriere.

(al-Itqaan, vol. 1, p. 183, 184)

Jalaal ad-Deen as-Suyooti a spus despre aceasta că este saheeh potrivit condițiilor celor doi shaykhi (al-Bukhaari și Muslim),

această relatare nu este corectă și nu poate fi transmisă în mod autentic de la ea. Aceasta a fost explicată în răspunsul la întrebarea nr. 135752.

În al optulea rând:

În ceea ce privește afirmația ta: În mod similar, s-a relatat în ad-Durr al-Manthoor (vol. 5, p. 180) și al-Itqaan (vol. 2, p. 25) că, în timpul Profetului (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace), Soorat al-Ahzaab avea 200 de versete, apoi a fost redusă la lungimea sa actuală, după ce ‘Uthmaan a adunat Mus-haful, această formulare poate lăsa impresia că există denaturare!  Totuși, formularea corectă a fost relatată de Ibn Hibbaan în Saheehul său (10/273) și de al-Haakim în Mustadrakul său (2/450), de la Zirr, de la Ubayy ibn Ka‘b, care a spus: Soorat al-Ahzaab era echivalentă ca lungime cu Soorat al-Baqarah și conținea cuvintele: „Dacă un bărbat bătrân și o femeie bătrână comit zina, loviți-i pe amândoi cu pietre.” O relatare similară a fost transmisă de an-Nasaa’i în al-Kubra (4/271, 272). Acesta este unul dintre versetele care au fost abrogate, după cum am arătat deja și am confirmat că acesta este un tip de abrogare care a avut loc.

În al nouălea rând:

În ceea ce privește afirmația ta: Și există hadithul lui ‘Aa’ishah: Printre lucrurile care au fost revelate din Quran se număra faptul că zece alăptări certe fac o persoană mahram, apoi aceasta a fost abrogată și înlocuită cu cinci alăptări certe, iar Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a murit în timp ce aceasta se număra printre lucrurile recitate din Quran.. Relatat de Muslim în Kitaab ar-Radaa‘ah,

acesta este saheeh, iar această relatare include ambele tipuri de abrogare, primul dintre ele fiind abrogarea atât a versetului, cât și a hotărârii. Aceasta se referea la versetul abrogat, care vorbea despre faptul că o persoană devine mahram prin zece alăptări. Al doilea tip este abrogarea versetului, dar nu și a hotărârii, ceea ce se referă la versetul abrogat care vorbea despre faptul că o persoană devine mahram prin cinci alăptări. Deși versetul a fost retras și nu mai există, el conținea hotărârea shar‘i autentică indicată de Sunnah.

Tot ceea ce putem înțelege din cuvintele lui ‘Aa’ishah (Allah să fie mulțumit de ea), „iar Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a murit în timp ce aceasta se număra printre lucrurile recitate din Quran”, este că abrogarea acestui verset a avut loc atât de târziu, încât vestea abrogării sale nu a ajuns la unii dintre ei, însă faptul că acest verset nu se găsește în niciuna dintre copiile Mus-hafului lui ‘Uthmaan (Allah să fie mulțumit de el) indică faptul că el nu face parte din Quran în forma sa finală. Prin urmare, nu este cunoscută nicio formulare a versetului, cu atât mai puțin vreo modalitate de recitare sau interpretare a lui.

An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: Cuvintele lui ‘Aa’ishah, „iar Mesagerul lui Allah (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a murit în timp ce aceasta se număra printre lucrurile recitate din Quran”, înseamnă că abrogarea și înlocuirea cu hotărârea celor cinci alăptări au fost revelate atât de târziu, încât, atunci când Profetul (Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace) a murit, unii oameni încă recitau versetul care menționa cele cinci alăptări și încă îl considerau Quran care trebuia recitat, deoarece vestea abrogării nu ajunsese la ei, întrucât aceasta avusese loc foarte recent. Însă, când vestea abrogării a ajuns la ei după aceea, au renunțat la aceasta și au căzut în unanimitate de acord că nu trebuie recitată.

Abrogarea are trei tipuri:

1.     abrogarea hotărârii și a versetelor, ca în cazul celor zece alăptări

2.     abrogarea versetului, dar nu și a hotărârii, ca în cazul celor cinci alăptări și al bărbatului bătrân și al femeii bătrâne, care trebuie loviți cu pietre dacă comit zina

3.     abrogarea hotărârii, dar nu și a versetului, care este tipul cel mai răspândit și include versetul în care Allah, preaînaltul, spune (interpretarea sensului): „Iar aceia dintre voi care mor și lasă în urmă soții trebuie să le lase soțiilor lor…” [al-Baqarah 2:240].

Sfârșitul citatului din Sharh Muslim (10/29)

Vezi, de asemenea, răspunsul la întrebarea nr. 175355

În al zecelea rând:

În ceea ce privește afirmația ta: Cum putem spune, după toate acestea, că Quranul este păstrat?

Răspunsul la aceasta este: Da, spunem aceasta cu toată încrederea. Quranul este cu adevărat protejat și păstrat de Allah, preaînaltul, iar cel care se îndoiește de aceasta este unul dintre necredincioșii în a căror inimă nu există nici măcar greutatea unui atom de credință. Vezi o discuție detaliată despre aceasta în răspunsul la întrebarea nr. 129170.

Și Allah știe cel mai bine.