Vizitarea moscheilor Medinei: rânduieli și îndrumări

ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz

Vizitarea Moscheii Profetului ﷺ înainte sau după pelerinaj este Sunna, potrivit relatării autentice din cele două Ṣaḥīḥ-uri, de la Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el —, care a spus că Trimisul lui Allah ﷺ a zis:

„O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în alte locuri, în afara Moscheii Sacre.”

Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — a relatat că Profetul ﷺ a spus:

„Rugăciunea în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în alte locuri, în afara Moscheii Sacre.”

ʿAbd Allāh ibn az-Zubayr — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în alte locuri, în afara Moscheii Sacre. O rugăciune în Moscheea Sacră este mai bună decât o sută de rugăciuni în această moschee a mea.”

Jābir — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„O rugăciune în această moschee a mea este mai bună decât o mie de rugăciuni în alte locuri, în afara Moscheii Sacre. O rugăciune în Moscheea Sacră este mai bună decât o sută de mii de rugăciuni în alte locuri.”

Hadithurile cu acest înțeles sunt numeroase. Când vizitatorul ajunge la moschee, îi este recomandat să intre cu piciorul drept și să spună:

„În numele lui Allah. Binecuvântarea și pacea fie asupra Trimisului lui Allah. Caut adăpost la Allah cel Măreț, la Fața Sa nobilă și la Stăpânirea Sa fără început, împotriva diavolului alungat. O, Allah, deschide-mi porțile îndurării Tale!”

La fel se spune la intrarea în celelalte moschei; nu există o pomenire aparte pentru intrarea în Moscheea Profetului ﷺ.

Apoi împlinește două rakʿa și Îl roagă pe Allah, în ele, pentru binele pe care îl dorește în această lume și în Viața de Apoi. Dacă le împlinește în Rawḍa cea nobilă, este mai bine, potrivit cuvântului Profetului ﷺ:

„Între casa mea și amvonul meu este o grădină dintre grădinile Raiului.”

După rugăciune, vizitează mormântul Profetului ﷺ și mormintele celor doi companioni ai săi, Abū Bakr și ʿUmar — Allah să fie mulțumit de cei doi. Stă în dreptul mormântului Profetului ﷺ, cu bună-cuviință și cu voce coborâtă, și îi adresează salutul — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —, spunând:

„Pacea, îndurarea și binecuvântările lui Allah fie asupra ta, o, Trimis al lui Allah!”

În Sunan Abī Dāwūd se află, cu un lanț bun de transmitere, relatarea lui Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el —, care a spus că Trimisul lui Allah ﷺ a zis:

„Ori de câte ori cineva mă salută, Allah îmi întoarce sufletul, ca să-i răspund la salut.”

Nu este nicio problemă dacă vizitatorul spune în salutul său:

„Pacea fie asupra ta, o, Profet al lui Allah! Pacea fie asupra ta, o, ales al lui Allah dintre făpturile Sale! Pacea fie asupra ta, o, căpetenie a trimișilor și imam al celor cu teamă de Allah! Mărturisesc că ai transmis mesajul, ai îndeplinit răspunderea încredințată, ai sfătuit comunitatea și ai luptat pe calea lui Allah așa cum se cuvine.”

Toate acestea fac parte dintre însușirile sale ﷺ. Vizitatorul cere binecuvântarea și pacea asupra lui și se roagă pentru el, întrucât Legea stabilește rostirea împreună a binecuvântării și a salutului asupra lui, potrivit cuvântului Celui Preaînalt:

„O, voi care credeți! Cereți binecuvântarea asupra lui și salutați-l cu un salut deplin!”

Apoi îi salută pe Abū Bakr și pe ʿUmar — Allah să fie mulțumit de cei doi —, se roagă pentru ei și cere ca Allah să fie mulțumit de ei.

Când Ibn ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el și de tatăl său — îi saluta pe Trimis ﷺ și pe cei doi companioni ai lui, de obicei nu adăuga nimic la cuvintele: „Pacea fie asupra ta, o, Trimis al lui Allah! Pacea fie asupra ta, o, Abū Bakr! Pacea fie asupra ta, o, tată al meu!” Apoi pleca.

Această vizită este prescrisă numai pentru bărbați. Femeilor nu le este prescrisă vizitarea vreunui mormânt, potrivit relatării autentice de la Profet ﷺ:

„Le-a blestemat pe femeile care vizitează mormintele și pe cei care amenajează peste ele locuri de rugăciune și lămpi.”

Cât despre venirea la Medina pentru rugăciune în Moscheea Trimisului ﷺ, pentru invocație și pentru alte fapte prescrise în celelalte moschei, acestea sunt prescrise tuturor, potrivit hadithurilor amintite.

Vizitatorului îi este recomandat să împlinească cele cinci rugăciuni în Moscheea Trimisului ﷺ și să facă din belșug pomenire, invocații și rugăciuni voluntare în ea, pentru a dobândi marea răsplată a acestora.

Îi este recomandat să împlinească multe rugăciuni voluntare în Rawḍa cea nobilă, potrivit hadithului autentic despre meritul ei, amintit mai înainte, cuvântul Profetului ﷺ:

„Între casa mea și amvonul meu este o grădină dintre grădinile Raiului.”

La rugăciunile obligatorii, vizitatorul și ceilalți credincioși trebuie să înainteze și să aibă grijă să fie în primul rând, pe cât pot, chiar dacă acesta se află în extinderea dinspre qibla. Hadithurile autentice ale Profetului ﷺ îndeamnă la primul rând și arată meritul lui, precum cuvântul său:

„Dacă oamenii ar ști ce răsplată se află în chemarea la rugăciune și în primul rând, iar apoi nu ar găsi altă cale decât să tragă la sorți pentru aceasta, ar trage la sorți.”

Și cuvântul său ﷺ către companionii săi:

„Înaintați și urmați-mă în rugăciune, iar cei din urma voastră să vă urmeze pe voi. Omul continuă să rămână în urmă la rugăciune până când Allah îl lasă în urmă.”

Abū Dāwūd a relatat de la ʿĀʾișa — Allah să fie mulțumit de ea —, cu un lanț bun de transmitere, că Profetul ﷺ a spus:

„Omul continuă să se țină în urmă de la primul rând până când Allah îl lasă în urmă în Foc.”

S-a transmis în mod autentic că el ﷺ le-a spus companionilor săi: „De ce nu vă așezați în rânduri așa cum se așază îngerii înaintea Domnului lor?” Ei au întrebat: „O, Trimis al lui Allah, cum se așază îngerii înaintea Domnului lor?” El a spus: „Împlinesc primele rânduri și stau strâns unul lângă altul în rând.”

Hadithurile cu acest înțeles sunt numeroase și se aplică atât Moscheii sale ﷺ înainte și după extindere, cât și celorlalte moschei. S-a transmis autentic că Profetul ﷺ îi îndemna pe companionii săi să se așeze în părțile drepte ale rândurilor. Se știe că partea dreaptă a primului rând din moscheea sa se află în afara Rawḍei. Se înțelege, așadar, că grija pentru primele rânduri și pentru părțile drepte ale lor are întâietate față de grija de a fi în Rawḍa cea nobilă. Păstrarea acestora este mai importantă decât păstrarea locului pentru rugăciune în Rawḍa. Acest lucru este limpede pentru cel care cugetă la hadithurile despre această chestiune. Allah este Cel care dă izbânda.

Nu este îngăduit nimănui să-și frece mâinile de incinta mormântului, să o sărute sau să facă ocoluri rituale în jurul ei. Acestea nu au fost transmise de la înaintașii dreptcredincioși, ci sunt o inovație condamnabilă.

Nimănui nu îi este îngăduit să-i ceară Trimisului ﷺ împlinirea unei nevoi, risipirea unui necaz, vindecarea unui bolnav sau altceva asemănător. Toate acestea se cer numai de la Allah, Preaslăvitul. A le cere de la morți este asociere cu Allah și adorarea altcuiva în afară de El. Religia Islamului este întemeiată pe două principii:

**Primul:** Să nu fie adorat decât Allah, Unicul.

**Al doilea:** Să nu fie adorat decât prin ceea ce Allah, Puternic și Măreț, și Trimisul ﷺ au prescris.

Acesta este înțelesul mărturisirii că nu există nicio divinitate vrednică de adorare în afară de Allah și că Muḥammad este Trimisul lui Allah.

La fel, nimănui nu îi este îngăduit să-i ceară Trimisului ﷺ mijlocire, fiindcă aceasta Îi aparține lui Allah, Preaslăvitul, și nu se cere de la morți. Cel Preaînalt a spus:

„Spune: «Mijlocirea Îi aparține în întregime lui Allah!»”

Spui, așadar:

„O, Allah, fă ca Profetul Tău să mijlocească pentru mine! O, Allah, fă ca îngerii Tăi și robii Tăi credincioși să mijlocească pentru mine! O, Allah, fă ca micuții mei plecați înaintea mea să mijlocească pentru mine!”

Și alte rugi asemănătoare. De la morți nu se cere nimic, nici mijlocire, nici altceva, fie ei profeți sau alți oameni, fiindcă aceasta nu a fost prescrisă. De asemenea, faptele celui mort s-au încheiat, în afara celor exceptate de Legiuitor. În Ṣaḥīḥ Muslim, Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Când moare fiul lui Ādam, faptele sale se întrerup, în afară de trei: o milostenie cu folos continuu, o știință de care se beneficiază sau un copil drept care se roagă pentru el.”

Este îngăduit să i se ceară Profetului ﷺ mijlocire în timpul vieții sale și în Ziua Învierii, fiindcă atunci poate să înainteze și să-L roage pe Domnul său pentru cel care o cere. În această lume, acest lucru este cunoscut și nu îi este specific numai lui, ci se aplică și altora: musulmanul îi poate spune fratelui său „Mijlocește pentru mine înaintea Domnului meu în cutare și cutare privință”, însemnând „Roagă-te lui Allah pentru mine”. Cel căruia i se cere poate să-L roage pe Allah și să mijlocească pentru fratele său, dacă lucrul cerut este dintre cele pe care Allah a îngăduit să fie cerute.

În Ziua Învierii, nimeni nu va putea mijloci decât după îngăduința lui Allah, Preaslăvitul. Cel Preaînalt a spus:

„Cine poate mijloci la El fără îngăduința Sa?”

Starea de după moarte este însă o stare aparte. Nu este îngăduit să fie asimilată nici stării omului dinainte de moarte, nici celei de după înviere și ridicare, fiindcă faptele celui mort s-au încheiat și el este legat de ceea ce a agonisit, în afara celor exceptate de Legiuitor. Cererea mijlocirii de la morți nu face parte dintre aceste excepții, așa că nu este îngăduit să fie inclusă prin analogie. Fără îndoială, după moarte, Profetul ﷺ este viu într-o viață din barzakh, mai deplină decât viața martirilor, dar care nu este asemenea vieții sale de dinainte de moarte și nici asemenea vieții sale din Ziua Învierii. Este o viață a cărei realitate și al cărei mod nu le cunoaște decât Allah, Preaslăvitul. De aceea a fost amintit mai înainte nobilul hadith, cuvântul său — binecuvântarea și pacea fie asupra lui:

„Ori de câte ori cineva mă salută, Allah îmi întoarce sufletul, ca să-i răspund la salut.”

Aceasta arată că el a murit și că sufletul său s-a despărțit de trup, dar că îi este întors atunci când i se adresează salutul. Textele din Coran și Sunna care îi dovedesc moartea ﷺ sunt cunoscute, iar învățații sunt în consens asupra acestui lucru. Totuși, aceasta nu îi exclude viața din barzakh, după cum moartea martirilor nu exclude viața lor din barzakh, pomenită în cuvântul Celui Preaînalt:

„Să nu-i socotești morți pe cei uciși pe calea lui Allah! Ei sunt vii la Domnul lor, fiind înzestrați.”

Am tratat pe larg această chestiune fiindcă era nevoie: mulți se înșală în această privință și cheamă la asociere și la adorarea morților în afara lui Allah. Îi cerem lui Allah să ne păzească pe noi și pe toți musulmanii de orice lucru care se împotrivește Legii Sale. Allah știe mai bine.

Cât despre ridicarea glasului de către unii vizitatori lângă mormântul său ﷺ și rămânerea îndelungată acolo, acestea contravin celor prescrise. Allah, Preaslăvitul, i-a oprit pe membrii comunității să-și ridice vocile peste glasul Profetului ﷺ și să-i vorbească tare, așa cum vorbesc tare unii cu alții. I-a îndemnat să-și coboare glasul în preajma lui, spunând:

„O, voi care credeți! Nu vă ridicați glasurile peste glasul Profetului și nu-i vorbiți tare, așa cum vorbiți tare unii cu alții, ca nu cumva faptele voastre să fie zădărnicite fără să vă dați seama. Cei care își coboară glasurile în preajma Trimisului lui Allah sunt aceia ale căror inimi Allah le-a pus la încercare pentru a avea teamă de El. Ei vor avea iertare și o răsplată măreață.”

Rămânerea îndelungată lângă mormântul său ﷺ și repetarea salutului de multe ori duc la îmbulzeală, la zarvă și la ridicarea glasurilor în acel loc. Acestea se împotrivesc celor prescrise de Allah pentru musulmani în versetele limpezi de mai sus. El ﷺ este demn de respect atât viu, cât și după moarte, astfel că un credincios nu trebuie să facă lângă mormântul lui ceva contrar bunei-cuviințe stabilite de Lege.

Tot astfel, căutarea anume a invocației lângă mormântul lui, stând cu fața către mormânt și cu mâinile ridicate, așa cum fac unii vizitatori și alții, se împotrivește întru totul practicii înaintașilor dreptcredincioși, companionii Trimisului lui Allah și cei care i-au urmat cu bunătate. Aceasta este o inovație nou introdusă. Profetul ﷺ a spus:

„Țineți-vă de Sunna mea și de sunna califilor drept călăuziți și îndrumați de după mine! Păstrați-o și prindeți-vă cu tărie de ea, cu măselele! Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație, iar orice inovație este rătăcire.”

Profetul ﷺ a mai spus:

„Cel care introduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea va avea acel lucru respins.”

Într-o relatare a lui Muslim:

„Cel care face o faptă care nu se întemeiază pe porunca noastră o va avea respinsă.”

ʿAlī ibn al-Ḥusayn, Zayn al-ʿĀbidīn — Allah să fie mulțumit de cei doi —, a văzut un om care se ruga lângă mormântul Profetului ﷺ. L-a oprit de la aceasta și a spus: „Să nu-ți istorisesc un hadith pe care l-am auzit de la tatăl meu, de la bunicul meu, de la Trimisul lui Allah ﷺ?” Acesta a spus:

„Nu faceți din mormântul meu un loc de revenire periodică și nu vă transformați casele în morminte. Cereți binecuvântarea asupra mea, căci salutul vostru ajunge la mine oriunde v-ați afla.”

La fel este gestul unor vizitatori care, atunci când îi adresează salutul — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —, își așază mâna dreaptă peste cea stângă deasupra pieptului sau mai jos, ca omul aflat în rugăciune. Această postură nu este îngăduită la salutarea lui ﷺ și nici la salutarea altcuiva, fie rege, conducător sau alt om, fiindcă este o postură de smerire, supunere și adorare, potrivită numai față de Allah. Al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar — Allah să aibă milă de el — a transmis aceasta de la învățați în al-Fatḥ. Chestiunea este limpede pentru cel care cugetă la ea și urmărește să urmeze călăuzirea înaintașilor dreptcredincioși.

Cel stăpânit de fanatism, de patimă, de imitare oarbă și de bănuieli rele față de cei care cheamă la călăuzirea înaintașilor dreptcredincioși Îi este încredințat lui Allah. Îi cerem lui Allah, pentru noi și pentru el, călăuzire și izbânda de a pune adevărul mai presus de orice altceva. El, Preaslăvitul, este Cel mai bun de la care se cere.

Tot astfel, a sta de departe cu fața către nobilul mormânt și a mișca buzele pentru salut sau invocație, așa cum fac unii, intră în aceeași categorie a lucrurilor nou introduse. Musulmanul nu trebuie să introducă în religia sa ceva pe care Allah nu l-a îngăduit. Printr-o asemenea faptă este mai aproape de înstrăinare decât de loialitate și de afecțiune curată. Imamul Mālik — Allah să aibă milă de el — a respins această faptă și altele asemănătoare, spunând:

„Pe cei de la sfârșitul acestei comunități nu-i va îndrepta decât ceea ce i-a îndreptat pe cei de la începutul ei.”

Se știe că începutul acestei comunități a fost îndreptat prin urmarea căii Profetului ﷺ, a califilor săi drept călăuziți, a companionilor de care Allah este mulțumit și a celor care i-au urmat cu bunătate. Cei de la sfârșitul acestei comunități nu se vor îndrepta decât ținându-se de aceasta și mergând pe această cale. Allah să-i îndrume pe musulmani către cele care le aduc mântuirea, fericirea și cinstea în această lume și în Viața de Apoi. El este Darnic și Generos.

Precizare: vizita mormântului și călătoria la Medina

Vizitarea mormântului Profetului ﷺ nu este obligatorie și nu este o condiție a pelerinajului, cum cred unii oameni de rând și alții asemenea lor. Ea este recomandată celui care a vizitat Moscheea Trimisului ﷺ sau se află aproape de ea. Celui aflat departe de Medina nu îi este prescris să întreprindă o călătorie cu scopul vizitării mormântului; îi este însă recomandat să călătorească pentru a merge la nobila moschee. Când ajunge, vizitează nobilul mormânt și pe cele ale celor doi companioni. Vizita mormântului său — pacea fie asupra lui — și a celor doi companioni este inclusă în vizita moscheii sale ﷺ, potrivit relatării autentice din cele două Ṣaḥīḥ-uri, în care Profetul ﷺ a spus:

„Nu se întreprinde o călătorie în mod special decât către trei moschei: Moscheea Sacră, această moschee a mea și Moscheea al-Aqṣā.”

Dacă o călătorie cu scopul vizitării mormântului său — pacea fie asupra lui — sau al altui mormânt ar fi fost prescrisă, el ar fi arătat comunității acest lucru și meritul său. El este cel mai sincer sfătuitor al oamenilor, cel mai cunoscător al lui Allah și cel care se teme cel mai mult de El. A transmis mesajul limpede, a îndreptat comunitatea către orice bine și a avertizat-o împotriva oricărui rău. Cum să fie prescrisă o asemenea călătorie, când el a avertizat împotriva călătoriilor către alte moschei în afara celor trei? El a spus:

„Nu faceți din mormântul meu un loc de revenire periodică și nu vă transformați casele în morminte. Cereți binecuvântarea asupra mea, căci binecuvântarea pe care o cereți pentru mine ajunge la mine oriunde v-ați afla.”

A susține că o călătorie cu scopul vizitării mormântului său ﷺ este prescrisă duce la transformarea lui într-un loc de revenire periodică și la ceea ce Profetul ﷺ se temea că se va întâmpla: exagerare și laudă excesivă. Mulți oameni au căzut deja în acestea din pricina convingerii lor că o asemenea călătorie este prescrisă.

Hadithurile relatate în această privință, pe care se sprijină cei ce consideră prescrisă călătoria cu scopul vizitării mormântului său — pacea fie asupra lui —, au lanțuri slabe de transmitere, ba chiar sunt născocite. Asupra slăbiciunii lor au atras atenția învățați în hadith precum ad-Dāraquṭnī, al-Bayhaqī, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar și alții. Nu este îngăduit ca ele să fie puse în opoziție cu hadithurile autentice care interzic călătoria către alte locuri în afara celor trei moschei. Iată, cititorule, câteva dintre relatările născocite din această chestiune, ca să le recunoști și să te ferești să fii înșelat de ele:

Prima relatare:

„Cel care a făcut pelerinajul și nu m-a vizitat m-a tratat cu răceală.”

A doua relatare:

„Cel care m-a vizitat după moartea mea este ca și când m-ar fi vizitat în timpul vieții mele.”

A treia relatare:

„Cel care m-a vizitat pe mine și pe tatăl meu Ibrāhīm în același an are de la mine chezășia, înaintea lui Allah, că va intra în Rai.”

A patra relatare:

„Cel care mi-a vizitat mormântul are dreptul la mijlocirea mea.”

Niciuna dintre aceste relatări și altele asemenea nu este stabilită de la Profet ﷺ. După ce a pomenit cele mai multe dintre aceste relatări, al-Ḥāfiẓ Ibn Ḥajar a spus în at-Talkhīṣ: „Toate căile de transmitere ale acestui hadith sunt slabe.” Al-Ḥāfiẓ al-ʿUqaylī a spus: „În această chestiune nu există nimic autentic.” Șeicul Islamului Ibn Taymiyya — Allah să aibă milă de el — a afirmat categoric că toate aceste hadithuri sunt născocite; cunoștințele, memoria și cercetarea lui sunt de ajuns ca mărturie a competenței sale.

Dacă vreuna dintre ele ar fi fost autentică, companionii — Allah să fie mulțumit de ei — ar fi fost cei dintâi care să o pună în practică, să o lămurească comunității și să cheme la ea. Ei sunt cei mai buni oameni după profeți, cei mai cunoscători ai hotarelor lui Allah, Puternic și Măreț, și ai celor prescrise de El robilor Săi, precum și cei mai sinceri față de Allah și de făpturile Sale. Faptul că nu s-a transmis nimic de acest fel de la ei arată că aceasta nu este prescrisă. Iar dacă vreuna dintre aceste relatări ar fi autentică, ar trebui înțeleasă ca vizită prescrisă, care nu presupune o călătorie având ca scop numai mormântul, pentru a împăca textele hadithurilor. Allah, Preaslăvitul și Preaînaltul, știe mai bine.