Negoțuri profitabile

Fapta bună are foarte multe roade și urmări pentru rob, în viața sa de aici și în Viața de Apoi. Omul trebuie să știe că nimic dintre bucuriile acestei lumi, dintre feluritele ei foloase, dintre urmașii săi sau dintre negoțurile sale nu va intra împreună cu el în mormânt atunci când părăsește această viață și este așezat în el. Cu omul nu intră în mormânt decât fapta sa, fie bună, fie rea. În cele două Ṣaḥīḥ-uri se relatează de la Anas, Allah să fie mulțumit de el, că Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Trei îl urmează pe cel mort. Două se întorc, iar una rămâne cu el: îl urmează familia sa, averea sa și fapta sa. Familia și averea sa se întorc, iar fapta sa rămâne.”²

„Fapta sa rămâne” înseamnă că ea intră împreună cu el în mormânt.

Copilul omului nu intră împreună cu el în mormânt, chiar dacă își iubea tatăl și îi purta o mare afecțiune. Nici averea omului, oricât de multă și de felurită ar fi, nu intră cu el în mormânt. De aceea, într-un alt hadith, relatat de al-Bayhaqī în Shuʿab al-īmān, de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, Profetul ﷺ a spus:

„Fiul lui Adam, averea sa și fapta sa se aseamănă cu un om care are trei prieteni apropiați. Unul îi spune: «Eu sunt cu tine cât timp trăiești. Când mori, tu nu mai ești al meu, iar eu nu mai sunt al tău.» Aceasta este averea sa. Celălalt spune: «Eu sunt cu tine, dar când ajungi la mormânt, tu nu mai ești al meu, iar eu nu mai sunt al tău.» Acesta este copilul său. Celălalt spune: «Eu sunt cu tine, viu și mort.» Aceasta este fapta sa.”³

De aceea, Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a relatat în Rawḍat al-muḥibbīn că unul dintre înțelepți a fost întrebat: „Care prieten este cel mai devotat?” El a răspuns: „Fapta bună.” Fapta bună este, așadar, cel mai devotat însoțitor al omului. Privește acest devotament în împrejurarea cea mai întunecată, cea mai grea și cea mai înfricoșătoare: când omul este așezat în mormânt. În Musnad-ul imamului Aḥmad se relatează de la al-Barāʾ ibn ʿĀzib, Allah să fie mulțumit de el, într-o relatare lungă:

„Va veni la el un bărbat cu chip frumos, cu veșminte frumoase și cu miros plăcut, care îi va spune: «Primește vestea care te bucură! Aceasta este ziua ce ți-a fost făgăduită.» El îl va întreba: «Cine ești? Chipul tău este un chip care aduce binele.» Va răspunde: «Eu sunt fapta ta bună.»”⁴

În al-Ṣaḥīḥ se relatează de la Profetul ﷺ că a spus:

„Când mortul este așezat pe năsălie, iar bărbații îl ridică pe umerii lor, dacă a fost bun, spune: «Duceți-mă înainte! Duceți-mă înainte!» Iar dacă nu a fost bun, spune: «Vai ei! Unde o duceți?»”

Acestea și altele asemenea arată rangul măreț al faptei bune. Cei cărora Allah, Slăvitul și Preaînaltul, le dăruiește reușita de a săvârși fapte bune sunt oamenii negoțului profitabil și ai câștigului vădit. Ceilalți, fie necredincioși, fie nepăsători, vor avea un mare regret, dar regretul nu le va folosi. Omul cu adevărat priceput dintre robii lui Allah este cel care își cere socoteală și lucrează pentru ceea ce urmează după moarte. Neputincios este cel care își lasă sufletul să urmeze poftele și își face nădejdi deșarte în privința lui Allah. În acest înțeles, ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, spune:

„Lumea aceasta pleacă, întorcându-ne spatele, iar Viața de Apoi vine spre noi. Fiecare dintre ele are fiii ei. Fiți dintre fiii Vieții de Apoi și nu fiți dintre fiii acestei lumi, căci astăzi este faptă fără socoteală, iar mâine va fi socoteală fără faptă.”⁵

„Pentru una ca aceasta să lucreze cei care lucrează!”

Acesta este negoțul profitabil. Cât despre truda pentru această lume trecătoare, ea este o afacere pierzătoare: bucuria ei se sfârșește, binele ei piere, iar cel care o are este aproape de plecarea din ea.

Robul să se păzească să nu fie dintre oamenii acestei afaceri pierzătoare. Învățații au dat un exemplu pentru ea, așa cum a amintit imamul al-Shanqīṭī, Allah să aibă milă de el:

„Se spune: fiecărui om i s-a dat de către Allah, Slăvitul și Preaînaltul, un capital. Capitalul acesta este alcătuit din nestemate pe care niciun lucru lumesc nu le poate egala și pe care nimic nu le poate înlocui. El este capitalul fiecărui om. Prin aceste nestemate înțelegem orele vieții sale și zilele sale, căci capitalul omului îl constituie orele și zilele vieții lui. Acesta este lucrul cel mai prețios și cel mai măreț care îi este dat omului; el este capitalul său. După cum Allah a făcut din el capitalul omului, l-a făcut și un ajutor al Trimisului în împlinirea dovezii împotriva lui. Allah a spus:

«Oare nu v-am dat o viață destul de lungă pentru ca cel care voia să ia aminte să poată lua aminte? Și a venit la voi prevenitorul.»

Dacă omul căruia i s-a dat o viață — fie o viață lungă, fie altfel —, așa cum a spus Preaînaltul:

«Niciunui om nu i se prelungește viața și nu i se scurtează viața fără ca aceasta să fie într-o Carte»

este priceput și iscusit, știe cum să își pună în mișcare capitalul și cum să tragă folos din el. El își pune acest capital — adică orele și zilele vieții sale — în slujba lucrurilor care Îl mulțumesc pe Allah. Ia aminte la clipe, zile, nopți, minute și secunde, ca să nu se piardă nimic din ele fără ascultarea de Allah. Se uită la momentele în care Domnul său îi cere anumite porunci, precum timpurile rugăciunii, ale pelerinajului și ale altor îndatoriri care au un timp anume, și le împlinește cât se poate de bine. Apoi, în momentele în care nu îi sunt cerute aceste îndatoriri de către Stăpânul lumilor, precum și în celelalte treburi ale sale, își înfrânează răul, se teme de Allah, Slăvitul și Preaînaltul, și face cât mai mult bine cu putință.

Dacă își pune astfel în mișcare acest capital, cu o străduință măreață, și face acest negoț profitabil cu Stăpânul lumilor, dobândește o stăpânire care nu se sfârșește, dobândește huriile cu ochi frumoși, grădinile și tinerii slujitori, vecinătatea unui Domn Care nu este mânios pe el și vederea Feței lui Allah, Cel Generos. Allah a numit această întrebuințare a capitalului alături de El, în felul pe care l-am amintit, «vânzare», «cumpărare», «negoț» și «împrumut», deoarece cel care îl are și-a întrebuințat bine capitalul — adică zilele vieții sale — într-o întrebuințare bună, potrivită. De aceea, Preaînaltul a spus:

«O, voi cei care credeți! Să vă îndrum către un negoț care vă va izbăvi de o osândă dureroasă?»

«Să credeți în Allah»

A arătat limpede că acesta este un negoț cu Allah. Și a spus El, Slăvitul și Preaînaltul:

«Nădăjduiesc într-un negoț care nu va pieri.»

Și a spus:

«Cu adevărat, Allah a cumpărat de la credincioși sufletele și averile lor, pentru ca ei să aibă Paradisul»

până la cuvintele Sale:

«Bucurați-vă de vânzarea pe care ați încheiat-o cu El! Aceasta este izbânda cea mare.»

Și a spus:

«Cine Îi va da lui Allah un împrumut bun?»

Însă, dacă sărmanul stăpân al acestui capital este un om nesăbuit, care nu cunoaște adevărata fire a lucrurilor și al cărui lăuntru nu a fost luminat de lumina revelației, el nu înțelege valoarea capitalului său. Nu prețuiește nestematele pe care i le-a dat Allah, ci le pierde în vorbe fără rost. Nu dobândește nimic din ele până când i se încheie termenul hotărât și este târât în mormânt cu mâinile goale. Viața de Apoi, fraților, este un tărâm care nu îi primește pe cei lipsiți de toate, nu îi primește pe săraci: acolo nu există ajutoare, împrumuturi, milostenie și nici prietenie ocrotitoare. Omul nu are acolo decât ceea ce a trimis înainte dintre faptele sale. Nu se cuvine să ajungă acolo falit. Toți musulmanii sunt datori să își păzească acest capital:

Dacă anii vieții sunt al tău capital, ferește-l de cheltuială în ce nu e datorat.”⁶

Cel care își dorește cu adevărat binele să își folosească orele vieții pentru faptele bune cu care va fi bucuros să Îl întâlnească pe Allah mâine. Allah spune:

„O, voi cei care credeți! Temeți-vă de Allah! Fiecare suflet să privească ce a trimis înainte pentru ziua de mâine. Și temeți-vă de Allah! Cu adevărat, Allah știe bine ceea ce faceți.”