Îndemnul de a ne ține de Cartea lui Allah

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Introducere

Toată lauda Îi aparține lui Allah, Cel care l-a trimis pe Trimisul Său cu îndrumarea și cu religia adevărului, ca să o facă biruitoare asupra tuturor religiilor, și l-a întărit prin semne vădite și minuni uimitoare. Una dintre cele mai mărețe este Coranul. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Singur, fără niciun asociat. Lui Îi aparțin binefacerea, harul, lauda frumoasă și generozitatea. Mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său, cel căruia i-a încredințat revelația, alesul Său dintre făpturi, solul Său între El și robii Săi și dovada Sa pentru toți oamenii și djinnii. Allah să reverse binecuvântări și pace asupra lui, asupra familiei sale și a tuturor companionilor săi. Acestea fiind spuse:

Acestea sunt versuri folositoare și binecuvântate ale învățatului șeic Ḥāfiẓ ibn Aḥmad al-Ḥakamī, Allah să aibă milă de el. El a arătat în ele rangul Cărții lui Allah, Măreț și Preaînalt, măreția și înălțimea ei, locul meditației asupra ei, cunoașterea regulilor sale, punerea în practică a celor limpezi și credința în cele al căror sens nu este pe deplin lămurit. A amintit multe virtuți ale recitării sale și numeroase îndrumări însemnate legate de Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt. Este un capitol aparte din poemul său *al-Manẓūmah al-Mīmiyyah fī al-Waṣāyā wa-l-Ādāb al-ʿIlmiyyah*, la care am un comentariu tipărit. Unii oameni de bine au dorit ca acest capitol și comentariul său să fie publicate separat, pentru a fi mai ușor de răspândit și distribuit, mai ales în cercurile de memorare a nobilului Coran. Nădăjduim ca Allah, Slăvitul, să-i sporească binecuvântarea și folosul. El aude și răspunde.

Scris de ʿAbd al-Razzāq al-Badr 29/10/1433 H.

Meditația și recitarea pe îndelete

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Recită Cartea lui Allah cu meditație și recitare pe îndelete, mai ales în întunericul adânc al nopții.”

Construcția prepozițională „cu meditație și recitare pe îndelete” se leagă de cuvintele „recită Cartea lui Allah”. Adică: recită Cartea lui Allah meditând asupra ei și citind-o pe îndelete. Allah, Măreț și Preaînalt, a poruncit în mai multe locuri din Coran să medităm asupra Cărții Sale. El, Preaînalt, a spus:

„Oare nu meditează ei asupra Coranului? Dacă ar fi de la altcineva decât Allah, ar găsi în el multe nepotriviri.”

El, Preaînalt, a mai spus:

„Oare nu meditează ei asupra Coranului sau inimile lor au zăvoare?”

Și a spus:

„Oare nu au cugetat ei la Cuvânt sau le-a venit ceva ce nu le venise strămoșilor lor de dinainte?”

El, Preaînalt, a mai spus:

„O Carte binecuvântată pe care ți-am pogorât-o, pentru ca ei să mediteze la versetele ei și pentru ca oamenii înzestrați cu minte să ia aminte.”

Aceste versete îndeamnă la meditație asupra Cărții lui Allah, Măreț și Preaînalt. Meditația înseamnă să cugeți la înțelesuri, să reflectezi la ceea ce arată și să înțelegi ceea ce voiește Allah, Slăvit și Preaînalt. Astfel, partea pe care robul o are din Coran este recitarea literelor și înțelegerea sensurilor și a învățămintelor, nu numai rostirea corectă a literelor sale.

Cuvântul său „pe îndelete” — *tartīl* — înseamnă citirea pe îndelete, după cum a spus Allah Preaînalt:

„Și recită Coranul pe îndelete.”

Adică citește-l pe îndelete, căci aceasta te ajută să-l înțelegi și să meditezi asupra lui. Este o deosebire între cel care citește o sură dorind să înțeleagă cuvintele pe care Allah, Slăvit și Preaînalt, i le adresează prin ea și cel care o citește dorind doar să ajungă la sfârșitul ei și să o termine.

Autorul versurilor, Allah să aibă milă de el, a început cu îndemnul de a recita Coranul meditând asupra lui și citindu-l pe îndelete, în acord cu numeroasele versete din Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt, și cu multele hadithuri din Sunna Profetului ﷺ care îndeamnă la preocuparea pentru Coran prin citire, recitare pe îndelete și meditație. Printre acestea se află cuvântul Său, Măreț și Preaînalt:

„Recită ceea ce ți-a fost revelat din Cartea Stăpânului tău.”

Și cuvântul Său, Măreț și Preaînalt:

„Cei cărora le-am dat Cartea și care o recită așa cum se cuvine să fie recitată, aceștia cred în ea.”

Și cuvântul Său, Măreț și Preaînalt:

„Ei nu sunt toți la fel. Printre oamenii Cărții se află o comunitate dreaptă, care recită versetele lui Allah în ceasurile nopții și se prosternează.”

Și cuvântul Său, Măreț și Preaînalt:

„Cei care recită Cartea lui Allah, împlinesc rugăciunea și cheltuiesc pe ascuns și pe față din ceea ce le-am dăruit nădăjduiesc la un negoț care nu va pieri.”

Versetele cu acest înțeles sunt multe.

Și în Sunna au venit numeroase hadithuri care îndeamnă la citirea și recitarea Coranului, la recitarea pe îndelete și la meditație asupra lui și care arată virtutea acestora. Printre ele se află cuvintele Profetului ﷺ:

„Credinciosul care citește Coranul este asemenea fructului de chitră: mirosul său este plăcut, iar gustul său este plăcut.”¹

Și cuvintele sale, adresate companionilor:

„Căruia dintre voi i-ar plăcea să meargă în fiecare dimineață la Buṭḥān — ori la al-ʿAqīq — și să se întoarcă de acolo cu două cămile cu cocoașe mari, fără păcat și fără ruperea legăturilor de rudenie?” Ei au spus: „O, Trimis al lui Allah, ne-ar plăcea aceasta!” El a spus: „Oare să nu meargă unul dintre voi dimineața la moschee și să învețe ori să citească două versete din Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt? Acestea îi sunt mai bune decât două cămile; trei sunt mai bune decât trei, patru mai bune decât patru și tot așa pentru numărul lor de cămile.”²

*Kawmāʾ* înseamnă o cămilă cu cocoașă mare. Hadithul a fost relatat de Muslim, de la ʿUqbah ibn ʿĀmir.

Și cuvintele sale ﷺ:

„Nu se adună niște oameni într-una dintre casele lui Allah, recitând Cartea lui Allah și studiind-o între ei, fără să se pogoare asupra lor liniștea, să-i cuprindă mila, să-i înconjoare îngerii și să-i amintească Allah printre cei aflați la El.”³

Relatat de Muslim, din hadithul lui Abū Hurayrah.

Și cuvintele sale ﷺ:

„Cel care citește o literă din Cartea lui Allah are pentru ea o faptă bună, iar fapta bună este răsplătită înzecit. Nu spun că Alif Lām Mīm este o literă, ci alif este o literă, lām este o literă și mīm este o literă.”⁴

Relatat de al-Tirmidhī, din hadithul lui Ibn Masʿūd, și declarat de el autentic.

Cuvintele autorului versurilor, Allah să aibă milă de el, „mai ales în întunericul adânc al nopții” folosesc termenul *ḥindis*, cu vocala i, care înseamnă noaptea întunecată. Adică: mai ales în acest timp binecuvântat.

Cele mai bune momente pentru citirea Coranului

Al-Nawawī, Allah să aibă milă de el, spune în al-Tibyān fī Ādāb Ḥamalat al-Qurʾān:⁵

„Secțiune despre timpurile alese pentru citire: să știi că cea mai bună citire este cea făcută în rugăciune. Cât despre citirea în afara rugăciunii, cea mai bună este citirea din timpul nopții, iar a doua jumătate a nopții este mai bună decât prima.”

Punerea în practică și judecata Coranului

Apoi autorul versurilor, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Ia dovezile lui drept judecător și lucrează după cele limpezi din el, în cele îngăduite și în cele oprite; păzește hotarele pe care le-a statornicit.”

„Ia dovezile lui drept judecător”: adică argumentele și lămuririle sale. Înțelesul este: supune-te judecății lui și sprijină-te pe el în tot ceea ce faci și lași deoparte, în toate treburile tale.

„Și lucrează după cele limpezi din el”: prin *muḥkam* se înțelege ceea ce este limpede și are un înțeles clar. Allah Preaînalt a spus:

„El este Cel care ți-a pogorât Cartea. În ea sunt versete limpezi, care sunt temeiul Cărții, și altele al căror sens nu este pe deplin lămurit.”

„În cele îngăduite și în cele oprite”: adică în privința a ceea ce este permis și a ceea ce este interzis, căci *ḥaẓr* înseamnă oprire. Pune, așadar, în practică ceea ce este limpede în Coran, în cele permise și interzise, în îngăduire și oprire.

„Păzește hotarele pe care le-a statornicit”: adică păzește hotarele Coranului. Nu te mărgini la rostirea literelor sale, ci, alături de litere, păzește-i și hotarele, împlinind cele poruncite în el și îndepărtându-te de cele oprite.

ʿAbd al-Razzāq a relatat în al-Muṣannaf, de la al-Ḥasan al-Baṣrī, Allah să aibă milă de el, că a spus, tâlcuind cuvintele lui Allah Preaînalt:⁶

„O Carte binecuvântată pe care ți-am pogorât-o, pentru ca ei să mediteze la versetele ei și pentru ca oamenii înzestrați cu minte să ia aminte.”

„A medita la versetele sale nu înseamnă altceva decât a le urma și a lucra potrivit lor. Pe Allah, nu înseamnă să-i păstrezi literele, dar să-i nesocotești hotarele, până când unul dintre ei spune: «Pe Allah, am citit întregul Coran și nu am lăsat să cadă din el nicio literă!» Însă l-a lăsat să cadă pe de-a-ntregul: nu vezi la el nicio purtare și nicio faptă îndrumată de Coran. Unul dintre ei spune chiar: «Pe Allah, recit o sură dintr-o singură suflare!» Aceștia nu sunt cititori ai Coranului, nici învățați, nici înțelepți și nici oameni cu evlavie. De când spun cititorii Coranului asemenea lucruri? Allah să nu-i înmulțească printre musulmani pe cei ca aceștia!”

Aici se încheie cuvintele sale, Allah să aibă milă de el.

Ferirea de tâlcuirea prin simpla opinie

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Caută-i înțelesurile prin ceea ce s-a transmis limpede, nu te avânta cu părerea ta și teme-te de pedeapsa Celui care răsplătește răul.”⁷

Adică: cercetează înțelesurile Coranului și ceea ce arată el prin transmiterea limpede. Coranul se tâlcuiește pe sine, iar Sunna îl explică și îl lămurește. Aceasta este calea învățaților în tâlcuirea Coranului: îl explică prin Coran, prin hadithurile autentice de la Trimisul lui Allah ﷺ și prin cele transmise de la companionii, Allah să fie mulțumit de ei, care au fost martorii pogorârii revelației și pe care Allah, Măreț și Preaînalt, i-a cinstit prin primirea și învățarea directă de la Trimisul lui Allah ﷺ.

„Nu te avânta cu părerea ta”: adică nu te folosi de simpla ta opinie în Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt, și nu vorbi despre ea numai după părerea proprie. Părerea ta trebuie să fie întemeiată pe ceea ce s-a transmis limpede. El, Allah să aibă milă de el, a avertizat cu cea mai mare asprime împotriva vorbirii despre Coran prin părere personală, spunând: „Teme-te de pedeapsa Celui care răsplătește răul.” Adică teme-te de pedeapsa și sancțiunea lui Allah, Măreț și Preaînalt, pentru că ai spune despre Cartea Sa, Slăvit și Preaînalt, ceva fără cunoaștere.

Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Spune: «Stăpânul meu a oprit doar faptele rușinoase, cele văzute și cele ascunse, păcatul, asuprirea pe nedrept, să-I faceți asociați lui Allah fără ca El să fi pogorât vreo dovadă pentru aceasta și să spuneți despre Allah ceea ce nu știți.»”

El, Preaînalt, a mai spus:

„Nu urma ceea ce nu cunoști! Auzul, văzul și inima, toate acestea vor fi întrebate.”

Și a spus:

„Oare nu s-a luat de la ei legământul Cărții, să nu spună despre Allah decât adevărul?”

Așa au fost companionii și cei care i-au urmat cu bunătate: se fereau cu deplină evlavie să vorbească despre Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt, doar pe baza părerii personale ori a presupunerilor.

Ibn Abī Shaybah a relatat în al-Muṣannaf că Abū Bakr al-Ṣiddīq, Allah să fie mulțumit de el, a fost întrebat despre cuvintele lui Allah Preaînalt:⁸

„Fructe și pășune.”

El a spus: „Ce cer m-ar adăposti și ce pământ m-ar purta dacă aș spune despre Cartea lui Allah ceva ce nu cunosc?”

Relatările de la ei cu acest înțeles sunt multe.

Raportarea celor nelămurite la cele limpezi

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Spune despre el ceea ce ai cunoscut prin transmiterea curată, iar înțelesul a tot ce rămâne nelămurit încredințează-l lui Allah.”

„Spune despre el ceea ce ai cunoscut prin transmiterea curată”: adică sensul care ți s-a lămurit și ți-a devenit limpede. Spune: „Înțelesul acestui lucru este cutare”, întemeindu-te pe ceea ce s-a transmis și ți-a lămurit ceea ce voiește Allah prin el. Aceasta înseamnă sprijinirea și încrederea în transmitere. Este calea învățaților în privința a ceea ce li se pare neclar din Coran: raportează versetele neclare la cele limpezi. Allah a poruncit acest lucru, spunând:

„El este Cel care ți-a pogorât Cartea. În ea sunt versete limpezi, care sunt temeiul Cărții, și altele al căror sens nu este pe deplin lămurit.”

El a descris versetele limpezi drept „temeiul Cărții”.

„Înțelesul a tot ce rămâne nelămurit încredințează-l lui Allah”: adică acel lucru al cărui înțeles îți este ascuns și nelămurit. Încredințează-I lui Allah înțelesul său, spunând: „Allah îi cunoaște cel mai bine sensul.”

În cele două Ṣaḥīḥ-uri se află relatarea de la Masrūq, care a spus:⁹

„Stăteam lângă ʿAbd Allāh ibn Masʿūd, care era întins între noi, când a venit un bărbat și i-a spus: «O, Abū ʿAbd al-Raḥmān! Un povestitor de la porțile Kindah le vorbește oamenilor și pretinde că semnul fumului va veni și le va tăia necredincioșilor răsuflarea, iar pe credincios îl va atinge asemenea unei răceli.» Atunci ʿAbd Allāh s-a ridicat în șezut, mânios, și a spus: «O, oameni! Temeți-vă de Allah! Cine dintre voi cunoaște ceva să spună ceea ce știe, iar cine nu știe să spună: Allah știe cel mai bine. Este un semn de mai multă cunoaștere pentru unul dintre voi să spună, despre ceea ce nu știe: Allah știe cel mai bine. Căci Allah, Măreț și Preaînalt, i-a spus Profetului Său ﷺ:»”

„Spune: «Nu vă cer pentru aceasta nicio răsplată și nu sunt dintre prefăcuți.»”

Ibn ʿUmar, Allah să fie mulțumit de ei, a spus:

„Cunoașterea este de trei feluri: o Carte grăitoare, o Sunna statornicită și «nu știu».”¹⁰

Ferirea de ceartă în jurul Coranului

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Cearta în privința lui este necredință: ferește-te de ea! Să nu te amăgească unii oameni prin abaterea lor.”

„Cearta în privința lui” înseamnă în privința Coranului. Prin ceartă se înțeleg disputa și înfruntarea care duc la îndoială, tăgăduire și credință în ceea ce este fals.

Cuvintele „este necredință” trimit la hadithul relatat de imamul Aḥmad și declarat autentic de Ibn Ḥibbān, de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, în care Trimisul lui Allah ﷺ a spus:

„Coranul a fost pogorât în șapte forme (aḥruf). Cearta în jurul Coranului este necredință” — a repetat aceasta de trei ori — „puneți în practică ceea ce cunoașteți din el, iar ceea ce nu cunoașteți încredințați Celui care îl cunoaște.”¹¹

Cuvintele sale ﷺ „ceea ce nu cunoașteți încredințați Celui care îl cunoaște” susțin ceea ce a spus autorul versurilor, Allah să aibă milă de el, mai înainte: „Înțelesul a tot ce rămâne nelămurit încredințează-l lui Allah.”

Abū Dāwūd al-Ṭayālisī a relatat de la Ibn ʿUmar că Profetul ﷺ a spus:

„Nu vă certați în privința Coranului, căci cearta în privința lui este necredință.”¹²

„Ferește-te de ea”: adică păzește-te și nu cădea în vreo ceartă în privința Cărții lui Allah, Măreț și Preaînalt, fiindcă aceasta duce la tăgăduire, îndoială și necredință în Allah, Măreț și Preaînalt, și în Cartea Sa.

„Să nu te amăgească unii oameni prin abaterea lor”: adesea, cei abătuți îi ispitesc pe oameni înfrumusețându-și abaterea și rătăcirea prin vorbe împodobite. Astfel îi amăgesc pe cei cu credință slabă și cu puțină cunoaștere. De aceea a avertizat să nu se lase robul amăgit de aceștia.

Împlinirea poruncilor și părăsirea celor oprite

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

„O, prietene, ține-te departe de cele pe care le oprește, iar porunca lui împlinește-o fără șovăire.”¹³

„O, prietene, ține-te departe de cele pe care le oprește”: adică abține-te de la tot ceea ce ți-a interzis în nobilul Coran. „Iar porunca lui împlinește-o fără șovăire”: fă cele poruncite, păstrează-le și stăruie în ele. Gramatical, cuvântul „porunca” este complementul verbului „împlinește-o”.

În acest vers a reunit îndemnul de a împlini poruncile și de a părăsi cele oprite. Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, a spus:

„Când Îl auzi pe Allah spunând: «O, voi cei care credeți!», ascultă cu luare-aminte, căci este un bine care se poruncește ori un rău care se oprește.”¹⁴

Versetele al căror sens necesită lămurire

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Încredințează-I lui Allah ceea ce rămâne nelămurit și nu te avânta, căci avântarea ta în aceasta atrage pedeapsa.”

Aici a lămurit calea dreaptă în privința celor nelămurite din Coran. Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„În ea sunt versete limpezi, care sunt temeiul Cărții, și altele al căror sens nu este pe deplin lămurit.”

Cu această ocazie îmi amintesc de un tânăr pe care l-am avut elev în urmă cu aproape douăzeci de ani, când era la școala gimnazială. Memorase Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt. Într-o zi a venit cu niște foi pe care scrisese poruncile și interdicțiile din Coran și mi-a spus: „Le-am adunat și mi-aș dori să vă uitați peste ele.” Era în al doilea an al ciclului gimnazial. I-am spus: „Nu ești încă prea mic să alcătuiești lucrări?” El a răspuns: „Nu, nu alcătuiesc o lucrare. Dar Allah m-a cinstit cu memorarea Coranului și am întâlnit în el multe porunci și interdicții. Allah îmi vorbește prin ele, iar eu am dorit să înțeleg de la Allah, Măreț și Preaînalt, ce îmi poruncește și ce îmi oprește.” De fiecare dată când întâlnea în Coran o poruncă ori o interdicție, se întorcea la Tafsīr Ibn Kathīr și Tafsīr Ibn Saʿdī și îi nota înțelesul, până când a adunat multă cunoaștere despre poruncile și interdicțiile din Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt.

Așadar, în Coran sunt versete al căror înțeles nu este pe deplin lămurit. În această privință, ele se deosebesc de versetele limpezi. Cele limpezi sunt cele cu înțeles clar și semnificație vădită; cele nelămurite sunt cele al căror sens este greu de înțeles și a căror semnificație nu se arată limpede.

Această neclaritate este, în realitate, relativă, nu absolută. În Coran nu există versete al căror înțeles să fie cu totul de neînțeles, căci Allah ne-a vorbit într-o limbă arabă limpede. Nu există versete neclare în mod absolut, adică al căror înțeles și a căror înțelegere să le fie ascunse tuturor.

Mujāhid, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Am citit Coranul înaintea lui Ibn ʿAbbās de trei ori, de la începutul până la sfârșitul său. Îl opream la fiecare verset și îl întrebam despre el.”¹⁵

De la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, s-a relatat că a spus:

„Tâlcuirea este de patru feluri: o tâlcuire pe care nimeni nu este scuzat să nu o înțeleagă; o tâlcuire pe care arabii o cunosc prin limba lor; o tâlcuire pe care o cunosc cei bine întemeiați în cunoaștere și o tâlcuire pe care nu o cunoaște decât Allah.”¹⁶

Ibn Kathīr a amintit aceasta în Tafsīr-ul său, apoi a spus că această afirmație este relatată și de la ʿĀʾishah, ʿUrwah, Abū al-Shaʿthāʾ, Abū Nuhayk și alții.

Prin „tâlcuirea pe care o cunosc cei bine întemeiați în cunoaștere”, Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, a înțeles tâlcuirea versetelor neclare, după cum a spus Allah Preaînalt:

„El este Cel care ți-a pogorât Cartea. În ea sunt versete limpezi, care sunt temeiul Cărții, și altele al căror sens nu este pe deplin lămurit. Cei în ale căror inimi se află abatere urmează ceea ce este nelămurit din ea, căutând tulburarea și căutându-i tâlcuirea. Nu îi cunoaște tâlcuirea decât Allah și cei bine întemeiați în cunoaștere.”

Cei bine întemeiați în cunoaștere înțeleg, așadar, sensul celor neclare care le sunt ascunse multor oameni, datorită pătrunderii și înțelegerii cuvântului lui Allah, Slăvit și Preaînalt, pe care El le-a dăruit-o, precum și datorită raportării celor neclare la cele limpezi.

Cât despre tâlcuirea pe care nu o cunoaște decât Allah, aceasta privește realitatea deplină a Atributelor lui Allah, Măreț și Preaînalt, realitățile Zilei de Apoi și celelalte lucruri amintite în Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt, și în Sunna Profetului Său ﷺ. Sensul și semnificația lor sunt cunoscute, însă esența și realitatea lor deplină rămân ascunse, după cum a spus Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei:

„Din ceea ce se află în Paradis nu există în această viață decât numele.”¹⁷

Înțelegem, așadar, înțelesurile și pricepem ceea ce arată ele, însă Allah, Slăvit și Preaînalt, cunoaște cel mai bine esența și realitatea lor deplină.

Ferirea de inovații și rătăcire

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„Nu asculta vorba împodobită a celui abătut, a oricărui om al inovației, bănuit în privința religiei, rătăcit și nedumerit, îndepărtat de adevărul limpede, care stăruie strâmb și abătut, fără să se îndrepte.”¹⁸

În aceste două versuri, el, Allah să aibă milă de el, a avertizat împotriva căilor oamenilor care urmează patimile și a drumurilor celor pierduți, ale abaterii și rătăcirii. A avertizat să nu li se dea ascultare și să nu fie ascultați, spunând: „Nu asculta vorba împodobită a celui abătut.” Cei abătuți obișnuiesc să-și înfrumusețeze falsitatea. Allah Preaînalt a spus:

„Nu-l asculta pe cel a cărui inimă am făcut-o nepăsătoare față de pomenirea Noastră, care își urmează pofta și a cărui faptă întrece măsura.”

În cele două Ṣaḥīḥ-uri se află relatarea de la ʿĀʾishah, Allah să fie mulțumit de ea. Ea a spus că Trimisul lui Allah ﷺ a recitat acest verset:

„El este Cel care ți-a pogorât Cartea. În ea sunt versete limpezi, care sunt temeiul Cărții, și altele al căror sens nu este pe deplin lămurit. Cei în ale căror inimi se află abatere urmează ceea ce este nelămurit din ea, căutând tulburarea și căutându-i tâlcuirea. Nu îi cunoaște tâlcuirea decât Allah. Iar cei bine întemeiați în cunoaștere spun: «Credem în ea; toate sunt de la Stăpânul nostru!» Numai oamenii înzestrați cu minte iau aminte.”

Ea a spus: Trimisul lui Allah ﷺ a zis:

„Când îi vezi pe cei care urmează ceea ce este nelămurit din ea, aceștia sunt cei pe care Allah i-a numit. Feriți-vă de ei!”¹⁹

Cuvintele „a oricărui om al inovației, bănuit în privința religiei” înseamnă să te ferești de cel abătut dintre oamenii inovațiilor și patimilor, bănuit în privința religiei sale de coruperea crezului ori de destrămarea gândirii.

„Rătăcit și nedumerit, îndepărtat de adevărul limpede” descrie starea acestor oameni abătuți, a celor cu inovații și bănuiți în religie. Cât de mult îi stăpânește nedumerirea pe oamenii falsității!

„Care stăruie strâmb și abătut”: adică rămâne mereu și neîncetat îndepărtat de calea dreaptă a lui Allah și abătut de la drumul cel drept.

În versul arab, cuvântul „strâmb” este numele predicativ al verbului „a fi”; tanwīn-ul a fost omis din necesitate poetică. „Fără să se îndrepte” înseamnă că nu a rămas pe calea lui Allah, Măreț și Preaînalt, ci se abate de la ea la dreapta și la stânga.

Citirea Coranului și vorbirea cu Allah

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a adus versuri despre virtutea Cărții lui Allah, Măreț și Preaînalt, și despre măreția ei, spunând:

„Ea este Cartea pe care cel care se ridică să o citească parcă Îi vorbește Celui Milostiv prin cuvinte.”

Adică este ca și cum cel care citește cuvântul lui Allah și îl recită I-ar vorbi Celui Milostiv, fiindcă întregul Coran este preamărire a lui Allah, convorbire cu El, laudă adusă Lui și afirmare a unicității Sale. Gândește-te la aceasta în Mama Coranului, Deschizătoarea Cărții, care cuprinde pe scurt ceea ce Coranul cuprinde pe larg, precum și convorbirea și lauda adusă lui Allah, Slăvit și Preaînalt, pe care le conține. Muslim a relatat în Ṣaḥīḥ-ul său de la Abū Hurayrah, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:

L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând:²⁰

„Allah Preaînalt a spus: «Am împărțit rugăciunea între Mine și robul Meu în două jumătăți, iar robul Meu va avea ceea ce cere. Când robul spune: Toată lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor, Allah Preaînalt spune: Robul Meu M-a lăudat. Când spune: Cel Milostiv, Îndurător, Allah Preaînalt spune: Robul Meu Mi-a adus laudă. Când spune: Stăpânul Zilei Judecății, El spune: Robul Meu M-a preamărit — iar o dată a spus: Robul Meu s-a încredințat Mie. Când spune: Numai pe Tine Te adorăm și numai de la Tine cerem ajutor, El spune: Aceasta este între Mine și robul Meu, iar robul Meu va avea ceea ce cere. Când spune: Călăuzește-ne pe calea cea dreaptă, calea celor pe care i-ai binecuvântat, nu a celor asupra cărora este mânia și nici a celor rătăciți, El spune: Aceasta este pentru robul Meu, iar robul Meu va avea ceea ce cere.»”

Câteva însușiri ale nobilului Coran

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„El este calea, funia trainică, balanța și legătura cea mai sigură pentru cel care se ține de el.”

„El este calea”: adică drumul cel drept, care îl duce pe cel care îl urmează către grădinile desfătării:

„Aceasta este calea Mea cea dreaptă, urmați-o!”

„Funia trainică”: cel care se ține de ea și caută ocrotire prin ea se izbăvește și este călăuzit pe o cale dreaptă. Allah Preaînalt a spus:

„Țineți-vă cu toții de funia lui Allah!”

„El este balanța”: adică pe el ne sprijinim și la el ne întoarcem pentru judecată:

„Dacă vă certați în privința unui lucru, întoarceți-l la Allah și la Trimis.”

Întoarcerea la Allah înseamnă întoarcerea la Cartea Sa, iar întoarcerea la Trimis ﷺ înseamnă întoarcerea la Sunna sa.

„Legătura cea mai sigură”, după cum Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Nu este silire în religie. Dreapta călăuzire s-a deosebit limpede de rătăcire. Cel care tăgăduiește ṭāghūt-ul și crede în Allah s-a prins de legătura cea mai sigură, care nu se rupe.”

„Pentru cel care se ține de el”: cine dorește pentru sine cea mai bună ocrotire și cea mai sigură legătură să se țină de Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt. Ea este calea cea dreaptă, funia trainică, balanța dreaptă și legătura cea mai sigură.

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„El este lămurirea, pomenirea cea înțeleaptă și deslușirea; mulțumește-te cu el în tot ce rămâne nelămurit.”

„El este lămurirea”: adică face lucrurile limpezi. Allah Preaînalt a spus:

„Aceasta este o lămurire pentru oameni.”

„El este pomenirea cea înțeleaptă.” Allah Preaînalt a spus:

„Noi am pogorât, cu adevărat, Aducerea-aminte și Noi suntem, cu adevărat, Păzitorii ei.”

Și a spus:

„Acestea ți le recităm din semne și din Pomenirea cea înțeleaptă.”

„El este deslușirea.” Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Acest Coran nu poate fi născocit de altcineva în afară de Allah, ci este adeverirea celor de dinaintea lui și deslușirea Cărții.”

Allah, Măreț și Preaînalt, a mai spus:

„Nu este o istorisire născocită, ci adeverirea celor de dinaintea sa, lămurirea tuturor lucrurilor, călăuzire și milă pentru oameni care cred.”

„Mulțumește-te cu el în tot ce rămâne nelămurit”: adică în orice înțeles care îți este ascuns.

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

„El este luminare și aducere-aminte pentru cel care ia aminte, îndemnuri și veste bună pentru cel care nu este orb.”

„El este luminare”, după cum Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Acestea sunt luminări pentru oameni, călăuzire și milă pentru un neam care are certitudine.”

„Și aducere-aminte pentru cel care ia aminte”, după cum Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„În aceasta este o aducere-aminte pentru cel care are inimă ori ascultă cu luare-aminte, fiind prezent.”

Allah, Măreț și Preaînalt, a mai spus:

„Noi am înlesnit Coranul pentru aducere-aminte. Oare este cineva care să ia aminte?”

„El este îndemnuri”, după cum Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Aceasta este o lămurire pentru oameni, călăuzire și îndemn pentru cei cu evlavie.”

Și Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„O, oameni! V-a venit un îndemn de la Stăpânul vostru, vindecare pentru ceea ce este în piepturi, călăuzire și milă pentru credincioși.”

Și Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Îți istorisim din veștile trimișilor ceea ce îți întărește inima. În acestea ți-au venit adevărul, îndemnul și aducerea-aminte pentru credincioși.”

„Și veste bună pentru cel care nu este orb.” Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Spune: «Cel care îi este dușman lui Jibrīl — el l-a pogorât în inima ta, cu îngăduința lui Allah, adeverind ceea ce a fost înaintea lui, drept călăuzire și veste bună pentru credincioși.»”

Și Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Înaintea lui a fost Cartea lui Mūsā, drept îndrumare și milă. Iar aceasta este o Carte care o adeverește, în limbă arabă, ca să-i avertizeze pe cei care au nedreptățit și să fie veste bună pentru cei care fac bine.”

Prin cuvintele „pentru cei care nu sunt orbi”, el se referă la cei care nu sunt orbi față de adevăr. Cel orb față de adevăr nu se folosește de luminile Coranului care deschid înțelegerea, nici de aducerile-aminte, îndemnurile și veștile bune cuprinse în el; nu trage folos din acestea și nu dobândește nimic de pe urma lor.

Coranul: lumină, călăuzire și vindecare

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

El a fost pogorât ca lumină limpede și călăuzire; iar pentru boala din inimă el este vindecare.

„El a fost pogorât ca lumină limpede”: a descris Coranul ca pe o lumină deslușită, adică o lumină clară, vădită. Așa cum Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„O, oameni! V-a venit o dovadă de la Domnul vostru și am pogorât pentru voi o lumină limpede.”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Tot astfel ți-am revelat, din porunca Noastră, un duh. Tu nu știai ce este Cartea, nici credința, dar Noi am făcut din el o lumină prin care călăuzim pe cine voim dintre robii Noștri. Iar tu călăuzești, cu adevărat, spre o cale dreaptă.”

Iar despre „călăuzire”, Preaînaltul a spus:

„Cu adevărat, acest Coran călăuzește spre ceea ce este mai drept și le dă credincioșilor care săvârșesc fapte bune vestea că vor avea o răsplată mare.”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Am pogorât asupra ta Cartea ca lămurire pentru toate, drept călăuzire, milă și veste bună pentru musulmani.”

„Iar pentru boala din inimă el este vindecare”: adică este vindecare pentru bolile inimilor. Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„O, oameni! V-a venit un îndemn de la Stăpânul vostru, vindecare pentru ceea ce este în piepturi, călăuzire și milă pentru credincioși.”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Dacă l-am fi făcut un Coran într-o limbă străină, ar fi spus: «De ce nu sunt lămurite versetele lui? O limbă străină și un arab?» Spune: «El este, pentru cei care cred, călăuzire și vindecare.»”

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Însă el le este astfel celor credincioși, când pun în faptă învățătura și înțelepciunea cuprinse în el.

„Însă el le este astfel celor credincioși, când pun în faptă”: Coranul este vindecare pentru cei credincioși atunci când aceștia pun în practică învățătura și înțelepciunea cuprinse în el. Aici se atrage atenția că nu oricine dobândește vindecarea prin Coran, binecuvântările și bunătățile sale. Le dobândesc cei credincioși care pun Coranul în practică. Ei sunt cei care au parte de binecuvântările Coranului, de bunătățile și vindecarea lui. De aceea Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Noi pogorâm din Coran ceea ce este vindecare și milă pentru credincioși; însă celor nedrepți nu le sporește decât pierderea.”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Spune: «El este, pentru cei care cred, călăuzire și vindecare.»”

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Însă pentru cel care se îndepărtează de el, el este orbire, căci acesta este orb față de călăuzirea sa luminoasă.

Prin cuvintele „Însă pentru cel care se îndepărtează de el, el este orbire”, el trimite la cuvintele Preaînaltului:

„Iar cei care nu cred au în urechi surzenie, iar el este pentru ei orbire.”

„Căci acesta este orb față de călăuzirea sa luminoasă”: adică este orb față de adevărul limpede și deslușit. Nu vede adevărul și călăuzirea din Coran. De aceea nu are folos de vindecarea, bunătatea și binecuvântarea venite în Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt.

Făgăduință și avertisment

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Cel care îl împlinește îl va avea, în Ziua Întoarcerii, drept cel mai bun îndrumător spre Firdaws și desfătări.

Adică: pe cel care împlinește Coranul prin cunoaștere și faptă, Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul — îl înalță prin Coran. În Ziua Întoarcerii, acesta îi va fi îndrumător și călăuză spre grădinile desfătării.

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

După cum îi mână pe cei care se îndepărtează de el spre lăcașul ciomegelor de fier, al lanțurilor și al durerii.

Așa cum Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Cei care au tăgăduit vor fi mânați în cete spre Gheena. Când vor ajunge la ea, porțile ei vor fi deschise, iar păzitorii ei le vor spune: «Oare nu au venit la voi trimiși dintre voi, care să vă recite versetele Domnului vostru și să vă avertizeze asupra întâlnirii cu această Zi a voastră?»”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Cel care se îndepărtează de aducerea Mea aminte va avea o viață apăsătoare, iar în Ziua Învierii îl vom aduna orb.”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Cine este mai nedrept decât acela căruia i se aduc aminte versetele Domnului său, iar apoi se îndepărtează de ele? Noi Ne vom răzbuna, cu adevărat, pe cei nelegiuiți.”

De la Jābir, Allah să fie mulțumit de el, s-a transmis că Profetul ﷺ a spus:²¹

„Coranul este un mijlocitor a cărui mijlocire este primită și un acuzator căruia i se dă crezare. Pe cel care îl așază înaintea sa, îl călăuzește spre Paradis; iar pe cel care îl lasă în urma sa, îl mână spre Foc.”

Ibn Ḥibbān l-a relatat cu un lanț de transmitere bun. Un cuvânt asemănător se transmite și de la Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el.²²

Un sens asemănător este relatat de la Abū Mūsā al-Ashʿarī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus:²³

„Acest Coran vă va fi aducere-aminte și răsplată sau va fi o povară împotriva voastră. Așadar, urmați Coranul și nu lăsați Coranul să vă urmeze. Pe cel care urmează Coranul, acesta îl duce în grădinile Paradisului; iar pe cel pe care îl urmează Coranul, îl împinge în ceafă și îl aruncă în Gheena.”

Cuvântul „yazukhkhu” înseamnă „împinge”.

Virtutea surelor al-Baqarah și Āl ʿImrān

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

În relatare a venit că cele două sure lungi îi vor fi două umbre celui care le recită, în locul de grele încercări.²⁴

Prin „cele două”, el se referă la al-Baqarah și Āl ʿImrān. Iar „al-ghumam” vine de la al-ghummah, care înseamnă greutate, strâmtorare. El trimite la relatarea din Ṣaḥīḥ Muslim,²⁵ de la al-Nawwās ibn Samʿān al-Kilābī, Allah să fie mulțumit de el, care a spus: „L-am auzit pe Profet ﷺ spunând:”

„În Ziua Învierii vor fi aduși Coranul și oamenii săi, cei care îl puneau în practică, în fruntea sa aflându-se surele al-Baqarah și Āl ʿImrān.” Trimisul lui Allah ﷺ le-a asemănat cu trei lucruri pe care nu le-am mai uitat. El a spus: „Ca doi nori sau ca două umbre întunecate între care se află lumină, ori ca două stoluri de păsări cu aripile întinse, care îl apără pe însoțitorul lor.”

„Sharq” înseamnă lumină și strălucire; „al-ḥizq” înseamnă un grup, iar „ṣawāff” se referă la păsări care își întind aripile în zbor.

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Iar mâine el va veni la însoțitorul său, vestindu-i binele și apărându-l, dacă îl împlinește. Stăpânire și dăinuire îi va dărui, iar cu coroana demnității îl va împodobi Dumnezeul Adevărat, Cel Darnic. I se va spune: „Citește, recită cu luare-aminte și urcă în încăperile grădinilor,²⁶ până ajungi la lăcașul desfătării.” Și două veșminte din Firdaws le vor fi îmbrăcate părinților săi — nimic din lume nu le poate egala. Ei vor întreba: „Datorită cărui lucru am fost îmbrăcați cu acestea?” Li se va spune: „Pentru că l-ați învățat pe fiul vostru să citească.” Așadar, mulțumește Dătătorului de binecuvântări.

Prin „dacă îl împlinește”, el înțelege împlinirea Coranului măreț prin cunoaștere și faptă.

„Stăpânire și dăinuire îi va dărui”: i se dă stăpânirea în mâna dreaptă, iar dăinuirea în mâna stângă. Aceste două daruri reunesc desfătările Vieții de Apoi.

„Iar cu coroana demnității îl va împodobi”: în al-Nihāyah se spune: „Coroana este ceea ce li se făurește regilor din aur și nestemate.”

În aceste cinci versuri, autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, trimite la relatarea de la Buraydah ibn al-Ḥuṣayb, Allah să fie mulțumit de el. Acesta a spus:²⁷

„Stăteam lângă Profet ﷺ și l-am auzit spunând: «Învățați sura al-Baqarah, căci însușirea ei este binecuvântare, părăsirea ei este regret, iar vrăjitorii nu o pot înfrunta.» Apoi a rămas o vreme, după care a spus: «Învățați sura al-Baqarah și Āl ʿImrān, căci ele sunt cele două luminoase. Îi vor face umbră însoțitorului lor în Ziua Învierii, ca doi nori, ca două întinderi de umbră sau ca două stoluri de păsări cu aripile întinse. În Ziua Învierii, când însoțitorul său va ieși din mormânt, Coranul îl va întâlni în înfățișarea unui om palid. Îl va întreba: „Mă cunoști?” El va răspunde: „Nu te cunosc!” Îl va întreba: „Mă cunoști?” El va răspunde: „Nu te cunosc!” Atunci va spune: „Eu sunt însoțitorul tău, Coranul, care te-am făcut să însetezi în arșița amiezii și te-am ținut treaz noaptea. Orice negustor culege roadele negoțului său, iar tu astăzi vei avea câștigul mai presus de orice negoț.” I se va da stăpânirea în mâna dreaptă și dăinuirea în mâna stângă, iar pe cap i se va pune coroana demnității. Părinții lui vor fi îmbrăcați cu două veșminte pe care oamenii acestei lumi nu le pot egala. Ei vor întreba: „Datorită cărui lucru am fost îmbrăcați cu acestea?” Li se va răspunde: „Pentru că fiul vostru a învățat Coranul.” Apoi i se va spune lui: „Citește și urcă treptele Paradisului și încăperile sale!” Și el va continua să urce atât timp cât va citi, fie repede, fie cu recitare pe îndelete.»”

Relatat de imamul Aḥmad. Al-Baghawī l-a considerat bun în Sharḥ al-Sunnah,²⁸ iar Ibn Kathīr, în comentariul surei al-Baqarah, de asemenea. Lanțul său de transmitere prezintă însă o slăbiciune. Are totuși o relatare de sprijin de la Abū Umāmah și alta de la Abū Hurayrah; de aceea al-Albānī l-a inclus în al-Silsilah al-Ṣaḥīḥah.²⁹

Coranul, o minune care dăinuie

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Îți este de ajuns Coranul drept minune, care rămâne printre noi cu o dăinuire neîntreruptă. Nicio înlocuire, nicio schimbare nu l-a atins vreodată; și este mai presus de plictiseală, oricât de des ar fi repetat.

„Ḥasbuka” are sensul de „îți este de ajuns”. „Coranul drept minune”: îți ajunge drept minune Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt, căci ea este cea mai mare minune. „Neîntreruptă” înseamnă că nu încetează; este o minune care dăinuie și continuă.

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune în Ighāthat al-Lahfān:³⁰

„Dacă astfel stau lucrurile cu minunile acestor doi trimiși — adică Mūsā și ʿĪsā, pacea fie asupra lor —, deși timpul îndelungat a împrăștiat și a risipit pe pământ comunitățile lor, iar minunile lor au încetat, atunci ce credeți despre un Profet ale cărui minuni și semne depășesc o mie, de care nu ne desparte mult timp, pe care le-au transmis cei mai sinceri și mai evlavioși oameni și a căror transmitere neîntreruptă, generație după generație, este stabilită? Cea mai mare dintre ele este minunea unei Cărți care dăinuie, proaspătă, neatinsă, din care nimic nu s-a schimbat și nimic nu a fost înlocuit. Este ca și cum ar fi pogorâtă chiar acum: mărețul Coran. Iar cele vestite se împlinesc de fiecare dată întocmai cum au fost vestite, de parcă ar fi fost văzute cu ochii.”

Prin „nicio schimbare”, el înțelege nicio modificare. Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Noi am pogorât, cu adevărat, Aducerea-aminte și Noi suntem, cu adevărat, Păzitorii ei.”

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, spune în cartea sa al-Tibyān fī Aqsām al-Qurʾān:³¹

„Allah — Slăvit fie El — l-a păzit de adăugire, lipsire și înlocuire. I-a păzit înțelesurile de denaturare, după cum i-a păzit cuvintele de înlocuire. A ridicat oameni care să-i păzească literele de adăugire și lipsire, iar înțelesurile de denaturare și schimbare.”

Recitarea repetată nu aduce plictiseală

„Și este mai presus de plictiseală, oricât de des ar fi repetat”: cel care citește Coranul și îi repetă recitarea nu se plictisește și nu se satură, oricât l-ar repeta și l-ar relua.

În Jāmiʿ al-Tirmidhī³² și în alte culegeri s-a relatat de la ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, că a spus:

„L-am auzit pe Trimisul lui Allah ﷺ spunând: «Va veni, cu adevărat, o încercare.» Am întrebat: «Care este ieșirea din ea, o, Trimis al lui Allah?» El a răspuns: «Cartea lui Allah. În ea se află vestea celor de dinaintea voastră, știrea celor de după voi și judecata dintre voi. Ea desparte adevărul de fals și nu este o glumă. Pe orice tiran care o părăsește, Allah îl va zdrobi, iar pe cel care caută călăuzirea în altceva, Allah îl va rătăci. Ea este frânghia trainică a lui Allah, Aducerea-aminte plină de înțelepciune și calea cea dreaptă. Poftele nu o abat, limbile nu se încurcă din pricina ei, învățații nu se satură de ea, nu se învechește prin repetare, iar minunățiile ei nu se sfârșesc. Când au auzit-o, djinnii nu s-au oprit până nu au spus: „Am auzit un Coran minunat, care călăuzește spre dreapta purtare” [al-Jinn 72:1–2]. Cel care vorbește potrivit ei spune adevărul, cel care o pune în practică este răsplătit, cel care judecă potrivit ei este drept, iar cel care cheamă la ea este călăuzit spre o cale dreaptă.»”

Al-Tirmidhī l-a considerat slab, spunând: „Acesta este un hadith gharīb; nu îl cunoaștem decât pe această cale. Lanțul său este necunoscut, iar al-Ḥārith este criticat.”³³ Sensul său este corect, iar tot ce menționează este adevărat, dar nu este stabilit de la Profetul nostru — binecuvântările și pacea lui Allah fie asupra lui.

Pentru cuvintele „nu se învechește prin repetare” există o relatare de sprijin în al-Mustadrak al lui al-Ḥākim³⁴ și în alte culegeri, de la Ibn Masʿūd, Allah să fie mulțumit de el, de la Profet ﷺ, care ar fi spus:

„Acest Coran este ospățul lui Allah; așadar, primiți din ospățul Lui cât puteți. Acest Coran este frânghia lui Allah, lumina limpede și vindecarea folositoare. Este ocrotire pentru cel care se ține de el și salvare pentru cel care îl urmează. Nu se abate ca să fie mustrat și nu este strâmb ca să fie îndreptat. Minunățiile lui nu se sfârșesc și nu se învechește prin repetare. Recitați-l, căci Allah vă răsplătește pentru recitarea lui: zece fapte bune pentru fiecare literă. Nu spun că alif-lām-mīm este o literă, ci alif, lām și mīm.”

Al-Ḥākim i-a considerat lanțul de transmitere autentic, însă al-Dhahabī a obiectat: „Ibrāhīm este slab” — adică Ibrāhīm ibn Muslim al-Hajarī. De aceea al-Albānī, Allah să aibă milă de el, l-a inclus în al-Silsilah al-Ḍaʿīfah.³⁵

Coranul și Cărțile de dinainte

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Veghetor asupra celorlalte Cărți, în limbă arabă, fără strâmbătate, a venit adeverind ceea ce a fost revelat odinioară.

„Veghetor”: el are autoritate asupra Cărților care au venit înaintea lui. Așa cum Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul — a spus:

„Ți-am pogorât Cartea cu adevărul, adeverind ceea ce a fost înaintea ei din Scriptură și veghind asupra ei.”

Ibn Kathīr a spus:

„Despre cuvintele Preaînaltului «veghind asupra ei», Sufyān al-Thawrī și alții au relatat, de la Abū Isḥāq, de la al-Tamīmī, de la Ibn ʿAbbās: «Adică încredințat cu păzirea ei.»

ʿAlī ibn Abī Ṭalḥah a relatat de la Ibn ʿAbbās: «Al-muhaymin înseamnă cel credincios însărcinării sale.» El a spus: «Coranul este credincios păzitor al fiecărei Cărți de dinaintea sa.» Un sens asemănător s-a relatat de la ʿIkrimah, Saʿīd ibn Jubayr, Mujāhid, Muḥammad ibn Kaʿb, ʿAṭiyyah, al-Ḥasan, Qatādah, ʿAṭāʾ al-Khurāsānī, al-Suddī și Ibn Zayd.

Ibn Jurayj a spus: «Coranul este credincios păzitor al Cărților care l-au precedat. Ceea ce este în acord cu el din ele este adevăr, iar ceea ce îl contrazice din ele este fals.»

Al-Wālibī a relatat de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei, despre «veghind»: «Adică martor.» Tot astfel au spus Mujāhid, Qatādah și al-Suddī. Iar al-ʿAwfī a relatat de la Ibn ʿAbbās, Allah să fie mulțumit de ei: «Veghind, adică judecând Cărțile de dinaintea sa.»

Toate aceste explicații sunt apropiate ca sens, căci numele al-muhaymin le cuprinde pe toate. El este un păzitor de încredere, un martor și un judecător al fiecărei Cărți de dinaintea sa. Allah a făcut din această Carte măreață, pe care a pogorât-o la urmă, ca încheiere a Cărților, pe cea mai cuprinzătoare, mai măreață și mai desăvârșită dintre ele. A reunit în ea însușirile frumoase ale celor de dinainte și i-a adăugat desăvârșiri care nu se află în altele. De aceea a făcut-o martor, păzitor de încredere și judecător asupra tuturor.”

Aici se încheie cuvintele lui Ibn Kathīr, Allah să aibă milă de el.³⁶

„În limbă arabă”: așa cum Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul — a spus:

„Noi l-am pogorât ca un Coran în limbă arabă, ca să înțelegeți.”

Și Preaînaltul a spus:

„Astfel l-am pogorât ca un Coran în limbă arabă și am înfățișat în el, în felurite chipuri, amenințarea, pentru ca ei să se teamă sau pentru ca el să-i facă să ia aminte.”

Iar despre „fără strâmbătate”, Preaînaltul a spus:

„Un Coran în limbă arabă, fără strâmbătate, pentru ca ei să se teamă.”

„Toată lauda Îi aparține lui Allah, care a pogorât asupra robului Său Cartea și nu a pus în ea nicio strâmbătate.”

„A venit adeverind ceea ce a fost revelat”: așa cum Allah Preaînalt a spus:

„Credeți în ceea ce am pogorât, adeverind ceea ce aveți voi.”

Și El a spus:

„Când li se spune: «Credeți în ceea ce a pogorât Allah!», ei spun: «Credem în ceea ce a fost pogorât asupra noastră», dar tăgăduiesc ceea ce este dincolo de aceasta, deși este adevărul care adeverește ceea ce au ei.”

Și Preaînaltul a spus:

„El a pogorât asupra ta Cartea cu adevărul, adeverind ceea ce a fost înaintea ei, și a pogorât Tora și Evanghelia.”

Rânduieli și vești despre cei de odinioară

Autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, a spus:

În el sunt lămurite în amănunt rânduielile, alături de vestea a ceea ce va veni și a comunităților de odinioară.

„În el sunt lămurite în amănunt rânduielile”: adică în nobilul Coran se află lămurirea rânduielilor Legii, a ceea ce este îngăduit și interzis, a poruncilor și opreliștilor, a obligațiilor, a celor interzise, a celor recomandate și a celor dezaprobate. Toate acestea sunt explicate și desfășurate în Cartea lui Allah, Măreț și Preaînalt.

Așa cum Allah Preaînalt a spus:

„Nu este o istorisire născocită, ci adeverirea celor de dinaintea sa, lămurirea tuturor lucrurilor, călăuzire și milă pentru oameni care cred.”

Iar El i-a spus Profetului Său ﷺ:

„Tot astfel ți-am revelat, din porunca Noastră, un duh. Tu nu știai ce este Cartea, nici credința, dar Noi am făcut din el o lumină prin care călăuzim pe cine voim dintre robii Noștri.”

Cuvintele „Tu nu știai ce este Cartea, nici credința” se referă la amănuntele legiuirilor și rânduielilor, până când acestea au fost lămurite prin această nobilă revelație și Aducere-aminte plină de înțelepciune.

„Alături de vestea” înseamnă „împreună cu știrea”.

„A ceea ce va veni și a comunităților de odinioară”: pe lângă lămurirea rânduielilor și legiuirilor, Coranul cuprinde vești despre cei dintâi și cei de pe urmă. Cuprinde istorisirile celor de odinioară, precum și ale comunităților care vor veni, despre care Allah, Măreț și Preaînalt, a vestit în Cartea Sa.

Mai înainte a fost amintită relatarea de la ʿAlī, Allah să fie mulțumit de el, în care se spune: „Cartea lui Allah. În ea se află vestea celor de dinaintea voastră, știrea celor de după voi și judecata dintre voi.” Autorul poeziei a reunit aceste trei lucruri în acest vers.

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Privește în el versetele cutremurătoare despre Întoarcere și privește ce a istorisit despre ʿĀd și despre Iram.

„Privește în el versetele cutremurătoare despre Întoarcere”: privește și cugetă la versetele care vorbesc despre Întoarcere, la amănuntele Zilei Învierii și la spaimele, greutățile și necazurile acelei Zile. Tot astfel, la ceea ce privește revenirea la Allah, învierea și ridicarea din morminte, răsplata și pedeapsa, Paradisul și Focul.

Prin „bihi” se înțelege aici „în el”: prepoziția bāʾ are valoarea lui fī, „în”. Un exemplu asemănător este cuvântul Preaînaltului:

„L-am aruncat pe țărmul gol.”

Adică „în locul gol”; există și alte exemple în Coran.

„Și privește ce a istorisit despre ʿĀd și despre Iram”: privește, de asemenea, în Coran istorisirile comunităților răzvrătite, felul în care Allah a făcut să cadă asupra lor pedepse și pilde înfricoșătoare. Toate acestea sunt explicate pe larg în mai multe locuri din Cartea lui Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul —, precum în cuvintele Sale:

„Oare nu ai văzut ce a făcut Domnul tău cu ʿĀd, cu Iram, cea cu stâlpi înalți, cum nu se mai făurise alta în ținuturi? Și cu Thamūd, cei care au tăiat stânca în vale? Și cu Faraon, cel cu țăruși? Ei au întrecut măsura în ținuturi și au înmulțit acolo stricăciunea. Atunci Domnul tău a revărsat asupra lor biciul pedepsei. Cu adevărat, Domnul tău stă la pândă.”

ʿĀd este Iram, un trib cunoscut care se afla în Yemen.

Rânduielile Legii: claritate și ușurință

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Și privește în el lămurirea rânduielilor Legii: vezi în ele vreo dificultate care să nu poată fi dezlegată?

„În el” are sensul arătat mai înainte: privește în Coran lămurirea rânduielilor Legii și le vei găsi explicate și desfășurate pe deplin, în chip desăvârșit.

„Vezi în ele vreo dificultate”: cuvântul al-ʿawīṣ se referă la un lucru greu, anevoios. „Vorbire ʿawīṣ” înseamnă vorbire greu de înțeles. Cuvântul vine de la al-ʿawaṣ, opusul posibilității și ușurinței.

„Care să nu poată fi dezlegată”: adică fără să se poată desface; al-infiṣām înseamnă rupere, desprindere.

Cu alte cuvinte: cugetă acum la rânduielile Legii cuprinse în Coran. Vezi în ele rânduieli greu și anevoios de înțeles ori de pus în practică și de aplicat? Găsești așa ceva? Chiar presupunând că unora dintre oameni sau unora dintre minți li se pare neclar un lucru, există oare vreo rânduială a cărei dificultate să nu poată fi dezlegată și care să nu poată fi lămurită deloc? Sau sunt ele rânduieli clare și lucruri ușurate?

Îndrumarea spre bine și oprirea de la rău

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Ori este vreun bine spre care să nu fi călăuzit făpturile, sau vreo poartă a pieirii de care să nu fi oprit și să nu fi mustrat?

„Am”, „ori”, este o conjuncție; expresia „vreun bine” este legată de cea de mai înainte, „vreo dificultate”.

Despre „să nu fi călăuzit făpturile”, în al-Qāmūs se spune:³⁷ „Al-anām: făpturile, ori djinnii și oamenii, ori tot ceea ce se află pe fața pământului.” Aici, prin al-anām se înțeleg djinnii și oamenii, căci ei sunt cei cărora li se adresează îndrumările nobilului Coran.

„Sau vreo poartă” este legat de cele de mai înainte. „Hulk” înseamnă pieire. În al-Qāmūs³⁸ sunt consemnate formele verbului halaka după modelele ḍaraba, manaʿa și ʿalima, precum și substantivele verbale hulk — cu vocala u — și halāk.

„Să nu fi oprit”: Allah să nu fi oprit de la ea. „Și să nu fi mustrat”: pe făptuitorul ei, adică să nu-l fi oprit de la fapta sa.

Sensul versului este acesta: când cugeți la textele Coranului, vezi oare vreun folos și vreun bine pentru robi, în care se află fericirea lor în această lume și în Viața de Apoi, spre care el să nu fi călăuzit făpturile? Sau se află în Coran vreun lucru aducător de pieire, stricăciune și vătămare pentru făpturi, de la care să nu fi oprit și împotriva căruia să nu fi avertizat?

Shaykh al-Islām, Allah să aibă milă de el, spune despre felul în care Legea cuprinde tot binele, călăuzește spre orice îndreptare și izbândă și oprește de la orice rău și fals, după cum se arată în Majmūʿ al-Fatāwā:³⁹

„Allah i-a poruncit Trimisului ﷺ tot ceea ce este bun, l-a oprit de la tot ceea ce este rău, i-a îngăduit orice lucru curat și i-a interzis orice lucru necurat. În Ṣaḥīḥ este stabilit de la el ﷺ că a spus:

„Allah nu a trimis niciun profet fără ca el să aibă datoria de a-și călăuzi comunitatea spre binele pe care îl cunoaște pentru ea și de a o opri de la răul pe care îl cunoaște.”⁴⁰

[…] Trebuie știut că Allah a poruncit faptele bune fie ca obligații, fie ca lucruri recomandate, iar faptele stricăcioase le-a oprit. Dacă o faptă cuprinde atât un folos, cât și o vătămare, Legiuitorul este înțelept: dacă folosul ei precumpănește asupra vătămării, a legiuit-o; iar dacă vătămarea ei precumpănește asupra folosului, nu a legiuit-o, ci a oprit-o. Așa cum Preaînaltul a spus:

„V-a fost prescrisă lupta, deși vă este neplăcută. Se poate să urâți un lucru, iar el să fie bun pentru voi, și se poate să iubiți un lucru, iar el să fie rău pentru voi. Allah știe, iar voi nu știți.”

Preaînaltul a spus:

„Te întreabă despre vin și jocurile de noroc. Spune: «În ele se află un păcat mare și foloase pentru oameni, dar păcatul lor este mai mare decât folosul lor.»”

De aceea Allah Preaînalt le-a interzis. Tot astfel, în faptele despre care oamenii cred că îi apropie de Allah, dar pe care Allah și Trimisul Său nu le-au legiuit, vătămarea trebuie să fie mai mare decât folosul. Altfel, dacă folosul lor ar fi mai mare și ar precumpăni asupra vătămării, Legiuitorul nu le-ar fi trecut cu vederea. El ﷺ este înțelept: nu neglijează binele religiei și nu-i lipsește pe credincioși de ceea ce îi apropie de Stăpânul lumilor.”

El, Allah să aibă milă de el, a spus și în alt loc:⁴¹

„Legea a venit pentru dobândirea și desăvârșirea foloaselor și pentru înlăturarea și micșorarea vătămărilor. Altfel, toate lucrurile interzise — asocierea, vinul, jocurile de noroc, faptele rușinoase și nedreptatea — îi pot aduce celui care le săvârșește foloase și țeluri urmărite. Dar, fiindcă vătămările lor precumpănesc asupra foloaselor, Allah și Trimisul Său le-au interzis. Tot astfel, multe lucruri, precum actele de adorare, jihādul și cheltuirea averilor, pot cuprinde o vătămare, dar, fiindcă folosul lor precumpănește asupra vătămării, Legiuitorul le-a poruncit.”

Sistemele omenești și călăuzirea Coranului

Autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, a spus:

Sau ar putea ține locul călăuzirii sale, fie și cât punctul de pe un sâmbure, toate sistemele pe care le au oamenii de pe pământ?

„Sau ar putea ține locul” este, de asemenea, legat de cele de mai înainte. „Naqīr” este punctul care se află pe sâmburele curmalei.

Acest lucru nu se poate: Legea Islamului a venit cuprinzând tot binele și arătând calea către orice îndreptare și izbândă. Sistemele pe care le inventează oamenii, numindu-le plăsmuiri ale minților și țesături ale gândurilor lor, nu pot înlocui Legea.

Sensul versului: pot oare toate sistemele inventate de oamenii de pe pământ, pe care le numesc plăsmuiri ale minților și țesături ale gândurilor lor, să țină locul îndrumării Coranului măcar într-o măsură mică, fie și cât un punct neînsemnat? Răspunsul este nu, căci Legea lui Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul — a venit cuprinzând tot binele, izbânda și fericirea oamenilor în această lume și în Viața de Apoi.

Deplinătatea Legii: cuvintele lui Ibn al-Qayyim

Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, a spus spre sfârșitul cărții sale Iʿlām al-Muwaqqiʿīn:⁴²

„Acest principiu este dintre cele mai însemnate și mai folositoare principii. El se întemeiază pe un singur lucru: caracterul cuprinzător al trimiterii Profetului ﷺ în privința tuturor lucrurilor de care robii au nevoie în cunoștințele și faptele lor. El nu și-a lăsat comunitatea să aibă nevoie de nimeni după el; nevoia lor este doar de cineva care să le transmită ceea ce a adus el. Trimiterea sa are, așadar, două dimensiuni cuprinzătoare, de la care nu se poate face nicio excepție: îi cuprinde pe toți cei către care a fost trimis și cuprinde toate cele de care aceștia au nevoie în temeliile și ramurile religiei. Mesajul său este astfel îndestulător, vindecător și cuprinzător; nu are nevoie de altceva în afara lui. Credința în el nu este deplină fără afirmarea caracterului cuprinzător al trimiterii sale în amândouă aceste privințe. Niciun om răspunzător pentru faptele sale nu este în afara trimiterii lui, iar niciun fel de adevăr de care comunitatea are nevoie în cunoștințele și faptele sale nu este în afara celor aduse de el.

Trimisul lui Allah ﷺ a trecut din viață fără să fi rămas vreo pasăre care își mișcă aripile pe cer despre care să nu fi lăsat comunității o învățătură. I-a învățat toate lucrurile: chiar și buna-cuviință la împlinirea nevoilor firești și în relațiile conjugale; somnul, ridicarea și șederea; mâncatul și băutul; mersul călare și coborârea; călătoria și rămânerea acasă; tăcerea și vorbirea; retragerea și amestecul cu oamenii; bogăția și sărăcia; sănătatea și boala; toate rânduielile vieții și ale morții. Le-a descris Tronul, Scaunul, îngerii, djinnii, Focul, Paradisul și Ziua Învierii și cele din ea, de parcă le-ar fi văzut cu ochii lor.

Le-a făcut cunoscut pe Cel pe care Îl adoră în chipul cel mai deplin, de parcă L-ar vedea și L-ar privi, prin însușirile desăvârșirii Sale și atributele măreției Sale. Le-a făcut cunoscuți pe profeți și comunitățile lor, ceea ce li s-a întâmplat lor și împreună cu ele, de parcă s-ar fi aflat printre ei. Le-a făcut cunoscute căile binelui și ale răului, cele mărunte și cele mari, într-un fel în care niciun profet de dinaintea sa nu le făcuse cunoscute comunității sale. Le-a făcut cunoscute stările morții și cele de după ea în barzakh, desfătarea și chinul sufletului și ale trupului, într-un fel în care niciun alt profet nu le făcuse cunoscute.

Tot astfel le-a făcut cunoscute dovezile unicității lui Allah, ale profeției și ale Întoarcerii, precum și răspunsurile date tuturor grupărilor necredinței și rătăcirii. Cel care cunoaște aceste lucruri de la el nu are nevoie, după el, decât de cineva care să i le transmită, să i le explice și să-i lămurească ceea ce îi este neclar.

Le-a făcut cunoscute, de asemenea, stratagemele războaielor, înfruntarea dușmanului și căile biruinței și ale izbânzii: dacă le-ar cunoaște, le-ar înțelege și le-ar respecta așa cum se cuvine, niciun dușman nu i-ar putea înfrunta vreodată. Le-a făcut cunoscute și vicleniile lui Iblīs, căile prin care vine la ei și felul în care se pot feri de uneltirile și înșelătoriile sale și îi pot respinge răul — învățături la care nu se poate adăuga nimic. Le-a făcut cunoscute și stările propriilor suflete, însușirile, ascunzișurile și subtilitățile lor, astfel încât nu au nevoie de nimeni altcineva alături de el. I-a învățat și despre cele ale traiului lor: dacă le-ar cunoaște și le-ar pune în practică, viața lor lumească s-ar îndrepta în cel mai înalt grad.

Într-un cuvânt, le-a adus întreg binele acestei lumi și al Vieții de Apoi. Allah nu i-a lăsat să aibă nevoie de nimeni altcineva. Atunci cum s-ar putea crede că Legea sa desăvârșită — pe lume nefiind una mai desăvârșită — este lipsită de ceva, încât ar avea nevoie de o cârmuire din afara ei care să o întregească, de o analogie, de un adevăr lăuntric ori de un raționament din afara ei?

Cine crede aceasta este asemenea celui care crede că oamenii au nevoie de un alt trimis după el. Pricina tuturor acestora este faptul că celui care gândește astfel îi rămâne ascuns ceea ce a adus Trimisul și că are prea puțin din înțelegerea pe care Allah le-a dăruit-o tovarășilor Profetului Său. Aceștia s-au mulțumit cu ceea ce el a adus și nu au avut nevoie de altceva. Cu aceasta au deschis inimile și ținuturile și au spus: „Acesta este legământul Profetului nostru către noi și este legământul nostru către voi.”

ʿUmar, Allah să fie mulțumit de el, oprea relatarea hadithurilor de la Trimisul lui Allah ﷺ de teamă ca oamenii să nu fie distrași prin ele de la Coran. Atunci ce ar fi făcut dacă i-ar fi văzut pe oameni preocupați de părerile lor, de adaosurile gândirii lor și de lucrurile deșarte ale minților lor, în locul Coranului și al hadithului? De la Allah cerem ajutor!”

Aici se încheie citatul.

Învățămintele veștilor și pildelor

Apoi autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, a spus:

Veștile lui sunt îndemn, pildele lui sunt învățăminte; el întreg este minunat — departe să fie cel surd!

„Veștile lui”: adică veștile Coranului. „Sunt îndemn”: în ele se află îndemn pentru cel care îl primește. Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Aceasta este o lămurire pentru oameni, călăuzire și îndemn pentru cei cu evlavie.”

Și El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„O, oameni! V-a venit un îndemn de la Stăpânul vostru.”

Cel care citește istorisirile Coranului găsește în ele îndemn și învățătură:

„În istorisirile lor se află, cu adevărat, învățătură pentru cei înzestrați cu minte.”

„Pildele lui sunt învățăminte”: pentru cei înzestrați cu minte care primesc învățătura. Allah, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Aceste pilde le dăm oamenilor, dar nu le înțeleg decât cei care au știință.”

Și El a spus:

„Aceste pilde le dăm oamenilor, pentru ca ei să cugete.”

„El întreg este minunat”: adică întreg Coranul. Așa cum Preaînaltul a spus:

„Spune: «Mi s-a revelat că un grup de djinni a ascultat și a spus: Noi am auzit un Coran minunat.»”

„Departe să fie cel surd”: departe să fie cel ale cărui urechi sunt surde la călăuzirea și adevărul cuprinse în Cartea lui Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul.

Djinnii care au auzit Coranul de la Profet

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

De îndată ce djinnii și-au aplecat auzul ca să-l asculte, s-au și grăbit să se întoarcă la neamul lor drept avertizori.

Aici el, Allah să aibă milă de el, amintește istorisirea grupului de djinni pe care Allah, Măreț și Preaînalt, i-a cinstit și care au auzit Coranul din glasul Profetului — binecuvântările și pacea fie asupra lui.

„Și-au aplecat auzul”: adică s-au îndreptat către el. Se spune că cineva aṣghā spre un lucru atunci când înclină spre el. De aici și cuvintele Preaînaltului:

„Și ca să încline către el inimile.”

Adică să se aplece către el.

„S-au și grăbit să se întoarcă drept avertizori”: de îndată ce au ascultat această Aducere-aminte plină de înțelepciune și acest cuvânt măreț, s-au întors la neamul lor ca să-l avertizeze. Așa cum El, Măreț și Preaînalt, a spus în sura al-Aḥqāf:

„Adu-ți aminte când am îndreptat către tine un grup de djinni care să asculte Coranul. Când au ajuns la el, au spus: «Ascultați în tăcere!» Iar când s-a încheiat, s-au întors la neamul lor ca să-l avertizeze. Au spus: «O, neam al nostru! Noi am auzit o Carte pogorâtă după Mūsā, adeverind cele de dinaintea ei, care călăuzește spre adevăr și spre o cale dreaptă. O, neam al nostru! Răspundeți celui care cheamă la Allah și credeți în El! El vă va ierta din păcatele voastre și vă va ocroti de o pedeapsă dureroasă.»”

Elocvența de neîntrecut a Coranului

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Allah este Cel mai Mare! Câte învățăminte cuprinde, câtă lămurire, câtă putere de neîntrecut și câtă înțelepciune!

Takbīrul rostit de șeic în acest vers și în cel de după el preamărește Cartea lui Allah. Takbīrul se rostește atât pentru a preamări, cât și pentru a exprima uimirea. Un exemplu asemănător este takbīrul tovarășilor, Allah să fie mulțumit de ei, atunci când Profetul ﷺ le-a dat vestea bună că ei vor alcătui jumătate dintre oamenii Paradisului. Ei au spus: „Allahu akbar!” Hadithul se află în cele două Ṣaḥīḥ-uri.⁴³

„Câte cuprinde”: expresia „învățăminte” este la plural și se referă la îndemnuri grăitoare. „Lămurire”: așa cum El — Slăvit fie El, Preaînaltul — a spus:

„Aceasta este o lămurire pentru oameni.”

Adică o arătare limpede, vădită, care le desparte oamenilor adevărul de fals, călăuzirea de rătăcire și necredința de credință. „Putere de neîntrecut”: termenul iʿjāz vine din ʿajz, neputință, opusul putinței. Prin iʿjāz al Coranului se înțelege arătarea neputinței făpturilor de a aduce ceva asemenea celor cu care le-a provocat el. Autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, va lămuri aceasta în cele ce urmează.

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Și Allah este Cel mai Mare, căci elocvența lui și frumusețea alcătuirii sale i-au lăsat neputincioși pe arabi și pe nearabi.

„I-au lăsat neputincioși”: adică i-au făcut incapabili să-i aducă seamăn. „Elocvența lui”: adică limpezimea și frumusețea exprimării sale. Elocvența este definită drept claritatea și frumusețea vorbirii, potrivite cu împrejurarea.

„Și frumusețea alcătuirii sale, pe arabi și pe nearabi”: elocvența Coranului și frumusețea alcătuirii lui i-au făcut pe arabi și pe nearabi incapabili ca vreunul dintre ei să aducă ceva asemenea lui ori o sură asemenea lui, după cum autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, va arăta.

Eșecul încercărilor de a rivaliza cu Coranul

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Câți abătuți de la adevăr au vrut să-i aducă o replică,⁴⁴ dar s-au întors cu umilință, pierdere și înjosire!

„Câți” arată aici mulțimea. „Mulḥid” vine din ilḥād, abatere, înclinare: mulḥid este cel abătut de la adevăr, care introduce în el ceea ce nu îi aparține. „A vrut”: a urmărit. „Să-i aducă o replică”: Coranului. A-i face opoziție printr-o replică înseamnă a aduce ceva asemenea lucrului făcut de celălalt; opoziția față de Coran înseamnă a aduce ceva asemenea lui.

„Dar s-au întors cu umilință, pierdere și înjosire”: mai mulți oameni abătuți de la adevăr au încercat să rivalizeze cu Coranul, iar urmarea a fost umilința, pierderea și înjosirea. Al-raghm înseamnă umilință și micșorare. Se spune „raghima anfuhu, raghman” când cineva este înjosit până la a-și lipi nasul de țărână. Al-raghām înseamnă țărână, iar apoi cuvântul a fost folosit pentru umilință, neputință și înjosire.

Provocarea adresată oamenilor elocvenței

Istoria a arătat că acela care a făcut o asemenea încercare nu a ajuns decât la unul dintre două rezultate: fie s-a întors dezamăgit, recunoscându-și neputința, sărăcia mijloacelor și lipsa capacității, fie a adus lucruri ridicole, vorbe goale și o exprimare urâtă și bolnăvicioasă.

Un exemplu al primului caz este ceea ce al-Shawkānī a amintit în comentariul primului verset din sura al-Māʾidah. El a spus:⁴⁵

„Acest verset, cu care Allah a început această sură, până la cuvintele Sale:

„Cu adevărat, Allah hotărăște ceea ce voiește.”

cuprinde o elocvență în fața căreia puterile omenești rămân neîndestulătoare, laolaltă cu mai multe rânduieli: împlinirea legămintelor, îngăduirea animalelor de turmă, excepția celor a căror interzicere va fi recitată, interzicerea vânătorii pentru cel aflat în starea de iḥrām și îngăduirea vânătorii pentru cel care nu se află în această stare. Al-Naqqāsh a povestit că însoțitorii filosofului al-Kindī i-au spus: «O, înțeleptule! Fă-ne ceva asemenea acestui Coran.» El a răspuns: «Da, voi face ceva asemenea unei părți din el.» S-a retras multe zile, apoi a ieșit și a spus: «Pe Allah, nu pot și nimeni nu este în stare de aceasta! Am deschis exemplarul Coranului și am dat peste sura al-Māʾidah. Am privit-o: ea vorbea despre împlinirea legămintelor și oprea încălcarea lor, îngăduia în chip general, apoi făcea o excepție după alta, apoi vestea puterea și înțelepciunea Sa, toate în două rânduri. Nimeni nu este în stare să aducă așa ceva.»”

Un exemplu al celui de-al doilea caz este istorisirea lui Musaylimah mincinosul. Ibn Kathīr a spus în Tafsīr-ul său:⁴⁶

„Am relatat de la ʿAmr ibn al-ʿĀṣ că a venit la Musaylimah mincinosul înainte de a primi Islamul. Musaylimah l-a întrebat: «Ce i-a fost pogorât în această vreme tovarășului vostru de la Makkah?» ʿAmr i-a răspuns: «I-a fost pogorâtă o sură scurtă și elocventă.» El a întrebat: «Care este?» Atunci a recitat:

„Pe timp! Omul se află, cu adevărat, în pierdere.”

El s-a gândit o vreme, apoi și-a ridicat capul și a spus: «Mi-a fost pogorâtă și mie una asemenea ei.» ʿAmr a întrebat: «Care este?» El a spus: «O, daman, o, daman! Tu ești numai urechi și piept, iar restul tău este mărunt și de nimic.» Apoi l-a întrebat: «Ce spui, o, ʿAmr?» ʿAmr i-a răspuns: «Pe Allah, tu știi că eu știu că minți.»”

Neputința oamenilor și a djinnilor

Autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, a spus:

Departe, cât de departe este ceea ce au urmărit și au căutat și ceea ce și-au dorit! S-au întors împovărați de înjosirea lor.

Adică acești oameni abătuți de la adevăr, care au încercat, au urmărit și s-au străduit să aducă ceva asemenea acestui Coran ori să rivalizeze cu el. „Departe, cât de departe este ceea ce au urmărit”: este un țel de neatins, fără cale de ajungere la el. Hayhāt este un cuvânt cu sensul verbal de „a fi departe”.

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Dorințele lor au fost înșelate; fețele lor să fie sluțite! Inimile lor s-au abătut de la călăuzirea sa dreaptă.

„Dorințele lor au fost înșelate”: s-au întors cu dezamăgire, pierdere, umilință și lipsire. „Fețele lor să fie sluțite”: este o rugă împotriva acestor oameni abătuți, ca Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul — să le sluțească fețele. A sluți înseamnă a urâți. Se spune „un om ashwah”, adică urât la chip, iar „shāhat al-wujūh” înseamnă că fețele au devenit urâte, sluțite. În Ṣaḥīḥ Muslim⁴⁷ se spune că Profetul ﷺ, în ziua de Ḥunayn, a aruncat spre politeiști un pumn de pietricele și a spus: „Fețele să fie sluțite!”, iar Allah Preaînalt i-a înfrânt.

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

De câte ori i-a provocat odinioară pe qurayshiți, elocvenți între toate făpturile!

Allah, Măreț și Preaînalt, i-a provocat pe qurayshiți în mai multe locuri din Coran, pe care le vom aminti. Ei erau oameni ai elocvenței, ai exprimării limpezi și ai limbii, vestiți pentru aceasta între oameni. Rezultatul a fost neputința și dezamăgirea lor.

Ḥāfiẓ Ibn Kathīr, vorbind despre minunile profeților, spune:⁴⁸

„Tot astfel, Allah l-a trimis pe Muḥammad ﷺ într-o vreme a oamenilor elocvenți, a oratorilor desăvârșiți și a poeților renumiți. El le-a adus o Carte de la Allah, Măreț și Preaînalt: chiar dacă oamenii și djinnii s-ar uni ca să aducă ceva asemenea ei, zece sure asemenea ei sau o singură sură asemenea ei, n-ar putea niciodată, chiar dacă s-ar ajuta unii pe alții. Aceasta numai fiindcă vorbirea Domnului nu seamănă niciodată cu vorbirea făpturilor.”

Apoi autorul poeziei, Allah să aibă milă de el, a spus:

Să aducă ceva asemenea lui, ori zece sure, apoi una singură; dar n-au izbutit, căci acest lucru nu poate fi atins.

„Ceva asemenea lui”: i-a provocat să aducă ceva asemenea lui. „Ori zece”: zece sure asemenea lui. „Apoi una singură”: o singură sură. „Dar n-au izbutit”: nu au putut face aceasta, și cum ar putea? „Acest” înseamnă „lucrul acesta”; „nu poate fi atins” înseamnă că nimeni nu îl poate ajunge, izbândi sau dobândi.

Despre „asemenea lui”, el, Allah să aibă milă de el, trimite la cuvintele Preaînaltului:

„Spune: «Dacă oamenii și djinnii s-ar aduna ca să aducă ceva asemenea acestui Coran, n-ar aduce ceva asemenea lui, chiar dacă s-ar ajuta unii pe alții.»”

„Ori zece”: adică zece sure, după cum Allah Preaînalt a spus:

„Sau spun ei: «El l-a născocit»? Spune: «Aduceți zece sure născocite asemenea lui și chemați pe cine puteți, în afară de Allah, dacă sunteți sinceri!»”

„Apoi una singură”: o singură sură, după cum El, Măreț și Preaînalt, a spus:

„Dacă aveți îndoieli asupra celor pe care le-am pogorât asupra robului Nostru, aduceți o sură asemenea lui și chemați-vă martorii, în afară de Allah, dacă sunteți sinceri!”

Și Allah Preaînalt spune:

„Sau spun ei: «El l-a născocit»? Spune: «Aduceți o sură asemenea lui și chemați pe cine puteți, în afară de Allah, dacă sunteți sinceri!»”

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

Djinnii și oamenii, chiar de s-ar aduna, n-ar aduce ceva asemenea lui, chiar dacă li s-ar alătura alții asemenea lor.

În acest vers el trimite la versetul amintit mai înainte:

„Spune: «Dacă oamenii și djinnii s-ar aduna ca să aducă ceva asemenea acestui Coran, n-ar aduce ceva asemenea lui, chiar dacă s-ar ajuta unii pe alții.»”

Chiar dacă djinnii și oamenii, de la cei dintâi până la cei din urmă, s-ar aduna și s-ar uni unii cu alții ca să aducă ceva asemenea lui, n-ar găsi nicio cale să o facă.

El, Allah să aibă milă de el, a spus:

De unde și cum ar putea, când Stăpânul Tronului l-a rostit? Slăvit fie El, mai presus de orice asemănare și de orice seamăn!

„De unde”: este cu neputință. „Și cum ar putea, când Stăpânul Tronului l-a rostit?” Deosebirea dintre cuvântul Său — Slăvit fie El, Preaînaltul — și cuvântul făpturilor Sale este asemenea deosebirii dintre El și făpturile Sale. Au fost amintite mai înainte cuvintele lui Ibn Kathīr, Allah să aibă milă de el: „Aceasta numai fiindcă vorbirea Domnului nu seamănă niciodată cu vorbirea făpturilor.”

„Slăvit fie El”: adică este mai presus de orice nedesăvârșire. „Mai presus de orice asemănare și de orice seamăn”: așa cum Preaînaltul a spus:

„Nimic nu este asemenea Lui.”

Și El, Slăvit fie, a spus:

„Cunoști tu vreun seamăn al Lui?”

Adică vreun egal, asemenea ori asemănător.

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Nu este creat, nici o revărsare închipuită de Profetul nostru, nici exprimarea unei ființe însuflețite.

„Nu este creat”: Coranul nu este creat, ci este Cuvântul lui Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul. „Nici o revărsare închipuită de Profetul nostru”: Coranul nu este o revărsare care s-ar fi revărsat în inima Profetului nostru — binecuvântările și pacea fie asupra lui — pe temeiul închipuirii sale asupra lucrurilor. El este revelație de la Allah — Slăvit fie El, Preaînaltul.

Cuvintele „nu este creat” sunt un răspuns dat jahmiților.

Iar „nici o revărsare închipuită de Profetul nostru” este un răspuns dat filosofilor.

„Nici exprimarea unei ființe însuflețite” este un răspuns dat așʿariților, kullabiților și altor adepți ai cuvântului lăuntric. Ei au spus că acest Coran este o exprimare a Cuvântului lui Allah ori o redare a Cuvântului lui Allah. Prin acest vers, șeicul le-a răspuns tuturor.

Coranul, Cuvântul lui Allah revelat Profetului

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Ci Domnul nostru l-a rostit cu adevărat și l-a pogorât ca revelație asupra inimii sale treze și înțelegătoare.

Tot ceea ce aceștia au spus este fals. Adevărul este că el este Cuvântul Domnului nostru, pe care El — Slăvit fie El, Preaînaltul — l-a rostit cu adevărat. „Și l-a pogorât”: așa cum Preaînaltul a spus:

„Ți-am pogorât, cu adevărat, versete limpezi.”

„Ca revelație”: așa cum Preaînaltul a spus:

„Recită ceea ce ți-a fost revelat din Cartea Domnului tău.”

„Asupra inimii sale”: asupra inimii Profetului Muḥammad — binecuvântările și pacea fie asupra lui. Așa cum Preaînaltul a spus:

„El este, cu adevărat, pogorâre de la Stăpânul lumilor. Duhul cel credincios l-a coborât asupra inimii tale, ca să fii dintre avertizori.”

Așadar, Coranul vine de la Allah. El este Cel care l-a rostit; Jibrīl, pacea fie asupra lui, l-a auzit de la El și l-a coborât asupra nobilului Profet — binecuvântările și pacea fie asupra lui.

„Treze”: inima sa — binecuvântările și pacea fie asupra lui — este trează și nu doarme. Așa cum se arată în cele două Ṣaḥīḥ-uri:⁴⁹

„O, ʿĀʾishah! Ochii mei dorm, dar inima mea nu doarme.”

„Înțelegătoare”: Allah Preaînalt l-a binecuvântat cu înțelegere deplină și desăvârșită.

Ibn Taymiyyah, Allah să aibă milă de el, spune în al-ʿAqīdah al-Wāsiṭiyyah:⁵⁰

„Din credința în Allah și în Cărțile Sale face parte credința că acest Coran este Cuvântul lui Allah, pogorât și necreat; de la El a început și la El se va întoarce. Allah l-a rostit cu adevărat, iar acest Coran pe care l-a pogorât asupra lui Muḥammad ﷺ este cu adevărat Cuvântul lui Allah, nu cuvântul altcuiva. Nu este îngăduit să se spună că el este doar o redare a Cuvântului lui Allah ori o exprimare a lui. Dacă oamenii îl citesc sau îl scriu în exemplarele Coranului, el nu încetează prin aceasta să fie cu adevărat Cuvântul lui Allah Preaînalt. Vorbirea îi este atribuită cu adevărat celui care a rostit-o de la început, nu celui care o transmite și o redă. El este Cuvântul lui Allah, cu literele și înțelesurile sale. Cuvântul lui Allah nu este numai literele fără înțelesuri și nici numai înțelesurile fără litere.”

Încheiere

Apoi el, Allah să aibă milă de el, a spus:

Allah mărturisește, iar îngerii sunt martori, și trimișii, alături de credincioșii arabi și nearabi.

Toți aceștia mărturisesc că acest Coran este Cuvântul lui Allah, Măreț și Preaînalt, pe care l-a pogorât asupra inimii Profetului Său ﷺ. Nu tăgăduiește aceasta decât un om rătăcit și abătut de la adevăr și călăuzire.

În încheiere, Îl rugăm pe Allah să facă din Coran primăvara inimilor noastre, lumina piepturilor noastre, alinarea întristărilor și îndepărtarea grijilor noastre și călăuza noastră spre mulțumirea Sa și grădinile Sale pline de desfătare. O, Allah, amintește-ne din el ceea ce am uitat și învață-ne din el ceea ce nu știm! Dăruiește-ne să-l recităm și să-l punem în practică în ceasurile nopții și la marginile zilei, așa cum Te mulțumește de noi. O, Allah, Ție ne plângem de neîmplinirile și nepăsarea noastră! O, Allah, fă să iubim Coranul și să fim dintre oamenii lui, oamenii Tăi și aleșii Tăi, o, Darnicule! Iar încheierea rugii noastre: toată lauda Îi aparține lui Allah, Stăpânul lumilor. Allah să-l binecuvânteze pe Profetul nostru Muḥammad, să-i dăruiască pace și binecuvântare, precum și familiei sale și tuturor tovarășilor săi.