Text integral · Pasaje · 35
Ce este ruga și care este realitatea ei?
بيان ما هو الدعاء، وما هي حقيقته؟
Cuvântul arab duʿāʾ are un înțeles limpede și un sens vădit. Este numele de acțiune al verbului daʿā, yadʿū, duʿāʾ și înseamnă a cere și a solicita; daʿāhu înseamnă „i-a cerut, l-a rugat”. Așadar, în limbă, duʿāʾ înseamnă cerere. Cea mai bună definiție religioasă a rugii este cea dată de șaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el: „Ea este cererea a ceea ce îi folosește celui care se roagă și cererea înlăturării a ceea ce îi dăunează ori a prevenirii acelui lucru.”12
Cugetă la această definiție cuprinzătoare. Ruga este cerere, solicitare și refugiu la Allah, Binecuvântat și Preaînalt: fie o cerere legată de bine, prin care omul îl caută, îl dorește și se străduiește să-l dobândească, fie o cerere de a preveni răul ori de a-l înlătura — de a-l opri înainte să se întâmple și de a-l înlătura după ce s-a întâmplat. De aceea, într-un hadith autentic, Profetul, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus: „Ruga folosește împotriva a ceea ce s-a abătut deja și a ceea ce încă nu s-a abătut.”13 Ceea ce s-a abătut este înlăturat, iar ceea ce nu s-a abătut este prevenit. Ruga folosește împotriva amândurora. Tot de la el s-a transmis: „Nimic nu respinge ceea ce este hotărât în destin în afară de rugă.”14 Este cunoscut că ruga însăși face parte din destin. Allah poate hotărî pentru rob un lucru care se întâmplă sau este pe cale să se întâmple, iar acel lucru este înlăturat ori prevenit prin rugă. Allah, Slăvit și Preaînalt, a făcut astfel din rugă o cauză a înlăturării ori a prevenirii încercării. Ruga înseamnă, prin urmare, a-I cere lui Allah să aducă folos, să prevină o vătămare ori să o înlăture.
Dacă vei cugeta la rugile transmise, le vei găsi în general astfel. Fie sunt cereri pentru dobândirea unui folos: „O, Allah, dă-ne bine în viața aceasta și bine în Viața de Apoi!”, „O, Allah, îndreaptă-mi religia, care este ocrotirea tuturor treburilor mele!”, „O, Allah, călăuzește-mă între cei pe care i-ai călăuzit!”, „O, Allah, Îți cer tot binele!”, „Domnul nostru, dă-ne bine în viața aceasta!”, „O, Allah, dă-i sufletului meu evlavia sa!” Acestea sunt rugi prin care ceri dobândirea unui folos. Îl rogi pe Allah, Binecuvântat și Preaînalt, să-ți aducă, să-ți dăruiască și să-ți înlesnească foloasele religiei, ale vieții lumești și ale Vieții de Apoi. Aceasta este latura rugii legată de dobândirea foloaselor.
A doua latură privește vătămările: fie prevenirea lor înainte să se întâmple, fie înlăturarea lor după ce s-au întâmplat. Multe rugi profetice cuprind această latură: „Și păzește-ne de chinul Focului!”, „Domnul nostru, îndepărtează de noi chinul Gheenei!”, „O, Allah, caut ocrotire în mulțumirea Ta de mânia Ta!”, „O, Allah, caut ocrotire la Tine de neputință și de lene!”, „O, Allah, caut ocrotire la Tine de lașitate și de zgârcenie!”, „O, Allah, caut ocrotire la Tine de îngrijorare și de tristețe!”, „O, Allah, caut ocrotire la Tine de asuprirea oamenilor și de povara datoriilor!”, „O, Allah, caut ocrotire la Tine de purtările rele, de patimile rele și de boli!” Există foarte multe asemenea rugi, pentru prevenirea ori înlăturarea unui rău.
Când i se aducea un bolnav, el, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, spunea: „O, Allah, Domn al oamenilor, înlătură suferința și vindecă-l! Tu ești Vindecătorul. Nu există vindecare în afara vindecării Tale: o vindecare care să nu lase nicio boală.”15 Când ʿUthmān ibn Abī al-ʿĀṣ a venit la el plângându-se de o durere în trup, i-a spus: „Pune mâna pe locul din trup care te doare și spune de trei ori: «În numele lui Allah!» Apoi spune de șapte ori: «Caut ocrotire în puterea și tăria lui Allah de răul pe care îl simt și de care mă tem.»”16
Ai, așadar, mare nevoie de rugă în fiecare treabă și în fiecare clipă a ta. Nu poți dobândi nimic dintre lucrurile bune fără ajutorul lui Allah și fără înlesnirea Sa. Nu ai izbăvire, scăpare ori apărare de vătămări, pierzări și rele decât prin harul, ajutorul și ocrotirea lui Allah, Măreț și Preaînalt. Aceasta este ruga și aceasta este realitatea ei: a-I cere lui Allah dobândirea foloaselor religiei, ale vieții lumești și ale Vieții de Apoi și prevenirea ori înlăturarea vătămărilor — prevenirea lor înainte să se întâmple și înlăturarea lor după ce s-au întâmplat. În toate acestea ai nevoie de Allah, Slăvit și Preaînalt.
Cugetă aici, frate căruia i s-a înlesnit binele, la un lucru de cea mai mare importanță privitor la rugă, care ne arată limpede locul ei măreț în religie. Ruga începe atunci când inima își simte nevoia de Allah și deplina dependență de El. De aceea, una dintre cauzele primirii rugii este prezența inimii: inima omului să fie atentă și îndreptată spre Allah. Într-un hadith autentic, Profetul nostru, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus: „Chemați-L pe Allah fiind încredințați că vă va răspunde! Să știți că Allah nu răspunde rugii unei inimi neatente.”17
Ruga înseamnă, așadar, prezența inimii omului, simțirea nevoii sale de Allah și a dependenței de El în interesele religiei, ale vieții lumești și în toate treburile sale. Inima se îndreaptă spre Allah, plină de nevoie și smerenie, iar limba se îndreaptă spre El prin chemarea în taină. De aceea observi deosebirea dintre cel aflat la strâmtorare și ceilalți. Allah, Atotputernicul și Mărețul, spune:
أَمَّن يُجِيبُ ٱلْمُضْطَرَّ إِذَا دَعَاهُ وَيَكْشِفُ ٱلسُّوٓءَ
„Cine îi răspunde celui aflat la strâmtorare când Îl cheamă și înlătură răul?”
Coran, 27:62 (fragment)
Inima celui aflat la strâmtorare este pe deplin prezentă; nevoia, frângerea și smerenia lui înaintea lui Allah sunt mai puternice decât ale celuilalt, care trăiește în ușurință, belșug, binefacere și îndestulare. Îl vezi pe acesta chemându-și Domnul și mișcându-și limba în rugă, fără ca inima să-i fie prezentă. În schimb, inima celui strâmtorat este pe deplin prezentă în chemarea sa tainică, în cererea sa, în nevoia sa de Allah, în stăruința înaintea Lui și în buna încredere în Allah.
Când omul o duce bine, fie neglijează ruga și se roagă puțin, fie se roagă cu inima neatentă și distrasă. Puțini sunt robii lui Allah cărora li se înlesnește ca, în ușurință, belșug, binefacere și îndestulare, să se îndrepte sincer către Allah în rugile și chemările lor tainice. Într-un hadith statornicit, Profetul, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus: „Cine dorește ca Allah să-i răspundă în greutăți și necazuri să înmulțească ruga către Allah în vremuri de bunăstare.”18 Adică să se îndrepte spre Allah în bunăstare, în belșug, în ușurință și în traiul său îndestulat. Să-L cheme mult, să-I vorbească în taină, să stăruie înaintea Lui și să se smerească. Inima să-i fie prezentă în rugă și în chemarea tainică, iar ruga să nu-i iasă din gură cu inima nepăsătoare.
Printre relatările grăitoare care merită amintite aici este cea transmisă de Ibn Abī ad-Dunyā în cartea an-Niyyah wa-l-Ikhlāṣ:19 „ʿUmar ibn ʿAbd al-ʿAzīz a trecut pe lângă un bărbat care se juca în palmă cu niște pietricele, spunând: «O, Allah, căsătorește-mă cu una dintre hurii cu ochi frumoși!» ʿUmar s-a oprit lângă el și a spus: «Ce pețitor rău ești! De ce nu lași pietricelele și nu-I adresezi sincer lui Allah ruga?»” Adică, dacă dorești hurii cu ochi frumoși, străduiește-te în rugă și fii sincer față de Allah. Nu fi neatent, astfel încât numai limba să ți se miște în rugă.
Unii oameni își întind mâinile în rugă, dar îi vezi uitându-se în dreapta și în stânga și urmărind mișcările din jur, în timp ce inima le este distrasă de la rugă. De aceea trebuie înțeles că lucrul cel mai de seamă în rugă este prezența inimii și îndreptarea ei spre Allah în toate rugile musulmanului. Aceasta cere strădanie: omul să se lupte cu sine pentru ca inima să-i fie prezentă. Să aibă gând bun despre Allah, mare încredere în El și convingerea că îi va răspunde. Unii oameni se roagă ca să încerce: „Oare mi se va răspunde sau nu? Mă rog, poate, s-ar putea, cine știe…” Nu au convingere. „Chemați-L pe Allah fiind încredințați că vă va răspunde!”
Printre marile aspecte ale înțelegerii rugii se află, așadar, prezența inimii omului în rugă, în chemarea tainică, în cerere și în ceea ce Îi solicită lui Allah. Când inima îi este prezentă și se îndreaptă cum se cuvine spre Allah, robul Îl imploră pe Domnul său și Îi cere din binele vieții sale lumești și al Vieții sale de Apoi. Voi da aici un exemplu lămuritor dintre rugile transmise, deși l-am amintit mai înainte. Se află în Ṣaḥīḥ Muslim. El, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, spune: „O, Allah, îndreaptă-mi religia, care este ocrotirea tuturor treburilor mele! Îndreaptă-mi viața lumească, în care îmi este traiul, și îndreaptă-mi Viața de Apoi, în care îmi este întoarcerea! Fă ca viața să-mi aducă spor în orice bine, iar moartea să-mi fie odihnă de orice rău!”20
Când Îl chemi pe Allah printr-o asemenea rugă măreață, simți cât de mult ai nevoie și cât de adâncă îți este nevoia de îndreptarea religiei, a vieții tale lumești și a Vieții de Apoi, precum și faptul că îndreptarea lor se află în întregime în mâna lui Allah. Călăuzirea este în mâna Lui, înlesnirea reușitei este în mâna Lui, ajutorul este în mâna Lui. Îndreptarea vieții lumești, a religiei și a Vieții de Apoi se află în întregime în mâna lui Allah. În univers nu există mișcare ori repaus, ridicare ori așezare, coborâre ori înălțare, dăruire ori oprire decât de la El și prin binefacerea, harul și ajutorul Său. Este împărăția Sa, sunt făpturile și robii Săi; universul este al Său și dispune de el cum voiește. Ceea ce Allah voiește se întâmplă, iar ceea ce nu voiește nu se întâmplă:
مَّا يَفْتَحِ ٱللَّهُ لِلنَّاسِ مِن رَّحْمَةٍ فَلَا مُمْسِكَ لَهَا ۖ وَمَا يُمْسِكْ فَلَا مُرْسِلَ لَهُۥ مِنۢ بَعْدِهِۦ
„Îndurarea pe care Allah o deschide oamenilor nu o poate opri nimeni, iar ceea ce El oprește nimeni nu poate da drumul după El.”
Coran, 35:2 (fragment)
Porunca Îi aparține lui Allah de la început până la sfârșit. El dă și oprește, coboară și înalță, dă viață și dă moarte, strânge și lărgește, călăuzește și lasă în rătăcire. Toată porunca se află în mâna Lui. În inima ta trebuie să ai credința statornică și deplină că îndreptarea religiei, a vieții tale lumești și a Vieții de Apoi se află în mâna Lui. Apoi te refugiezi la El pe deplin, cerându-I să-ți îndrepte acestea: religia, viața lumească și Viața de Apoi. Începi cu religia,21 așa cum a început și el, pacea și binecuvântarea fie asupra sa. Îndreptarea religiei, a vieții lumești și a Vieții de Apoi se află în întregime în mâna lui Allah.
„O, Allah, fă ca viața să-mi aducă spor în orice bine, iar moartea să-mi fie odihnă de orice rău!” Cugetă la lucrul necunoscut care îți stă înainte: ți se va prelungi viața? Îți vor fi scrise zile, luni, ani și ani? Sau ți-a mai rămas puțin de trăit? Ce se va întâmpla cu tine în viitor? Este un lucru ascuns, pe care nu-l cunoști. Dar depinzi de Allah. Așa cum depinzi de El pentru îndreptarea stării tale din prezent, depinzi de El și pentru îndreptarea stării tale în zilele ce vor veni. Îți încredințezi, așadar, treburile lui Allah și te refugiezi pe deplin la El. Îi ceri îndreptarea religiei, a vieții tale lumești și a Vieții de Apoi cu inimă deplin îndreptată spre El, cu smerenie, stăruință frumoasă și cerere deplină. Aceasta este realitatea rugii în Legea Islamului.
Să știi, frate căruia i s-a înlesnit binele, că ai nevoie în orice lucru de ruga care are acest loc măreț în Legea islamică: în rugăciune, în pelerinaj, în post, în zakāh și în treburile tale lumești. În fiecare treabă ai nevoie de rugă. Iată câteva exemple:
Profetul, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, i-a spus lui Muʿāḏ ibn Jabal: „O, Muʿāḏ, te iubesc! Nu lăsa, așadar, ca la sfârșitul fiecărei rugăciuni să nu spui: «O, Allah, ajută-mă să Te pomenesc, să-Ți mulțumesc și să Te ador cum se cuvine!»”22 Cugetă aici la un lucru deosebit de grăitor. După ce te-ai rugat și ți-ai încheiat rugăciunea, la sfârșitul ei, cine ți-a dăruit putința de a te ruga? Cine ți-a înlesnit să vii la ea? Oare nu Allah?! Companionii, Allah să fie mulțumit de ei, spuneau în versurile lor:
Pe Allah! Fără Allah nu ne-am fi călăuzit, nici n-am fi postit, nici nu ne-am fi rugat.
Fără Allah nu te-ai fi rugat; fără Allah nu ai fi postit; fără Allah nu ai fi citit Coranul; fără Allah nu ai fi venit la moschee. De aceea, îndată ce ajungi la sfârșitul rugăciunii, Îi ceri lui Allah: „O, Allah, ajută-mă să Te pomenesc, să-Ți mulțumesc și să Te ador cum se cuvine!” Aceasta cuprinde și rugăciunea următoare și adorarea ce va veni. Îi ceri lui Allah să te ajute să le împlinești și să-ți înlesnească să le săvârșești.
Într-un alt hadith, privitor la pelerinaj, el, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, spune: „Pelerinul la ḥajj și cei care împlinesc ʿumrah sunt oaspeții lui Allah. El i-a chemat, iar ei I-au răspuns; ei I-au cerut, iar El le-a dăruit.”23 Cugetă aici la nevoia pelerinului de rugă și la locurile rugii în pelerinaj. Talbiyah, care este o rugă, este repetată de pelerin iar și iar în drumul spre Mecca și în deplasările sale între locurile ritualurilor. Totul este rugă și chemare tainică adresată lui Allah, Slăvit și Preaînalt.
Cugetă la cererea ta către Allah, Binecuvântat și Preaînalt, de a te călăuzi pe calea Sa dreaptă, pe care o repeți în fiecare zi de șaptesprezece ori ca îndatorire obligatorie. În sura al-Fātiḥah spui: „Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă!” Șaykh al-Islām Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, spune: „De aceea, cea mai folositoare, cea mai măreață și cea mai temeinică rugă este ruga din al-Fātiḥah:
ٱهْدِنَا ٱلصِّرَٰطَ ٱلْمُسْتَقِيمَ صِرَٰطَ ٱلَّذِينَ أَنْعَمْتَ عَلَيْهِمْ غَيْرِ ٱلْمَغْضُوبِ عَلَيْهِمْ وَلَا ٱلضَّآلِّينَ
«Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă, calea celor pe care i-ai binecuvântat, a celor asupra cărora nu este mânia și care nu sunt rătăciți!»
Coran, 1:6-7
Când îl călăuzește pe această cale, îl ajută să-L asculte și să părăsească nesupunerea față de El, astfel încât să nu-l atingă răul nici în viața aceasta, nici în Viața de Apoi.”24 Îl rogi pe Allah să te călăuzească pe calea cea dreaptă. Fără ajutorul și înlesnirea lui Allah nu ai fi fost călăuzit pe această cale; fără ajutorul și înlesnirea Lui nu ai rămâne statornic pe ea:
يُثَبِّتُ ٱللَّهُ ٱلَّذِينَ ءَامَنُوا۟ بِٱلْقَوْلِ ٱلثَّابِتِ فِى ٱلْحَيَوٰةِ ٱلدُّنْيَا وَفِى ٱلْـَٔاخِرَةِ ۖ وَيُضِلُّ ٱللَّهُ ٱلظَّـٰلِمِينَ ۚ وَيَفْعَلُ ٱللَّهُ مَا يَشَآءُ
„Allah îi întărește pe cei care cred prin cuvântul statornic, în viața aceasta și în Viața de Apoi. Allah îi lasă pe cei nedrepți în rătăcire și Allah face ceea ce voiește.”
Coran, 14:27
El, Măreț și Preaînalt, spune:
أَفَمَن زُيِّنَ لَهُۥ سُوٓءُ عَمَلِهِۦ فَرَءَاهُ حَسَنًا ۖ فَإِنَّ ٱللَّهَ يُضِلُّ مَن يَشَآءُ وَيَهْدِى مَن يَشَآءُ
„Oare cel căruia i-a fost împodobită fapta sa rea și o socotește bună…? Allah îl lasă în rătăcire pe cine voiește și îl călăuzește pe cine voiește.”
Coran, 35:8 (fragment)
Am amintit și hadithul qudsī: „O, robii Mei! Toți sunteți rătăciți, în afară de cei pe care Eu i-am călăuzit. Cereți-Mi călăuzire și vă voi călăuzi!”
Aceasta este o realitate importantă, care trebuie înțeleasă în privința rugii. Ea ne arată realitatea rugii și temelia înțelegerii ei: este o mare expresie a slujirii și o înaltă faptă de ascultare, în care se arată deplina smerenie, deplina nevoie, frângerea inimii și îndreptarea ei spre Allah, precum și chemarea tainică frumoasă și umilința înaintea Lui. Iar Domnul cel Măreț este Generos, Darnic și Binefăcător. Nu respinge un rob care Îl cheamă și nu dezamăgește un credincios care I se adresează în taină:
وَقَالَ رَبُّكُمُ ٱدْعُونِىٓ أَسْتَجِبْ لَكُمْ ۚ
„Domnul vostru spune: «Chemați-Mă și vă voi răspunde!»”
Coran, 40:60 (fragment)
وَإِذَا سَأَلَكَ عِبَادِى عَنِّى فَإِنِّى قَرِيبٌ ۖ أُجِيبُ دَعْوَةَ ٱلدَّاعِ إِذَا دَعَانِ ۖ
„Când robii Mei te întreabă despre Mine, Eu sunt aproape; răspund rugii celui care Mă cheamă, când Mă cheamă.”
Coran, 2:186 (fragment)
El îi răspunde, așadar, celui care Îl cheamă. În hadithul relatat de Salmān al-Fārisī, Profetul, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus: „Allah este plin de pudoare, Generos; Îi este rușine ca, atunci când robul își ridică mâinile către El, să i le întoarcă goale.”25 Adică fără să fi primit ceea ce a cerut.
Cugetă la această generozitate, dărnicie, dăruire, binefacere și har! Deși El nu are nevoie de tine, de ruga, de cererea ori de solicitarea ta, iubește totuși aceasta de la tine. Din desăvârșirea Lui, a dărniciei și a harului Său face parte faptul că Lui, Slăvit și Preaînalt, Îi este rușine să-i întoarcă robului mâinile goale, fără răspuns, atunci când robul și le întinde către Allah, spunând: „O, Domnul meu! O, Domnul meu! O, Domnul meu!”, cerându-I și chemându-L în taină. Toate acestea ne arată locul rugii și ne lămuresc totodată realitatea ei.
Notele originale
Majmūʿ al-Fatāwā (15/10). A se vedea și Badāʾiʿ al-Fawāʾid (3/835), ediția Dār ʿĀlam al-Fawāʾid.
Relatat de al-Ḥākim (1/670), de la Ibn ʿUmar. Al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a clasificat drept bun în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ (5721).
Relatat de Aḥmad (5/280) și Ibn Mājah (90). Învățatul al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a clasificat drept bun în as-Silsilah aṣ-Ṣaḥīḥah (154).
Relatat de al-Bukhārī (5743) și Muslim (2191), de la ʿĀʾișah, Allah să fie mulțumit de ea.
Relatat de Muslim (2202), Abū Dāwūd (3891), at-Tirmiḏī (2080), care a spus „bun, autentic”, și Ibn Mājah (3522).
Relatat de al-Ḥākim în al-Mustadrak (1/493) și at-Tirmiḏī (3479). Învățatul al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a clasificat drept bun în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ (245).
Relatat de at-Tirmiḏī (3382) și al-Ḥākim în al-Mustadrak (1/544). Învățatul al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a clasificat drept bun în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ (6290).
(5).
Referința sa a fost indicată mai înainte.
De aici învățăm că îndreptarea religiei are întâietate și că preocuparea pentru religie are întâietate. A te preocupa de religie nu înseamnă însă a renunța la grija față de viața lumească. Observă, de aceea, că într-o altă rugă el, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, a spus: „Nu face din viața lumească cea mai mare grijă a noastră și nici hotarul cunoașterii noastre!” [Relatat de at-Tirmiḏī (3502), care l-a clasificat drept bun.] Nu este nimic rău să te preocupi de viața lumească, însă ea să nu fie cea mai mare grijă a ta și nici hotarul cunoașterii tale.
Relatat de Abū Dāwūd (1522) și an-Nasāʾī (1303). Al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a clasificat drept autentic în Ṣaḥīḥ Abī Dāwūd (1347).
Relatat de Ibn Mājah (2893), Ibn Ḥibbān (4613) și aṭ-Ṭabarānī în al-Muʿjam al-Kabīr (12/422), de la Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de amândoi. Învățatul al-Albānī l-a clasificat drept bun în as-Silsilah aṣ-Ṣaḥīḥah (1820).
Majmūʿ al-Fatāwā (14/320).
Relatat de Aḥmad (5/438), Abū Dāwūd (1488), at-Tirmiḏī (3556), Ibn Mājah (3865) și Ibn Ḥibbān (876). Al-Albānī l-a clasificat drept autentic în Ṣaḥīḥ al-Jāmiʿ (2638).