Motivele diferenței de opinie dintre fuqaha’ cu privire la recitarea în spatele imamului

În primul rând:

Recitarea al-Faatihah în spatele imamului într-o rugăciune în care recitarea se face cu voce tare este o chestiune supusă ijtihad-ului. Ceea ce a spus fiecare imam cu privire la aceasta este concluzia la care l-a condus ijtihad-ul său. Am menționat dovezile care susțin opinia potrivit căreia este obligatoriu să fie recitată, precum și dovezile citate de acei savanți care nu au permis acest lucru. Vă rugăm să consultați răspunsurile la întrebările nr. 66742 și 10995.

Puteți consulta, de asemenea, cărțile maalik-ilor pentru mai multe informații cu privire la aceasta.

În al doilea rând:

Această chestiune nu are nimic de-a face cu faptul că Imam Maalik (Allah să aibă milă de el) a trăit în Medina sau a trăit aproape de epoca Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa). Acest lucru ar putea fi relevant cu privire la problema dacă hadith-ul a ajuns la el sau nu, însă factorul decisiv în această chestiune are în cea mai mare parte legătură cu examinarea și înțelegerea textului relevant de către savanți. În al-Muwatta’ (193), Imam Maalik a citat ca dovadă hadith-ul lui Abu Hurayrah, potrivit căruia Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a încheiat o rugăciune în care recitase cu voce tare, apoi a spus: „A recitat vreunul dintre voi împreună cu mine chiar acum?” Un om a spus: Da, o, Mesager al lui Allah. El a spus: „Îmi spuneam în sinea mea: ce este în neregulă cu mine, de ce cineva se luptă să smulgă Qur’an-ul de la mine?” Astfel, oamenii au încetat să recite împreună cu Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în rugăciunile în care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) recita cu voce tare, atunci când au auzit aceasta de la Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa).

Acest lucru indică faptul că el considera că recitarea (în spatele imamului într-o rugăciune în care recitarea se face cu voce tare) a fost inițial permisă, apoi a fost interzisă.

Printre savanții contemporani, o opinie similară a fost susținută de Shaykh al-Albaani (Allah să aibă milă de el), care considera că recitarea în spatele imamului într-o rugăciune în care recitarea se face cu voce tare a fost abrogată. Am răspuns afirmațiilor potrivit cărora aceasta a fost abrogată și am explicat că afirmația „Astfel, oamenii au încetat să recite…” nu îi aparține lui Abu Hurayrah; mai degrabă, sunt cuvintele lui Ibn Shihaab az-Zuhri, astfel încât nu pot fi citate ca dovadă. Vă rugăm să consultați răspunsul la întrebarea nr. 231217.

Maalik a citat ca dovadă porunca (din Qur’an) de a asculta cu atenție atunci când este recitat Qur’an-ul, acest hadith și practica oamenilor din Medina.

Ibn ‘Abd al-Barr (Allah să aibă milă de el) a spus: Cum ar putea cineva să sugereze ceva diferit de Sunnah Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), de sensul clar al Cărții lui Allah, preaslăvit și înălțat fie El, și de practica oamenilor din Medina? Nu vezi ce a spus Ibn Shihaab: Astfel, oamenii au încetat să recite împreună cu Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în rugăciunile în care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) recita cu voce tare, atunci când l-au auzit spunând: „ce este în neregulă cu mine, de ce cineva se luptă să smulgă Qur’an-ul de la mine”?

Maalik a spus: În opinia noastră, nimeni nu ar trebui să recite împreună cu imam-ul într-o rugăciune în care recitarea se face cu voce tare. Aceasta indică faptul că era o practică moștenită în Medina.

Finalul citatului din at-Tamheed, 11/34

Al-Baaji a spus: Cuvintele „Astfel, oamenii au încetat să recite împreună cu Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în rugăciunile în care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) recita cu voce tare, atunci când au auzit aceasta” înseamnă: Ei au răspuns obiecției sale față de recitarea Qur’an-ului de către ei în rugăciunile în care imam-ul recită cu voce tare, renunțând la ceea ce le-a spus să nu facă și abținându-se de la ceea ce el le-a reproșat că fac. Acest hadith constituie fundamentul opiniei lui Maalik (Allah să aibă milă de el), potrivit căreia cel care se roagă în spatele unui imam nu ar trebui să recite în spatele lui într-o rugăciune în care recitarea se face cu voce tare, din cauza motivului explicat în hadith, pentru care Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) le-a spus celor din spatele lui să nu recite atunci când el recita cu voce tare. Prin urmare, se pare că recitarea cu voce tare a fost motivul acestei hotărâri.

Dovada corectitudinii opiniei lui Maalik este versetul în care Allah, preaslăvit fie El, spune (interpretarea sensului):

„Așadar, când este recitat Qur’an-ul, ascultați-l și păstrați tăcerea”

[al-A‘raaf 7:204].

Aceasta implică faptul că toate tipurile de recitare și toate tipurile de vorbire sunt interzise (atunci când este recitat Qur’an-ul), iar fiecare persoană ar trebui să asculte cu atenție atunci când recită orice recitator, cu excepția cazului în care există o dovadă pentru o anumită excepție.

Dovada noastră din Sunnah este relatarea transmisă de Abu Saalih de la Abu Hurayrah, care a spus: Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Imamul este numit doar pentru a fi urmat. Așadar, când spune takbeer, spuneți takbeer, iar când recită, ascultați cu atenție.” Aceasta este o poruncă, iar o poruncă implică faptul că ceva este obligatoriu.

Dovada noastră bazată pe analogie este că acesta este un caz în care ceilalți îl urmează pe imam; prin urmare, recitarea este anulată în cazul celui care îl urmează pe imam.

Finalul citatului din al-Muntaqa Sharh al-Muwatta’ (1/161)

Scopul nostru aici nu este să discutăm toate opiniile cu privire la această chestiune; mai degrabă, scopul nostru este să explicăm faptul că Maalik și alți savanți de seamă au ajuns la concluziile lor după examinarea textelor religioase; astfel, pentru ei a devenit clar că o anumită opinie era opinia corectă, în timp ce alți savanți au considerat că o altă opinie era cea corectă.

Ash-Shaafa‘i a fost de părere că este obligatoriu ca cel care se roagă în spatele unui imam să recite în toate cazurile. Gândește-te la aceasta. Hadith-ul lui Abu Hurayrah ne spune că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus: „ce este în neregulă cu mine, de ce cineva se luptă să smulgă Qur’an-ul de la mine?” Iar în hadith-ul lui ‘Ubaadah ibn as-Saamit se spune: Eram în spatele Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) în rugăciunea Fajr, iar Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a recitat Qur’an și s-a poticnit în recitarea sa. Când a terminat, a spus: „Poate că recitați în spatele imamului vostru?” Am spus: Da. El a spus: „Nu faceți aceasta, cu excepția Deschiderii Cărții (al-Faaithah), căci nu există rugăciune pentru cel care nu o recită.” Relatat de Abu Dawood (823).

Acest lucru indică în mod clar că nu este permis să se recite în spatele imamului într-o rugăciune în care recitarea se face cu voce tare, cu excepția al-Faatihah; aceasta este exclusă din porunca generală de a asculta cu atenție, datorită sensului general al cuvintelor Profetului: „«Cel care îndeplinește o rugăciune în care nu recită Esența Qur’an-ului (al-Faatihah) are rugăciunea deficientă», de trei ori, «nu este completă.» Relatat de Muslim (395).

În ceea ce privește practica oamenilor din Medina, aceasta este supusă unei discuții suplimentare. Mulți dintre Sahaabah din Medina au relatat că recitau în spatele imamului. An-Nawawi (Allah să aibă milă de el) a spus: Practica majorității musulmanilor este să recite în spatele imamului în rugăciunile în care recitarea se face în tăcere și în cele în care recitarea se face cu voce tare. Al-Bayhaqi a spus: Aceasta este opinia cea mai corectă și mai prudentă. Apoi a relatat hadith-urile despre aceasta, după care a relatat că aceasta a fost transmisă prin numeroase isnaad-uri de la ‘Umar ibn al-Khattaab, ‘Ali ibn Abi Taalib, ‘Abdullah ibn Mas‘ood, Ubayy ibn Ka‘b, Mu‘aadh ibn Jabal, Ibn ‘Umar, Ibn ‘Abbaas, Abu’d-Darda’, Anas ibn Maalik, Jaabir ibn ‘Abdillah, Abu Sa‘eed al-Khudri, ‘Ubaadah ibn as-Saamit, Abu Hurayrah, Hishaam ibn ‘Aamir, ‘Imraan, ‘Abdullah ibn Mughaffil și ‘Aa’ishah (Allah să fie mulțumit de toți). El a spus: Am relatat aceasta de la un număr de Taabi‘een. Și a relatat-o de la ‘Urwah ibn az-Zubayr, Mak-hool, ash-Shu‘bi, Sa‘eed  ibn Jubayr și al-Hasan al-Basri (Allah să aibă milă de ei).

Finalul citatului din al-Majmoo‘ (3/365)

În al treilea rând:

Ceea ce s-a spus despre această chestiune poate fi spus și despre alte chestiuni controversate, precum ținerea mâinilor (pe piept) în timpul statului în rugăciune. Într-adevăr, există o relatare de la Maalik care sugerează că opinia sa era aceeași cu opinia majorității.

Al-Haafiz Ibn Hajar a spus: Ibn ‘Abd al-Barr a spus: Nu există nicio relatare de la Profet (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) contrară acesteia, iar aceasta este opinia majorității Sahaabah-ilor și Taabi‘een-ilor. Aceasta este ceea ce Maalik a relatat în al- Muwatta’, iar Ibn al-Mundhir și alții nu au relatat de la Maalik nimic în afară de aceasta.

Ibn al-Qaasim a relatat de la Maalik că acesta își ținea brațele pe lângă corp (în timpul rugăciunii), iar majoritatea adepților săi au adoptat această opinie.

De la Maalik s-a relatat și că făcea diferență între rugăciunile obligatorii și cele naafil (cu privire la poziția mâinilor în timpul rugăciunii).

Unii dintre ei considerau că este detestabil să se țină mâinile pe piept (în timpul rugăciunii). Ibn al-Haajib a relatat că aceasta se referă la situația în care cel care se roagă își ține mâinile și se sprijină pe ele pentru a se odihni.

Finalul citatului din Fath al-Baari, 2/224

În al patrulea rând:

Imam Abu Haneefah (Allah să aibă milă de el) a fost unul dintre cei mai de seamă savanți, iar în materie de fiqh savanții se bazează pe cunoștințele sale, după cum a spus ash-Shaafa‘i (Allah să aibă milă de el):

El a avut cel mai profund respect pentru Qur’an și Sunnah și nu a spus nimic decât pe baza concluziei la care a ajuns după examinarea textelor religioase. Prin urmare, va primi fie o răsplată dublă, fie una singură (în funcție de faptul dacă ijtihad-ul său a fost corect sau nu – savantul este răsplătit pentru efortul său chiar dacă concluzia sa este greșită), in sha Allah. Poate că i-au scăpat unele relatări din Sunnah deoarece a trăit departe de Medina; prin urmare, cei doi companioni ai săi și studenții săi s-ar fi putut deosebi de el cu privire la unele chestiuni, dacă au aflat despre vreo relatare din Sunnah care nu ajunsese la el, și s-ar fi putut deosebi de el atunci când examinarea textelor religioase i-a condus la o concluzie diferită de a sa. Nu am găsit ceea ce ați menționat cu privire la unul dintre studenții săi care a considerat saheeh numărul de hadith-uri menționate și așa mai departe.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați răspunsurile la întrebările nr. 128658 și 219303.

Sfatul nostru pentru dumneavoastră este să căutați cunoașterea și să nu vă lăsați distrași de diferențele de opinie dintre savanții de seamă, deoarece toți sunt mujtahizi care vor fi răsplătiți. Examinarea diferențelor de opinie și a dovezilor pe care se bazează opiniile poate avea loc doar după ce ați devenit bine versat în cunoaștere și ați dobândit un nivel înalt de cunoaștere și prestigiu în multe domenii, precum limba arabă și usool al-fiqh.

Îi cerem lui Allah să ne binecuvânteze și să ne călăuzească pe noi și pe voi.

Și Allah știe cel mai bine.