Coranul — frânghia întinsă a lui Allah

De aceea, Coranul cuprinde numeroase versete în care Allah le poruncește robilor Săi să mediteze la el, ca să-i guste dulceața. Nu gustă dulceața Coranului și nu trage folos din el decât cel care meditează la versetele sale, pricepe ceea ce cuprind și le înțelege sensurile. De aceea, imamul aṭ-Ṭabarī, căpetenia comentatorilor coranici, spunea: „Mă mir de cel care citește Coranul fără să-i cunoască tâlcuirea: cum se poate bucura de citirea lui?”⁸

Coranul conține multe versete care poruncesc meditarea asupra lui. Allah Preaînaltul spune:

Și spune:

Și spune:

El a vestit că rătăcirea celor care se rătăcesc, pieirea celor care pier și pierderea celor care se risipesc au drept cauză îndepărtarea de Coran și de meditarea la el. Allah a arătat că aceștia și cei asemenea lor, dacă ar medita la Coran, ar găsi în el vindecarea piepturilor, îndreptarea inimilor și fericirea acestei lumi și a Vieții de Apoi. Preaînaltul spune:

Dacă ar fi meditat asupra Cuvântului, i-ar fi priceput sensul și i-ar fi înțeles înțelesurile, nu s-ar fi întors pe călcâie și nu ar fi căzut în această rătăcire, pierdere și stricăciune. Aceasta arată limpede că pierderea omului, stricăciunea, abaterea și devierea sa sunt pe măsura îndepărtării de această Carte măreață și de această lumină limpede, în care se află fericirea lui în această lume și în cealaltă.

Coranul este aducere-aminte

Allah a numit Coranul cel Nobil „aducere-aminte” în multe locuri. Preaînaltul spune:

Și spune:

Coranul amintește veștile celor dinaintea noastră și cele ce vor fi după noi; amintește numele și atributele Domnului nostru, Paradisul și Focul, prescripțiile, poruncile și interdicțiile. Vorbește despre inimi și despre ceea ce aduce izbânda și îndreptarea robului în această lume și în Viața de Apoi.

Dacă Domnul nostru l-a numit „aducere-aminte” în mai multe locuri, înseamnă că cel care se îndepărtează de Coran este dintre cei nepăsători. Robul nu poate fi departe de nepăsare și ferit de ea decât dacă are o parte din această Carte binecuvântată, în care se află viața inimilor, aducerea-aminte pentru oameni, izbânda și fericirea lor în această lume și în Viața de Apoi.

Împietrirea inimii

Allah a descris acest Coran spunând că, dacă l-ar fi pogorât asupra unui munte, acesta s-ar fi despicat:

Dacă acest Coran ar fi fost pogorât asupra muntelui tare și stâncos, el s-ar fi despicat de teama lui Allah. Dar la multe inimi ajung avertizările, mustrările și îndemnurile Coranului fără să le miște cu nimic; ele rămân împietrite.

Ibn al-Qayyim — Allah să aibă milă de el — a spus: „Făcătorul și Creatorul munților a vestit despre ei că, dacă ar pogorî asupra lor vorbirea Sa, s-ar smeri și s-ar despica de teama lui Allah. Câtă uimire: o bucată de carne mai tare decât acești munți aude versetele lui Allah recitate și pomenirea Domnului, Binecuvântat și Preaînalt, dar nu se înmoaie, nu se smerește și nu se întoarce la El! Nu este de neconceput pentru Allah și nici împotriva înțelepciunii Sale să creeze pentru ea un foc care să o topească, de vreme ce nu s-a înmuiat înaintea vorbirii, pomenirii, avertizărilor și îndemnurilor Lui. Cel a cărui inimă nu s-a înmuiat pentru Allah în această lume, nu s-a întors către El și nu s-a topit de iubire pentru El și de plâns din teama de El să se bucure puțin: înaintea lui este marea topire. Va fi întors la Cunoscătorul celor nevăzute și al celor văzute, iar atunci va vedea și va ști.”⁹

Primăvara inimii

Trezirea inimilor, vegherea și îndreptarea sufletelor vin prin legătura lor cu acest Coran. Dacă el devine primăvara inimii, robul trăiește alături de el o viață frumoasă, tihnită și fericită. În ruga transmisă de la Profetul nostru pentru îndepărtarea grijii și a mâhnirii se spune:

Fratele meu, Allah să-ți dea reușită! Cugetă la aceste înțelesuri, care sunt roadele și urmările Coranului. A spus: „Să faci din Coran primăvara inimii mele și lumina pieptului meu.” Când a amintit inima, a spus „primăvara inimii mele”, iar când a amintit pieptul, a spus „lumina pieptului meu”. Pieptul cuprinde inima; dacă pieptul este luminat, lumina lui se răsfrânge asupra a tot ce se află înăuntru. Iar pentru inimă a amintit primăvara, fiindcă inima este izvorul virtuților atunci când primește reușita îndreptării și a curățirii.

„În trup se află o bucată de carne: dacă este dreaptă, întreg trupul este drept; iar dacă se strică, întreg trupul se strică. Ea este inima.”¹¹

Relatarea se află în ambele culegeri autentice. Ea cuprinde un indiciu delicat: când inima se îndreaptă prin Coran, devine asemenea primăverii, iar primăvara dă cele mai bune roade, cele mai alese flori, cei mai frumoși trandafiri și cele mai plăcute miresme.

Cuvintele „risipirea tristeții mele” arată un mare folos al Coranului: tristețile, durerile, grijile și mâhnirile din inimă se risipesc prin această Carte măreață, care este, cu adevărat, cartea fericirii. Nu poți dobândi fericirea prin Coran doar așezându-l împodobit pe un raft al casei ori într-un loc frumos. Nici nu o poți gusta doar printr-o citire grăbită, fără meditație, fără pricepere, fără înțelegere și fără a pune în practică această Carte. Fericirea, dulceața și tihna vieții dobândite prin Coran vin numai prin meditarea la el, înțelegerea sensurilor și împlinirea a ceea ce cuprinde.