Este valabil divorțul pronunțat în glumă?

Se consideră divorțul pronunțat în glumă?

Învățații au avut opinii diferite cu privire la faptul dacă un divorț pronunțat în glumă se consideră divorț. Majoritatea sunt de părere că se consideră astfel și au citat ca dovadă relatarea transmisă de Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el), care a spus: Mesagerul lui Allah (pacea și binecuvântările lui Allah fie asupra sa) a spus: „Există trei lucruri în care seriozitatea este seriozitate, iar gluma este seriozitate: căsătoria, divorțul și luarea înapoi a soției.” (Relatat de Abu Dawud, 2194; At-Tirmidhi, 1184; Ibn Majah, 2039)

Învățații au avut opinii diferite cu privire la faptul dacă această relatare este autentică sau neautentică. Al-Albani a considerat-o autentică în Irwa’ Al-Ghalil (1826)

Perspectiva Companionilor asupra glumei în divorț, căsătorie și eliberare

Un înțeles similar a fost transmis în relatări Mawquf de la unii Companioni.

• S-a relatat că `Umar ibn Al-Khattab (fie ca Allah să fie mulțumit de el) a spus: „Există patru lucruri care devin obligatorii dacă sunt rostite: divorțul, eliberarea, căsătoria și jurămintele.”
• S-a relatat de la `Ali (fie ca Allah să fie mulțumit de el): „Există trei lucruri în care gluma este asemenea seriozității: divorțul, căsătoria și eliberarea.”
• Abu Ad-Darda’ a spus: „Există trei lucruri în care gluma este la fel de valabilă ca rostirea lor cu seriozitate: divorțul, căsătoria și eliberarea.”

Clasificarea de către Ibn Al-Qayyim a intenției în declarațiile de divorț

Ibn Al-Qayyim (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus, după menționarea Hadithului citat mai sus:

Aceste Sunnahs implică faptul că cel responsabil din punct de vedere religios care glumește despre divorț , căsătorie sau luarea înapoi a soției sale devine obligat prin ceea ce a spus în glumă. Aceasta indică faptul că vorbele celui care glumește au greutate, deși vorbele celui care doarme, ale celui care uită, ale celui care și-a pierdut mințile și ale celui constrâns nu se consideră valabile. Diferența dintre ei este că cel care glumește intenționează să rostească acele cuvinte deși nu dorește ca hotărârea referitoare la cuvintele sale să i se aplice, însă aceasta nu depinde de el. Mai degrabă, rostirea acestor cuvinte depinde de el, însă hotărârea referitoare la acele cuvinte ține de Legiuitor, indiferent dacă persoana a intenționat-o sau nu. Ceea ce contează aici este cuvântul pe care a ales să îl folosească în mod voluntar, fiind lucidă și responsabilă din punct de vedere religios. Dacă a intenționat să rostească aceste cuvinte, Legiuitorul îi va aplica hotărârea, indiferent dacă era serioasă sau glumea. Aceasta este diferit de cazul celui care doarme, al celui care și-a pierdut mințile sau al celui care este nebun și așa mai departe; aceștia nu au nicio intenție reală și nu sunt responsabili, astfel încât cuvintele pe care le spun sunt vorbe fără rost, asemenea vorbelor unui copil care nu înțelege ce spune și nu intenționează acele lucruri.

Esența chestiunii este diferențierea dintre cel care spune ceva în mod deliberat, știind ce spune, dar fără să intenționeze să fie supus hotărârii referitoare la ceea ce spune, și cel care nu intenționează acel lucru și nu știe ce înseamnă. Există patru categorii:

1. Când intenționează hotărârea, dar nu rostește cuvintele
2. Când nu intenționează nici hotărârea, nici cuvintele
3. Când intenționează cuvintele, dar nu și hotărârea
4. Când intenționează atât cuvintele, cât și hotărârea.

Primele două sunt vorbe fără rost, iar ultimele două au greutate. Aceasta este ceea ce poate fi înțeles din toate textele și hotărârile. (Sfârșitul citatului din Zad Al-Ma`ad, 5/204, 205)

Baza rațională a valabilității divorțului pronunțat în glumă

Shaykh Ibn `Uthaymin (fie ca Allah să aibă milă de el) a spus în Ashl-Sharh Al-Mumti` (10/461):

Divorțul are loc indiferent dacă este pronunțat cu seriozitate sau în glumă. Diferența dintre ele este că persoana serioasă intenționează atât cuvintele, cât și hotărârea, în timp ce cel care glumește intenționează cuvintele, dar nu și hotărârea.

Persoana serioasă divorțează de soția sa și intenționează divorțul. Cel care glumește intenționează să rostească acele cuvinte, dar nu intenționează hotărârea. Astfel, el spune, de exemplu: „Glumeam cu soția mea” sau „Glumeam cu prietenul meu și am spus: «Soția mea este divorțată» sau ceva asemănător.” Și spune: „Nu am intenționat ca ea să fie divorțată, ci am intenționat să rostesc acele cuvinte.”

Noi spunem: Hotărârea se aplică în acest caz deoarece ai rostit cuvintele, iar hotărârea îi aparține lui Allah.

Atât timp cât cuvântul divorțului este rostit cu o intenție validă de către o persoană lucidă, care îi poate înțelege sensul, acesta se consideră valabil. Chiar dacă spune „Nu am intenționat aceasta”, hotărârea nu depinde de el, ci îi aparține lui Allah.

Aceasta este perspectiva rațională.

În ceea ce privește relatările, avem relatarea lui Abu Hurayrah (fie ca Allah să fie mulțumit de el): „Există trei lucruri în care seriozitatea este seriozitate, iar gluma este seriozitate: căsătoria, divorțul și luarea înapoi a soției.” Aceasta este dovada din texte.

Unii dintre învățați au spus că divorțul pronunțat în glumă nu se consideră valabil; cum poate fi valabil divorțul celui care glumește, când tot ceea ce a intenționat a fost să rostească acele cuvinte? Unii dintre învățați i-au mustrat pe cei care spun că divorțul celui care glumește se consideră valabil și au spus: Spuneți că glumește, deci cum puteți spune că se consideră valabil și să îl luați în serios?

Răspunsul pentru aceste persoane este: spunem doar ceea ce indică dovezile. Acest Hadith a fost considerat autentic de unii și bun de alții. Nu există nicio îndoială că reprezintă o dovadă, așadar îl urmăm.

Mai mult, rațiunea o impune, deoarece, dacă deschidem această ușă, toată lumea va face asemenea afirmații, caz în care nu ar mai exista divorț pe pământ. Opinia corectă este că se consideră valabil, indiferent dacă persoana era serioasă sau glumea.

Mai mult, dacă spunem că se consideră valabil, există beneficiul disciplinei, care îi restrânge pe aceia care vor să se joace cu cuvintele divorțului . Dacă persoana care se joacă cu conceptul divorțului își dă seama că va fi trasă la răspundere pentru aceasta, nu va mai face niciodată acest lucru.

Însă cel care spune „Glumeam” deschide oamenilor ușa pentru a trata hotărârile lui Allah ca pe o glumă. (Sfârșitul citatului)

Și Allah știe cel mai bine.