Drepturile vârstnicilor în Islam

În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.

Îl laud pe Allah, Cel Generos, cu laudele de care este vrednic. Îi aduc Lui, Binecuvântat și Preaînalt, laudă multă, curată și binecuvântată, așa cum iubește și primește Domnul nostru. Îl laud, Măreț și Preaînalt, pentru darurile, binefacerile, harurile și bunătățile Sale. Îl laud, Măreț și Preaînalt, pentru că ne-a călăuzit către această religie măreață și ne-a dăruit urmarea Sunnei nobilului Său Profet, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa. Îl laud, Măreț și Preaînalt, pentru fiecare binefacere pe care ne-a dăruit-o, mai demult sau de curând, în taină sau la vedere, în chip aparte sau tuturor, celor vii sau celor morți, celor de față sau celor absenți. Lui I se cuvine lauda până când este mulțumit și Lui I se cuvine lauda când este mulțumit.

Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afara lui Allah, Unicul, fără asociat; nu există alt Domn în afara Lui și nici alt Creator. El este Dumnezeul celor dintâi și al celor de pe urmă, Cel care susține cerurile și pământurile și Creatorul tuturor făpturilor.

Mărturisesc că Muḥammad este robul și Trimisul Său, alesul și prietenul Său apropiat, cel căruia i-a încredințat revelația și cel care le-a transmis oamenilor Legea Sa. El și-a lăsat comunitatea pe o cale limpede, a cărei noapte este asemenea zilei; după el, numai cel pierdut se abate de la ea. A statornicit dovada, a făcut limpede calea și a arătat drumul. Nu a lăsat niciun bine fără să-și îndrume comunitatea către el și niciun rău fără s-o avertizeze împotriva lui. S-a străduit pentru Allah așa cum se cuvine, până când i-a venit certitudinea morții. Allah, îngerii Săi, profeții Săi și robii Săi drepți să-l binecuvânteze și să-i fie dăruită pace din belșug.

Reamintirea drepturilor

Acestea fiind spuse, oamenii au mare nevoie să li se reamintească drepturile lui Allah, Măreț și Preaînalt, drepturile Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, drepturile părinților, ale rudelor și vecinilor, ale vârstnicilor și celelalte drepturi. Reamintirea acestor drepturi deschide poarta binelui și este o cale către îndreptare și izbândă. Când i se amintește, musulmanul ia aminte; când este îndrumat către bine, el urmează îndrumarea. Allah, Măreț și Preaînalt, spune:

Astfel, musulmanul înțelege frumusețea acestei Legi binecuvântate, Legea Islamului, și faptul că această religie este religia dreptății și a acordării fiecăruia a dreptului său, așa cum El a spus:

Cunoașterea drepturilor, una dintre cele mai însemnate îndatoriri

Această cunoaștere îi îngăduie musulmanului să îndeplinească drepturile, căci cine nu are un lucru nu-l poate dărui. Cum să împlinească drepturile și cum să fie drept cel care nu cunoaște dreptul lui Allah asupra lui, dreptul Trimisului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, drepturile părinților, vecinilor, vârstnicilor ori ale altora? De aceea, preocuparea pentru cunoașterea drepturilor este una dintre cele mai importante sarcini și dintre cele mai stăruitor cerute îndatoriri. Musulmanul trebuie să le studieze și să le cunoască având drept scop îndeplinirea lor deplină. De asemenea, trebuie să le îndeplinească drept adorare a lui Allah, Binecuvântat și Preaînalt, și mijloc de apropiere de El. Cunoașterea lor nu trebuie urmărită numai pentru informare, pentru mai multe cunoștințe ori pentru sporirea științei.

Acesta nu este scopul cunoașterii; scopul ei este fapta. De aceea, ʿAlī ibn Abī Ṭālib, Allah să fie mulțumit de el, spune: „Cunoașterea cheamă fapta; dacă aceasta îi răspunde, rămâne, iar dacă nu, pleacă.”¹

Așadar, această cunoaștere va fi fie o dovadă în favoarea ta, fie una împotriva ta. Va fi în favoarea ta dacă te îngrijești să pui în practică ceea ce auzi și să înfăptuiești binele, adevărul și dreptatea către care ești îndrumat. Va fi împotriva ta dacă partea ta din aceste științe și cunoștințe este simpla ascultare. „Coranul este o dovadă în favoarea ta sau împotriva ta”, așa cum a spus Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.² Când ascultă despre aceste drepturi, fiecare dintre noi trebuie, așadar, să păstreze în inimă o intenție bună între el și Allah, Măreț și Preaînalt: să aibă intenția să le împlinească până la capăt, în întregime. Să asculte având sufletul pregătit pentru faptă, nu întors de la ea, delăsător sau șovăitor, fiindcă un astfel de om nu trage folos. Într-o asemenea împrejurare avem, prin urmare, mare nevoie de cele două lucruri pe care le-a amintit învățatul Ibn al-Qayyim, Allah să aibă milă de el, în Miftāḥ dār as-saʿādah.

El spune: „Desăvârșirea fiecărui om se împlinește numai prin aceste două feluri de însușiri: o hotărâre înaltă care îl ridică și o cunoaștere care îi dă limpezime și îl călăuzește. Treptele fericirii și ale izbândei îi scapă robului numai din aceste două pricini sau dintr-una dintre ele: fie nu le cunoaște și de aceea nu se pune în mișcare pentru a le căuta, fie le cunoaște, dar hotărârea lui nu se ridică până la ele.”³ Acestea sunt, așadar, două lucruri dintre cele mai importante: o cunoaștere care te îndrumă spre calea adevărului și a dreptății și o hotărâre înaltă care te ridică pe cărările binelui și pe căile virtuții. Dacă omul are cunoaștere, dar nu are voința de a o pune în practică, acea cunoaștere este o dovadă împotriva lui. Dacă are o hotărâre înaltă fără cunoaștere, se apucă de lucruri la întâmplare, fără să vadă drumul. După cum avem nevoie de cunoaștere folositoare, avem nevoie și de hotărârea înaltă prin care omul îndeplinește aceste drepturi obligatorii, cerute fiecărui musulman și fiecărei musulmane.

Locul caracterului ales în Legea islamică

Din frumusețea luminoasei noastre Legi face parte faptul că a venit cu însușirile nobile și înalte ale caracterului și a avertizat împotriva purtărilor josnice și de nimic. Profetul, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus: „Am fost trimis numai pentru a desăvârși caracterul bun.”⁴ El a mai spus: „Dintre voi, cei mai iubiți de mine și cei care vor sta cel mai aproape de mine în Ziua Învierii sunt cei cu cel mai frumos caracter.”⁵ Și a spus: „Credinciosul ajunge, prin buna sa purtare, la treapta celui care postește și se roagă noaptea.”⁶

Această Lege cheamă la un caracter frumos, la purtare desăvârșită și însușiri înalte față de Allah, față de Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, și față de robii lui Allah. Sunt deprinderi binecuvântate și însușiri nobile în care se arată tăria, desăvârșirea, întregimea și înălțimea acestei religii: ea este religia frumuseții în credințele, actele de adorare, buna purtare și caracterul ei. Când unii musulmani — sau poate mulți dintre ei — au neglijat acest lucru, a slăbit și înrâurirea prin care oamenii erau atrași către această religie din această pricină. Dacă oamenii credinței ar îndeplini drepturile, îndatoririle, deprinderile și faptele frumoase la care îi cheamă religia lor, iar aceste însușiri s-ar vedea limpede la ei, aceasta ar fi una dintre cele mai mari porți prin care oamenii ar fi chemați să intre în această religie. Comunitatea Islamului a cunoscut vremuri în care oamenii intrau în religia lui Allah în cete și grupuri datorită desăvârșirii caracterului, frumuseții purtării și bunătății relațiilor pe care le vedeau la oamenii religiei, în toate privințele.

Am citit o afirmație a șeicului și învățatului ʿAbd al-ʿAzīz ibn Bāz, Allah să aibă milă de el și să-i dea sălaș în Paradis, în care jură pe Allah și spune: „Musulmanii de astăzi, ba chiar întreaga lume, au cea mai mare nevoie să li se explice religia lui Allah, să li se arate frumusețea ei și să li se lămurească adevărul ei. Pe Allah! Dacă oamenii de astăzi ar cunoaște-o, dacă lumea ar cunoaște-o așa cum este cu adevărat, ar intra astăzi în ea în cete, așa cum au intrat în cete după ce Allah i-a dăruit Profetului Său, pacea și binecuvântarea fie asupra sa, cucerirea Meccăi.”⁷

Nevoia de a cunoaște frumusețea Islamului

Pe Allah, a spus adevărul și a fost sincer în jurământul său! Am întâlnit un bărbat din India prin mijlocirea căruia au îmbrățișat Islamul peste o mie de hinduși. Toți au devenit musulmani unul câte unul; nu chema câte doi deodată, ci chemarea lui se adresa fiecăruia în parte. Felul său de a chema la Islam se întemeia pe buna cunoaștere a frumuseții acestei religii, a bunei ei purtări și a desăvârșirilor ei. Când întâlnea un hindus — și de obicei îl alegea pe acela pe care îl vedea copleșit de griji, mâhnire și tristețe ori într-o anumită greutate, stând singur — se așeza lângă el și îl întreba cum se simte și ce problemă are. Apoi îi amintea câteva dintre frumusețile religiei. Mi-a spus: „Pentru mulți dintre aceștia ajunge un sfert de ceas sau, cel mult, o jumătate de ceas. Îi înșir câteva dintre frumusețile acestei religii, iar el mă întreabă: «Cum se intră în ea? Cum pot să fiu unul dintre musulmani?»” Atunci îi înfățișează Islamul și omul devine musulman.

Noi, comunitatea Islamului, comunitatea lui Muḥammad, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, avem nevoie să cunoaștem mai întâi frumusețile religiei noastre, să sorbim din izvorul ei dulce și curat, să ne adăpostim la umbra ei și să ne potolim setea din apa ei limpede. Să ne însușim buna purtare a Islamului și să ne îngrijim de însușirile la care ne-a chemat Domnul lumilor. Să simțim că acestea sunt o poruncă a Creatorului acestui univers și a Domnului lumilor, Înțeleptul, Cel care Își cunoaște făpturile, Măreț și Preaînalt. Să împlinim porunca, să ne supunem și să ascultăm, nădăjduind răsplata Domnului nostru și făgăduința Sa generoasă pentru cel care îndeplinește drepturile și îndatoririle poruncite de Allah, Binecuvântat și Preaînalt. Trebuie să iei aminte: împlinirea acestor drepturi este ascultare de Allah, căutare a răsplății Sale și așteptare a făgăduinței Sale în această lume și în Viața de Apoi, atât a răsplății pe care o dă acum, cât și a desfătării păstrate pentru mai târziu:

Ferește-te să târguiești binefacerea și să nu dai decât în schimbul a ceva: dacă alții păstrează legătura cu tine, o păstrezi și tu, iar dacă o rup, o rupi și tu. Unul dintre companioni i-a spus Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa: „Trimis al lui Allah! Am rude cu care păstrez legătura, dar ele o rup cu mine. Le fac bine, dar ele se poartă rău cu mine. Le arăt răbdare, dar ele se poartă necuviincios față de mine.” Profetul nu l-a îndrumat să le răspundă prin ruperea vrednică de ocară a legăturilor, deși ele le rupeau cu el, ci l-a îndrumat să păstreze legăturile chiar dacă ele le rup. I-a amintit răsplata lui Allah și măreția darului Său, spunând: „Dacă ești așa cum ai spus, este ca și cum le-ai face să înghită cenușă încinsă, iar Allah va păstra alături de tine un sprijin împotriva lor câtă vreme vei stărui în aceasta.”⁸