كشف الشبهات

Această traducere a fost realizată direct din textul arab furnizat. Ordinea argumentelor, exemplele și formulările doctrinare ale autorului au fost păstrate. Subtitlurile introduse în ediția română sunt editoriale și au doar rolul de a ușura lectura.

Versetele coranice sunt redate în limba română prin traducere proprie, pe baza trimiterilor de sură și verset din textul arab. Termenii tehnici precum tawḥīd, shirk, duʿāʾ, istighāthah și shafāʿah sunt păstrați acolo unde o traducere prea liberă ar putea pierde sensul tehnic.

Formulările juridico-polemice ale autorului referitoare la necredință, luptă, sânge sau avere sunt reproduse ca parte a textului istoric tradus; ele nu reprezintă instrucțiuni sau îndemnuri ale traducătorului.

Notă asupra ediției române

Tawḥīd-ul este consacrarea adorării numai lui Allah

Să știi — fie ca Allah să aibă milă de tine — că 

-ul înseamnă a-L singulariza pe Allah în adorare. Aceasta este religia mesagerilor, cu care Allah i-a trimis la robii Săi.

Primul dintre ei a fost Nūḥ (Noe), pacea fie asupra lui. Allah l-a trimis la poporul său atunci când aceștia au exagerat în privința oamenilor drepți: Wadd, Suwāʿ, Yaghūth, Yaʿūq și Nasr.

Ultimul dintre mesageri este Muḥammad ﷺ. El a distrus reprezentările acelor oameni drepți. Allah l-a trimis la un popor care se închina, făcea pelerinajul, dădea milostenie și Îl pomenea mult pe Allah, însă ei făceau din unele făpturi intermediari între ei și Allah.

Ei spuneau: „Prin aceștia dorim să ne apropiem de Allah și dorim mijlocirea lor înaintea Lui”, precum îngerii, ʿĪsā (Isus), Maryam (Maria) și alți oameni drepți.

Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ pentru a reînnoi pentru ei religia părintelui lor Ibrāhīm (Avraam), pacea fie asupra lui, și pentru a-i înștiința că această apropiere și această credință sunt un drept exclusiv al lui Allah și nu se cuvin 

nimănui în afară de El — nici unui înger apropiat și nici unui profet trimis, cu atât mai puțin altcuiva.

În același timp, acei politeiști recunoșteau și mărturiseau că Allah este singurul Creator, fără asociat; că nimeni în afară de El nu dăruiește hrana, nu dă viață, nu dă moarte și nu cârmuiește treburile; și că toate cele șapte ceruri și cei aflați în ele, precum și cele șapte pământuri și cei aflați pe ele, sunt robii Săi, aflați sub stăpânirea și puterea Sa.

Dacă vrei dovada că cei împotriva cărora a luptat Mesagerul lui Allah ﷺ recunoșteau toate acestea, citește cuvintele Celui Preaînalt:

„Spune: «Cine vă dă hrană din cer și de pe pământ? Cine stăpânește auzul și văzul? Cine scoate viul din mort și mortul din viu? Și cine cârmuiește toate lucrurile?» Ei vor spune: «Allah.» Spune atunci: «Oare nu vă veți teme?»”

„Spune: «Ale cui sunt pământul și cei de pe el, dacă știți?» Ei vor spune: «Ale lui Allah.» Spune: «Oare nu vă aduceți aminte?» Spune: «Cine este Domnul celor șapte ceruri și Domnul Tronului măreț?» Ei vor spune: «Allah.» Spune: «Oare nu vă veți teme?» Spune: «În mâna cui este stăpânirea tuturor lucrurilor, Cel care 

ocrotește și împotriva Căruia nimeni nu poate ocroti, dacă știți?» Ei vor spune: «Allah.» Spune: «Atunci cum de sunteți amăgiți?»”

Și există multe alte versete în acest sens.

Tawḥīd al-ʿibādah și sensul mărturisirii „Lā ilāha illā Allāh”

Dacă ai înțeles că ei recunoșteau toate acestea, dar aceasta nu i-a introdus în 

-ul la care i-a chemat Mesagerul lui Allah ﷺ, și dacă ai înțeles că 

 — unicitatea lui Allah în adorare — pe care politeiștii din vremea noastră îl numesc „credință” (

), atunci să știi că și aceia Îl chemau pe Allah zi și noapte.

Unii dintre ei îi chemau pe îngeri din pricina dreptății și apropierii lor de Allah, pentru ca aceștia să mijlocească pentru ei. Alții chemau un om drept, precum al-Lāt, sau un profet precum ʿĪsā.

Dacă ai înțeles că Mesagerul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor din cauza acestui 

 și i-a chemat să consacre adorarea numai lui Allah, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Moscheile sunt ale lui Allah, așadar nu chemați pe nimeni împreună cu Allah.”

„A Lui este chemarea adevărată. Iar cei pe care îi cheamă în afară de El nu le răspund cu nimic.”

și dacă ai înțeles că Mesagerul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor pentru ca întreaga 

 să fie pentru Allah, toate jurămintele să fie pentru Allah, toate sacrificiile să fie pentru Allah, toată 

 să fie pentru Allah și toate formele de adorare să fie numai pentru Allah; și că recunoașterea de către ei a 

 nu i-a introdus în Islam; iar faptul că îi aveau în vedere pe îngeri, profeți și sfinți, dorind mijlocirea lor și apropierea de Allah prin ei, a fost ceea ce a făcut permisă lupta împotriva lor — atunci ai cunoscut 

-ul la care au chemat mesagerii și pe care politeiștii au refuzat să-l recunoască.

 — „Nu există divinitate vrednică de adorare în afară de Allah”.

) este cea spre care omul se îndreaptă pentru asemenea lucruri, fie că este un înger, un profet, un sfânt (

), un copac, un mormânt sau un jinn. Ei nu înțelegeau prin „divinitate” Creatorul, Dătătorul hranei și Cârmuitorul, fiindcă știau că acestea Îi aparțin numai lui Allah, după cum ți-am arătat. Prin 

„divinitate” înțelegeau ceea ce politeiștii din vremea noastră numesc „stăpân” (

Profetul ﷺ a venit la ei chemându-i la cuvântul 

. Ceea ce se urmărește prin această expresie este sensul ei, nu simpla ei rostire.

Chiar și necredincioșii neștiutori știau că Profetul ﷺ urmărea prin această expresie ca Allah să fie singularizat în devotament și dependență, ca tot ceea ce este adorat în afară de Allah să fie respins și ca omul să se dezică de el. Când le-a spus: „Spuneți: Lā ilāha illā Allāh”, ei au răspuns:

„A făcut el din toate divinitățile o singură Divinitate? Cu adevărat, acesta este un lucru uimitor!”

Dacă ai înțeles că până și neștiutorii dintre necredincioși cunoșteau aceasta, atunci este uimitor cazul celui care pretinde Islamul, dar nu cunoaște din tâlcuirea acestei expresii nici măcar cât cunoșteau acei neștiutori. El crede că este suficientă simpla rostire a literelor ei, fără ca inima să creadă ceva din sensurile sale. Iar cel mai priceput dintre ei crede că înseamnă doar că nimeni în afară de Allah nu creează, nu dăruiește hrana și nu cârmuiește lucrurile. Nu este niciun bine într-un om dacă neștiutorii dintre necredincioși cunosc mai bine decât el sensul lui 

Două roade ale cunoașterii tawḥīd-ului

Dacă ai cunoscut din inimă ceea ce ți-am explicat, dacă ai cunoscut 

„Allah nu iartă să I se asocieze ceva, dar iartă ceea ce este mai puțin decât aceasta cui voiește.”

și ai cunoscut religia lui Allah cu care i-a trimis pe mesageri, de la primul până la ultimul, religie în afara căreia Allah nu acceptă nimic de la nimeni, și ai cunoscut ignoranța în care au ajuns mulți oameni în privința ei, atunci aceasta îți aduce două foloase.

Prima este bucuria pentru harul și mila lui Allah, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Spune: «Prin harul lui Allah și prin mila Lui — de acestea să se bucure! Ele sunt mai bune decât ceea ce adună.»”

A doua este o teamă foarte mare. Dacă ai aflat că omul poate cădea în necredință printr-un cuvânt pe care îl rostește, că poate să-l spună din neștiință și să nu fie scuzat prin neștiință, și că poate să-l spună crezând că prin el se apropie de Allah, așa cum făceau politeiștii, atunci frica ta va crește cu atât mai mult dacă Allah îți face cunoscut ceea ce a relatat despre poporul lui Mūsā 

(Moise), cu toată dreptatea și știința lor, când au venit la el spunând:

„Fă-ne și nouă o divinitate, așa cum au și ei divinități.”

Atunci preocuparea și teama ta pentru ceea ce te salvează de acestea și de altele asemenea vor deveni mai mari.

Dușmanii tawḥīd-ului și necesitatea cunoașterii dovezilor

Să știi că, prin înțelepciunea Sa, Allah nu a trimis niciun profet cu acest 

 fără să-i facă dușmani, după cum spune Cel Preaînalt:

„Astfel am făcut pentru fiecare profet dușmani: diavoli dintre oameni și dintre jinni, care își insuflă unii altora vorbe împodobite, spre amăgire.”

-ului pot avea multă știință, cărți și argumente, după cum spune Cel Preaînalt:

„Când mesagerii lor au venit la ei cu dovezile limpezi, ei s-au bucurat de știința pe care o aveau, iar ceea ce batjocoreau i-a cuprins.”

Dacă ai înțeles aceasta și ai înțeles că pe calea către Allah se află inevitabil dușmani pricepuți în elocvență, 

știință și argumentare, atunci este obligatoriu să înveți din religia lui Allah ceea ce va deveni pentru tine o armă cu care să-i întâmpini pe acești diavoli, al căror conducător și înaintaș I-a spus Domnului tău, Măreț și Preaînalt:

„Pentru că m-ai lăsat să rătăcesc, voi sta pentru ei pe calea Ta cea dreaptă. Apoi voi veni la ei dinaintea lor, din spatele lor, din dreapta lor și din stânga lor, și nu-i vei găsi pe cei mai mulți dintre ei mulțumitori.”

Dar dacă te îndrepți spre Allah și asculți cu atenție dovezile și explicațiile Sale, nu te teme și nu te întrista:

„Cu adevărat, uneltirea lui Shayṭān este slabă.”

-ul poate învinge prin argument o mie dintre învățații acestor politeiști, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Oastea Noastră va fi, cu siguranță, biruitoare.”

Oastea lui Allah biruie prin argument și cuvânt așa cum biruie prin sabie și lance. Teama este pentru cel care merge pe acest drum fără armă. Allah ne-a binecuvântat însă cu Cartea Sa, pe care a făcut-o:

„o lămurire pentru toate lucrurile, călăuzire, milă și veste bună pentru musulmani.”

Niciun adept al falsului nu vine cu un argument fără ca în Coran să existe ceea ce îl respinge și îi arată falsitatea, după cum spune Cel Preaînalt:

„Ei nu-ți aduc nicio pildă fără ca Noi să-ți aducem adevărul și cea mai bună tâlcuire.”

Unii dintre exegeți au spus că acest verset este general pentru orice argument cu care oamenii falsului vor veni până în Ziua Învierii.

Acum îți voi aminti câteva dintre răspunsurile pe care Allah le-a menționat în Cartea Sa la argumentele pe care politeiștii din vremea noastră le aduc împotriva noastră.

Textul lucrării

Răspunsul către oamenii falsului este de două feluri: 

Răspunsul general este un lucru măreț și un folos uriaș pentru cel care îl înțelege. Allah spune:

„El este Cel care ți-a pogorât Cartea. În ea sunt versete clare și hotărâtoare — ele sunt temelia Cărții — iar altele sunt asemănătoare [susceptibile de mai multe înțelesuri]. Cei în ale căror inimi este abatere urmează ceea ce este asemănător din ea, căutând tulburarea și căutând tâlcuirea sa. Dar nimeni nu-i cunoaște tâlcuirea decât Allah...”

S-a relatat autentic de la Mesagerul lui Allah ﷺ că a spus:

„Când îi vedeți pe cei care urmează ceea ce este ambiguu din ea, aceia sunt cei pe care Allah i-a numit; feriți-vă de ei.”

Un exemplu: dacă un politeist îți spune:

„Cu adevărat, apropiații lui Allah nu vor avea nicio teamă și nu se vor întrista.”

sau invocă faptul că mijlocirea este adevărată și că profeții au un rang înaintea lui Allah, ori menționează o afirmație a Profetului ﷺ pentru a-și susține ceva din falsitatea sa, iar tu nu înțelegi sensul afirmației pe care a menționat-o, răspunde-i astfel:

Allah a spus că cei în ale căror inimi este abatere părăsesc versetele clare și urmează ceea ce este ambiguu. Iar ceea ce ți-am menționat — că Allah a spus despre politeiști că recunoșteau 

, dar că necredința lor consta în atașarea de îngeri, profeți și sfinți, spunând:

„Aceștia sunt mijlocitorii noștri înaintea lui Allah.”

— este un lucru limpede și hotărâtor, căruia nimeni nu-i poate schimba sensul.

Cât despre ceea ce îmi menționezi tu, politeistule, din Coran sau din cuvintele Profetului ﷺ și al cărui sens nu îl cunosc, eu sunt sigur că vorbele lui Allah nu se contrazic și că vorbele Profetului ﷺ nu contrazic vorbele lui Allah, Măreț și Preaînalt.

Acesta este un răspuns foarte bun, însă nu-l înțelege decât cel căruia Allah îi dă succes. Nu-l socoti neînsemnat, căci Allah spune:

„Nu o primesc decât cei care sunt răbdători și nu o primește decât cel care are o parte măreață [de bine].”

Cât despre răspunsul detaliat, dușmanii lui Allah au multe obiecții împotriva religiei mesagerilor, prin care îi abat pe oameni de la ea.

Obiecția: „Noi nu Îi asociem nimic lui Allah; doar cerem prin oamenii drepți”

Printre afirmațiile lor se află aceasta:

„Noi nu Îi asociem nimic lui Allah. Dimpotrivă, mărturisim că nimeni în afară de Allah, singur și fără asociat, nu creează, nu dăruiește hrana, nu aduce folos și nu înlătură răul; și că Muḥammad ﷺ nu stăpânește nici pentru sine folosul sau răul, cu atât mai puțin ʿAbd al-Qādir sau altcineva. Dar eu sunt un păcătos, iar oamenii drepți au rang înaintea lui Allah, așa că Îi cer lui Allah prin ei.”

Răspunde-i prin ceea ce a fost deja explicat: cei împotriva cărora a luptat Mesagerul lui Allah ﷺ recunoșteau exact ceea ce ai menționat și recunoșteau că idolii lor nu cârmuiesc nimic; ei urmăreau numai rangul și mijlocirea lor. Recită-i ceea ce Allah a menționat și explicat în Cartea Sa.

Obiecția: „Versetele sunt despre idolatri; noi îi chemăm pe profeți și pe cei drepți”

Dacă spune: „Aceste versete au fost revelate despre cei care adorau idolii. Cum îi puneți pe oamenii drepți în aceeași categorie cu idolii? Cum îi faceți pe profeți idoli?”

Răspunde-i prin ceea ce s-a spus mai înainte. Dacă recunoaște că necredincioșii mărturiseau că întreaga 

 Îi aparține lui Allah și că nu doreau de la cei spre care se îndreptau decât mijlocirea, atunci aceasta este deja esența răspunsului.

Iar dacă încearcă să facă diferență între fapta lor și fapta lui prin această obiecție, amintește-i că dintre necredincioși unii îi chemau pe oamenii drepți și pe idoli, iar alții îi chemau pe sfinții despre care Allah spune:

„Cei pe care ei îi cheamă caută ei înșiși calea de apropiere de Domnul lor — care dintre ei este mai aproape...”

Ei îi chemau pe ʿĪsā ibn Maryam și pe mama sa. Allah spune:

„Mesia, fiul Mariei, nu este decât un mesager; înaintea lui au trecut și alți mesageri. Mama lui era o femeie sinceră. Amândoi mâncau hrană. Privește cum le lămurim semnele, apoi privește cum sunt abătuți! Spune: «Adorați în afară de Allah ceva care nu vă poate 

face nici rău și nici bine? Allah este Cel care aude totul, Cel care știe totul.»”

Amintește-i și cuvintele Celui Preaînalt:

„În Ziua când îi va aduna pe toți, apoi le va spune îngerilor: «Aceștia pe voi vă adorau?» Ei vor spune: «Slavă Ție! Tu ești Ocrotitorul nostru, nu ei. Dimpotrivă, ei îi adorau pe jinni; cei mai mulți dintre ei credeau în aceștia.»”

„Și când Allah va spune: «O, Isus, fiul Mariei! Le-ai spus tu oamenilor: Luați-mă pe mine și pe mama mea drept două divinități în afară de Allah?» El va spune: «Slavă Ție! Nu mi se cuvenea să spun ceea ce nu aveam dreptul să spun...»”

Spune-i: ai înțeles că Allah i-a declarat necredincioși atât pe cei care se îndreptau spre idoli, cât și pe cei care se îndreptau spre oamenii drepți, iar Mesagerul lui Allah ﷺ a luptat împotriva lor?

Obiecția: „Noi nu cerem de la ei, ci sperăm prin ei la mijlocirea lui Allah”

Dacă spune: „Necredincioșii doreau lucruri de la ei. Eu însă mărturisesc că Allah este Cel care aduce folosul și răul; nu doresc decât de la El. Oamenii drepți nu au nimic din această putere, dar mă îndrept către ei sperând la mijlocirea lor înaintea lui Allah.”

Răspunsul este: aceasta este exact afirmația necredincioșilor. Recită-i cuvintele Celui Preaînalt:

„Cei care și-au luat ocrotitori în afară de El [spun]: «Noi nu-i adorăm decât pentru ca ei să ne apropie mai mult de Allah.»”

„Ei spun: «Aceștia sunt mijlocitorii noștri înaintea lui Allah.»”

Să știi că acestea trei sunt cele mai mari îndoieli pe care le au. Dacă ai înțeles că Allah le-a lămurit în Cartea Sa și le-ai înțeles bine, ceea ce urmează este mai ușor.

Obiecția: „A-i chema pe cei drepți nu este adorare”

Dacă spune: „Eu nu ador decât pe Allah. Faptul că mă refugiez la oamenii drepți și îi chem nu este adorare.”

Spune-i: recunoști că Allah ți-a poruncit să-I consacri adorarea și că acesta este dreptul Lui asupra ta? Dacă spune „da”, spune-i: explică-mi ce anume ți-a poruncit — adică să consacri adorarea numai lui Allah, acesta fiind dreptul Său asupra ta.

Dacă nu cunoaște adorarea și formele ei, explică-i prin cuvintele lui Allah:

„Chemați-L pe Domnul vostru cu smerenie și în taină. Cu adevărat, El nu-i iubește pe cei care întrec măsura.”

După ce i-ai arătat aceasta, întreabă-l: ai înțeles că aceasta este adorare pentru Allah? Va trebui să spună: da. Iar 

 este adorare pentru Allah și Îl chemi pe Allah zi și noapte, cu teamă și speranță, iar apoi, în aceeași nevoie, chemi un profet sau pe altcineva, ai asociat pe altcineva lui Allah în această adorare? Va trebui să spună: da.

Apoi spune-i: dacă împlinești cuvintele lui Allah:

„Roagă-te Domnului tău și adu jertfă.”

și Îl asculți pe Allah și sacrifici pentru El, aceasta este adorare? Va trebui să spună: da. Spune-i atunci: dacă sacrifici pentru o făptură — profet, jinn sau altcineva — ai 

asociat pe altcineva lui Allah în această adorare? Va trebui să recunoască și să spună: da.

Întreabă-l de asemenea: politeiștii despre care au fost revelate versetele Coranului îi adorau pe îngeri, pe oamenii drepți, pe al-Lāt și pe alții? Va trebui să spună: da.

Spune-i: adorarea lor față de aceștia consta oare în altceva decât 

, sacrificiu, refugiere și lucruri asemănătoare? În rest, ei recunoșteau că aceștia sunt robi ai lui Allah și se află sub puterea Sa și că Allah este Cel care cârmuiește toate lucrurile. Dar ei îi chemau și se refugiau la ei din pricina rangului și mijlocirii lor. Acest lucru este foarte limpede.

Obiecția: „Negi mijlocirea Profetului ﷺ?”

Dacă spune: „Negi mijlocirea Mesagerului lui Allah ﷺ și te dezici de ea?”

Spune: nu o neg și nu mă dezic de ea. Dimpotrivă, el este cel căruia i se va îngădui să mijlocească, iar mijlocirea sa va fi primită, și eu sper la mijlocirea lui. Însă mijlocirea întreagă Îi aparține lui Allah, așa cum spune Cel Preaînalt:

„Spune: «Toată mijlocirea Îi aparține lui Allah.»”

Ea nu are loc decât după permisiunea lui Allah:

„Cine este acela care poate mijloci înaintea Lui fără permisiunea Sa?”

Și nimeni nu poate mijloci pentru cineva decât după ce Allah este mulțumit de el:

„Ei nu mijlocesc decât pentru cel de care El este mulțumit.”

„Cine caută o religie în afara Islamului, nu-i va fi primită.”

Dacă întreaga mijlocire Îi aparține lui Allah, nu se întâmplă decât după permisiunea Lui, iar Profetul ﷺ și ceilalți nu mijlocesc pentru nimeni până când Allah nu le îngăduie, iar El nu îngăduie decât pentru oamenii 

-ului, atunci ți-a devenit limpede că mijlocirea Îi aparține în întregime lui Allah. Eu o cer de la El și spun: „O, Allah, nu mă lipsi de mijlocirea lui! O, Allah, fă-l să mijlocească pentru mine!” și alte rugi asemănătoare.

Obiecția: „Profetului i-a fost dată mijlocirea, iar eu îi cer din ceea ce i-a fost dat”

Dacă spune: „Profetului ﷺ i-a fost dată mijlocirea, iar eu îi cer din ceea ce Allah i-a dat.”

Răspunsul este: Allah i-a dat mijlocirea, dar ți-a interzis să-l chemi în acest fel, spunând:

„Nu chemați pe nimeni împreună cu Allah.”

Dacă Îl chemi pe Allah ca Profetul Său să mijlocească pentru tine, ascultă-L și în porunca: „Nu chemați pe nimeni împreună cu Allah.”

Mai mult, mijlocirea a fost dată și altora în afară de Profet ﷺ: este autentic că îngerii mijlocesc, copiii care au murit înainte de maturitate mijlocesc și sfinții mijlocesc. Spui atunci: „Allah le-a dat mijlocirea, deci o cer de la ei”? Dacă spui aceasta, te-ai întors la adorarea oamenilor drepți pe care Allah a menționat-o în Cartea Sa. Iar dacă spui „nu”, se prăbușește afirmația ta: „Allah i-a dat mijlocirea și eu îi cer din ceea ce Allah i-a dat.”

Obiecția: „Shirk-ul înseamnă numai adorarea idolilor”

Dacă spune: „Eu nu Îi asociez nimic lui Allah — nici vorbă! — dar refugierea la oamenii drepți nu este 

Spune-i: dacă recunoști că Allah a interzis 

-ul mai grav decât a interzis adulterul și recunoști că Allah nu îl iartă, spune-mi ce este acest 

 pe care Allah l-a interzis și despre care a spus că nu îl iartă.

Dacă nu știe, spune-i: cum te declari liber de 

 dacă nici măcar nu știi ce este? Cum ar putea Allah să-ți interzică acest lucru, să spună că nu îl iartă, iar tu să nu întrebi despre el și să nu-l cunoști? Crezi că Allah l-a interzis fără să ni-l explice?

Dacă spune: „Shirk-ul este adorarea idolilor, iar noi nu adorăm idolii”, întreabă-l: ce înseamnă „adorarea idolilor”? Crezi că ei erau convinși că acele bucăți de lemn și pietre creează, dau hrană și cârmuiesc treburile celui care le cheamă? Coranul respinge aceasta, după cum arată cuvintele:

„Spune: «Cine vă dă hrană din cer și de pe pământ?...»”

Dacă spune că adorarea idolilor înseamnă ca omul să se îndrepte spre lemn, piatră, o construcție ridicată peste un mormânt sau altceva, să le cheme, să sacrifice pentru ele și să spună că îl apropie de Allah și că prin binecuvântarea lor îi este îndepărtat răul ori îi este dat binele, spune-i: ai spus adevărul. Iar aceasta este tocmai ceea ce faceți voi în fața pietrelor și construcțiilor ridicate peste morminte și în alte locuri.

Astfel, el a recunoscut că această faptă este adorarea idolilor, iar acesta era punctul urmărit.

I se mai spune: prin afirmația ta „shirk-ul este adorarea idolilor” vrei să spui că 

-ul este limitat numai la aceasta și că dependența de oamenii drepți și 

chemarea lor nu intră în el? Aceasta este respinsă de ceea ce Allah a menționat în Cartea Sa despre necredința celor care s-au atașat de îngeri, de ʿĪsā și de oamenii drepți. El trebuie să recunoască faptul că cel care asociază pe cineva dintre cei drepți în adorarea lui Allah a comis 

-ul menționat în Coran. Acesta este punctul urmărit.

Esența problemei este aceasta: dacă spune „Eu nu Îi asociez nimic lui Allah”, spune-i: explică-mi ce este 

-ul față de Allah. Dacă spune „adorarea idolilor”, spune-i: explică-mi ce înseamnă adorarea idolilor. Dacă spune „Eu nu ador decât pe Allah”, spune-i: explică-mi ce înseamnă a-L adora numai pe Allah.

Dacă o explică așa cum o explică Coranul, acesta este lucrul urmărit. Dacă nu cunoaște sensul, cum poate pretinde ceva ce nu cunoaște? Iar dacă îl explică prin alt sens decât sensul său, îi arăți versetele limpezi despre sensul 

-ului față de Allah și despre adorarea idolilor și că exact aceasta este ceea ce ei fac în vremea noastră; și că adorarea lui Allah, singur și fără asociat, este ceea ce ei ne reproșează și pentru care strigă împotriva noastră, așa cum au strigat cei asemenea lor:

Răspunsul la îndoieli

Să încheiem discuția cu o problemă mare și importantă, care se înțelege din ceea ce a precedat, dar pe care o tratăm separat din cauza importanței sale și a numărului mare de greșeli în privința ei.

-ul trebuie să fie în inimă, pe limbă și în faptă. Dacă lipsește ceva dintre acestea, omul nu este musulman.

-ul, dar nu lucrează potrivit lui, el este necredincios, apostat și împotrivitor, asemenea lui Firʿawn, Iblīs și celor asemenea lor. Mulți oameni greșesc în această privință și spun: „Acesta este adevărul; îl înțelegem și mărturisim că este adevărul, dar nu putem să-l practicăm; în țara noastră nu este permis decât ceea ce se potrivește oamenilor de aici”, sau aduc alte scuze.

Cel sărman nu știe că majoritatea conducătorilor necredinței cunosc adevărul și nu l-au părăsit decât pentru unele interese și scuze, după cum spune Allah:

„Ei au vândut versetele lui Allah pentru un preț mic.”

„Îl cunosc așa cum își cunosc propriii fii.”

-ul numai în exterior, fără să-l înțeleagă și fără să-l creadă în inimă, el este ipocrit, mai rău decât necredinciosul declarat, citând:

„Cu adevărat, ipocriții vor fi în treapta cea mai de jos a Focului.”

Această chestiune este lungă. Dacă o urmărești în vorbele oamenilor, vei vedea pe unii care cunosc adevărul, dar nu lucrează potrivit lui de teama pierderii unui avantaj lumesc, a rangului sau pentru a-i mulțumi pe alții; și vei vedea pe alții care lucrează potrivit lui numai în exterior, dar dacă îi întrebi ce cred în inimă, nu cunosc sensul lui.

Trebuie însă să înțelegi două versete din Cartea lui Allah.

„Nu vă scuzați! Ați necrezut după credința voastră.”

Dacă ai înțeles că unii dintre cei care îl însoțeau pe Mesagerul lui Allah ﷺ în expediție au fost declarați necredincioși din cauza unui cuvânt pe care l-au spus în glumă și joacă, atunci îți devine limpede, că acela care rostește sau face un act de necredință de teama pierderii averii, a rangului ori pentru a-i face pe plac cuiva este într-o 

situație mai gravă decât cel care spune un asemenea cuvânt în glumă.

„Cine necrede în Allah după credința sa — în afară de cel constrâns, în timp ce inima lui rămâne liniștită în credință — însă cel care își deschide pieptul necredinței, asupra acelora este mânia lui Allah și pentru ei este o pedeapsă mare. Aceasta pentru că ei au iubit viața acestei lumi mai mult decât Viața de Apoi și pentru că Allah nu călăuzește poporul necredincios.”

Allah nu a făcut excepție aici decât pentru cel constrâns în timp ce inima lui este liniștită în credință. În afara acestei situații, versetul declară necredință după credință fie că fapta a fost făcută din frică, pentru a-i mulțumi pe alții, din atașament față de țară, familie, clan sau avere, în glumă ori din alte motive, cu excepția constrângerii.

Versetul indică aceasta din două puncte de vedere.

Allah nu a exceptat decât persoana constrânsă. Este cunoscut că omul poate fi constrâns asupra unei vorbe sau fapte; convingerea inimii nu poate fi impusă în același fel.

„Aceasta pentru că ei au iubit viața acestei lumi mai mult decât Viața de Apoi.”

Versetul arată că această necredință și pedeapsă nu au rezultat, în cazul descris, din simpla ignoranță, ură față de religie ori iubire a necredinței, ci pentru că persoana a urmărit un folos din bunurile acestei lumi și l-a preferat religiei.

Allah, Slăvit și Preaînalt, știe cel mai bine, este mai Puternic și mai Generos. Fie ca Allah să trimită binecuvântări și pace asupra Profetului nostru Muḥammad, asupra familiei și Companionilor săi.

S-a încheiat. Toată lauda Îi aparține lui Allah, Domnul lumilor.

Chestiunea finală: inima, limba și fapta

Explicarea monoteismului și răspunsuri la îndoielile discutate de autor în legătură cu adorarea lui Allah.