Text integral · Pasaje · 22
Introducere
مقدمة
În numele lui Allah, Cel Milostiv, Îndurător.
Lauda Îi aparține lui Allah. Îl lăudăm, Îi cerem ajutor și iertare și căutăm adăpost la Allah de răul sufletelor noastre și de faptele noastre rele. Pe cel pe care Allah îl călăuzește nimeni nu îl poate rătăci, iar pe cel pe care El îl lasă în rătăcire nimeni nu îl poate călăuzi. Mărturisesc că nu există nicio divinitate demnă de adorare în afară de Allah, Unicul, fără asociat, și mărturisesc că Muhammad este robul și Trimisul Său. Allah să-l binecuvânteze și să-i dăruiască pace din belșug, lui, familiei sale și tuturor companionilor săi. Acestea fiind spuse:
Nu este ascuns nimănui rangul înalt și locul de seamă al credinței. Ea este cea mai importantă dintre preocupări și cea mai obligatorie, mai mare și mai însemnată dintre toate îndatoririle. Orice bine din această viață și din Viața de Apoi depinde de existența, corectitudinea și integritatea credinței. Cât de îmbelșugate sunt foloasele ei, cât de coapte îi sunt roadele, cât de plăcut îi este culesul, cât de statornică îi este rodirea și cât de neîntrerupt îi este binele!
De aceea, cei sârguincioși și-au suflecat mânecile, iar cei care se întrec în bine s-au întrecut în grija pentru credință, pentru a o înfăptui și a o desăvârși. Musulmanul căruia Allah îi dă izbândă trebuie neapărat să acorde credinței sale mai multă grijă decât oricărui alt lucru. Înaintașii acestei comunități, cei dintâi, cei mai buni și cei de frunte dintre ei, au împlinit aceasta; de aceea grija lor pentru propria credință era vădită, iar preocuparea lor pentru ea era mare.
Ei — Allah să fie mulțumit de ei și să aibă milă de ei — își îngrijeau credința, își cercetau faptele și se sfătuiau unii pe alții. Relatările păstrate de la ei în această privință sunt foarte numeroase.
١ـ فكان عمر بن الخطاب يقول لأصحابه: «هلموا نزداد إيمانًا»، وفي لفظ: «تعالوا نزداد إيمانًا».
1. ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb le spunea companionilor săi: „Haideți să sporim în credință!” Într-o altă formulare: „Veniți să sporim în credință!”
ʿUmar ibn al-Khaṭṭāb
٢ـ وكان عبد الله بن مسعود يقول: «اجلسوا بنا نزداد إيمانًا»، وكان يقول في دعائه: «اللهم زدني إيمانًا ويقينًا وفقهًا».
2. ʿAbd Allāh ibn Masʿūd spunea: „Stați împreună cu noi, ca să sporim în credință!” Iar în ruga sa spunea: „O, Allah, sporește-mi credința, certitudinea și înțelegerea!”
ʿAbd Allāh ibn Masʿūd
٣ـ وكان معاذ بن جبل يقول: «اجلسوا بنا نؤمن ساعة».
3. Muʿādh ibn Jabal spunea: „Stați împreună cu noi, ca să ne întărim credința o vreme!”
Muʿādh ibn Jabal
٤ـ وكان عبد الله بن رواحة يأخذ بيد النفر من أصحابه فيقول: «تعالوا نؤمن ساعة، تعالوا فلنذكر الله ونزداد إيمانًا بطاعته لعله يذكرنا بمغفرته».
4. ʿAbd Allāh ibn Rawāḥah îi lua de mână pe câțiva dintre însoțitorii săi și spunea: „Veniți să ne întărim credința o vreme! Veniți să-L pomenim pe Allah și să sporim în credință prin ascultarea de El! Poate că El ne va pomeni prin iertarea Sa.”
ʿAbd Allāh ibn Rawāḥah
٥ـ وكان أبو الدرداء يقول: «من فقه العبد أن يعلم أمزداد هو أو منتقص، وإن من فقه العبد أن يعلم نزغات الشيطان أنى تأتيه».
5. Abū ad-Dardāʾ spunea: „Ține de înțelegerea robului să știe dacă sporește sau scade. Și ține de înțelegerea robului să știe din ce parte îi vin îmboldirile Satanei.”
Abū ad-Dardāʾ
٦ـ وكان عمير بن حبيب الخطمي يقول: «الإيمان يزيد وينقص»، فقيل: ما زيادته ونقصانه؟ قال: «إذا ذكرنا الله عز وجل وحمدناه وسبحناه فذلك زيادته، وإذا غفلنا وضيعنا ونسينا فذلك نقصانه».
6. ʿUmayr ibn Ḥabīb al-Khaṭmī spunea: „Credința crește și scade.” A fost întrebat: „În ce constau creșterea și scăderea ei?” A răspuns: „Când Îl pomenim pe Allah, Preaputernicul și Mărețul, Îl lăudăm și Îl preaslăvim, aceasta este creșterea ei. Iar când suntem nepăsători, neglijăm și uităm, aceasta este scăderea ei.”
ʿUmayr ibn Ḥabīb al-Khaṭmī
٧ـ وكان علقمة بن قيس النخعي ـ وهو أحد كبار التابعين وأجلائهم ـ يقول لأصحابه: «امشوا بنا نزدد إيمانًا».
7. ʿAlqamah ibn Qays an-Nakhaʿī — unul dintre cei mai mari și mai de seamă urmași ai companionilor — le spunea însoțitorilor săi: „Haideți împreună cu noi, ca să sporim în credință!”
ʿAlqamah ibn Qays an-Nakhaʿī
٨ـ وسئل عبد الرحمن بن عمرو الأوزاعي عن الإيمان؛ أيزيد؟ قال: «نعم حتى يكون كالجبال»، قيل: فينقص؟ قال: «نعم حتى لا يبقى منه شيء».
8. ʿAbd ar-Raḥmān ibn ʿAmr al-Awzāʿī a fost întrebat despre credință: „Crește ea?” A răspuns: „Da, până ajunge ca munții.” S-a întrebat: „Și scade?” A răspuns: „Da, până când nu mai rămâne nimic din ea.”
ʿAbd ar-Raḥmān ibn ʿAmr al-Awzāʿī
٩ـ وسئل إمام أهل السنة أحمد بن حنبل عن الإيمان؛ يزيد وينقص؟ فقال: «يزيد حتى يبلغ أعلى السماوات السبع، وينقص حتى يصير إلى أسفل السافلين السبع». وكان يقول: «الإيمان قول وعمل، يزيد وينقص، إذا عملت الخير زاد، وإذا ضيعت نقص».
9. Imamul oamenilor Sunnei, Aḥmad ibn Ḥanbal, a fost întrebat despre credință: „Crește și scade?” A răspuns: „Crește până ajunge la înălțimea celor șapte ceruri și scade până ajunge la adâncul celor șapte trepte de jos.” El mai spunea: „Credința este vorbă și faptă; crește și scade. Dacă faci binele, crește; iar dacă neglijezi, scade.”
Aḥmad ibn Ḥanbal
Mărturiile transmise de la ei în această privință sunt foarte numeroase. De asemenea, cine meditează la viețile lor și le citește istoriile își dă seama cât de multă grijă acordau credinței și cât de mare le era preocuparea pentru ea.
Acești oameni buni știau că există multe cauze care sporesc, întăresc și dezvoltă credința și multe altele care o împuținează, o slăbesc și o șubrezesc. S-au străduit, așadar, să înfăptuiască și să ducă la deplinătate ceea ce întărește credința și s-au ferit cu mare grijă de tot ceea ce o slăbește și o împuținează. Astfel au fost oameni drepți și buni.
Cunoașterea acestor cauze — mă refer la cauzele creșterii și scăderii credinței — aduce, prin urmare, mari foloase și beneficii numeroase. Mai mult, este o nevoie apăsătoare să le cunoaștem și să ne îngrijim de ele, cunoscându-le și însușindu-le în fapt. Credința este desăvârșirea robului și calea izbânzii și fericirii sale. Prin ea îi sunt înălțate treptele în această viață și în Viața de Apoi. Ea este mijlocul și calea către orice bine, apropiat sau viitor, și nu poate fi dobândită, întărită sau desăvârșită decât prin cunoașterea căilor și cauzelor ei.
Se cuvine ca robul musulman care își dorește binele și se îngrijește de fericirea sa să se străduiască să cunoască aceste cauze, să mediteze la ele și apoi să le aplice în viața sa, pentru ca credința să-i crească și certitudinea să i se întărească. Să se îndepărteze de cauzele scăderii credinței și să se ocrotească de căderea în ele, ca să fie ferit de urmările lor grave și de sfârșitul lor dureros. Cel căruia i se dă izbândă în aceasta a primit izbândă în tot binele.
Marele învățat Ibn Saʿdī — Allah Preaînaltul să aibă milă de el — spune:
فالعبد المؤمن الموفق لا يزال يسعى في أمرين: أحدهما: تحقيق الإيمان وفروعه، والتحقق بها علمًا وعملًا وحالًا. والثاني: السعي في دفع ما ينافيها وينقضها أو ينقصها من الفتن الظاهرة والباطنة، ويداوي ما قصر من الأول، وما تجرأ عليه من الثاني بالتوبة النصوح، وتدارك الأمر قبل فواته.
„Robul credincios căruia i s-a dat izbândă se străduiește neîncetat în două privințe: întâi, să înfăptuiască credința și ramurile ei și să și le însușească în cunoaștere, în faptă și în starea sa; apoi, să îndepărteze ispitele văzute și ascunse care li se împotrivesc, le anulează sau le împuținează. El își vindecă neajunsurile din prima privință și îndrăznelile din cea de-a doua prin căință sinceră și prin îndreptarea lucrurilor înainte să fie prea târziu.”1
Ibn Saʿdī
De aici pornește și cercetarea pe care o ai înainte, dragă frate: ea înfățișează și lămurește cele mai importante cauze ale creșterii și scăderii credinței. La origine, ea este un capitol din cartea mea „Creșterea și scăderea credinței și rânduiala excepției în afirmarea ei”.2 Câțiva oameni de seamă mi-au cerut să-l public separat, pentru ca toți să se poată folosi de el. Acest lucru s-a împlinit — lăudat fie Allah — prin binefacerea și ajutorul Său.
Îl rog pe Allah să-mi dăruiască o intenție bună, primirea lucrării și mulțumirea Sa.
Notele originale
At-Tawḍīḥ wa-l-bayān li-shajarat al-īmān, p. 38.
Cartea este publicată.