Înlăturarea îndoielilor

Tawḥīd-ul este consacrarea adorării numai lui Allah

Să știi — fie ca Allah să aibă milă de tine — că tawḥīd-ul înseamnă a-L singulariza pe Allah în adorare. Aceasta este religia mesagerilor, cu care Allah i-a trimis la robii Săi.

Primul dintre ei a fost Nūḥ (Noe), pacea fie asupra lui. Allah l-a trimis la poporul său atunci când aceștia au exagerat în privința oamenilor drepți: Wadd, Suwāʿ, Yaghūth, Yaʿūq și Nasr.

Ultimul dintre mesageri este Muḥammad ﷺ. El a distrus reprezentările acelor oameni drepți. Allah l-a trimis la un popor care se închina, făcea pelerinajul, dădea milostenie și Îl pomenea mult pe Allah, însă ei făceau din unele făpturi intermediari între ei și Allah.

Ei spuneau: „Prin aceștia dorim să ne apropiem de Allah și dorim mijlocirea lor înaintea Lui”, precum îngerii, ʿĪsā (Isus), Maryam (Maria) și alți oameni drepți.

Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ pentru a reînnoi pentru ei religia părintelui lor Ibrāhīm (Avraam), pacea fie asupra lui, și pentru a-i înștiința că această apropiere și această credință sunt un drept exclusiv al lui Allah și nu se cuvin nimănui în afară de El — nici unui înger apropiat și nici unui profet trimis, cu atât mai puțin altcuiva.

În același timp, acei politeiști recunoșteau și mărturiseau că Allah este singurul Creator, fără asociat; că nimeni în afară de El nu dăruiește hrana, nu dă viață, nu dă moarte și nu cârmuiește treburile; și că toate cele șapte ceruri și cei aflați în ele, precum și cele șapte pământuri și cei aflați pe ele, sunt robii Săi, aflați sub stăpânirea și puterea Sa.

Dacă vrei dovada că cei împotriva cărora a luptat Mesagerul lui Allah ﷺ recunoșteau toate acestea, citește cuvintele Celui Preaînalt:

„Spune: «Cine vă dă hrană din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine scoate viul din mort și mortul din viu? Și cine cârmuiește toate lucrurile?» Ei vor spune: «Allah.» Spune atunci: «Oare nu vă veți teme?»”

(Yūnus, 10:31)

Și cuvintele Sale:

„Spune: «Ale cui sunt pământul și cei de pe el, dacă știți?» Ei vor spune: «Ale lui Allah.» Spune: «Oare nu vă aduceți aminte?» Spune: «Cine este Domnul celor șapte ceruri și Domnul Tronului măreț?» Ei vor spune: «Allah.» Spune: «Oare nu vă veți teme?» Spune: «În mâna cui este stăpânirea tuturor lucrurilor, Cel care ocrotește și împotriva Căruia nimeni nu poate ocroti, dacă știți?» Ei vor spune: «Allah.» Spune: «Atunci cum de sunteți amăgiți?»”

(Al-Muʾminūn, 23:84–89)

Și există multe alte versete în acest sens.

Tawḥīd al-ʿibādah și sensul mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”

Dacă ai înțeles că ei recunoșteau toate acestea, dar aceasta nu i-a introdus în tawḥīd-ul la care i-a chemat Mesagerul lui Allah ﷺ, și dacă ai înțeles că tawḥīd-ul pe care îl negau era tawḥīd al-ʿibādah — unicitatea lui Allah în adorare — pe care politeiștii din vremea noastră îl numesc „credință” (al-iʿtiqād), atunci să știi că și aceia Îl chemau pe Allah zi și noapte.

Unii dintre ei îi chemau pe îngeri din pricina dreptății și apropierii lor de Allah, pentru ca aceștia să mijlocească pentru ei. Alții chemau un om drept, precum al-Lāt, sau un profet precum ʿĪsā.

Dacă ai înțeles că Mesagerul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor din cauza acestui shirk și i-a chemat să consacre adorarea numai lui Allah, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Moscheile sunt ale lui Allah, așadar nu chemați pe nimeni împreună cu Allah.”

(Al-Jinn, 72:18)

Și:

„A Lui este chemarea adevărată. Iar cei pe care îi cheamă în afară de El nu le răspund cu nimic.”

(Ar-Raʿd, 13:14)

și dacă ai înțeles că Mesagerul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor pentru ca întreaga duʿāʾ să fie pentru Allah, toate jurămintele să fie pentru Allah, toate sacrificiile să fie pentru Allah, toată istighāthah să fie pentru Allah și toate formele de adorare să fie numai pentru Allah; și că recunoașterea de către ei a tawḥīd ar-rubūbiyyah nu i-a introdus în Islam; iar faptul că îi aveau în vedere pe îngeri, profeți și sfinți, dorind mijlocirea lor și apropierea de Allah prin ei, a fost ceea ce a făcut permisă lupta împotriva lor — atunci ai cunoscut tawḥīd-ul la care au chemat mesagerii și pe care politeiștii au refuzat să-l recunoască.

Acest tawḥīd este sensul cuvintelor tale: Lā ilāha illā Allāh — „Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah”.

Căci „divinitatea” (ilāh) este cea spre care omul se îndreaptă pentru asemenea lucruri, fie că este un înger, un profet, un sfânt (walī), un copac, un mormânt sau un jinn. Ei nu înțelegeau prin „divinitate” Creatorul, Dătătorul hranei și Cârmuitorul, fiindcă știau că acestea Îi aparțin numai lui Allah, după cum ți-am arătat. Prin „divinitate” înțelegeau ceea ce politeiștii din vremea noastră numesc „stăpân” (sayyid).

Profetul ﷺ a venit la ei chemându-i la cuvântul tawḥīd-ului: Lā ilāha illā Allāh. Ceea ce se urmărește prin această expresie este sensul ei, nu simpla ei rostire.

Chiar și necredincioșii neștiutori știau că Profetul ﷺ urmărea prin această expresie ca Allah să fie singularizat în devotament și dependență, ca tot ceea ce este adorat în afară de Allah să fie respins și ca omul să se dezică de el. Când le-a spus: „Spuneți: Lā ilāha illā Allāh”, ei au răspuns:

„A făcut el din toate divinitățile o singură Divinitate? Cu adevărat, acesta este un lucru uimitor!”

(Ṣād, 38:5)

Dacă ai înțeles că până și neștiutorii dintre necredincioși cunoșteau aceasta, atunci este uimitor cazul celui care pretinde Islamul, dar nu cunoaște din tâlcuirea acestei expresii nici măcar cât cunoșteau acei neștiutori. El crede că este suficientă simpla rostire a literelor ei, fără ca inima să creadă ceva din sensurile sale. Iar cel mai priceput dintre ei crede că înseamnă doar că nimeni în afară de Allah nu creează, nu dăruiește hrana și nu cârmuiește lucrurile. Nu este niciun bine într-un om dacă neștiutorii dintre necredincioși cunosc mai bine decât el sensul lui Lā ilāha illā Allāh.

Două roade ale cunoașterii tawḥīd-ului

Dacă ai cunoscut din inimă ceea ce ți-am explicat, dacă ai cunoscut shirk-ul despre care Allah spune:

„Allah nu iartă să I se asocieze ceva, dar iartă ceea ce este mai puțin decât aceasta cui voiește.”

(An-Nisāʾ, 4:48)

și ai cunoscut religia lui Allah cu care i-a trimis pe mesageri, de la primul până la ultimul, religie în afara căreia Allah nu acceptă nimic de la nimeni, și ai cunoscut ignoranța în care au ajuns mulți oameni în privința ei, atunci aceasta îți aduce două foloase.

Prima este bucuria pentru harul și mila lui Allah, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Spune: «Prin harul lui Allah și prin mila Lui — de acestea să se bucure! Ele sunt mai bune decât ceea ce adună.»”

(Yūnus, 10:58)

A doua este o teamă foarte mare. Dacă ai aflat că omul poate cădea în necredință printr-un cuvânt pe care îl rostește, că poate să-l spună din neștiință și să nu fie scuzat prin neștiință, și că poate să-l spună crezând că prin el se apropie de Allah, așa cum făceau politeiștii, atunci frica ta va crește cu atât mai mult dacă Allah îți face cunoscut ceea ce a relatat despre poporul lui Mūsā (Moise), cu toată dreptatea și știința lor, când au venit la el spunând:

„Fă-ne și nouă o divinitate, așa cum au și ei divinități.”

(Al-Aʿrāf, 7:138)

Atunci preocuparea și teama ta pentru ceea ce te salvează de acestea și de altele asemenea vor deveni mai mari.

Dușmanii tawḥīd-ului și necesitatea cunoașterii dovezilor

Să știi că, prin înțelepciunea Sa, Allah nu a trimis niciun profet cu acest tawḥīd fără să-i facă dușmani, după cum spune Cel Preaînalt:

„Astfel am făcut pentru fiecare profet dușmani: diavoli dintre oameni și dintre jinni, care își insuflă unii altora vorbe împodobite, spre amăgire.”

(Al-Anʿām, 6:112)

Dușmanii tawḥīd-ului pot avea multă știință, cărți și argumente, după cum spune Cel Preaînalt:

„Când mesagerii lor au venit la ei cu dovezile limpezi, ei s-au bucurat de știința pe care o aveau, iar ceea ce batjocoreau i-a cuprins.”

(Ghāfir, 40:83)

Dacă ai înțeles aceasta și ai înțeles că pe calea către Allah se află inevitabil dușmani pricepuți în elocvență, știință și argumentare, atunci este obligatoriu să înveți din religia lui Allah ceea ce va deveni pentru tine o armă cu care să-i întâmpini pe acești diavoli, al căror conducător și înaintaș I-a spus Domnului tău, Măreț și Preaînalt:

„Pentru că m-ai lăsat să rătăcesc, voi sta pentru ei pe calea Ta cea dreaptă. Apoi voi veni la ei dinaintea lor, din spatele lor, din dreapta lor și din stânga lor, și nu-i vei găsi pe cei mai mulți dintre ei mulțumitori.”

(Al-Aʿrāf, 7:16–17)

Dar dacă te îndrepți spre Allah și asculți cu atenție dovezile și explicațiile Sale, nu te teme și nu te întrista:

„Cu adevărat, uneltirea lui Shayṭān este slabă.”

(An-Nisāʾ, 4:76)

Un om de rând dintre cei care afirmă tawḥīd-ul poate învinge prin argument o mie dintre învățații acestor politeiști, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Oastea Noastră va fi, cu siguranță, biruitoare.”

(Aṣ-Ṣāffāt, 37:173)

Oastea lui Allah biruie prin argument și cuvânt așa cum biruie prin sabie și lance. Teama este pentru cel care merge pe acest drum fără armă. Allah ne-a binecuvântat însă cu Cartea Sa, pe care a făcut-o:

„o lămurire pentru toate lucrurile, călăuzire, milă și veste bună pentru musulmani.”

(An-Naḥl, 16:89)

Niciun adept al falsului nu vine cu un argument fără ca în Coran să existe ceea ce îl respinge și îi arată falsitatea, după cum spune Cel Preaînalt:

„Ei nu-ți aduc nicio pildă fără ca Noi să-ți aducem adevărul și cea mai bună tâlcuire.”

(Al-Furqān, 25:33)

Unii dintre exegeți au spus că acest verset este general pentru orice argument cu care oamenii falsului vor veni până în Ziua Învierii.

Acum îți voi aminti câteva dintre răspunsurile pe care Allah le-a menționat în Cartea Sa la argumentele pe care politeiștii din vremea noastră le aduc împotriva noastră.