Vizitarea moscheilor Medinei: rânduieli și îndrumări

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Fatwa nr. 19729, din 27/6/1418 H

Toată lauda I se cuvine numai lui Allah. Binecuvântarea și pacea fie asupra celui după care nu mai este niciun profet. În cele ce urmează:

Comisia Permanentă pentru Cercetare Științifică și Emiterea de Fatwa a examinat întrebarea adresată eminenței sale, Marele Muftiu, de către solicitantul M. A. ʿ., înaintată Comisiei de Secretariatul General al Consiliului Marilor Învățați, cu numărul 1873 și data de 30/3/1418 H. Iată textul ei:

Vă rog să binevoiți a răspunde la următoarele întrebări:

**Prima:** Care este hotărârea Legii islamice în privința celui care vine în Medina cea Luminată ca să se roage în nobila Moschee a Profetului, apoi merge la Moscheea Qubāʾ, Moscheea celor Două Qible, Moscheea de Vineri și moscheile din locul de rugăciune — Moscheea al-Ghamāma, Moscheea aṣ-Ṣiddīq și Moscheea lui ʿAlī, Allah să fie mulțumit de cei doi —, precum și la alte moschei istorice, iar după intrarea în ele împlinește cele două rakʿa de salut al moscheii? Îi este îngăduit acest lucru sau nu?

**A doua:** După ce vizitatorul s-a rugat în nobila Moschee a Profetului, îi este îngăduit să profite de ocazie pentru a merge la moscheile istorice din Medina Profetului, cu intenția de a le cunoaște, de a reflecta asupra istoriei înaintașilor dreptcredincioși și de a studia la fața locului informațiile citite în cărțile de tafsīr, hadith și istorie despre expediții și despre locurile în care trăiau triburile anṣārilor? Vă rog să mă lămuriți.

Răspunsul Comisiei Permanente

După examinarea cererii, Comisia a răspuns astfel: răspunsul la cele două întrebări necesită următoarea detaliere.

**În primul rând:** Examinarea moscheilor din orașul Profetului ﷺ, Medina cea Luminată — Allah Preaînaltul să o ocrotească —, arată că acestea sunt de mai multe tipuri.

**Primul tip:** Moschei din orașul Profetului ﷺ pentru care a fost stabilită o virtute proprie. Acestea sunt numai două.

**Una dintre ele este Moscheea Profetului ﷺ.** Aceasta intră cu atât mai mult în cuvântul Celui Preaînalt:

„O moschee întemeiată din prima zi pe teama de Allah este mai îndreptățită să stai la rugăciune în ea. În ea sunt bărbați care iubesc să se curățească, iar Allah îi iubește pe cei care se curățesc.”

Ea este a doua dintre cele trei moschei pentru care se întreprinde în mod special o călătorie, după cum stabilește Sunna. În Sunna autentică și explicită s-a stabilit, de asemenea, că o rugăciune împlinită în ea este mai bună decât o mie de rugăciuni împlinite în alte locuri, în afara Moscheii Sacre.

**Cealaltă este Moscheea Qubāʾ.** Despre ea a fost pogorât cuvântul Celui Preaînalt:

„O moschee întemeiată pe teama de Allah…”

În hadithul lui Usayd ibn Ẓuhayr al-Anṣārī — Allah să fie mulțumit de el —, Profetul ﷺ a spus:

„Rugăciunea în Moscheea Qubāʾ este asemenea unei ʿumra.”

Sahl ibn Ḥunayf — Allah să fie mulțumit de el — a relatat că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Cel care se curăță în casa sa, apoi vine la Moscheea Qubāʾ și împlinește o rugăciune în ea va avea răsplata unei ʿumra.”

**Al doilea tip:** Moscheile obișnuite ale musulmanilor din orașul Profetului ﷺ. Ele au meritele generale ale moscheilor, fără să li se fi stabilit o virtute aparte.

**Al treilea tip:** O moschee construită în locul în care se spune că Profetul ﷺ s-a rugat sau care ar fi chiar locul în care a împlinit acea rugăciune, precum Moscheea Banū Sālim și locul rugăciunii de sărbătoare. Acestora nu li s-a stabilit o virtute proprie și nu s-a transmis un îndemn de a merge anume la ele și de a împlini acolo două rakʿa.

**Al patrulea tip:** Moschei noi, întemeiate ca inovații și atribuite vremii Profetului ﷺ sau vremii califilor drept călăuziți, care au fost transformate în locuri de pelerinaj, precum cele Șapte Moschei, o moschee de pe muntele Uḥud și altele. Aceste moschei nu au temei în Legea curată. Nu este îngăduit să fie vizate anume, nici pentru adorare, nici în alt scop; aceasta este o inovație vădită.

Principiul Legii este să nu adorăm pe nimeni în afară de Allah și să nu-L adorăm decât prin ceea ce El a prescris prin Profetul și Trimisul Său Muḥammad ﷺ. Întorcându-ne la Cartea lui Allah, la Sunna Trimisului Său Muḥammad ﷺ și la cuvintele înaintașilor acestei comunități, cei care au primit această religie de la Trimisul lui Allah ﷺ și ne-au transmis-o, vedem că ei ne-au avertizat împotriva inovațiilor, împlinind porunca vestitorului și avertizorului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui —, care spune în hadithul autentic:

„Cel care face o faptă care nu se întemeiază pe porunca noastră o va avea respinsă.”

Într-o altă formulare:

„Cel care introduce în această rânduială a noastră ceva ce nu face parte din ea va avea acel lucru respins.”

Binecuvântarea și pacea fie asupra lui, el a spus și:

„Țineți-vă de Sunna mea și de sunna califilor drept călăuziți de după mine! Prindeți-vă cu tărie de ea, cu măselele! Feriți-vă de lucrurile nou introduse, căci orice lucru nou introdus este o inovație, iar orice inovație este rătăcire.”

El a mai spus:

„Urmați-i pe cei doi de după mine: Abū Bakr și ʿUmar.”

Când unii companioni i-au cerut să le rânduiască un copac de la care să caute binecuvântare și în care să-și agațe armele, el — pacea fie asupra lui — a spus: „Allah este Cel mai Mare! Acestea sunt căile urmate mai înainte. Pe Cel în Mâna Căruia se află sufletul meu, ați spus precum au spus fiii lui Isrāʾīl către Mūsā:”

„Fă-ne o divinitate, asemenea divinităților lor!”

Profetul ﷺ a spus:

„Evreii s-au împărțit în șaptezeci și una de grupări, iar creștinii s-au împărțit în șaptezeci și două de grupări. Această comunitate se va împărți în șaptezeci și trei de grupări, toate în Foc, în afară de una.” S-a întrebat: „Care este aceasta, o, Trimis al lui Allah?” El a spus: „Cea care urmează ceea ce urmez astăzi eu și companionii mei.”

Ibn Waḍḍāḥ a transmis, la pagina 9 din cartea sa al-Bidaʿ wa-n-nahy ʿanhā, prin lanțul său de transmitere de la Ibn Masʿūd — Allah să fie mulțumit de el —, că ʿAmr ibn ʿUtba și însoțitorii săi construiseră o moschee în împrejurimile Kūfei. ʿAbd Allāh a poruncit ca moscheea să fie dărâmată. Apoi a aflat că ei se adunau într-o parte a Moscheii din Kūfa, rostind un număr stabilit de tasbīḥ, tahlīl și alte pomeniri. El a îmbrăcat o mantie cu glugă, a mers și s-a așezat lângă ei. După ce a aflat ce spuneau, și-a dat gluga la o parte de pe cap și a spus: „Eu sunt Abū ʿAbd ar-Raḥmān.” Apoi a spus:

„I-ați întrecut în știință pe companionii lui Muḥammad sau ați adus o inovație nedreaptă.”

Și așa mai departe. El și alții i-au avertizat împotriva născocirilor și i-au îndemnat pe oameni să-i urmeze pe înaintași.

S-a stabilit că ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a tăiat copacul sub care companionii îi depuseseră Profetului ﷺ jurământul de la ar-Riḍwān, când a văzut că unii oameni mergeau la el. Când a văzut oameni mergând într-o anumită direcție, i-a întrebat unde se duc. I s-a spus că merg să se roage într-un loc în care Profetul ﷺ se rugase pe drumul pelerinajului. S-a mâniat și a spus:

„Cei dinaintea voastră au pierit numai pentru că urmăreau urmele profeților lor.”

Se știe că scopul construirii moscheilor este adunarea oamenilor în ele pentru adorare. Această adunare este un obiectiv al Legii. Existența celor Șapte Moschei într-un singur loc nu împlinește acest scop, ci dă prilej dezbinării, contrare obiectivelor Legii. Ele nici nu au fost construite pentru adunarea credincioșilor, fiind foarte apropiate una de alta, ci pentru a se căuta binecuvântare prin rugăciunea și invocația în ele. Aceasta este o inovație vădită.

Cât despre originea acestor moschei sub denumirea de „cele Șapte Moschei”, ea nu are absolut nicio atestare istorică. Ibn Zabāla a fost cel care a menționat Moscheea al-Fatḥ; acesta era un mincinos, după cum l-au calificat imami ai hadithului, și a murit la sfârșitul secolului al doilea. După el a venit istoricul Ibn Shabba și a menționat-o. Se știe că istoricii nu se preocupă de lanțul de transmitere și de autenticitatea lui: ei transmit ceea ce ajunge la ei și lasă răspunderea relatării asupra celor care le-au spus-o, așa cum a arătat și al-Ḥāfiẓ, imamul Ibn Jarīr, în istoria sa. În privința stabilirii, prin Lege, a acestei denumiri sau a vreuneia dintre acele moschei, nu se cunoaște un lanț de transmitere autentic.

Companionii au avut grijă să transmită cuvintele și faptele Trimisului — pacea fie asupra lui. Au transmis orice lucru pe care l-au văzut făcându-l pe Profet ﷺ, chiar și felul în care își făcea nevoile. Au transmis că Profetul ﷺ venea la Moscheea Qubāʾ în fiecare săptămână și că s-a rugat pentru martirii de la Uḥud înainte de moartea sa, ca și când și-ar fi luat rămas-bun de la ei, precum și multe alte lucruri de care sunt pline cărțile Sunnei. În privința acestor moschei, învățații în hadith și istoricii au cercetat însă originea denumirilor lor. Al-ʿallāma as-Samhūdī — Allah să aibă milă de el — a spus:

„Nu am găsit niciun temei pentru toate acestea.”

După alte cuvinte, el a mai spus:

„Deși nu am găsit un temei pentru această denumire și nici pentru atribuirea celor două moschei amintite mai înainte în cuvintele lui al-Maṭarī.”

Cât despre șeicul Islamului, Ibn Taymiyya — Allah să aibă milă de el —, acesta spune:

„Ideea de aici este că nici companionii, nici cei care i-au urmat cu bunătate nu au construit vreodată ceva peste urmele profeților — un loc în care aceștia au poposit, s-au rugat sau au făcut altceva asemenea. Ei nu urmăreau să construiască o moschee pentru urmele profeților și ale oamenilor drepți. Dimpotrivă, imami ai lor, precum ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb și alții, opreau căutarea anume a rugăciunii într-un loc în care Trimisul lui Allah ﷺ se rugase întâmplător, fără să-l fi ales în mod special. El a menționat că ʿUmar și ceilalți companioni dintre califii drept călăuziți — ʿUthmān, ʿAlī și ceilalți dintre cei zece — și alții, precum Ibn Masʿūd, Muʿādh ibn Jabal și Ubayy ibn Kaʿb, nu urmăreau să se roage la acele urme. Apoi șeicul Islamului a menționat că în Medina sunt multe moschei, dar că mersul anume la ele nu are un merit aparte, în afară de Moscheea Qubāʾ. Cele introduse în Islam — moschei și sanctuare întemeiate cu intenție la morminte și la urme — fac parte dintre inovațiile apărute în Islam, săvârșite de cei care nu au cunoscut Legea Islamului și deplinătatea tawḥīd-ului cu care Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ: consacrarea religiei numai lui Allah și închiderea porților asocierii pe care diavolul le deschide fiilor lui Ādam.”

Aș-Șāṭibī a menționat în cartea sa al-Iʿtiṣām că ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el —, văzând oameni care mergeau să se roage într-un loc în care se rugase Trimisul ﷺ, a spus:

„Cei dinaintea voastră au pierit din pricina aceasta: urmăreau urmele profeților lor și le transformau în biserici și lăcașuri de cult.”

El a mai spus: Ibn Waḍḍāḥ a relatat că Mālik respingea orice inovație, chiar și atunci când era într-un lucru bun, pentru ca ceva care nu este Sunna să nu fie luat drept Sunna și ceva necunoscut ca prescris să nu fie socotit prescris.

Tot aș-Șāṭibī — Allah să aibă milă de el — a spus: Ibn Kināna a fost întrebat despre urmele istorice care fuseseră lăsate în Medina. El a răspuns: „Cea mai sigură atestare pe care o avem este pentru Qubāʾ”, și așa mai departe. S-a stabilit că ʿUmar — Allah să fie mulțumit de el — a tăiat copacul la care văzuse oameni mergând să se roage, temându-se să nu fie ispitiți prin el. ʿUmar ibn Shabba a menționat în Akhbār al-Madīna, iar după el al-ʿAynī, în comentariul la al-Bukhārī, multe moschei; ei nu au pomenit însă cele Șapte Moschei sub această denumire.

Această prezentare succintă arată că existența a șapte moschei nu este stabilită printr-o transmitere; nici măcar existența celei numite Moscheea al-Fatḥ, de care s-a îngrijit Abū al-Hayjāʾ, vizirul ʿUbaydiților, a căror doctrină este cunoscută.

Aceste moschei au ajuns să fie căutate de mulți oameni pentru a le vizita, a se ruga în ele și a căuta binecuvântare prin ele; din pricina lor se rătăcesc mulți dintre cei care vin să viziteze Moscheea Trimisului — binecuvântarea și pacea fie asupra lui. Mersul anume la ele este o inovație vădită. Menținerea lor contravine obiectivelor Legii și poruncilor celui trimis pentru consacrarea adorării numai lui Allah. Sunna Trimisului lui Allah ﷺ cere să fie înlăturate, căci el a spus:

„Cel care face o faptă care nu se întemeiază pe porunca noastră o va avea respinsă.”

De aceea, ele trebuie înlăturate pentru a respinge ispita, a închide calea către asociere, a păstra curat crezul musulmanilor și a ocroti tawḥīd-ul. În aceasta este urmat califul drept călăuzit, conducătorul credincioșilor ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb — Allah să fie mulțumit de el —, care a tăiat copacul de la al-Ḥudaybiya când a văzut oamenii mergând la el, temându-se să nu fie ispitiți prin el. El a arătat că popoarele dinainte au pierit urmărind urmele profeților lor, fără să li se fi poruncit aceasta: este o rânduială pe care Allah nu a îngăduit-o.

**În al doilea rând:** Din cele de mai sus se înțelege că mersul oamenilor la aceste Șapte Moschei și la alte moschei nou introduse, pentru a cunoaște urmele istorice, pentru adorare, pentru a-și freca mâinile de pereții și miḥrāb-urile lor sau pentru a căuta binecuvântare prin ele, este o inovație și o formă de asociere, asemănătoare faptei necredincioșilor din prima perioadă a ignoranței cu idolii lor. Fiecare musulman care își dorește binele are datoria să părăsească această faptă și să-și sfătuiască frații musulmani să o părăsească.

**În al treilea rând:** Prin aceasta se înțelege că înșelarea pelerinilor și a vizitatorilor de către unii oameni cu suflete slabe, transportându-i contra cost la aceste locuri ale inovației, precum cele Șapte Moschei, este o faptă interzisă. Banii primiți în schimb sunt un câștig interzis. Cel care face aceasta trebuie să renunțe.

„Celui care se teme de Allah, El îi va da o ieșire și îl va înzestra de unde nici nu se așteaptă.”

Allah este Cel care dă izbânda. Binecuvântarea și pacea lui Allah fie asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei sale și a companionilor săi.

Comisia Permanentă pentru Cercetare Științifică și Emiterea de Fatwa Președinte: ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Bāz Vicepreședinte: ʿAbd al-ʿAzīz ibn ʿAbd Allāh ibn Muḥammad Āl aș-Șaykh Membri: ʿAbd Allāh ibn ʿAbd ar-Raḥmān al-Ghudayyān; Bakr ibn ʿAbd Allāh Abū Zayd; Ṣāliḥ ibn Fawzān al-Fawzān.