Relațiile cu nemusulmanii

Aceasta este o mare îndatorire a noastră față de nemusulmani: să-i chemăm la Allah, la intrarea în Islam, la părăsirea necredinței și a politeismului și la întoarcerea la adorarea lui Allah, pentru care au fost creați și în care se află fericirea, izbânda și îndreptarea lor. Chemarea la Allah rămâne în vigoare până în Ziua Învierii. Ea este o obligație a musulmanilor, o obligație colectivă: dacă o împlinește un număr îndestulător dintre ei, păcatul nu mai apasă asupra celorlalți; dacă este părăsită cu totul, toți musulmanii păcătuiesc prin lăsarea acestei îndatoriri.

După chemarea la Allah, cel care crede în El, primește chemarea și devine musulman s-a întors la buna judecată și la ceea ce este drept. S-a izbăvit de necredință și politeism și s-a salvat de Foc. Îi chemăm, așadar, pentru binele și călăuzirea lor și pentru a-i scoate din întuneric la lumină, împlinind porunca Stăpânului nostru, Preaslăvitul și Preaînaltul. Pe cel care răspunde chemării îl primim: devine fratele nostru, este dintre noi și noi suntem dintre ai lui. Cel care refuză și nu primește chemarea se încadrează într-una dintre două categorii.

**Prima categorie:** omul a cărui necredință se răsfrânge numai asupra lui. El nu cheamă la necredință ori la politeism, ci acestea rămân numai în propria sa persoană. Un asemenea om este lăsat în pace: de pildă, bătrânul foarte înaintat în vârstă, copilul mic, femeia și călugării din chiliile lor. Ei au ales necredința pentru ei înșiși, fără s-o răspândească pe pământ și fără să cheme la ea. Nu se atentează la ei, fiindcă nu există temerea că ar răspândi necredința și rătăcirea, iar răul lor se limitează la ei înșiși. Noi nu avem puterea de a-i călăuzi:

Tu nu-l poți călăuzi pe cel pe care îl iubești, însă Allah îl călăuzește pe cel pe care îl voiește.

**A doua categorie:** cel care împiedică religia lui Allah, se împotrivește chemării la El, răspândește necredința pe pământ și cheamă la necredință și politeism. În privința acestora, Allah ne-a poruncit lupta, pentru a le opri răul și pentru a face să se arate adevărul. Preaslăvitul și Preaînaltul a spus:

Luptați împotriva lor până când nu va mai fi prigoană și adorarea va fi numai pentru Allah. Dacă încetează, nu va mai fi dușmănie decât împotriva celor nedrepți.

Preaslăvitul și Preaînaltul a spus:

Luptați împotriva lor până când nu va mai fi prigoană și adorarea va fi în întregime pentru Allah. Dacă încetează, Allah vede bine ceea ce fac. Iar dacă întorc spatele, să știți că Allah este Ocrotitorul vostru. Ce minunat Ocrotitor și ce minunat Sprijinitor!

Lupta împotriva lor urmărește două lucruri. **Primul:** oprirea răului lor față de Islam și musulmani și deschiderea drumului prin care Islamul să ajungă la oameni. **Al doilea:** nădejdea că se vor călăuzi după luptă și se vor întoarce la ceea ce este drept. De aceea se spune în hadith: «Allah Se miră de niște oameni care intră în Rai în lanțuri».²¹ Adică sunt luați prizonieri în luptă și legați în lanțuri, apoi se căiesc și intră în Islam; Allah le primește căința, iar ei intră în Rai.

Lupta noastră împotriva necredincioșilor nu urmărește să pună mâna pe averile sau ținuturile lor și nici vărsarea de sânge. Jihadul în Islam are un scop nobil și o înțelepciune adâncă, reprezentând o binefacere pentru omenire. El nu este urmărit pentru sine, ci pentru marile foloase care se împlinesc prin el.

Aceasta este a doua treaptă a relației cu necredincioșii: lupta și jihadul pe calea lui Allah. Când musulmanii au putere și capacitate de luptă, când condițiile jihadului sunt îndeplinite și impedimentele sale sunt înlăturate, el devine o obligație a musulmanilor și nu poate fi părăsit câtă vreme există capacitatea de a-l împlini. Dacă musulmanii se află însă într-o stare în care nu-l pot împlini, îl amână până când împrejurările o îngăduie și se mărginesc la chemare. Așa s-a întâmplat în viața Profetului ﷺ: când se afla la Mecca, se mărginea la chemarea la Allah și îi era interzisă lupta, fiindcă musulmanii nu aveau putința s-o ducă; dacă ar fi încercat, dușmanul i-ar fi nimicit. După ce a emigrat la Medina, a găsit anṣārii și susținătorii, iar musulmanii au dobândit putere. Atunci Allah a statornicit jihadul pe calea Sa. După luptă, dacă nu intră în Islam, ei fie plătesc musulmanilor jizyah și intră sub cârmuirea islamică, fie încheie cu musulmanii un legământ și rămân în ținuturile lor. Prin acest legământ, nu-i atacă pe musulmani, nu împiedică urmarea căii lui Allah și nu opresc chemarea la El. Se încheie cu ei un armistițiu și un legământ, așa cum Profetul ﷺ a încheiat legăminte și armistiții cu politeiștii, atunci când aceasta era spre binele Islamului și al musulmanilor.

În această situație, musulmanilor nu le este îngăduit să-i atace. Este interzisă atingerea vieții ori averii celui cu care există un legământ: el are drepturile și îndatoririle pe care le au musulmanii și se află sub ocrotirea lor. De aceea Profetul ﷺ a spus: «Cine ucide un om aflat sub legământ nu va simți mireasma Raiului, deși mireasma lui se simte de la o depărtare de patruzeci de ani de mers».²² Aceasta este o amenințare aspră pentru cel care ucide un necredincios aflat sub legământ. Preaslăvitul și Preaînaltul a spus:

Nu ucideți sufletul pe care Allah l-a făcut inviolabil decât cu drept.

Viața pe care Allah a făcut-o inviolabilă este viața credinciosului și viața necredinciosului aflat sub legământ. Allah a interzis uciderea celui aflat sub legământ; cine îl ucide a încălcat legământul și a trădat ocrotirea acordată, atrăgând asupra sa acea amenințare aspră. Allah a rânduit și prețul sângelui pentru el: dacă cineva îl ucide din greșeală, hotărârea este ca în cazul musulmanilor, fiind datorate prețul sângelui și ispășirea:

Dacă este dintr-un neam cu care aveți un legământ, atunci se cuvin prețul sângelui dat familiei sale și eliberarea unui rob credincios. Cel care nu găsește trebuie să postească două luni la rând.

Priviți cum a rânduit Allah prețul sângelui și ispășirea pentru uciderea unui necredincios aflat sub legământ. Cel care îl ucide din greșeală este asemenea celui care ucide din greșeală un credincios: datorează prețul sângelui și ispășirea. Aceasta se datorează legământului dintre noi și ei. Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Împliniți legământul, căci despre legământ veți fi întrebați.

Împliniți legământul cu Allah când l-ați încheiat și nu vă încălcați jurămintele după ce le-ați întărit.

Tot astfel este și cel cu care nu avem un legământ, dar care a intrat în ținuturile noastre cu încuviințarea conducătorului: poartă un mesaj din partea statului său, vine ca ambasador al acestuia ori vine să învețe și să cunoască Islamul. Acesta este un mustaʾmin, un om căruia i s-a acordat siguranță. Allah, Cel Măreț și Preaînalt, a spus:

Dacă vreunul dintre politeiști îți cere ocrotire, acordă-i-o ca să audă Cuvântul lui Allah, apoi du-l într-un loc în care să fie în siguranță.

Acesta este omul căruia i s-a acordat siguranță: viața lui este păzită și nu se atentează la el până când se întoarce în țara sa.