Probleme ale tinerilor și soluțiile Islamului

Religia noastră islamică a acordat o grijă deosebită creșterii tinerilor, fiindcă ei sunt bărbații de mâine: ei îi vor urma pe părinții lor, îi vor moșteni și le vor împlini rolul în viață. Printre îndrumările Islamului pentru îngrijirea tinerilor se află următoarele:

**În primul rând:** alegerea unei soții drepte, care este obârșia copiilor și locul de semănătură în care aceștia cresc. Profetul ﷺ ne-a îndemnat să alegem soția dreaptă și a spus: „Alege-o pe cea credincioasă, să-ți fie mâinile acoperite de țărână!”³ Dacă Allah îi dăruiește soțului copii de la o soție dreaptă, aceasta îi îndrumă și își împlinește rolul față de ei încă din copilărie. Aceasta face parte din îndrumările Islamului privitoare la tineri.

**În al doilea rând:** printre îndrumările Islamului pentru nou-născut se află alegerea de către tată a unui nume frumos, încă de la naștere. Numele frumos are un înțeles și o semnificație. Profetul ﷺ l-a îndemnat pe tată să îi aleagă copilului său un nume frumos și să se ferească de numele nerecomandate sau de cele care arată ori cuprind înțelesuri nepotrivite.

**În al treilea rând:** Islamul i-a îndrumat pe părinți să aducă jertfa de ʿaqīqa pentru copiii lor, adică să sacrifice în numele lor această jertfă. Este o practică recomandată cu tărie și are un efect bun asupra copilului; nu este numai un prilej de a obține carne și de a se bucura. Aceasta arată grija Islamului pentru tineri încă de la începutul creșterii lor.

**În al patrulea rând:** grija Islamului pentru tineri cuprinde și educarea lor atunci când ajung la vârsta discernământului și încep să înțeleagă. Atunci începe îndrumarea lor către religie. El ﷺ a spus: „Porunciți-le copiilor voștri să se roage când au șapte ani, loviți-i pentru [neîmplinirea] ei când au zece ani și despărțiți-i în așternuturi.”⁴ Aceasta arată că Islamul se îngrijește de tineri și îi îndrumă treptat, de la o vârstă la alta, potrivit puterilor și înțelegerii lor. Profetul ﷺ a mai spus:

„Fiecare copil se naște cu firea înnăscută, iar părinții lui îl fac evreu, creștin sau zoroastrian.”⁵ Nou-născutul vine pe lume cu această fire înnăscută. Dacă părinții i-o păstrează și o îndrumă spre bine, ea se îndreaptă spre bine, fiindcă este un pământ roditor. Însă dacă părinții se abat în educarea copilului, firea lui se strică și se abate potrivit educației părintelui. Dacă părintele este evreu, creștin ori zoroastrian, copilul crește în acea religie rea și firea lui se strică. Dacă părintele este un musulman drept, păstrează firea pe care Allah a pus-o în acest copil, o dezvoltă, o curăță și o îngrijește.

**În al cincilea rând:** grija pentru tineri încă de la o vârstă fragedă se vede și în porunca lui Allah Preaînaltul ca fiul să se poarte bine cu părinții săi când amândoi ori unul dintre ei ajung la bătrânețe și să își amintească de educația pe care i-au dat-o când era mic:

Dacă unul dintre ei sau amândoi ajung la bătrânețe alături de tine, nu le spune nici măcar „Uf!”, nu îi brusca și vorbește-le cu cinste. Coboară pentru ei aripa smereniei, din îndurare, și spune: „Domnul meu, ai milă de ei, așa cum m-au crescut când eram mic!”

Locul care ne arată dovada din cele două versete este cuvântul Preaînaltului:

Așa cum m-au crescut când eram mic.

Creșterea pe care părinții i-o dau copilului lor este un dar și o binefacere față de el, pentru care trebuie să îi răsplătească. Prin educație nu se înțelege numai îngrijirea trupească, adică asigurarea mâncării și a băuturii; dacă se mărginește la acestea, este o creștere asemenea celei a dobitoacelor. Mai însemnată este educația sufletească: păstrarea firii sale sănătoase, îndrumarea ei către bine, sădirea binelui în sufletul lui și creșterea lui în bine. Aceasta este educația folositoare, ale cărei urmări rămân asupra copilului, cresc împreună cu el și îl însoțesc. Îngrijirea numai a trupului îl apropie mai degrabă de stricăciune decât de îndreptare, fiindcă, dacă i se dau din belșug mâncare, băutură și împlinirea poftelor, iar educația corectă este neglijată, aceasta îl îndeamnă să crească asemenea dobitoacelor. Dacă însă primește ambele feluri de educație — îngrijirea trupească, de care este nevoie în limitele rațiunii și ale celor îngăduite, fără risipă, alături de educația sufletească —, acesta este un bine îmbelșugat de care copilul își amintește când înțelege binefacerea părinților săi. Atunci spune, așa cum a poruncit Allah:

Domnul meu, ai milă de ei, așa cum m-au crescut când eram mic!