Părăsirea rugăciunii

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Cel Îndurător.

Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutorul și iertarea și ne căim la El. Căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe acela pe care Allah îl călăuzește nimeni nu-l poate rătăci, iar pe acela pe care îl lasă în rătăcire nimeni nu-l poate călăuzi. Mărturisesc că nu există altă divinitate vrednică de adorare în afară de Allah, Singurul, fără asociat, și mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său. Allah să reverse binecuvântări asupra lui, asupra familiei și Companionilor săi și asupra celor care îi urmează cu bunătate până în Ziua Judecății.

Acestea fiind spuse, mulți musulmani din zilele noastre au tratat rugăciunea cu nepăsare și au neglijat-o, până într-acolo încât unii au părăsit-o cu totul din delăsare.

Întrucât aceasta este una dintre problemele de mare însemnătate cu care oamenii sunt încercați astăzi și asupra căreia învățații și imamii comunității s-au deosebit, atât în trecut, cât și în prezent, am dorit să scriu despre ea atât cât îmi este cu putință.

Discuția se împarte în două capitole:

Primul capitol: judecata privitoare la cel care părăsește rugăciunea.

Al doilea capitol: urmările apostaziei prin părăsirea rugăciunii sau prin altceva.

Îi cerem lui Allah Preaînaltul să ne călăuzească spre ceea ce este corect.