Îi poți cere ajutorul Profetului?

Recenzia cărții `Manqoos Moulid’

Cartea la care se face referire este o carte de mituri, fabule, Shirk și inovație. Autorul a scris-o pentru a oferi, în mod fals, dovezi că este prescris în Islam să se celebreze ziua de naștere a Profetului și pentru a exagera în privința Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), precum și pentru a-i solicita ajutorul și a-i cere lui — și altor Profeți și oameni evlavioși — în afară de Allah. Prin urmare, este plină de falsuri, Hadithuri fabricate și povestiri ciudate. Dacă am examina-o și am critica-o, ar dura foarte mult timp. Aproape fiecare rând al ei necesită un comentariu și o infirmare. 

Printre aceste minciuni și născociri se numără ceea ce îi atribuie el (în mod fals) lui Imam Abu Hanifah (fie ca Allah să aibă milă de el), spunând că obișnuia să solicite ajutorul Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și să-i ceară lui, în afară de Allah, spunând:

„O, Stăpân al stăpânilor, am venit la tine, sperând că vei fi mulțumit de mine și că îmi vei oferi protecția ta.

Pe Allah, o, cel mai bun dintre creații, am o inimă care tânjește după tine și nu dorește pe nimeni în afară de tine.

Prin virtutea ta, sunt îndrăgostit de tine, iar Allah știe cât de mult te iubesc.

O, tu, cel mai bun dintre cele două rase (oamenii și djinii), oferă-mi generozitatea ta; sunt fericit dacă ești mulțumit de mine.

Sper la generozitatea ta, deoarece Abu Hanifah nu are pe nimeni altcineva în această lume în afară de tine.” 

Apoi spune că Imam Ash-Shafi`i (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus:

„Familia Profetului este mijlocul meu de a ajunge la El și mă va conduce la El.

Sper că, prin virtutea lor, voi primi înregistrarea faptelor mele în mâna dreaptă în Ziua Învierii.” 

Acesta este, fără îndoială, un fals despre acești doi mari imami care au afirmat Unicitatea lui Allah. În caz contrar, să dovedească faptul că aceasta provine de la ei prin lanțuri autentice de transmitere care să ducă până la ei sau chiar printr-un lanț slab de transmitere prin care un asemenea raport ar fi putut fi transmis. Dar nu vor putea face niciodată acest lucru! 

Materialul politeist relatat în această carte include următoarele: 

„Trebuie remarcat faptul că solicitarea ajutorului celor iubiți de Allah, fie El Preaînălțat, precum Profeții, Awliya’ (prietenii apropiați ai lui Allah) și cei evlavioși, este permisă în timpul vieții lor și după moartea lor… 

„… Astfel, se știe că este permis să se solicite ajutorul spunând `O, Mesager al lui Allah, ajută-mă’ sau `O, Ghawth (sursă de ajutor), O, Muhiy Ad-Din `Abd Al-Qadir Al-Jilani și așa mai departe.” 

Un alt exemplu de material politeist conținut în această carte este cel menționat de cel care a pus întrebarea: „artakabtu Al-khataya, laka ashku ya sidi ya khayr an-nabiyyin (Am comis păcate, mă plâng ție, o, stăpânul meu, o, cel mai bun dintre Profeți).”

Aceasta intră în categoria politeismului major, deoarece căința pentru păcate poate fi adresată numai lui Allah, iar plângerea cu privire la consecințele păcatelor și impactul lor poate fi adresată numai lui Allah. 

În răspunsul la întrebarea nr. 179363, am explicat că versetele (interpretarea sensului): {Dacă ei (ipocriții), după ce au fost nedrepți față de ei înșiși, ar fi venit la tine (Muhammad, binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa)…} [An-Nisa’ 4:64] se aplicau numai în timpul vieții Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), nu și după moartea sa. 

Shaykh Ibn Baz (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Acest verset a încurajat Ummah să vină la el dacă fuseseră nedrepți față de ei înșiși (sau își făcuseră rău) prin comiterea unui păcat sau prin căderea într-un lucru mai grav decât acesta, și anume Shirk. Ei trebuiau să vină la el, căindu-se și regretând ceea ce făcuseră, pentru ca el (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) să se roage pentru iertarea lor. Prin venirea menționată se înțelegea venirea la el (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) cât timp era încă în viață. Venirea la el după moartea sa în acest scop nu este permisă. Dovada este faptul că Însoțitorii și cei care aveau cunoștințe profunde despre Islam nu au făcut acest lucru și deoarece Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) nu avea puterea să facă aceasta după ce a murit.” (Sfârșitul citatului din Majmu` Fatawa Ibn Baz, 6/189-190) 

Îi poți cere ajutorul Profetului?

Invocarea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), cerându-i lui în afară de Allah și solicitându-i ajutorul, reprezintă un Shirk major care îl scoate pe om din Islam; atunci cum rămâne cu solicitarea ajutorului oricui altcuiva decât lui? 

Învățații Comitetului Permanent au spus: 

„Invocarea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și solicitarea ajutorului său după moartea sa pentru împlinirea nevoilor sau îndepărtarea necazului reprezintă un Shirk major care îl scoate pe om din Islam.” (Sfârșitul citatului din Fatawa Al-Lajnah Ad-Da’imah, 1/473) 

Shaykh Ibn `Uthaymin (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„Invocarea Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) sau a oricărei persoane mai puțin importante reprezintă Shirk și rătăcire, deoarece aceste persoane nu pot răspunde. Ceea ce trebuie făcut este să te căiești înaintea lui Allah de acest Shirk și să nu invoci pe nimeni în afară de Allah. Știm cu toții că Mesagerul lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) însuși nu deținea nicio putere de a aduce beneficii sau de a provoca rău, decât prin voia lui Allah. Allah, fie El Preaînălțat, i-a poruncit să declare aceasta Ummei sale, după cum Allah i-a spus (interpretarea sensului):

{Spune (o, Muhammad, binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): `Nu dețin nicio putere de a-mi aduce beneficiu sau rău, cu excepția a ceea ce voiește Allah. Dacă aș fi cunoscut Nevăzutul, mi-aș fi asigurat o abundență de bogății și niciun rău nu m-ar fi atins. Eu nu sunt decât un avertizor și un aducător de vești bune pentru oamenii care cred.} [Al-A`raf 7:188]

{Spune (o, Muhammad, binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa): `Nu vă spun că la mine se află comorile lui Allah și nici că eu cunosc Nevăzutul; nici nu vă spun că sunt un înger. Eu urmez doar ceea ce îmi este revelat prin inspirație’.} [Al-An`am 6:50]

Mesagerul însuși obișnuia să se roage lui Allah , fie El Preamărit, cerând iertare și milă pentru sine și pentru însoțitorii săi. Dacă ar fi fost capabil să acorde iertare cuiva sau să-i ofere milă, nu ar fi avut nevoie să se roage lui Allah, fie El Preamărit, pentru aceasta. Însă întreaga creație are nevoie de Allah, iar Allah este singurul care nu are nevoie de nimic și este demn de toată lauda, după cum spune El, fie El Preaînălțat: {O, oameni! Voi sunteți cei care aveți nevoie de Allah, dar Allah este Bogat (nu are nevoie de nimic), demn de toată lauda} [Fatir 35:15]. Dacă nu ar fi fost diavolii care se joacă cu mințile acestor oameni, ei și-ar fi dat seama că Mesagerul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) și alții nu dețin nicio putere de a aduce beneficii sau de a provoca rău cuiva și l-ar invoca numai pe Allah, fără partener sau asociat: {Oare nu este El (mai bun decât zeii voștri) Cel care răspunde celui aflat în nevoie atunci când Îl cheamă și Cel care îndepărtează răul și vă face moștenitori ai pământului, generații după generații? Există oare vreun dumnezeu alături de Allah?} [An-Naml 27:62]” (Sfârșitul citatului din Majmu` Fatawa wa Rasa’il Al-`Uthaymin, 21/218-219) 

Concluzia este că plângerea cu privire la situația și păcatul propriu, recunoașterea acestuia și căința pentru el înaintea oricărei ființe umane sau solicitarea ajutorului și sprijinului acesteia intră în categoria Shirkului sau a atribuirii de asociați lui Allah, fie El Preamărit și Preaînălțat. Într-adevăr, aceasta intră în categoria actelor pure de adorare, pe care nu este permis să le dedici nimănui în afară de Allah, fie El Preaînălțat. 

În Sahih Muslim (2577) este relatat că Profetul (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) a spus, relatând de la Domnul său, fie El binecuvântat și Preaînălțat: „ `O, robii Mei, cu toții sunteți rătăciți, cu excepția celor pe care îi călăuzesc; așadar, cereți-Mi călăuzirea și vă voi călăuzi. O, robii Mei, cu toții sunteți flămânzi, cu excepția celor pe care îi hrănesc; așadar, cereți-Mi hrană și vă voi hrăni. O, robii Mei, cu toții sunteți goi, cu excepția celor pe care îi îmbrac; așadar, cereți-Mi îmbrăcăminte și vă voi îmbrăca. O, robii Mei, greșiți noaptea și ziua, dar Eu iert toate păcatele; așadar, cereți-Mi iertare și vă voi ierta.’” 

Shaykh Al-Islam Ibn Taymiyah (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus: 

„În ceea ce privește ceea ce nimeni în afară de Allah, fie El Preaînălțat, nu este capabil să facă, nu este permis să ceri acel lucru de la nimeni în afară de Allah, fie El Preamărit; nu trebuie cerut de la îngeri, de la Profeți sau de la oricine altcineva. Nu este permis să spui oricui altcuiva decât lui Allah: `Iartă-mă’ sau `Dă-ne ploaie’ sau `Dă-ne victorie asupra oamenilor necredincioși’ sau `Călăuzește-ne inimile’ și așa mai departe. Prin urmare, At-Tabarani a relatat în Majma` că, în timpul Profetului (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa), exista un ipocrit care îi necăjea pe credincioși, așa că au spus: Să mergem și să solicităm ajutorul Mesagerului lui Allah (binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra sa) împotriva acestui ipocrit. Au venit la el, iar el a spus: „Ajutorul nu trebuie solicitat de la mine; mai degrabă trebuie solicitat de la Allah.” (Sfârșitul citatului din Majmu` Al-Fatawa, 1/329) 

Și Allah știe cel mai bine.