Părăsirea rugăciunii

Apostazia are urmări juridice în această viață și urmări în Viața de Apoi.

În primul rând: urmările juridice în această viață

1. Pierderea tutelei. Nu îi poate fi încredințată o responsabilitate pentru care Islamul este o condiție. Prin urmare, nu poate fi tutore al copiilor săi minori sau al altora și nu poate încheia căsătoria vreuneia dintre femeile aflate sub tutela lui, fie că este fiica sa, fie alta.

Juriștii noștri, Allah Preaînaltul să aibă milă de ei, au arătat limpede, atât în lucrările lor scurte, cât și în cele întinse, că tutorele trebuie să fie musulman atunci când încheie căsătoria unei musulmane. Ei au spus că un necredincios nu are tutelă asupra unei musulmane.

Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei amândoi, a spus:

Nu există căsătorie fără un tutore cu dreaptă judecată.

Cea mai înaltă și mai mare dreaptă judecată este religia Islamului, iar cea mai de jos și mai rea nechibzuință este necredința și apostazia de la Islam. Allah Preaînaltul a spus:

Cine se îndepărtează de religia lui Ibrāhīm, în afară de cel care își înjosește sufletul prin nechibzuință?

2. Pierderea dreptului de a-și moșteni rudele. Necredinciosul nu-l moștenește pe musulman și nici musulmanul pe necredincios. În hadithul lui Usāmah ibn Zayd, Allah să fie mulțumit de ei amândoi, Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, a spus:

Musulmanul nu-l moștenește pe necredincios și nici necredinciosul pe musulman.

Relatat de al-Bukhārī, Muslim și alții.

3. Interdicția de a intra în Mecca și în sanctuarul ei, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

O, voi cei care credeți! Politeiștii sunt necurăție, așadar să nu se mai apropie de Moscheea cea Sfântă după acest an al lor!

4. Interdicția de a mânca din animalele pe care le sacrifică: cămile, bovine, ovine și caprine, precum și alte animale pentru a căror consumare este cerută sacrificarea rituală. Una dintre condițiile ei este ca acela care sacrifică să fie musulman sau dintre oamenii Cărții, evreu ori creștin. Ceea ce sacrifică apostatul, idolatrul, magul și cei asemenea lor nu este îngăduit.

Al-Khāzin a spus în tafsīrul său:

Ei sunt de acord că sunt oprite animalele sacrificate de magi și de ceilalți politeiști, dintre politeiștii arabi, închinătorii la idoli și cei care nu au o Carte.

Imamul Aḥmad a spus:

Nu cunosc pe nimeni care să fi spus altceva, în afară de vreun adept al inovației.

5. Interdicția de a-i face rugăciunea funerară după moarte și de a cere pentru el iertare și milă, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Să nu te rogi vreodată pentru vreunul dintre ei care moare și să nu stai la mormântul lui! Ei nu au crezut în Allah și în Trimisul Său și au murit fiind păcătoși.

Și potrivit cuvintelor Sale:

Nu se cuvine Profetului și celor care cred să ceară iertare pentru politeiști, chiar dacă le sunt rude apropiate, după ce li s-a arătat limpede că aceștia sunt oamenii Iadului. Ibrāhīm nu a cerut iertare pentru tatăl său decât datorită unei făgăduințe pe care i-o făcuse. Când i s-a arătat limpede că acesta era un dușman al lui Allah, s-a dezis de el. Ibrāhīm era mult suspinător în rugăciune și blând.

A cere iertare și milă pentru cel care a murit în necredință, oricare ar fi cauza necredinței sale, înseamnă depășirea limitelor în rugă și un fel de batjocură față de Allah, precum și abaterea de la calea Profetului și a credincioșilor.

Cum ar putea cel care crede în Allah și în Ziua de Apoi să ceară iertare și milă pentru cel care a murit în necredință, fiind un dușman al lui Allah Preaînaltul? Allah, Cel Atotputernic și Măreț, a spus:

Cine este dușman al lui Allah, al îngerilor Săi, al trimișilor Săi, al lui Jibrīl și al lui Mīkāʾīl, să știe că Allah este dușmanul necredincioșilor.

În acest verset nobil, Allah Preaînaltul a arătat că este dușmanul tuturor necredincioșilor.

Credinciosului îi este obligatoriu să se dezică de orice necredincios, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Când Ibrāhīm le-a spus tatălui și neamului său: „Eu mă dezic de ceea ce adorați, în afară de Cel care m-a creat, căci El mă va călăuzi.”

Și potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Aveți o pildă frumoasă în Ibrāhīm și în cei care erau cu el, când i-au spus neamului lor: „Noi ne dezicem de voi și de ceea ce adorați în afară de Allah. Vă tăgăduim, iar între noi și voi s-au ivit vrăjmășia și ura pentru totdeauna, până când veți crede numai în Allah.”

Prin aceasta, el împlinește urmarea Trimisului lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, despre care Allah Preaînaltul a spus:

O vestire de la Allah și de la Trimisul Său către oameni, în ziua marelui pelerinaj: Allah Se dezice de politeiști, și la fel și Trimisul Său.

Între cele mai trainice legături ale credinței se află să iubești pentru Allah, să urăști pentru Allah, să fii loial pentru Allah și să te împotrivești pentru Allah, astfel încât, în iubirea, ura, loialitatea și vrăjmășia ta, să urmezi mulțumirea lui Allah, Cel Atotputernic și Măreț.

6. Interdicția căsătoriei lui cu o musulmană. El este necredincios, iar musulmana nu îi este îngăduită necredinciosului, potrivit textului revelat și consensului. Allah Preaînaltul a spus:

O, voi cei care credeți! Dacă vin la voi dreptcredincioase care au emigrat, puneți-le la încercare! Allah le cunoaște cel mai bine credința. Dacă le aflați credincioase, nu le întoarceți la necredincioși! Ele nu le sunt îngăduite lor și nici ei nu le sunt îngăduiți lor.

În al-Mughnī, volumul 6, pagina 592, se spune:

În privința celorlalți necredincioși, în afara oamenilor Cărții, nu există dezacord între învățați că femeile lor și animalele sacrificate de ei sunt oprite.

A mai spus:

Căsătoria cu apostata este oprită, oricare ar fi religia ei, întrucât nu i se recunoaște judecata oamenilor religiei la care a trecut în ce privește îngăduirea rămânerii ei în acea religie; cu atât mai puțin i se poate recunoaște îngăduința căsătoriei.

În capitolul despre apostat, volumul 8, pagina 130, se spune:

Dacă se căsătorește, căsătoria sa nu este validă, deoarece nu este îngăduită menținerea ei; ceea ce împiedică menținerea căsătoriei împiedică și încheierea ei, asemenea căsătoriei unui necredincios cu o musulmană.

Vezi că a arătat limpede interdicția căsătoriei cu apostata și faptul că o căsătorie a apostatului nu este validă. Ce se întâmplă însă dacă apostazia survine după încheierea contractului?

În al-Mughnī, volumul 6, pagina 298, se spune:

Dacă unul dintre soți apostaziază înainte de consumarea căsătoriei, căsătoria se desface imediat și niciunul nu-l moștenește pe celălalt. Dacă apostazia lui survine după consumarea căsătoriei, există două opinii transmise:

Potrivit celei dintâi, despărțirea are loc imediat. Potrivit celei de-a doua, ea depinde de încheierea perioadei de așteptare.

În al-Mughnī, volumul 6, pagina 639, se spune că desfacerea căsătoriei prin apostazie înainte de consumare este opinia majorității învățaților, iar autorul aduce dovezi pentru ea. Tot acolo se spune că desfacerea imediată după consumare este opinia lui Mālik și Abū Ḥanīfah, iar dependența ei de încheierea perioadei de așteptare este opinia lui al-Shāfiʿī.

Aceasta arată că cei patru imami sunt de acord asupra desfacerii căsătoriei prin apostazia unuia dintre soți. Dacă apostazia survine înainte de consumare, căsătoria se desface imediat. Dacă survine după consumare, școlile lui Mālik și Abū Ḥanīfah susțin desfacerea imediată, iar școala lui al-Shāfiʿī susține așteptarea până la încheierea perioadei de așteptare. De la Aḥmad sunt transmise două opinii, corespunzătoare celor două școli.

Tot acolo, la pagina 640, se spune:

Dacă ambii soți apostaziază împreună, judecata lor este aceeași ca atunci când ar apostazia unul singur: dacă este înainte de consumare, despărțirea are loc imediat; dacă este după consumare, există două opinii transmise: despărțirea imediată sau așteptarea până la încheierea perioadei de așteptare. Aceasta este școala lui al-Shāfiʿī.

Apoi a transmis de la Abū Ḥanīfah că o asemenea căsătorie nu se desface, pe temeiul preferinței juridice, întrucât cei doi nu au ajuns să aibă religii diferite, situația semănând astfel cu cea în care ar primi amândoi Islamul. Autorul lucrării al-Mughnī i-a respins apoi analogia în ambele sensuri.

Dacă s-a lămurit că nu este validă căsătoria unui apostat cu un musulman, fie că apostatul este femeie ori bărbat, și că aceasta rezultă din dovezile Cărții și Sunnei, iar părăsirea rugăciunii este necredință potrivit dovezilor Cărții și Sunnei și spuselor majorității Companionilor, atunci este limpede că un bărbat care nu împlinește rugăciunea și se căsătorește cu o musulmană nu are o căsătorie validă. Femeia nu îi este îngăduită prin acel contract. Dacă se căiește la Allah Preaînaltul și revine la Islam, trebuie să încheie din nou contractul. Aceeași judecată se aplică dacă femeia este cea care nu împlinește rugăciunea.

Aceasta se deosebește de căsătoriile necredincioșilor în vremea necredinței lor. De pildă, un necredincios se căsătorește cu o necredincioasă, iar apoi soția primește Islamul. Dacă îl primește înainte de consumarea căsătoriei, căsătoria se desface. Dacă îl primește după consumare, căsătoria nu se desface pe loc, ci se așteaptă. Dacă soțul primește Islamul înainte de încheierea perioadei de așteptare, ea rămâne soția lui. Dacă perioada de așteptare se încheie înainte ca el să primească Islamul, nu mai are niciun drept asupra ei, întrucât s-a vădit că acea căsătorie s-a desfăcut din momentul în care ea a primit Islamul.

În vremea Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui, necredincioșii primeau Islamul împreună cu soțiile lor, iar Profetul le recunoștea căsătoriile, în afară de cazul în care exista un motiv de interdicție. De pildă, dacă ambii soți erau magi și între ei exista o legătură de rudenie care oprea căsătoria, atunci, după primirea Islamului, erau despărțiți din pricina acelui motiv de interdicție.

Această situație nu este aceeași cu a musulmanului care a devenit necredincios prin părăsirea rugăciunii, apoi s-a căsătorit cu o musulmană. Musulmana nu îi este îngăduită necredinciosului, potrivit textului revelat și consensului, așa cum s-a arătat, chiar dacă el este un necredincios dintru început și nu un apostat. De aceea, dacă un necredincios se căsătorește cu o musulmană, căsătoria este nulă și cei doi trebuie despărțiți. Dacă el primește Islamul și dorește să revină la ea, nu poate face aceasta decât printr-un contract nou.

7. Judecata copiilor celui care părăsește rugăciunea, născuți din căsătoria lui cu o musulmană

În privința mamei, ei sunt copiii ei în orice situație. În privința soțului, potrivit celor care nu socotesc necredincios pe cel care părăsește rugăciunea, ei sunt copiii lui și i se stabilește filiația lor în orice situație, deoarece căsătoria sa este validă. Potrivit însă celor care îl socotesc necredincios pe cel care părăsește rugăciunea — opinia corectă, așa cum s-a cercetat în primul capitol — trebuie să deosebim:

• Dacă soțul nu știe că acea căsătorie este nulă ori nu o socotește astfel, copiii sunt ai lui și i se stabilește filiația lor. Raportul său intim este, în această situație, îngăduit potrivit convingerii sale; este deci un raport avut sub prezumția îngăduinței, care statornicește filiația.

• Dacă soțul știe că acea căsătorie este nulă și o socotește astfel, copiii nu îi sunt atribuiți prin filiație, fiindcă au fost zămisliți din sămânța unui om care socotește raportul său intim oprit, avându-l cu o femeie care nu îi este îngăduită.

În al doilea rând: urmările apostaziei în Viața de Apoi

1. Îngerii îl mustră și îl ceartă. Allah Preaînaltul a spus:

Dacă ai vedea când îngerii iau sufletele celor care nu cred, lovindu-le fețele și spatele: „Gustați pedeapsa Focului arzător! Aceasta este pentru ceea ce au săvârșit mâinile voastre, căci Allah nu este nedrept față de robi.”

2. Va fi adunat împreună cu oamenii necredinței și ai politeismului, fiindcă face parte dintre ei. Allah Preaînaltul a spus:

Adunați-i pe cei care au fost nedrepți, pe cei asemenea lor și ceea ce adorau în afară de Allah și îndreptați-i către calea Iadului!

Cuvântul azwāj este pluralul lui zawj și înseamnă „categorie”. Adică: adunați-i pe cei nedrepți și pe cei din aceeași categorie cu ei, dintre oamenii necredinței și ai nedreptății.

3. Rămânerea în Foc pentru vecie, potrivit cuvintelor Celui Preaînalt:

Allah i-a blestemat pe necredincioși și le-a pregătit un Foc învăpăiat, în care vor rămâne veșnic, fără să găsească ocrotitor sau ajutor. În ziua când fețele lor vor fi întoarse în Foc, ei vor spune: „O, de L-am fi ascultat pe Allah și de l-am fi ascultat pe Trimis!”

Aici se încheie ceea ce am dorit să spunem despre această mare problemă, cu care sunt încercați mulți oameni.

Poarta căinței este deschisă celui care dorește să se căiască. Grăbește-te, fratele meu musulman, să te căiești la Allah, Cel Atotputernic și Măreț, numai pentru El, regretând trecutul, hotărât să nu te mai întorci la păcat și sporind faptele de ascultare:

În afară de cel care se căiește, crede și săvârșește fapte bune: acestora Allah le va schimba faptele rele în fapte bune. Allah este Iertător, Îndurător. Iar cel care se căiește și săvârșește binele se întoarce la Allah cu o adevărată întoarcere.

Îi cer lui Allah Preaînaltul să ne pregătească o călăuzire dreaptă în treburile noastre și să ne călăuzească pe toți pe calea Sa cea dreaptă, calea celor asupra cărora Și-a revărsat binefacerile: profeții, cei statornici în adevăr, martirii și cei drepți, nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți.

Încheiat de cel sărac înaintea lui Allah Preaînaltul,

Muḥammad al-Ṣāliḥ al-ʿUthaymīn

la 23/2/1407 H.