Text integral · Pasaje · 14
Ce este fapta bună și cum se împlinește
În acest context, în care vorbim despre fapta bună, se ridică o întrebare ce trebuie lămurită: ce este fapta bună și prin ce devine o faptă bună?
Fapta bună este fapta pe care Allah, Slăvitul și Preaînaltul, o iubește, pe care o iubește Trimisul Său ﷺ și pe care Allah a poruncit-o, fie ca obligație, fie ca recomandare.
Acesta este un câmp larg și o poartă încăpătoare. Sunt multe fapte bune ale vorbirii și ale acțiunii, vădite și lăuntrice. În acest câmp se desfășoară întrecerea; aici se întrec și se avântă cei care nădăjduiesc în îndurarea lui Allah, Slăvitul și Preaînaltul, și în dobândirea răsplății mărețe și a întoarcerii frumoase.
Fapta nu poate fi bună decât prin devotament curat față de Cel adorat, Slăvitul și Preaînaltul, și prin urmarea Trimisului ﷺ. Devotamentul curat este temelia pe care se clădește fapta bună. Oricât de variate, numeroase și felurite ar fi faptele, dacă nu sunt întemeiate pe devotament curat față de Allah, ele nu îi folosesc celui care le săvârșește. La fel, dacă omul este sincer, dar nu Îl urmează în faptele sale pe Trimisul lui Allah ﷺ, ele nu îi folosesc. Faptele îți aduc folos numai dacă sunt închinate cu devotament curat lui Allah și dacă Îl urmezi în ele pe Trimisul lui Allah ﷺ. Allah, Preaslăvitul, a spus:
لِيَبْلُوَكُمْ أَيُّكُمْ أَحْسَنُ عَمَلًا
„Ca să vă încerce, care dintre voi este mai bun în faptă.”
Coran, al-Mulk 67:2 (fragment)
O faptă nu poate primi această însușire decât dacă se întemeiază pe devotament curat și pe urmarea Profetului. Al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ, Allah să aibă milă de el, a explicat cuvintele „ca să vă încerce, care dintre voi este mai bun în faptă” spunând: „Cea mai sinceră și cea mai corectă.” A fost întrebat: „O, Abū ʿAlī, ce înseamnă cea mai sinceră și cea mai corectă?” El a răspuns:
إِنَّ الْعَمَلَ إِذَا كَانَ خَالِصًا وَلَمْ يَكُنْ صَوَابًا لَمْ يُقْبَلْ، وَإِذَا كَانَ صَوَابًا وَلَمْ يَكُنْ خَالِصًا لَمْ يُقْبَلْ حَتَّى يَكُونَ خَالِصًا صَوَابًا، وَالْخَالِصُ مَا كَانَ لِلَّهِ، وَالصَّوَابُ مَا كَانَ عَلَى السُّنَّةِ
„Dacă fapta este sinceră, dar nu este corectă, nu este primită. Dacă este corectă, dar nu este sinceră, nu este primită până când nu este deopotrivă sinceră și corectă. Sinceră este cea făcută pentru Allah, iar corectă este cea conformă cu Sunnah.”7
Faptele bune pe care Allah, Preaslăvitul, le iubește și le-a poruncit sunt multe. Însă pe prima treaptă și în fruntea priorităților acestei categorii se află obligațiile Islamului și îndatoririle religiei. Acesta este un lucru care trebuie avut în vedere când vorbim despre fapta bună și grija pentru ea. În hadithul qudsī, Allah, Slăvitul și Preaînaltul, spune:
مَا تَقَرَّبَ إِلَيَّ عَبْدِي بِشَيْءٍ أَحَبَّ إِلَيَّ مِمَّا افْتَرَضْتُ عَلَيْهِ
„Robul Meu nu se apropie de Mine prin nimic mai iubit de Mine decât ceea ce i-am impus ca obligație.”8
Obligațiile Islamului și îndatoririle religiei au întâietate. Dacă se întreabă care dintre fapte sunt cele mai bune și mai iubite, răspunsul este: cele obligatorii.
O faptă voluntară nu trebuie pusă înaintea uneia obligatorii. Unii oameni au multă grijă de anumite fapte voluntare: binefacere, păstrarea legăturilor de rudenie, milostenie, bună purtare ori altele asemenea. Însă îi găsești neglijând obligații mărețe, ba chiar neglijând cea mai mare obligație de după monoteism: rugăciunea. Rugăciunea este stâlpul religiei, așa cum s-a transmis în mod autentic de la Trimisul lui Allah ﷺ. Profetul ﷺ a spus:
مَنْ حَافَظَ عَلَيْهَا كَانَتْ لَهُ نُورًا وَبُرْهَانًا وَنَجَاةً يَوْمَ الْقِيَامَةِ، وَمَنْ لَمْ يُحَافِظْ عَلَيْهَا لَمْ يَكُنْ لَهُ نُورٌ وَلَا بُرْهَانٌ وَلَا نَجَاةٌ، وَكَانَ يَوْمَ الْقِيَامَةِ مَعَ قَارُونَ وَفِرْعَوْنَ وَهَامَانَ وَأُبَيِّ بْنِ خَلَفٍ
„Pentru cel care o păzește, ea va fi lumină, dovadă și izbăvire în Ziua Învierii. Cel care nu o păzește nu va avea nici lumină, nici dovadă și nici izbăvire, iar în Ziua Învierii va fi cu Qārūn, Faraon, Hāmān și Ubayy ibn Khalaf.”9
În privința faptei bune, obligațiile au, așadar, întâietate. Cel pe care o obligație îl împiedică să împlinească o faptă voluntară este scuzat. Dar cel pe care o faptă voluntară îl împiedică să împlinească o obligație se amăgește. Cum să te îndeletnicești cu faptele voluntare în dauna celor obligatorii? Dacă cineva ar sta treaz o noapte citind Coranul, iar apoi din această pricină ar pierde rugăciunea de Fajr, ar păcătui pentru acea veghe, deoarece ea a dus la neîmplinirea unei obligații. Atunci, cum stau lucrurile cu cel care stă treaz pentru neascultări, păcate și lucruri ce stârnesc mânia lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, iar apoi doarme și pierde rugăciunea de Fajr? Unde mai este grija pentru faptele bune?
Faptele bune au, așadar, ranguri diferite. În fruntea lor sunt obligațiile Islamului. Iar după obligații, dacă se întreabă care faptă este mai bună, răspunsul — după cum au arătat Shaykh al-Islām și alți învățați — nu poate fi unul amănunțit și unic decât în funcție de starea omului, de situația sa și de timpul în care se află. Însă se poate formula o regulă cuprinzătoare: în fiecare moment, cea mai bună faptă este cea care corespunde cel mai bine Sunnei în acel moment. Aceasta este o regulă de preț pentru deosebirea rangurilor faptelor și pentru a cunoaște care este mai bună.
Notele originale
Relatat de Ibn Abī al-Dunyā în al-Ikhlāṣ wa-l-niyyah (50–51) și de Abū Nuʿaym în al-Ḥilyah, 8/9.
Relatat de al-Bukhārī (6502), din hadithul lui Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el.
Relatat de Aḥmad în al-Musnad (6576), de al-Dārimī în Sunan (2763) și de Ibn Ḥibbān în Ṣaḥīḥ-ul său (1467). Al-Dhahabī a spus în Tanqīḥ al-taḥqīq, 1/300: „Lanțul său de transmitere este bun.” Și Ibn ʿAbd al-Hādī a spus în Tanqīḥ al-taḥqīq, 2/614: „Lanțul de transmitere al acestui hadith este bun.”