Negoțuri profitabile

În Coranul cel Nobil sunt mai mult de optzeci de versete în care este pomenită fapta bună. În șaptezeci și trei dintre ele, ea este alăturată credinței. Acest număr mare de pomeniri ale faptei bune împreună cu credința, urmate de pomenirea răsplății și a retribuției — dobândirea iertării lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul, a mulțumirii Sale, a fericirii în această lume și în Viața de Apoi, a unei vieți tihnite, a iertării și a îndurării, precum și a altor roade și urmări pe care le dobândesc credincioșii care săvârșesc fapte bune — arată limpede locul faptei bune și rangul ei înalt. Aceasta sporește râvna robului credincios pentru fapta bună: ori de câte ori musulmanul ia aminte la aceste foloase, roade și urmări, îi sporesc grija și dorința. Dacă le pierde din vedere, slăbește și se îndeletnicește cu lucruri neînsemnate și mărunte. Iar dacă stăruie astfel până când viața i se sfârșește, va regreta atunci când regretul nu mai folosește.

Versetele care alătură credința faptei bune arată legătura lor inseparabilă: credința are drept condiție fapta bună, iar fapta bună are drept condiție credința. Așa cum spune Allah, Slăvitul și Preaînaltul:

„Celui care săvârșește fapte bune, fiind credincios, nu i se va tăgădui strădania.”

Și spune El, Slăvitul și Preaînaltul:

„Pe cel care săvârșește o faptă bună, bărbat ori femeie, fiind credincios, îl vom face să trăiască o viață bună și îi vom răsplăti negreșit pe ei după cele mai bune dintre faptele pe care le săvârșeau.”

Și spune El:

„Iar cei care doresc Viața de Apoi și se străduiesc pentru ea așa cum se cuvine, fiind credincioși, aceia vor avea strădania răsplătită cu mulțumire.”

De asemenea, credința are drept condiție împlinirea faptei bune:

„Iar cei care vin la El credincioși, după ce au săvârșit fapte bune, aceia vor avea treptele cele mai înalte.”

Și sunt multe alte versete:

„Cu adevărat, cei care cred și săvârșesc fapte bune”; „în afară de cei care cred și săvârșesc fapte bune”; „iar cei care cred și săvârșesc fapte bune”.

Dacă omul are o faptă bună, însă nu are în inimă o convingere adevărată și o credință corectă, fapta lui nu îi folosește. Allah, Slăvitul și Preaînaltul, a spus:

„Cine tăgăduiește credința, fapta lui este zădărnicită, iar în Viața de Apoi va fi dintre cei pierduți.”

Iar dacă omul are credință, dar nu săvârșește nimic și nu are nicio faptă, nici acesta nu face parte dintre oamenii Islamului. Oamenii Islamului și ai credinței sunt cei care cred și săvârșesc fapte bune. Aceste două lucruri sunt nedespărțite: credință și faptă, o recunoaștere care se așază temeinic în inimi și rodește fapte ce se văd în mădulare. Așa cum a spus Profetul ﷺ:

„Cu adevărat, în trup există o bucată de carne: dacă ea este bună, întregul trup este bun, iar dacă ea se strică, întregul trup se strică. Cu adevărat, aceasta este inima.”¹