Rolul femeii în îndreptarea societății

Pentru ca importanța femeii în îndreptarea societății să se împlinească, ea are nevoie de anumite însușiri sau temelii care să-i îngăduie să-și îndeplinească sarcina. Iată câteva dintre aceste temelii:

Prima temelie: femeia să fie ea însăși dreaptă.

Femeia să fie ea însăși dreaptă, pentru a fi un exemplu bun și un model ales pentru celelalte femei. Dar cum ajunge femeia să fie dreaptă?

Orice femeie trebuie să știe că nu va ajunge la îndreptare decât prin cunoaștere. Prin cunoaștere înțeleg cunoașterea religioasă, pe care o primește fie din cărți, dacă îi este cu putință, fie din vorbele învățaților, indiferent dacă aceștia sunt bărbați sau femei.

În vremea noastră, femeii îi este foarte ușor să primească învățătura din vorbele învățaților prin intermediul casetelor înregistrate. Aceste casete — și lauda I se cuvine lui Allah — au un rol mare în îndrumarea societății spre bine și îndreptare, atunci când sunt folosite în acest scop.

Așadar, pentru îndreptarea femeii este necesară cunoașterea, căci nu există îndreptare fără cunoaștere. Ea se primește fie din vorbele învățaților, fie din cărți.

A doua temelie: exprimarea limpede și elocvența.

Allah să-i dăruiască femeii puterea de a se exprima limpede și elocvent: o vorbire curgătoare și o exprimare lămurită, prin care să spună fidel ceea ce gândește și să dezvăluie înțelesurile din inima și sufletul ei. Mulți oameni pot avea asemenea înțelesuri, dar nu sunt în stare să le exprime sau le exprimă în cuvinte nelămurite și lipsite de elocvență. Atunci nu se împlinește scopul pe care vorbitorul îl urmărește: îndreptarea oamenilor.

Pornind de aici, întrebăm: care este mijlocul prin care se ajunge la aceasta, adică la exprimare limpede și elocventă și la redarea gândurilor prin cuvinte fidele, care dezvăluie ceea ce se află în suflet?

Spunem: calea este ca femeia să aibă unele cunoștințe despre științele limbii arabe: gramatica, morfologia și retorica ei. Este, așadar, nevoie să urmeze lecții în aceste domenii, chiar dacă puține, astfel încât să-și exprime corect gândurile și să poată face ca înțelesurile să ajungă în inimile femeilor cărora li se adresează.

A treia temelie: înțelepciunea.

Femeia să aibă înțelepciune în chemarea la Allah și în transmiterea învățăturii către cele cărora li se adresează. Înțelepciunea înseamnă a pune lucrul la locul potrivit, după cum au spus învățații. Faptul că Allah îi dăruiește robului înțelepciune este una dintre binefacerile Sale. Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune:

El dăruiește înțelepciune cui voiește; iar cel căruia i se dăruiește înțelepciune a primit mult bine.

Cât de des este ratat scopul și apare o deficiență atunci când lipsește înțelepciunea! Ține de înțelepciunea în chemarea la Allah să-l tratezi pe interlocutor potrivit stării lui. Dacă este neștiutor, este tratat într-un fel potrivit neștiinței sale. Dacă este cunoscător, dar are o anumită neglijență, nepăsare și lipsă de atenție, este tratat potrivit stării lui. Dacă este cunoscător, dar are trufie și respinge adevărul, este tratat potrivit acestei stări.

Oamenii sunt, așadar, de trei feluri: neștiutorul, cunoscătorul delăsător și cunoscătorul îndărătnic.

Nu-i putem trata pe toți la fel; trebuie să-l așezăm pe fiecare în locul care i se potrivește. De aceea, când Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — l-a trimis pe Muʿādh în Yemen, i-a spus: «Vei ajunge la un popor dintre oamenii Cărții.»¹ Profetul i-a spus aceasta pentru ca Muʿādh să le cunoască starea, să se pregătească pentru ei în felul cerut de acea stare și să li se adreseze tot potrivit ei.

Exemple ale înțelepciunii folosite de Profet în chemarea sa

Folosirea înțelepciunii în chemarea la Allah este dovedită de întâmplări petrecute cu cel mai înțelept dintre oameni în această chemare: Profetul Muḥammad — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! Să dăm câteva exemple:

Primul exemplu: beduinul care a urinat în moschee.

Al-Bukhārī, Muslim și alții au relatat de la Anas ibn Mālik — Allah să fie mulțumit de el! — că un beduin a intrat în moschee, s-a retras într-o parte și a început să urineze. Companionii, cuprinși de râvnă, i-au cerut să se oprească și au strigat la el. Dar Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! —, căruia Allah îi dăruise înțelepciune în chemarea la El, i-a mustrat și a spus: «Nu-l întrerupeți», adică nu-i întrerupeți urinarea. Când beduinul a terminat, Profetul a poruncit să se verse peste urină o găleată cu apă. Apoi l-a chemat pe beduin și i-a spus: «Aceste moschei nu sunt potrivite pentru vreo murdărie sau necurăție; ele sunt pentru rugăciune, pentru citirea Coranului și pentru pomenirea lui Allah, Atotputernicul și Mărețul», ori cuvinte asemănătoare.²

Imamul Aḥmad — Allah să aibă milă de el! — a relatat că acest beduin a spus: «O, Allah! Ai milă de mine și de Muḥammad și nu mai avea milă de nimeni împreună cu noi!»³

Din această întâmplare desprindem învățăminte:

Primul învățământ: companionii — Allah să fie mulțumit de ei! — au fost cuprinși de râvnă și au strigat la beduin. De aici înțelegem că nu este îngăduit să aprobăm răul, ci trebuie să ne grăbim să-l mustrăm pe cel care îl săvârșește. Dar dacă graba duce la o vătămare mai mare, trebuie să avem răbdare până când acea urmare mai gravă nu mai există. De aceea, Profetul — binecuvântările și pacea să fie asupra lui! — i-a oprit și chiar i-a mustrat, cerându-le să nu-l împiedice pe beduin și să nu strige la el.

Al doilea învățământ: Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — a îngăduit să continue un rău pentru a înlătura unul mai mare. Răul pe care l-a lăsat să continue a fost urinarea beduinului. Răul pe care l-a înlăturat astfel era că, dacă beduinul s-ar fi ridicat, nu s-ar fi putut întâmpla decât unul dintre două lucruri:

Primul: s-ar fi ridicat cu părțile intime descoperite, pentru a nu-și murdări hainele cu urină. Astfel, s-ar fi murdărit o parte mai mare a moscheii, iar omul s-ar fi arătat oamenilor cu părțile intime descoperite. Acestea sunt două urmări rele.

Al doilea: dacă nu s-ar fi ridicat în acest fel, și-ar fi acoperit părțile intime, dar hainele i s-ar fi murdărit de urină. Pentru a evita aceste două urmări rele, Profetul — binecuvântările și pacea să fie asupra lui! — l-a lăsat să termine. În plus, răul urinării în moschee se produsese deja de la început; dacă omul s-ar fi ridicat, acel rău nu ar fi fost înlăturat.

De aici desprindem un învățământ: dacă înlăturarea unui rău nu duce decât la un rău și mai mare, trebuie să ne abținem, pentru a înlătura răul mai mare prin cel mai mic. Aceasta are un temei în Cartea lui Allah. Allah Preaînaltul spune:

Nu-i insultați pe cei pe care ei îi cheamă în afara lui Allah, căci ei Îl vor insulta pe Allah, din dușmănie, fără cunoaștere.

Știm cu toții că insultarea zeilor politeiștilor este dintre lucrurile iubite de Allah, Atotputernicul și Mărețul. Dar când insultarea acestor zeități duce la insultarea Celui care nu merită să fie insultat — Domnul, Atotputernicul și Mărețul —, Allah Preaslăvitul și Preaînaltul ne oprește să le insultăm zeii și spune:

Nu-i insultați pe cei pe care ei îi cheamă în afara lui Allah, căci ei Îl vor insulta pe Allah, din dușmănie, fără cunoaștere.

Al treilea învățământ: Trimisul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — a poruncit să se verse peste urină o găleată cu apă. De aici învățăm că este mai bine să ne grăbim să înlăturăm răul, căci amânarea are neajunsuri. Profetul — binecuvântările și pacea să fie asupra lui! — ar fi putut amâna curățirea acelui loc din moschee până când oamenii ar fi avut nevoie să se roage acolo, iar locul să fie curățit atunci. Dar este mai bine ca omul să înlăture răul îndată, ca să nu-l împiedice mai târziu neputința ori uitarea. Acesta este un punct foarte important: omul să se grăbească să înlăture răul, de teamă că în viitor nu-l va mai putea înlătura ori îl va uita.

De pildă, dacă o haină este atinsă de o necurăție, fie că omul se roagă în ea, fie că nu, este mai bine să spele necurăția îndată și să nu amâne. Mai târziu poate uita ori poate fi neputincios să o înlăture, fie pentru că nu are apă, fie din alt motiv.

De aceea, când Profetului — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — i-a fost adus un băiețel, iar el l-a așezat în poală și băiețelul a urinat acolo, Profetul a cerut apă și a turnat-o îndată peste urină. Nu a amânat curățirea hainei până la vremea rugăciunii, pentru motivul amintit mai înainte.

Al patrulea învățământ: Profetul — binecuvântările și pacea să fie asupra lui! — i-a explicat beduinului rostul moscheilor: ele au fost construite pentru rugăciune, citirea Coranului și pomenirea lui Allah. Sau, după cum a spus: «Nu sunt potrivite pentru vreo murdărie ori necurăție.»

Așadar, moscheile trebuie cinstite, curățate și purificate. În ele nu trebuie să se facă decât lucrurile pentru care au fost construite, care Îl mulțumesc pe Allah Preaînaltul: rugăciunea, citirea Coranului, pomenirea lui Allah și altele asemenea.

Al cincilea învățământ: când omul îl cheamă pe altul cu înțelepciune, blândețe și delicatețe, dobândește mai mult din ceea ce urmărește decât dacă ar încerca să îndrepte lucrul prin asprime. Beduinul a fost pe deplin convins de ceea ce l-a învățat Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! —, până într-atât încât a spus acele cuvinte cunoscute: «O, Allah! Ai milă de mine și de Muḥammad și nu mai avea milă de nimeni împreună cu noi!»⁴

Vedem că Profetul — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — a folosit blândețea și delicatețea cu acest om, fiindcă era, fără îndoială, neștiutor. Un om care cunoaște sfințenia moscheii și obligația de a o cinsti nu ar putea să se ridice înaintea oamenilor și să urineze într-o parte a ei.

Un alt exemplu: companionul care a avut relații cu soția sa în timpul unei zile de Ramadan.

Al-Bukhārī și Muslim au relatat de la Abū Hurayra — Allah să fie mulțumit de el! — că un om a venit la Profet — Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace! — și a spus: «O, Trimis al lui Allah! Sunt pierdut!» El a întrebat: «Ce te-a făcut să pieri?» Omul a răspuns: «Am avut relații cu soția mea în Ramadan, pe când posteam.» Este un păcat foarte mare ca omul să aibă în mod voit relații cu soția sa în timp ce postește în Ramadan. Cum l-a tratat Profetul? L-a mustrat? I-a vorbit aspru? L-a dojenit? Nu, căci omul venise căindu-se și regretând, fără să se întoarcă nepăsător de la faptă ori să disprețuiască ceea ce făcuse. Profetul l-a întrebat dacă găsește un rob pe care să-l elibereze ca ispășire pentru fapta sa. El a răspuns: «Nu.»

L-a întrebat dacă poate posti două luni la rând. El a răspuns: «Nu.» A întrebat: «Poți hrăni șaizeci de sărmani?» El a răspuns: «Nu.» Apoi omul s-a așezat. Profetului i-au fost aduse curmale și i-a spus: «Ia-le și dă-le ca milostenie», adică drept ispășire. Omul a întrebat: «Cuiva mai sărac decât mine, o, Trimis al lui Allah? Pe Allah! Între cele două întinderi de lavă ale Medinei nu este nicio familie mai săracă decât a mea.» Profetul a râs până i s-au văzut măselele, apoi a spus: «Hrănește-ți familia cu ele.»⁵

În această întâmplare sunt învățăminte. Printre ele: Profetul nu l-a tratat cu asprime pe acest om, nu l-a mustrat și nu l-a dojenit, căci venise căindu-se și regretând. Este o deosebire între un om îndărătnic și un om pașnic, care vine să ne ceară ajutorul și să-l scăpăm de situația în care a căzut. De aceea, Profetul l-a tratat astfel și l-a trimis înapoi la familie cu câștigul primit de la Trimisul lui Allah: curmalele pe care, dacă nu ar fi fost sărac, ar fi fost dator să le dea hrană pentru șaizeci de sărmani.

Al treilea exemplu: omul care a strănutat în timpul rugăciunii.

Acesta se află în hadithul lui Muʿāwiya ibn al-Ḥakam — Allah să fie mulțumit de el! Când s-a alăturat Profetului la rugăciune, unul dintre oameni a strănutat și a spus: «Laudă lui Allah!» Muʿāwiya i-a spus: «Allah să aibă milă de tine!» Oamenii s-au uitat țintă la el, dezaprobându-i vorbele. El a spus: «Vai mie! De ce vă uitați la mine?» Ei au început să-și lovească coapsele. Când am văzut că voiau să mă facă să tac, am tăcut. Când Trimisul lui Allah a terminat rugăciunea — tatăl și mama mea să fie răscumpărare pentru el! —, nu am văzut înaintea lui sau după el un învățător care să învețe mai bine. Pe Allah! Nu m-a certat, nu m-a lovit și nu m-a insultat. A spus: «În această rugăciune nu se cuvine nimic din vorbirea oamenilor. Ea este numai preamărirea lui Allah, proclamarea măreției Sale și citirea Coranului», ori cuvinte asemănătoare.⁶

Al patrulea exemplu: omul care purta un inel de aur.

Este întâmplarea omului care purta un inel de aur, după ce Profetul arătase că aurul este oprit bărbaților acestei comunități. Profetul — binecuvântările și pacea să fie asupra lui! — a spus: «Unul dintre voi ia un cărbune aprins și și-l pune în mână!» Apoi a scos el însuși inelul și l-a aruncat. După ce Profetul a plecat, omului i s-a spus: «Ia-ți inelul și folosește-l!» El a răspuns: «Pe Allah! Nu voi lua un inel pe care l-a aruncat Profetul.»⁷

În această purtare se află o anumită asprime față de acel om. Se pare că lui îi ajunsese deja vestea că aurul este oprit bărbaților acestei comunități. De aceea, Profetul l-a tratat astfel, mai aspru decât pe cei amintiți mai înainte.

Așadar, cel care cheamă la Allah trebuie să-l trateze pe fiecare potrivit stării sale. Există neștiutorul care nu cunoaște, cunoscătorul care dă dovadă de slăbiciune și lene și cunoscătorul îndărătnic și trufaș. Fiecare trebuie tratat potrivit situației sale.

A patra temelie: buna creștere a copiilor.

Femeia să-și crească bine copiii, fiindcă ei sunt bărbații și femeile viitorului. La începutul creșterii lor, pe această mamă o întâlnesc. Dacă mama are un caracter bun, ba chiar este devotată în adorare, are purtări bune și se poartă frumos, iar copiii cresc sub îngrijirea ei și sunt educați astfel, ei vor avea o mare înrâurire asupra îndreptării societății.

De aceea, femeia care are copii trebuie să se îngrijească de ei și de educația lor. Dacă nu reușește singură să-i îndrepte, să ceară ajutorul tatălui lor sau, dacă nu au tată, al celui răspunzător de ei: un frate, un unchi patern, un nepot de frate ori altcineva.

Femeia nu trebuie să se resemneze cu starea de fapt și să spună: «Oamenii au mers pe această cale, iar eu nu pot schimba nimic.» Dacă am rămâne astfel, resemnați în fața realității, îndreptarea nu s-ar împlini. Îndreptarea trebuie să schimbe ce este stricat în ceva bun și să schimbe ce este bun în ceva mai bun, până când lucrurile ajung drepte.

Resemnarea față de starea de fapt nu își are locul în legea islamică. Când Profetul a fost trimis într-o comunitate politeistă, care adora idoli, rupea legăturile de rudenie, nedreptățea și îi asuprea pe oameni fără drept, el nu s-a resemnat. Allah nici nu i-a îngăduit să se resemneze cu acea stare, ci i-a spus:

Vestește deschis ceea ce ți se poruncește și îndepărtează-te de politeiști!

I-a poruncit să proclame adevărul, să se îndepărteze de cei neștiutori și să treacă peste neștiința și dușmănia lor până când își va împlini însărcinarea. Și aceasta s-a petrecut.

Da, cineva ar putea spune: «Ține de înțelepciune să schimbăm lucrurile, dar nu cu viteza pe care o dorim, deoarece societatea se află într-o stare potrivnică îndreptării pe care o dorim.» Atunci, pentru a-i îndrepta pe oameni, trebuie să-i trecem de la lucrul cel mai important la cele de mai mică importanță. Adică începem cu îndreptarea a ceea ce este cel mai important și mai urgent, apoi îi conducem pe oameni treptat, până când se împlinește scopul urmărit.

A cincea temelie: activitatea în chemarea la Allah.

Femeia să aibă un rol în educarea celorlalte femei în cadrul societății, fie la școală, fie la universitate, indiferent dacă studiile sunt postuniversitare, cum sunt studiile superioare avansate, ori la celelalte niveluri de învățământ.

La fel, în cadrul societății, prin vizitele dintre femei în care se pot rosti cuvinte folositoare.

Am aflat — și lauda I se cuvine lui Allah — că unele femei au un rol mare în această privință și organizează întâlniri pentru femei dedicate științelor religioase ori științelor limbii arabe. Fără îndoială, acesta este un lucru bun, pentru care femeia merită laudă și a cărui răsplată îi rămâne după moarte. Profetul — binecuvântările și pacea să fie asupra lui! — a spus: «Când omul moare, faptele sale se întrerup, în afară de trei: o milostenie care continuă să aducă folos, o cunoaștere de care oamenii beneficiază sau un copil drept care se roagă pentru el.»⁸

Dacă femeia este activă în societatea ei și răspândește chemarea la Allah prin vizite ori întâlniri la școală sau în alte locuri, va avea o mare înrâurire și un rol larg în îndreptarea societății.

Acestea sunt lucrurile care mi-au venit acum în minte despre rolul femeii în îndreptarea societății și despre mijloacele prin care se înfăptuiește această îndreptare.

Îi cer lui Allah să facă din noi oameni călăuziți, care călăuzesc, oameni drepți, care îi îndreaptă pe ceilalți, și să ne dăruiască îndurare de la El. El este Dăruitorul. Toată lauda I se cuvine lui Allah, Domnul lumilor. Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru Muḥammad, familia și companionii săi și pe cei care îi urmează în bine până în Ziua Judecății și să le dăruiască pace.