Drepturile vârstnicilor în Islam

Intrând în subiect după această introducere, unul dintre marile drepturi la care a chemat această religie dreaptă este dreptul vârstnicilor. Fie că vârstnicul este tată, rudă sau vecin, musulman sau nemusulman, el are un drept pe care Legea islamică a venit să-l ocrotească, să-l păstreze și să-l împlinească.

Însemnătatea dreptului celui vârstnic

Într-un hadith autentic relatat de Abū Mūsā al-Așʿarī, Allah să fie mulțumit de el, Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus: „Din cinstirea lui Allah fac parte cinstirea musulmanului încărunțit, a purtătorului Coranului care nu întrece măsura în privința lui și nici nu-l neglijează și cinstirea cârmuitorului drept.”⁹ Cinstirea acestor trei categorii face parte din cinstirea lui Allah, Măreț și Preaînalt, iar cinstirea Lui, Slăvitul, este cea mai înaltă aspirație și cel mai nobil scop. Neglijarea acestei îndatoriri este o lipsă în cinstirea lui Allah, fiindcă Domnul lumilor te-a chemat la acest lucru pentru binele, folosul, frumusețea și desăvârșirea pe care le cuprinde. Dacă îl neglijezi, această neglijență arată o slăbiciune în cinstirea pe care I-o aduci Domnului lumilor; când împlinești această cinstire, ea face parte din cinstirea Domnului lumilor. Privește, așadar, locul înalt și rangul ales pe care îl ocupă acest drept: dreptul musulmanului vârstnic, încărunțit.

Mai mult, într-un hadith autentic, Profetul nostru, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a spus: „Nu este dintre noi cel care nu-l respectă pe vârstnicul nostru și nu arată milă celui mic dintre noi.”¹⁰ Celui vârstnic i se datorează respect și cinstire. Are un rang și o valoare, un loc care trebuie păstrat și avut în vedere. Cine nu-l respectă pe cel vârstnic nu este dintre noi. Cuvintele Profetului, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, „Nu este dintre noi” arată că acela care nu-l respectă și nu-l cinstește pe vârstnic nu urmează îndrumarea Profetului, calea și Sunnah sa, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa.

Acest drept devine și mai mare prin împrejurările care i se alătură. Dacă vârstnicul este rudă, are dreptul rudeniei alături de cel al vârstei înaintate. Dacă este vecin, are dreptul vecinătății pe lângă cel al vârstei. Dacă este musulman, are și dreptul Islamului. Dacă vârstnicul este tată sau bunic, dreptul este și mai mare. Chiar și un vârstnic nemusulman are dreptul datorat bătrâneții, fiindcă Legea islamică a venit să ocrotească dreptul celui vârstnic și în privința nemusulmanilor. Poate că grija ta pentru dreptul său va fi pricina intrării lui în această religie în ultima parte a vieții, când se apropie despărțirea de lumea aceasta. El va vedea îngăduința, blândețea, noblețea și frumusețea acestei religii, mai ales când își vede drepturile pierdute în acele credințe deșarte și în religia falsă în care a crescut și a trăit. Astfel, va intra în Islam datorită acestui lucru luminos pe care l-a văzut. Dacă, dimpotrivă, acest drept îi este nesocotit, aceasta îl poate împiedica să primească religia. Este o împrejurare care trebuie avută în vedere.

Ia aminte la această întâmplare uimitoare pe care imamul Aḥmad a relatat-o în Musnad de la Asmāʾ bint Abī Bakr:¹¹ Ea a spus: „Când Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, s-a oprit la Dhū Ṭuwā, Abū Quḥāfah i-a spus unei fiice, dintre copiii săi cei mai mici: «Fiica mea, urcă-mă pe Abū Qubays!»” Ea a arătat că el își pierduse vederea.

„L-a dus sus, iar el a întrebat: «Fiica mea, ce vezi?» Ea a răspuns: «Văd o mulțime întunecată, strânsă la un loc.» El a spus: «Aceea este călărimea.» Ea a spus: «Văd și un bărbat care aleargă printre ei, înainte și înapoi.» El a spus: «Fiica mea, acela este cel care ține rânduiala», adică acela care dă porunci călăreților și merge înaintea lor. Apoi ea a spus: «Pe Allah, mulțimea s-a împrăștiat!» El a spus: «Pe Allah, înseamnă că s-a pus în mișcare călărimea. Du-mă repede acasă!» Ea a coborât cu el, dar călărimea i-a ajuns înainte să ajungă acasă. Fata purta la gât un colier de argint. Un bărbat a întâlnit-o și i l-a smuls de la gât. Când Trimisul lui Allah, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, a intrat în Mecca și a intrat în moschee, Abū Bakr i l-a adus pe tatăl său. Când l-a văzut, Trimisul lui Allah a spus: «De ce nu l-ai lăsat pe bătrân acasă, ca să vin eu la el?» Abū Bakr a spus: «Trimis al lui Allah! Lui i se cuvine mai mult să vină la tine decât să mergi tu la el.» L-a așezat înaintea sa, i-a trecut mâna pe piept și i-a spus: «Primește Islamul!» Și el a primit Islamul. Când Abū Bakr l-a adus la Trimisul lui Allah, părul lui era alb ca planta thaghāmah. Trimisul lui Allah a spus: «Schimbați culoarea acestui păr al său!» Apoi Abū Bakr s-a ridicat, a luat-o de mână pe sora sa și a spus: «Vă cer, în numele lui Allah și al Islamului, colierul surorii mele!» Nimeni nu i-a răspuns. Atunci a spus: «Surioară, caută răsplata lui Allah pentru pierderea colierului tău!»”

Aḥmad a relatat-o și pe scurt, de la Anas, Allah să fie mulțumit de el, cu formularea: „Dacă l-ai fi lăsat pe bătrân acasă, am fi venit noi la el, din cinstire pentru Abū Bakr.” Ce înrâurire are acest cuvânt asupra sufletului și ce urmă lasă în inimă! Pe Allah, el deschide larg inima și o face să primească bucuroasă chemarea care i se adresează. De aceea, el s-a grăbit să primească Islamul fără șovăire.

Chiar dacă tatăl unui om este nemusulman, Legea islamică a venit să-i păstreze dreptul, chiar și atunci când își cheamă fiul la necredință. Cel Preaînalt spune:

El nu a spus că, dacă părinții se străduiesc să te facă să-I asociezi ceva despre care nu ai cunoaștere, trebuie să te porți cu ei ca un fiu neascultător. Porunca este să nu le dai ascultare în acel lucru. Tot astfel, dacă tatăl omului părăsește rugăciunea sau trăiește în păcat, dreptul său de tată și dreptul vârstei înaintate rămân. El trebuie tratat potrivit acestor drepturi, cu grijă pentru ele și cu dorința de a-i câștiga inima, poate că Allah, Binecuvântat și Preaînalt, îl va călăuzi să revină la adevăr și la dreptate. În același timp i se oferă sfatul cu bună purtare, fără trufie și fără a te socoti mai presus de el, în nădejdea că Allah, Binecuvântat și Preaînalt, îi va dărui călăuzire și statornicie pe calea dreaptă.

Religia noastră este, în toate împrejurările, religia bunătății, a îngăduinței, a blândeții, a dreptății, a ocrotirii și împlinirii drepturilor și a acordării fiecăruia a dreptului său. Legea noastră a venit să păstreze și să ocrotească dreptul celui vârstnic chiar dacă nu este musulman. Cum să fie atunci când acest vârstnic este musulman? Dar când este vecin? Dar rudă? Dar tată sau mamă? Fără îndoială, dreptul este și mai mare.

Mai mult, aceasta este una dintre cele mai mari fapte de apropiere de Allah și unul dintre cele mai înalte mijloace de a dobândi mulțumirea Sa, de a fi izbăvit de greutăți și de a avea lucrurile ușurate. O dovedește întâmplarea celor trei bărbați care s-au adăpostit într-o peșteră din munte. După ce au intrat, o stâncă s-a prăvălit de pe munte și le-a închis peștera. Fiecare dintre ei L-a rugat pe Allah printr-una dintre faptele sale drepte. Mijlocul unuia dintre ei a fost tocmai îndeplinirea acestui mare drept și grija pentru acest scop nobil. El a spus în ruga sa:

„O, Allah! Aveam doi părinți foarte bătrâni și nu dădeam seara lapte familiei ori slujitorilor mei înaintea lor. Într-o zi, căutarea unui lucru m-a dus departe și nu m-am întors la ei până ce au adormit. Am muls laptele lor de seară și i-am găsit dormind. Nu am vrut să dau familiei ori slujitorilor mei de băut înaintea lor, așa că am rămas cu vasul în mână, așteptând să se trezească, până s-au ivit zorii. Atunci s-au trezit și și-au băut laptele de seară. O, Allah! Dacă am făcut aceasta căutând Fața Ta, izbăvește-ne de strânsoarea în care ne aflăm din pricina acestei stânci!”¹² Aceasta a fost o mare pricină a izbăvirii lor din necaz și a ușurării situației lor.

Numeroasele texte ale Legii despre ocrotirea acestui drept

Textele curatei noastre Legi și dovezile din Cartea lui Allah și din Sunnah Profetului Său, pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa, despre ocrotirea și îndeplinirea acestui drept sunt foarte numeroase. Învățații le amintesc în cărțile de bună purtare. Dacă ai citi cartea deosebită și măreață al-Adab al-mufrad a imamului al-Bukhārī, Allah să aibă milă de el, ori alte cărți ale învățaților despre acest subiect, ai vedea numeroase hadithuri și texte care îi cheamă pe credincioși și pe toți musulmanii să împlinească și să ocrotească acest mare drept. În această carte și în alte cărți ale oamenilor Sunnei poți vedea și purtarea aleasă, caracterul înalt cu care generația companionilor, Allah să fie mulțumit de ei, și cei care i-au urmat în bine îi tratau pe vârstnici. Vom trece, dacă Allah voiește, prin câteva exemple și vom aminti unele dintre acestea.

Înrâurirea îndemnurilor trebuie să dăinuie

Aici trebuie să ne oprim asupra unui lucru. Când auzim despre dreptul celui vârstnic și despre chemarea Legii la împlinirea și ocrotirea lui, fiecare dintre noi are nevoie să păstreze înaintea sufletului și să adune în minte câteva lucruri care să-l ajute să îndeplinească această îndatorire. Altfel, înrâurirea celor auzite este trecătoare sau lipsește cu totul. Mă refer la o problemă de care suferim adesea în viața de zi cu zi: ascultăm îndemnuri folositoare și amintiri care ne mișcă, dar înrâurirea lor este numai pentru o vreme. La unii, efectul îndemnului ține o săptămână, mai puțin sau mai mult, apoi se oprește. Nu se cuvine să fim astfel. Binele la care suntem îndemnați și care ne este amintit trebuie urmat cu statornicie și continuitate. Allah Cel Preaînalt spune:

Dintre întâmplările grăitoare amintite în această privință este aceea a unui credincios care a venit să-i reproșeze predicatorului moscheii din cartier: „De mulți ani ne ții predici. Ce ai înfăptuit? Ce ai adus?” Predicatorul i-a răspuns pe loc: „Iar voi mă ascultați în tot acest timp. Voi ce ați făcut?” Sarcina predicatorului este să explice, să îndemne și să amintească. Când ascultătorului i se transmite binele, el trebuie să-l pună în practică și să stăruie în el, cerând ajutorul lui Allah, pentru ca acest bine să devină viața pe care o trăiește și s-o trăiască astfel până când Allah, Măreț și Preaînalt, îl va lua din această lume fiind mulțumit de el.