Negoțuri profitabile

Dacă faptele însele au ranguri diferite, tot astfel și oamenii credinței se deosebesc în săvârșirea faptelor. Ei nu se află pe aceeași treaptă, ci între ei există mari deosebiri. Allah, Slăvitul și Preaînaltul, a spus:

„Apoi am dat Cartea moștenire acelora dintre robii Noștri pe care i-am ales. Între ei se află cel care își nedreptățește sufletul, cel care ține calea de mijloc și cel care îi întrece pe ceilalți în fapte bune, cu îngăduința lui Allah. Acesta este harul cel mare.”

„În grădini ale Edenului vor intra.”

„Toți aceștia sunt pregătiți de călătorie și sunt încredințați că se vor întoarce la Allah. Însă se deosebesc în pregătirea proviziilor, în alegerea lor, în călătoria însăși, în graba și în încetineala ei. Cel care își nedreptățește sufletul neglijează proviziile și nu ia din ele ceea ce i-ar ajunge pentru a sosi la destinație, nici în privința cantității, nici în privința calității. Dimpotrivă, își neglijează proviziile pe care ar trebui să le ia. Totuși, el ia cu sine ceea ce îl vatămă pe drum și a cărui vătămare o simte când ajunge la destinație, potrivit cantității din acel lucru dăunător pe care l-a luat cu el.

Cel care ține calea de mijloc s-a mărginit la proviziile care îi ajung și nu a luat, pe lângă ele, încărcăturile negoțului profitabil. Nu a luat nici ceva care să îl vatăme. El ajunge teafăr și câștigător, însă a pierdut negoțurile profitabile și câștigurile prețioase de tot felul.

Cel care îi întrece pe ceilalți în fapte bune și-a îndreptat toată râvna spre dobândirea câștigurilor și spre pregătirea încărcăturilor de negoț. Știe cât este câștigul pe care îl poate dobândi și socotește o pierdere să țină ceva în mână fără să îl pună la negoț. Își va găsi câștigul în ziua în care negustorii se vor bucura de câștigurile negoțurilor lor. Se aseamănă cu un om care știe că în fața lui este un ținut unde, pentru fiecare dirham, poate câștiga de zece până la șapte sute de ori sau mai mult. Are cunoașterea drumului spre acel ținut și pricepere în negoț. Dacă ar putea să își vândă hainele și tot ce are pentru a pregăti un negoț spre acel ținut, ar face-o. Astfel este starea celui care îi întrece pe ceilalți în fapte bune, cu îngăduința lui Allah: el socotește pierdere vădită orice răstimp care trece fără negoț.”¹⁰

În aceste versete, cel care își nedreptățește sufletul a fost pomenit primul ca să nu deznădăjduiască, iar cel care îi întrece pe ceilalți în fapte bune a fost pomenit ultimul ca să nu cadă în admirație de sine. Întâietatea sa în fapte bune este un har pe care Allah i l-a dăruit, „cu îngăduința lui Allah”. Allah, Preaslăvitul, este Cel Care dăruiește harul și binefacerea:

„Dacă nu ar fi harul lui Allah asupra voastră și îndurarea Sa, niciunul dintre voi nu s-ar fi curățit vreodată. Însă Allah îl curăță pe cine voiește.”

Aici trebuie să înțelegem că robul nu poate împlini niciuna dintre faptele bune, dintre actele de ascultare și faptele curate decât dacă Allah, Slăvitul și Preaînaltul, îl ajută și i le înlesnește. Profetul ﷺ i-a spus lui Muʿādh ibn Jabal, Allah să fie mulțumit de el: „O, Muʿādh, cu adevărat te iubesc!” Muʿādh i-a răspuns: „Tatăl și mama mea să îți fie răscumpărare, o, Trimis al lui Allah! Și eu te iubesc!” Profetul ﷺ a spus:

„Te sfătuiesc, o, Muʿādh, să nu omiți să spui, la sfârșitul fiecărei rugăciuni: «O, Allah, ajută-mă să Te pomenesc, să Îți mulțumesc și să Te ador cum se cuvine!»”¹¹

Printre lucrurile la care musulmanul trebuie să ia aminte în această privință — a faptelor bune — se află îndepărtarea de ceea ce îi aduce plictiseala și oboseala față de faptă, iar apoi întreruperea ei. Aceasta li se întâmplă multor oameni. În al-Ṣaḥīḥ se relatează că Trimisul lui Allah ﷺ a fost întrebat:

„Care faptă este mai iubită de Allah?” El a răspuns: „Cea mai statornică, chiar dacă este puțină.”¹²

De pildă, două rakʿah pe care le împlinești în fiecare noapte sunt mai bune pentru tine și mai de preț decât să împlinești într-o noapte multe rugăciuni sau să te rogi trei, patru ori cinci nopți, după care să lași această rugăciune. Mama credincioșilor, ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, a relatat: „Trimisul lui Allah ﷺ a intrat la mine, iar lângă mine se afla o femeie. El a întrebat: «Cine este aceasta?» Am răspuns: «O femeie care nu doarme, ci se roagă.» El a spus:

«Săvârșiți acele fapte pe care le puteți duce, căci, pe Allah, Allah nu Se plictisește până când nu vă plictisiți voi.»” Practicarea religiei cea mai iubită de El era aceea în care omul stăruia.¹³

Robul să săvârșească, așadar, dintre faptele și actele de adorare voluntare ceea ce poate duce. Cât despre obligații, trebuie să se țină de ele, deoarece este pedepsit pentru părăsirea lor. Dar dintre faptele voluntare să aleagă ceea ce poate păstra statornic, chiar dacă este puțin. Fapta cea mai iubită de Allah, Slăvitul și Preaînaltul, este cea mai statornică, chiar dacă este puțină.

Al-Nawawī, Allah să aibă milă de el, a spus: „În aceasta este îndemnul de a stărui în faptă. Puținul ei statornic este mai bun decât multul care se întrerupe. Puținul statornic este mai bun decât multul întrerupt deoarece, odată cu puținul statornic, dăinuiesc ascultarea, pomenirea, veghea asupra propriei stări, intenția, devotamentul curat și întoarcerea către Creator, Slăvitul și Preaînaltul. Astfel, puținul statornic rodește și ajunge să întreacă de multe ori multul întrerupt.”

Însă partea statornică de rugăciune pe care musulmanul ar trebui să o păzească în fiecare zi și noapte este de patruzeci de rakʿah, după cum a spus Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, când a amintit rugăciunea statornică a Profetului ﷺ:

„În total, partea sa statornică de rugăciune, noaptea și ziua, era de patruzeci de rakʿah, pe care le păzea neîncetat: șaptesprezece obligatorii, zece sau douăsprezece sunnah statornice și unsprezece sau treisprezece rakʿah de rugăciune în timpul nopții. În total, patruzeci de rakʿah. […] Robul ar trebui să păstreze această parte neîncetat, până la moarte. Cât de grabnic vine răspunsul și cât de repede i se deschide poarta celui care bate la ea în fiecare zi și noapte de patruzeci de ori!”

Musulmanul trebuie, așadar, să se străduiască să păstreze zilnic aceste patruzeci de rakʿah și să nu scadă nimic din ele. Iar dacă se adaugă ceva, aceasta înseamnă bine peste bine.

Dacă Allah îi îngăduie robului o viață lungă, acesta trebuie să își amintească faptul că cel mai bun dintre oameni este cel care are o viață lungă și fapte bune.

Al-Tirmidhī și Aḥmad au relatat că un beduin a întrebat: „O, Trimis al lui Allah, care este cel mai bun dintre oameni?” El a răspuns:

„Cel a cărui viață este lungă și a cărui faptă este bună.”¹⁴

Și să își amintească spusele Profetului ﷺ:

„Faptele sunt judecate după sfârșitul lor.”

Într-o altă relatare:

„Faptele sunt judecate după încheierile lor.”¹⁵

Să se străduiască, așadar, să își înmulțească actele de ascultare, să săvârșească fapte bune și să se apropie de Allah. „Sulaymān ibn ʿAbd al-Malik a intrat în moschee și a văzut un bătrân în vârstă. S-a apropiat și l-a întrebat: «O, bătrânule, îți dorești moartea?» A răspuns: «Nu.» L-a întrebat: «De ce?» A spus: «Tinerețea și răul ei s-au dus, iar bătrânețea și binele ei au venit. Când mă ridic, spun: În numele lui Allah. Când mă așez, spun: Toată lauda I se cuvine lui Allah. Doresc să îmi mai rămână aceasta.»”¹⁶

Iar dacă omul a întrecut măsura și a fost nepăsător față de sine, să se îndrepte. Ce mai așteaptă, stăruind în întrecerea măsurii și în nepăsare? Așteaptă să părăsească această viață fiind risipitor cu sine și nepăsător?

Al-Fuḍayl ibn ʿIyāḍ i-a spus unui om: „Câți ani ai?” A răspuns: „Șaizeci de ani.” I-a spus: „De șaizeci de ani călătorești către Domnul tău. În curând vei ajunge.” Omul a spus: „O, Abū ʿAlī! Cu adevărat, ai lui Allah suntem și la El ne întoarcem.” Al-Fuḍayl l-a întrebat: „Știi ce spui?” Omul a răspuns: „Am spus: ai lui Allah suntem și la El ne întoarcem.” Al-Fuḍayl a întrebat: „Știi ce înseamnă?” Omul a spus: „Lămurește-ne, o, Abū ʿAlī!” I-a spus: „Când spui: ai lui Allah suntem, spui că ești robul lui Allah și că la El te vei întoarce. Cel care știe că este robul lui Allah și că la El se întoarce să știe că va fi oprit înaintea Lui. Cel care știe că va fi oprit să știe că va fi întrebat. Iar cel care știe că va fi întrebat să pregătească un răspuns întrebării.”

Omul a întrebat: „Care este scăparea?” A spus: „Este ușoară.” L-a întrebat: „Care anume?” A răspuns: „Fă bine în timpul care ți-a mai rămas și ți se va ierta ceea ce a trecut și ceea ce a rămas. Dar dacă faci rău în timpul care ți-a mai rămas, vei fi tras la răspundere pentru ceea ce a trecut și ceea ce a rămas.”¹⁷

Aceasta lămurește înțelesul spuselor Profetului ﷺ:

„Faptele sunt judecate după sfârșitul lor.”¹⁸

Apoi, dacă Allah îi dăruiește omului reușita de a împlini ceva dintre faptele bune, fie puține, fie multe, el nu trebuie să se amăgească prin faptele sale, chiar dacă ele sunt numeroase și felurite. Să își amintească starea credincioșilor pe care Allah, Slăvitul și Preaînaltul, i-a pomenit în Sūrat al-Muʾminūn, spunând:

„Și cei care dau ceea ce dau, cu inimile pline de teamă, fiindcă se vor întoarce la Domnul lor.”

Mama credincioșilor, ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea, L-a întrebat pe Profet ﷺ despre înțelesul acestui verset. Ea a spus: „Am întrebat: «O, Trimis al lui Allah! Cei care dau ceea ce dau, cu inimile pline de teamă, fiindcă se vor întoarce la Domnul lor — este vorba despre omul care comite adulter, fură și bea vin?» El a răspuns: «Nu, fiică a lui Abū Bakr — sau: nu, fiică a lui al-Ṣiddīq —, ci este vorba despre omul care postește, se roagă și dă milostenie, temându-se că nu îi vor fi primite.»”¹⁹

În hadithul autentic, Profetul nostru ﷺ a spus:

„Fapta niciunuia dintre voi nu îl va face să intre în Paradis.” Ei au întrebat: „Nici pe tine, o, Trimis al lui Allah?” A răspuns: „Nici pe mine, decât dacă Allah mă acoperă cu har și îndurare din partea Sa.”²⁰

Robul nu trebuie, așadar, să se amăgească, ci să se străduiască să își înmulțească faptele bune și să Îi ceară lui Allah, Binecuvântatul și Preaînaltul, primire, mulțumire și reușită.

În această privință — a faptelor bune —, credinciosul chibzuit nu pierde din vedere a doua viață a robului, de după moarte. Acesta este un aspect al faptelor pe care numai robii lui Allah cărora li s-a dăruit reușita îl înțeleg. Unul dintre ei are încă o viață prin faptele sale de după moarte: aceasta este a doua viață. Despre ea, Profetul ﷺ spune:

„Când omul moare, fapta lui se întrerupe, în afară de trei: o milostenie care dăinuiește, o știință de care se trage folos ori un copil bun care se roagă pentru el.”²¹

Într-un alt hadith, a spus:

„Sunt șapte fapte a căror răsplată îi vine robului după moarte, în timp ce el se află în mormânt: să fi transmis o știință, să fi săpat albia unui râu, să fi săpat o fântână, să fi sădit un palmier, să fi construit o moschee, să fi lăsat moștenire un exemplar al Coranului ori să fi lăsat un copil care îi cere iertare după moartea lui.”²²

Este uimitor că unora dintre cei morți le vin răsplăți în morminte în fiecare zi și noapte, iar retribuția lor se înmulțește, în timp ce alții merg pe pământ, trec peste ei nopți, zile și luni și nu dobândesc răsplată, ci dobândesc păcat și povară — căutăm adăpost la Allah! Slăvit fie Allah! Ce deosebire și câtă depărtare între aceste stări! Unde este luarea-aminte și unde este aducerea-aminte?

Acesta este un lucru pe care omul trebuie să se străduiască să îl înțeleagă, apoi să se străduiască să îl pună în practică, înainte să vină asupra lui o zi în care regretul nu îi va mai folosi. Cine a fost nepăsător sau a risipit va regreta amarnic în multe împrejurări, însă acolo regretul nu îi va folosi. În Coranul cel Nobil au venit versete care arată marele regret pentru neglijarea credinței și a faptei bune.

Fie la moarte, așa cum a spus Allah, Slăvitul și Preaînaltul:

„Până când, atunci când moartea vine la unul dintre ei, el spune: «Doamne, întoarce-mă, ca să săvârșesc fapte bune în ceea ce am lăsat în urmă!» Nicidecum! Acesta este doar un cuvânt pe care el îl rostește. Iar în urma lor este o barieră până în ziua în care vor fi înviați.”

Fie în Ziua Învierii, când va regreta:

„Previne-i pe oameni despre Ziua când va veni la ei osânda, iar cei care au fost nedrepți vor spune: «Doamne, păsuiește-ne până la un soroc apropiat, ca să răspundem chemării Tale și să îi urmăm pe trimiși!» Oare nu ați jurat mai înainte că voi nu veți pieri?”

Fie când este înfățișat Celui Atotputernic, Slăvitul și Preaînaltul, va regreta:

„Dacă i-ai vedea pe nelegiuiți cu capetele plecate înaintea Domnului lor: «Doamne, am văzut și am auzit! Întoarce-ne, ca să săvârșim fapte bune! Acum suntem încredințați.»”

Fie când intră în Foc, va regreta amarnic. Allah, Slăvitul și Preaînaltul, a spus despre necredincioși:

„Iar cei care nu cred vor avea Focul Gheenei. Nu se va hotărî asupra lor să moară și nici nu li se va ușura nimic din osânda ei. Astfel îl răsplătim pe fiecare nerecunoscător.”

„Ei vor striga acolo: «Doamne, scoate-ne, ca să săvârșim fapte bune, altele decât cele pe care le săvârșeam!» Oare nu v-am dat o viață destul de lungă pentru ca cel care voia să ia aminte să poată lua aminte? Și a venit la voi prevenitorul. Gustați, așadar! Cei nedrepți nu au niciun sprijinitor.”

Acestea sunt împrejurări în care omul este cuprins de regret, însă regretul nu îi folosește. De aceea, omul chibzuit ia aminte cât timp se află încă în tărâmul faptelor, își îndreaptă starea, își îndreaptă faptele și își cere socoteală înainte ca Allah, Slăvitul și Preaînaltul, să îi ceară socoteală.

În hadithul qudsī se spune:

„O, robii Mei! Acestea nu sunt decât faptele voastre, pe care vi le număr, apoi vă dau răsplata lor deplină. Cine găsește bine să Îl laude pe Allah, iar cine găsește altceva să nu învinuiască pe nimeni în afară de sine însuși!”²³

Unul dintre înaintașii evlavioși a vrut să îl povățuiască pe un om. L-a dus la cimitir și, când s-au oprit lângă morminte, l-a întrebat: „Dacă ai fi în locul acestora, ce ți-ai dori?” A răspuns: „Mi-aș dori ca Allah să mă întoarcă la viața lumească, pentru alte fapte bune decât cele pe care le-am săvârșit.” I-a spus: „Chiar acum te afli în ceea ce îți dorești!” Adică: acum te afli în tărâmul faptelor. Omul chibzuit își cere socoteală înainte ca Allah să îi ceară socoteală și își cântărește faptele înainte ca ele să fie cântărite în ziua întâlnirii cu Allah, Slăvitul și Preaînaltul.

Robul să se ferească de păcate. „Păcatele îl fac pe rob să își uite partea din acest negoț profitabil și îl ocupă cu negoțul pierzător. Aceasta este îndeajuns ca pedeapsă.”²⁴ Îi cerem lui Allah ocrotire!

În încheiere, acestea au fost câteva scurte îndrumări asupra acestui subiect, care este unul vast și măreț. Îl rog pe Allah, Slăvitul și Preaînaltul, prin numele Sale cele frumoase și prin însușirile Sale înalte, să ne dăruiască tuturor reușita de a rosti cuvintele drepte și de a săvârși faptele bune pe care El le iubește și de care este mulțumit. Să ne împodobească cu podoaba credinței și să ne facă oameni călăuziți, care îi călăuzesc pe alții, fără să fie rătăciți și fără să îi ducă pe alții în rătăcire!

Binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra robului și Trimisului Său, Profetul nostru Muḥammad, asupra familiei sale și a tuturor companionilor săi.